caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Polemica



 

E nevoie de un Big-Bang al scenei politice din România

de (29-7-2012)
27 ecouri

Dacă într-adevăr preşedintele Traian Băsescu se întoarce la Palatul Cotroceni, atunci el şi-a recâştigat mandatul la “masa verde”, după cum singur s-a exprimat, printr-o prevedere legată de participarea la vot, adoptată pe vremea guvernelor subordonate lui.

A fost însă dezavuat de aproape 85% din cei care au venit să voteze, ceea ce este o palmă extraordinară.

Traian Băsescu nu mai are legitimitate ca preşedinte, nu mai multă decât Victor Ponta ca prim ministru, care şi-a amanetat toată cariera politică pe rezultatul acestui referendum sau decât preşedintele interimar, Crin Antonescu. Şi Ponta şi Antonescu au promis, chiar dacă cu jumătate de gură, că vor demisiona în caz de eşec.

Antonescu se întoarce în fruntea Senatului şi a PNL, dar el ar trebui să facă gestul onorabil şi să-şi dea demisia din ambele funcţii, ca şi Ponta din funcţia de premier şi lider al PSD.

Traian Băsescu trebuie să înţeleagă că şi-a epuizat orice urmă de credibilitate ca urmare a exercitării nedemne a funcţiei de preşedinte, care a dus la divizarea populaţiei României ca niciodată în ultimii 22 de ani. Nu este el omul care în doi ani şi jumătate de mandat care i-au mai rămas să contribuie la reconcilierea atât de necesară.

Eu consider că Traian Băsescu ar trebui după revenirea la Cotroceni să desemneze, după demisia lui Ponta, un premier neutru, de preferinţă guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, al cărui guvern, după învestire să organizeze alegeri parlamentare şi prezidenţiale, după demisia – inevitabilă – a lui Băsescu.

În fruntea senatului şi apoi ca preşedinte interimar ar trebui ales un senator necompromis, de pildă Raymond Luca de la PNL.

Este foarte clar că PDL nu mai are nicio raţiune de a exista pe scena politică românească. Traian Băsescu a distrus acest partid, subordonându-l aproape în totalitate şi plasând în frunte oameni cărora le-a dat sărutul morţii.

Poate că Partidul Noua Republică, atrăgând personalităţi mai degrabă marginale din PDL, precum Cristian Preda, Monica Macovei, Teodor Baconschi sau Sever Voinescu (nu şi Mihai Răzvan Ungureanu, mult prea apropiat de Băsescu), politicieni independenţi ca Nicuşor Dan se poate impune pe dreapta spectrului românesc.

PNL ar trebui să-şi facă o curăţenie generală şi evident să rupă alianţa monstruoasă cu PSD. Poate că un om ca Andrei Chiliman, primarul sectorului 1 al Capitalei ar putea readuce partidul pe o linie decentă, de care s-a îndepărtat sub conducerea lui Crin Antonescu.

Pe stânga eşichierului politic e foarte greu, întrucât PSD are un monopol. Ponta e fiul spiritual al lui Iliescu şi a dovedit că nu se poate abate de la linia începută de FSN în 1990 – partidul-stat, corupt şi arogant. Eu sunt de părere că acest partid nu se poate reforma şi trebuie să dispară.

UDMR a fost pedepsit de proprii alegători, care nu s-au dus la vot, după ce uniunea a sprijinit suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu, al nu ştiu câtelea viraj de 180 de grade în ultimii opt ani ai partidului cel mai oportunist din România. Această uniune etnică nu-şi mai are rostul. Ce să apară în locul ei? Partide pe criterii doctrinare sau chiar nimic. Alegătorii unguri pot să voteze pe criterii doctrinare cu partidele “româneşti”.

Rămâne însă un vid periculos, care poate fi umplut de populistul Partid al Poporului condus de demagogul Dan Diaconescu.

