Nu mă pot întoarce la stână.
Lupul m-a văzut, mă cunoaşte.
Mi-a luat mirosul, urma, nu e de glumă.
Tata doarme sub ţolul vechi, îmbâcsit de sudoare.
Nu-i pasă; sforăie ca un urs.
Speriată, luna se retrage înfricoşată în spatele norilor.
Îi e teamă să-şi întindă pletele albe spre vizuină,
Să nu se trezească ursul, s-o tundă.
Şi mie mi-e frică de noapte.
Ecaterina mi-a zis „laşule!”.
Nu m-am băgat când Victor a luat-o de mână.
L-am privit doar, încruntat.
Nu a fost destul, n-a vrut să mă ierte.
Poate că are dreptate.
O pasăre de noapte ţipă nebună.
Inima îmi bate ca un tren deraiat hurducăind pe traverse.
O iau la fugă spre casă.
Lupul m-a văzut, mă cunoaşte.
Mi-a luat mirosul, urma, nu e de glumă.
Nu mă pot întoarce la stână.
Excelente versuri de David Dan. Pe toţi ne-a încercar frica de „Lup”. Tuturor, temerarii ne spun „laşi”, ca să-şi pună în vedetă inconştienţa curajului orb. „Stâna”, în jurul căruia mişună pizmaşii, e citadela mea de apărare unde pot chbzui nestingherit la strategia apărării.
Poezia permite înterpretările cele mai insolite, ca dansul. Şt.Augustin Doinaş, îmi spunea că nimic nu-i mai aproape de dans ca poezia.
…Stephane Ionesco a scris un ecou concis desavarsit, la care ma asociez fara nici o reticenta… Felicitari si urari de bine amandurora.