De aceea, politicienii principali trebuie să-şi asume responsabilitatea şi în ceasul al 12-lea să salveze ceea ce se mai poate salva. Să se retragă şi să promoveze politicieni necompromişi, dacă mai pot fi găsiţi. Să nu-şi facă probleme că tinerii care vin nu au experienţă. Asta au tot zis de 22 de ani şi uite unde a ajuns România.

În fine, electoratul trebuie să înceteze să mai acţioneze în stil microbistic şi să se transforme în client exigent, partidele politice fiind un produs de vânzare, ca în Occident. Pentru că dacă viaţa politică este aşa de execrabilă în România, o responsabilitate o au şi alegătorii.

Sunt prea radical, eu care trăiesc la Londra şi nu mă costă nimic să scriu astfel de scenarii fantasmagorice? Da, şi? Aveţi o alternativă?

Ecouri

  • raduradoslav: (30-7-2012 la 02:20)

    nu sunteti prea radical
    un singur amendament
    ca prim ministru fostul ministru al justitiei dl Predoiu
    un personaj european si discret
    multumesc
    radu

  • Silvian: (30-7-2012 la 03:08)

    Ideea pe care o lansati nu e noua, numai ca nu e realista. Citi romani ati auzit zicind „ia-mi, Doamne!”? S-au invatat atit de mult cu ametitoarea putere, incit le este necesara ca aerul.
    Sintem intr-o bolgie periculoasa. Traim periculos din toate punctele de vedere. Educatia toturor se scurge galagios si cartezian catre viciu (pa care o numim emfatic si oficios „cutuma”). Ne „cutumizam” mizeriile, dindu-le girul rutinei mizerabile.
    Am gasit scrisoarea pierduta de onorabilul dar ne este atit de teama sa citim ce scrie acolo; daca scrie ca nu ne mai pasa nici macar de noi? Daca scrie ca nenea Trahanache s-a prins ca este incornorat? Daca scrie ca nu mai trebuie sa scriem nimic si sa actionam? Dar cum sa actionam daca ne tin locului maniere democratice bune numai la invirtit mamaliga si la copt vinetele? Poate si la taiat frunza de stejar. Intr-o hazna. Intr-o bolgie infernala.

  • Alexandru Leibovici: (30-7-2012 la 07:10)

    Cuvântul legitimitate are multe sensuri.

    Ponta are legitimitate ca prim-ministru pentru că a devenit PM în urma unor proceduri legale validate. Lafel şi Băsescu: a fost preşedinte legitim pentru că alegerile prezidenţiale au fost validate, şi va redeveni un preşedinte legitim dacă va fi invalidat referendumul de destituire.

    Aici este vorba de sensul legal, în care legitimitatea este dată de respectarea procedurilor. În acest sens, faptul că eventual, la un moment dat, 99% din alegători nu-i mai vor pe aceşti doi, nu pune capăt acestei legitimităţi.

    Mai există deci şi legitimitatea morală, dar nu trebuiesc confundate, mai ales că alegătorul mediu este deja foarte confuz…

    @Rodica Tismăneanu: „…rolul unui jurnalist nu este etc.”

    Jurnalistul nu este un slujitor al „societăţii”, ci un liber-profesionist şi un cetăţean liber. Orice discuţie despre „rolul” unui jurnalist porneşte de la o premiză greşită. Valabil nu numai pentru jurnalişti.

  • eva galambos: (30-7-2012 la 03:26)

    Este un comentariu absolut de bun simţ. Dar cine vă va asculta? Din păcate, ambiţia celor de la putere, indiferent de partide, este atât de mare încât vom merge cu toţii spre iad.

  • Ion: (30-7-2012 la 03:48)

    Domnule Clej,
    Ce simple sunt lucrurile cand le vezi de la Londra!Noi, aici, avem alte probleme si alta viziune..Traian Basescu nu este doar o persoana ci UN SISTEM, impotriva SISTEMULUI, am votat, adica, impotriva coruptiei, minciunii, jocurilor de culise, Traian Basescu este inconjurat de oameni care profita de banii statului adica ai nostrii, pentru a se imbogatii, noi saracind..
    in regimul Basescu se asculta telefoane, oamenilor le era si inca le este frica sa se exprime, pentru ca Basescu a pus mana pe Justitie si Servicii Secrete cu ajutorul lor conducand tara.Cel mai simplu ar fi ca Basescu sa-si dea demisia si sa aiba loc alegeri anticipate, dar, omul Basescu nu are atata demnitate.. Apropo, nu presedintele numeste primul-ministru ci Parlamentul iar presedintele ia act de propunere, pentru ca nu este Rege, daca ar fi fost rege poate ar fi numit primul ministru..Acest mmecanism ne protejaza dde numirea Elenei Udrea ca prim-ministru..
    Pentru mine, Isarescu nu este o lumina, este un finantist bun sustinut si de strainatate, inclusiv de masonerieal care membru cred ca este, in situatia actuala, de criza economica, ar lua oare masuri pentru poporul roman sau masuri convenabile U.E., recte Germaniei?Cat timp mai este sau va mai fi presedinte, Traian Basescu nu va fi si presedintele meu, daca nu demisioneaza si nu are demnitate, noi de ce sa-l ascultam?

  • Rodica Tismaneanu: (30-7-2012 la 04:03)

    Cred ca rolul unui jurnalist nu este de a face numiri prezumtive pentru diverse posturi de conducere, ci a-si da cu parerea pe baza experientei profesionale si crezurilor sale, asupra cailor de urmat pentru inlaturare debandadei care domneste in prezent in Romania. Invers decat proverbul romanesc:” Omul sfiinteste locul”…

  • Tiberiu Cristea: (30-7-2012 la 04:56)

    Sunt aproape in totalitate de acord cu acest articol, cu o notabila exceptie: Neamtu este un fascist lipsit de credibilitate.

    Iar Nicusor Dan e cam de stanga, e de ajuns sa-i cititi manifestul pentru campania de la primaria Bucurestiului. S-ar potrivi ca nuca-n perete intr-o constructie de dreapta.

  • Tania Iancu: (30-7-2012 la 05:01)

    Oare e constitutional ca dupa ce ai cerut in gura mare cvorum la referendum, desi legea nu prevedea asa ceva si nici Comisia de la Venetia, sa te-apuci sa boicotezi participarea la vot a electoratului, sa continui campania electorala chiar in ziua referendumului? Sa-ti iei si ajutoare din afara tarii? (Prim-ministrul Ungariei-Victor Orban si primarul Chisinaului -Dorin Chirtoaca). Cred ca votul a peste 7 milioane de cetateni romani (87% din cei care au votat) arata clar ca nu a fost o lovitura de stat.
    Circul abea e la inceput! Ponta ramane Prim-ministru. Parlamentul, majoritar USL, nu o sa-l dea jos. Antonescu nu va pleca din politica pentru ca nu considera ca a pierdut. Basescu, dupa cum il stim cu totii, va gasi alte forme machiavelice de a ne otravi viata. Un asemenea om pentru asta traieste.In cei doi ani de presedintie care i-au mai ramas se va ocupa de intelectualii care i-au ramas alaturi.

  • Mitrasca: (30-7-2012 la 06:08)

    Domnule Clej,
    Ca de fiecare data o analiza pertinenta, lucida …Macar de-ar citi cat mai multi.!Dar ce poate face omul simplu care totusi vede ce-i in jurul lui si decide ca nu participa/prin vot ,ca altfel n-are cum/sub nicio forma la actul referendumului. Acum aude raspicat si repetat ca el e de fapt de partea lui Basescu. Asta mi se pare cea mai mare batjocura la adresa omului simplu:n-ai fost la vot:esti de partea lui Basescu!!.Ca simplu cetatean ma simt umilit!

  • George Gross: (30-7-2012 la 07:23)

    Politicenii Români după acest referendum, îmi amintesc de bancul primirii pașaportului de emigrare în ’83.
    Am fost convocat la Direcția de Pașapoarte de pe Iorga:
    Domnule aveți aprobarea, dar n-ați specificat țara
    M-am lamentat: În Israel situația e neclară, ba război, ba pace; Canada și Scandinavia sunt prea reci pentru mine; Australia Și New Zealand sunt prea departe; In occident și USA trebue să știi să muncești, Hmmm
    Ofițerul, foindu-se nerăbdător mă întreabă:
    – Cât îți mai ia să te hotărăști: ai posibilitate Israel, Canada, Australia, Germania
    – N-AI ALT GLOB?

  • Albert Eisenscher: (30-7-2012 la 08:30)

    Va aduceti aminte de ” Votati soarele” si s-a ales intunericul !! Istoria se repeta ! Toata chestia este antidemocratica! Eu nu sunt un mare adept a lui ” de Basescu”desi ma besesc ca toata lumea dar ceace se petrece in Romania ( cum si in Ungaria) este antidemocratic !

  • George Petrineanu: (30-7-2012 la 08:54)

    Apropo de electorat. M-am intors din concediu in Romania unde avand altceva de facut nu am urmarit ,,evenimentele”.

    Dar, fara sa vreau, un lucru m-a frapat punandu-ma serios pe ganduri. In Arges (mai ales) am remarcat un enorm cult al personalitatii – publicatii informative ale autoritatilor la care pe fiecare pagina apare cate una din ,,figurile obligatorii” locale. Tot ce se face este meritul lor. Apoi, un simulacru de punere in scena pompoasa a nu stiu carei aniversari a lui Mircea (Cel Batran, evident) prezentat intr-o poza de grup tragi-comica. Mircea e unul scund si lat in cipici, semanand cu Gyri Pascu, alt personaj parca il intruchipeaza pe Ceausescu insusi cu panglica tricolora si sceptru. Mai sunt prezenti pe scena unul care seamana cu Garcea cat si lume, popor, curteni si oaspeti.
    Nu in asta consta straniul, ci in faptul ca niciuna din persoanele private cu care vorbesc nu pare a sesiza grotescul – cica ar fi ,,deschidere” de aceea le vedem pozele peste tot si tot timpul. Oare cum o fi aratand in Bielorusia?
    La intrarea in Buzau apare o pancarta ,,originala”: Primaria (si nu altcineva!) ne ureaza bun-venit. Primaria, pardon!?

    Care e legatura cu articolul? Pai, pentru unul dinafara iese clar in evidenta cat de polarizat pe personalitati, cu mult peste nivelul rezonabil, este publicul roman. Despre proiecte si viziuni se discuta mult prea putin. Cadem in aceeasi plasa mereu ca jucatorul care se incalzeste pe tusa va salva meciul.

    Pentru ca, am spus-o nu sunt initiat in performantele politicienilor romani, as intreba daca un Raed Arafat, o perosnalitate care a stat discret in umbra, nu ar putea figura pe lista After Big Bang. Cam aceeasi intrebare despre Tariceanu, care pare-se ca a fost si nu a fost pe scena in ultima vreme.

  • Andrei Panait: (30-7-2012 la 10:11)

    citand: „Antonescu se întoarce în fruntea Senatului şi a PNL, dar el ar trebui să facă gestul onorabil şi să-şi dea demisia din ambele funcţii, ca şi Ponta din funcţia de premier şi lider al PSD.”

    Asa gest onorabil a facut si marele tupeist Taliceanu. A fost cel mai penibil lucru care l-am vazut vreodata: sa incerce sa-l dea jos pe Basescu prin referendum, iar dupa ce Basescu a revenit, supravietuind referendumul (din 2007) cu mare brio, tupeistul de Moliceanu sa ramana in functie.

    Unde le este eleganta acestor politicieni? Unde le este calitatea de gentleman? Iti vine sa te iei cu mainile de cap.

  • Alexandru Leibovici: (30-7-2012 la 16:47)

    @George Petrineanu

    „as intreba daca un Raed Arafat, o personalitate care a stat discret in umbra, nu ar putea figura pe lista After Big Bang…, Tariceanu…”

    Acuma … discret în umbră am stat şi eu 🙂 însă pentru a ajunge la posturi de conducere politice trebuie să ai sprijinul unor partide puternice, fapt care este, în sine, normal. Iar Arafat nu cred că are un asemenea sprijin, şi poate nu are nici anvergură. Tăriceanu? Mugur Isărescu? Poate…

    „Nu in asta consta straniul, ci in faptul ca niciuna din persoanele private cu care vorbesc nu pare a sesiza grotescul…”

    Poate pentru că s-au obişnuit treptat-treptat? 🙂

  • Daniela Coman: (30-7-2012 la 13:54)

    In unele puncte esentiale aveti dreptate, nu zic nu, chiar daca e greu de realizat asa un proiect vast de curatenie generala. Si cine sa-i ia pe toti la intrebari cand electoratul nostru, cum bine ziceti, cu atitudine microbista, nu face altceva decat sa tina cu cate o tabara, uitand, de fapt, de propriul interes. O mica observatie, daca mi se permite: lista aia cu „noutati curate”, gen Baconschi, Macovei, Voinescu nu prea miroase a flori de mai si s-a cam tocit formula asta de „tinere sperante”, carora nu le pot nota niciun succes concret, doar multe vorbe si ifose. Parerea mea!

  • Ion Ionescu: (30-7-2012 la 17:01)

    Daca Antonescu nu se retrage se va pune simgur intr-o pozitie sa fie umilit public de basescu(zilnic probabil, marinarul nu-l va ierta).
    Foarte neplacuta situatie Cirn dar si-a creat-o singur, s-a prins singur in cursa prin declaratiile „capitale” pe care le-a facut in timpul suspendarii.

    Iar daca se retrage deschide drumul demiterii lui Ponta.

  • Raymond Luca: (30-7-2012 la 18:06)

    Domnule Clej,

    Opinia dvs ma maguleste, dar trebuie sa recunosc ca nu este nici realista (cunosc prea bine actorii, dar si regizorii), si nici nu se inscrie in planurile mele de viitor.
    Asa cum am mai declarat, inclusiv conducerii PNL, ma voi retrage din viata politica la finalul acestui mandat din motive personale. Sunt motive care tin de viata mea de familie si nu au legatura cu viata politica romaneasca.

  • cristina: (30-7-2012 la 21:04)

    Referendumul a confirmat o sumbra banuiala: ca tara este iritata, starnita, instigata si divizata fara putinta de reconciliere. Pentru reconciliere ar trebui gandire lucida, toleranta si capacitate de sacrificiu. Nici una dintre tabere nu poseda asa ceva.
    Eu n-am observat decat ura, acuzatii mai mult sau mai putin fondate, pofta de razbunare, calomnie… o revarsare a tot ce-i mai rau in Om. Mania de a taxa orice remarca drept profesiune de credinta a cuiva pro sau contra unei tabere. Nu s-a ascultat nimic. Totul s-a interpretat, s-a rastalmacit veninos. Nu au existat neutri sau egal dezgustati, ci doar sustinatori sau opozanti – oricat si-ar fi negat cineva apartenenta sau inclinatia politica; nu a mai contat valoarea personala, intrinseca, a cuiva, ci doar orientarea lui politica – obligatorie, a decis publicul, chiar daca nerecunoscuta de „impricinat”. Si s-a vorbit pana la satietate despre democratie si legitimitate, fortand limitele tocmai acestor doua „notiuni” din ce in ce mai „adaptate”, ciuntite si ajustate pentru a servi intereselor.
    O importanta parte a vinei o are mass media – si-a ignorat deontologia, s-a pretat la josnicii nenumarate, cu isterie si cu o lipsa de scupule progresiva, care n-au facut decat sa sminteasca un popor intreg. Poporul a dovedit ca e capabil de emotii intense, nu si de etica.
    Rezultatul referendumului e nemultumitor pentru toata lumea. Sa conduci tara in conditiile in care stii ca jumatate din ea iti este ostila inseamna, aici, sa fii silit sa recurgi la una din doua „stratageme”: forta sau ademenire mincinoasa. Da, e adevarat ca, in teorie, Traian Basescu a „castigat” si USL-ul a „pierdut”. In realitate, au pierdut cu totii. Fiecare tabara a pierdut o jumatate din increderea poporului. E mult, e tragic.
    Inlocuirea liderilor nu e atat de simpla, cand coruptia este „sport national” de secole. Coruptie inseamna santaj, urmarirea propriilor interese, sprijinirea aliatilor financiari (sponsori), control absolutist si influentare a tuturor institutiilor de decizie si a organismelor de executie. Iar coruptia si-a infipt radacinile adanc, in toate paturile sociale, pana la omul „simplu”. Toti vor o parte din prada, vor trai bun si usor, vor bani. Daca maine li s-ar putea da bani cu ghiotura, fiecarui roman in parte, de poimaine incolo nimeni nu s-ar mai ocupa de politica, iar cei putini care ar mai face-o, probabil speriati de presimtiri personale, ar fi priviti compatimitor – cum sunt priviti sihastrii de cei pe care nu-i doare nimic. Un om politic „nou” ar fi ori compromis rapid, ori inlaturat fara prea multe discutii. Un lider e evaluat doar dupa „ce ne da” sau „ce promite ca ne da”. Atat. Dialogul are sens numai cand se negociaza o afacere, altminteri este retezat vehement.
    In concluzie, ne asteapta vremuri grele. Fireste ca sper intr-o trezire de ultima ora, fireste ca sper ca nu sunt singura care o doreste, insa, vorba lui Preda (Marin Preda, scriitorul) „Timpul nu mai are rabdare”.

  • Silvian: (31-7-2012 la 02:54)

    „Inlocuirea liderilor nu e atat de simpla, cand coruptia este “sport national” – just!
    Coruptia este copilul de suflet al egoismului, cel care te umfla in pene ca tu esti cel care merita, cel care are dreptul, cel care are ochi numai pentru sine. Coruptie, coruptie, coruptie, de trei ori coruptie!… si lupta continua.

  • Stefan Benedikt: (31-7-2012 la 21:59)

    Stimat domn Clej, Va felicit pt viziunea dvs. lucida si cred destul de realista. Comentariul Cristinei l-am gasit de asemenea de mare inaltime si profunzime. As adaoga urmatoarele. Traian Basescu, acest presedinte de teflon, a fost ales de doua ori legal, si la mijlocul ambelor mandate a fost „suspendat”. Parca-ar fi jocul de carti cu „unde-i popa, nu e popa!” Daca trebuie neaparat un presedinte mereu „suspendat” la jumatea mandatului, atunci de ce ii ingaduie Constitutia un mandat de cinci ani si nu unul de doi ani si jumatate? Ar economisi politicienilor – bani si oamenilor de rand – timp. Din pacate constitutia actuala combinata cu fenomenul razbunarilor politice, permite partidelor de opozitie o vanatoare permanenta de vrajitoare, din ziua intaia, pentru a-i inventa si gasi metehne si greseli politice, fara considerentul ca acestea trebuie sa-i confere presedintelui concursul de a-si duce mandatul la capat, fara oprelisti la tot pasul. Cristina scria bine ca toti combatantii au iesit cumva in pierdere. Presedintele a gresit intradevar prin faptul ca si-a compromis propriul lui partid si n-a contribuit decat la atatarea spiritelor, in loc de a le calma. Partidele de opozitie s-au dovedit ca nu au nici o raspundere in fata propriului lor electorat, contribuind la debandada politica si economica a tarii, pentru a profita ulterior de ea. Cred ca in conditiile in care combatantii se plimba cu sabia scoasa din teaca, nu va avea loc foarte curand pace politica si nu vor fi posibile conditiile creerii unui calm social si al unui climat politic propice pentru solutionarea problemelor economice acute.

  • Tania Iancu: (1-8-2012 la 07:32)

    Domnule Clej,
    Partidul Noua Republică, „atrăgând personalităţi mai degrabă marginale din PDL, precum Cristian Preda, Monica Macovei, Teodor Baconschi sau Sever Voinescu” s-a născut mort, după părerea mea. Nici unul dintre intelectualii pomeniţi nu mai are credibilitate:
    Cristian Preda, aproape cădea în genunchi, rugându-se de colegii lui din PDL sa nu-l dea afară din partid, Monica Macovei, cerea disperată la Bruxelles excluderea PSD si PNL din parlamentul Europei, solicitând şi sancționarea Romaniei în baza prevederilor articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, Teodor Baconschi este cel care a promis la Conventia PD-L, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2009 că votul prin corespondenţă va aduce PDL-ului “nu 900.000 voturi, ci un milion de voturi. Chiar si fără vot prin corespondenţă, a adus foarte multe voturi suspecte PDL-ului. Sever Voinescu este cel cunoscut pentru numărarea eronată a voturilor din Camera Deputaţilor, când a fost aprobată fraudulos Legea pensiilor.
    Politicieni cunoscuţi necompromişi ar fi câţiva prin fiecare partid, dar nu-i vad pe ei reformând ceva. Eu astept în continuare tineri politicieni, şcoliţi în Occident.

  • Arno Blei: (3-8-2012 la 04:12)

    Stimate Domnule Clej
    Am citit articolul D-voasträ si im permit sä fac unele observatii , tot din afarä , legate de continut.Actualmente Romania nu poate fi salvatä de oamenii politici pe care-i mentionati .Nu mä refer la calitatea acestora ci la problema acelora care voteazä . In Romania existä o päturä subtire de oameni integri si competenti si o majoritate , care decide rezultatul votului, ignorantä si influentabilä . Va trebui sä mai treacä un timp pänä aceastä majoritate sä inteleagä cä politicienii care i-au condus sunt niste sarlatani si nu-si pot tine promisiunile fäcute . Deaceea singura scäpare este realitatea , adicä criza care bate la usä .Cred cä cel mai inteligent din partea politicienilor capabili ar fi asteptarea cäci timpul va lucra in favoarea acestora

  • Sfartz Pincu: (3-9-2012 la 02:48)

    Este straniu, cum atâţia oameni inteligenţi, care au comentat articolul D-lui Petru Clej, pe tema „cine să vină la Putere”, nu sesizează că este ;ipsit de sens să umbli la faţadă şi nu la structura de rezistentă , pentru a construi ceva durabil!
    La rădăcină politicii este economicul şi expresia sa-Banul. Dacă nu se schimbă pătura de excroci care au jefuit România, începând cu oamenii protejaţi de Iliescu, şi terminând cu protejaţii de azi ai lui Ponta şi Antonescu,, nimic nu se va schimba în politica românească !Politica este chintesenţa economicului, şi nici un fel de jocuri de a „numirea lui cutare sau cutare”, nu poate oferi o soluţie sănătoasă !
    De unde l-aţi scos pe Tăriceanu, ca posibil salvator, dacă el, fiind reprezentantul autorizat pentru România , a multor firme de automobile din străinătate,a promovat legea taxei de primă înmatriculare, în interesul sau, adunând o avere de 35 milioane de Euro? Şi cine a vândut unui SRL de apartament, terenurile petroliere din Marea Neagră?

  • Sfartz Pincu: (3-9-2012 la 07:45)

    Stimaţi comentatori şi susţinători ai celor 7,4 milioane de „contra-basişti” !
    Sunteţi de bună credinţa, dar la limita naivităţii, crezând că electoratul din România este cel din cifrele rezultate la numărătoare !! Dacă cineva i-ar chestiona pe cei care ies de la vot, ar constata că numărul celor care votează din propria conştiinţă este extrem de mic, aşa cum spune şi D-ul Arno Blei ! În primul rând votează cei care sunt „nemulţumiţii momentului”. La referendum, ăştia nu puteau fi mai mult de 1.200.000, adică bugetarii, cărora li s-a tăiat din salariu, dar li s-a dat posibilitatea să păstreze salariul integral,dacă se încadrează în fondul de salarii redus cu 25%! Ştiţi, probabil, că schemele bugetare sunt supra-umflate (de ex. la Oneşti, la 65.000 de locuitori, Primăria are 700 de angajaţi !!). Apoi vin nemulţumiţii, cărora li s-a redus pensia, ăştia sunt cam 3000 de persoane,dintre cei care aveau pensii „neruşinate”, mult peste 30 de milioane lei vechi, faţă de pensionarii normali,cu pensii mai mici de 30 milioane, cărora nu li s-a tăiat nimic din pensie.Au fost,la vot din „convingere” susţinătorii de Partide,în jur de 2.000.000 de persoane.În total, cca.3.203.000 de votanţi pentru „DA”.Restul de cca. 4.200.000 de votanţi, au fost cei mânaţi prin cadouri insignifiante, aduşi cu maşinile, obligaţi de bulibaşii şi/sau şefii lor, sa meargă la vot!

  • Petru Clej: (3-9-2012 la 09:16)

    Eu cred ca orice speculatii cu privire la motivarea din spatele votului de la referendum sunt in mare masura inutile si specifice unor discutii de bodega. Chiar in editia de azi sociologul Mircea Kivu face o analiza profesionista in perspectiva alegerilor parlamentare http://www.acum.tv/articol/57277/. Caci in fond asta este important, nu nesfarsitul taifas despre referendumul din 29 iulie care deja apartine trecutului.

  • Sfartz Pincu: (4-9-2012 la 00:11)

    Stimate Domnule Petru Clej !
    Cum de nu ati observat eroarea matematica facuta de stimabilul Domn Mircea Kivu (pe care il admir pentru profesionalismul sau), si anume ca a insumat doua cifre, fara sa scoata elementul comun si anume pe nemultumitii care sunt aceiasi in ambele cifre,4,5 si 7,4 milioane? Suma de 11 milioane este falsa ! Cifra de 7,4 milioane contine deja pe cei 4,5 milioane, si nu se poate face insumarea !!
    Daca vom trai,vom vedea ce se va intampla, dupa inca 3 luni de erodare rapida a guvernarii Ponta (iarna nu-i ca vara !!), si ce efect vor avea inevitabilele disensiuni,care vor macina USL-ul !

  • Mihaela: (4-9-2012 la 09:48)

    Eu as da credit domnului Mihai Razvan Ungureanu! Am incercat sa-i gasesc punctele slabe, bineinteles prin comparatie cu ceilalti si cu exceptia a doua chestiuni, care se datoreaza contextului politic, intruneste calitatile unui presedinte: diplomat, om politic, intelectual etc.
    Sunt curioasa cati politicieni se pot compara cu el, si cati ii pot gasi mai mult de doua pete negre in cv-ul lui?
    As intreba mai degraba, cati politicieni romani pot purta o discutie cu el, privind aspecte politice si nu numai, in limba engleza, franceza, germana si de ce nu si ungureste?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Naţiune înainte de naţiune (I): origini reale şi origini mitice, implicaţii socio-culturale

Beneficiarii noii lecturi care implică şi rescrierea trecutului, sunt noile forţe sociale care se identificau cu naţiunea ca formă de...

Închide
3.138.125.2