Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Umanitare



 

Durere şi speranţă la căpătâiul unui erou român

de (8-7-2012)
3 ecouri

Soldatul Florinel Enache are nevoie de o vorbă bună şi alinarea suferinţei.

Stă întins pe pat, iar ochii săi senini ca cerul sunt aţintiţi pe peretele din faţa sa. Nu vede nimic din imaginile care se derulează pe monitorul televizorului din faţa sa, priveşte în gol şi pare să se uite … în timp. Privirea îi tresare brusc, iar ochii săi clipesc încet şi greu atunci când prietena mea Maria întreabă daca îl doare. Cu efort, dă din cap în semn că “da”. Maria îi arată o foaie cu o scală de dureri de la 1 la 10. Când degetul ei ajunge în dreptul cifrei 8, privirea lui se animează şi dă din cap de două ori. Este timpul unui alt analgezic, mai puternic decât cel care deja i se scurge lent prin perfuzii. Kenya, asistenta care îl îngrijeşte în weekend, pregăteşte seringa şi apoi o înfige intr-un tub conectat la gâtul său firav. În scurt timp, substanţa albăstruie se împrăştie în organism, iar el va putea aţipi, iepureşte, pentru câteva minute.

Cu greu îmi ascund un strigăt de durere, revoltă şi neputinţă, în timp ce inima mi se umple de cea mai cumplită amărăciune când mă uit la ceea ce a mai rămas din Florinel Enache, un vrâncean de 44 de ani, plutonier-adjutant din Batalionul 280 Infanterie. Ambele picioare i-au fost amputate de sus, de lângă şold, iar braţul stâng deasupra cotului. Le-a pierdut la începutul lunii mai, după ce un dispozitiv exploziv improvizat i-a explodat în faţă în timp ce efectua o misiune de cercetare în provincia Zabul din sudul Afghanistanului. Pulberea din explozibil i-a ars pielea. Pe burtă are o plagă mare cât o farfurie. Florinel Enache este unul dintre eroii unui război lung şi greu, cu un final incert.

Tot ceea ce a mai rămas din corpul lui Florinel este întubat şi conectat la o serie de aparate care de care mai sofisticate, într-un salon de terapie intensivă din Centrul Medical Militar Walter Reed din Bethesda. Aici a ajuns în urma cu o lună de zile, după ce a stat în comă şi s-a zbătut săptămâni bune intre viaţă şi moarte, iar mulţi nu îi dădeau şanse de supravieţuire. “Este un soldat al aliaţilor noştri şi încercăm să facem tot ce putem pentru el”, ne explică Kenya. Unul din aparate îi drenează lichidul din plămâni, altul rinichii, un altul îi monitorizează inima şi tensiunea, în vreme ce un dispozitiv îl ventilează. Un tub introdus în gât îi drenează saliva. În nas are o perfuzie prin care îşi primeşte hrana, un lichid gălbui aflat intr-o punguţă transparentă, atârnata de unul din braţele aparatului multifuncţional de lângă pat. Nu a mai pus nimic în gura de două luni. Când vrea să vorbească, i se ataşează un dispozitiv la tubul din gât, care astfel îl ajuta să comunice cu cei din jur. Nu vorbeşte engleza. Are nevoie mereu de cineva care să traducă medicilor ceea ce spune legat de stările şi durerile prin care trece, pentru ca doctorii şi asistentele să aibă o imagine cât mai clară şi complexă cu privire la eficacitatea tratamentului şi evoluţia recuperării. Chiar şi atunci când pare a dormi, Florinel are un somn foarte zbuciumat, în care imagini din prezent şi din trecut se intersectează, iar când se trezeşte este confuz asupra locului în care se află.

Florinel Enache a plecat dintr-un sat din Vrancea tocmai în Afghanistan în speranţa că în acest fel va putea să îşi plătească datoriile şi să ofere un trai mai bun familiei sale. Soarta a decis însă altceva pentru ei. Acum cei dragi vor trebui sa aibă grijă de el pentru tot restul vieţii. Soţia şi fiul vor veni în America în săptămânile următoare, în urma demersurilor şi eforturilor din partea autorităţilor de la Bucureşti şi a Ambasadei României din Washington, D.C. “Chiar daca sunt pregătiţi dinainte cu privire la ce îi aşteaptă, în astfel de cazuri familiile nu realizează gravitatea şi consecinţele situaţiei pana când nu intră efectiv în salon şi văd cu propriii lor ochi realitatea crudă”, mărturiseşte Kenya. Până când însă familia va fi alături de el, Florin este singur, iar prezenţa oricărui confrate român îl bucură şi îi dă puteri să lupte mai departe pentru viaţă. Asistenta ne spune că bolnavului îi face foarte bine sa audă vorbindu-se româneşte în jurul său şi astfel să aibă posibilitatea să comunice puţin cu cei din jur. Acest lucru îl ajută să îşi menţină spiritul cât mai treaz, şi să continue să ducă mai departe o lungă şi istovitoare bătălie care îl aşteaptă pentru toată viaţa de acum înainte.

La un moment dat, ridică uşor mâna dreaptă şi îi face semn Mariei. Ea se apropie şi îl aud spunând, în româneşte: “puţină apă”. “Ce zice?”, întreabă, curioasă, asistenta. Maria îi traduce doleanţa lui Florinel. Kenya zâmbeşte trist în colţul gurii şi ne mărturiseşte că deocamdată nu poate să îi dea nici măcar o picătura … nu înainte ca doctorii să îi facă un test pentru a vedea care este traiectoria lichidului în corpu-i înjumătăţit. Mă întorc spre el şi îi explic, încercând cu greu sa îmi stăpânesc lacrimile, că în curând va putea să bea apă, după ce face un test şi după ce trece cu bine de o noua operaţie programată în această săptămână.

Se face seară. Îi citim o rugăciune. Forinel o ascultă cu ochii blânzi larg deschişi şi, în final, face în aer semnul crucii cu singura mână pe care o mai are. Ne luăm rămas bun, promiţându-i că vom reveni în zilele următoare. Pe chipul lui se aşterne o rază de zâmbet şi ne zice cu o voce stinsă: “Mulţumesc …”, pentru ca apoi, imediat, să închidă ochii şi să se cufunde într-o amorţire zbuciumată.

Cine citeşte aceste rânduri, locuieşte în Bethesda, MD sau în apropiere şi vrea să îl sprijine pe Florinel Enache cu simpla sa prezenţă şi o vorba bună, este binevenit şi aşteptat cu drag să îl viziteze la spital. În acelaşi timp, îl va putea ajuta să comunice cu doctorii, un fapt vital pentru ca aceştia să îi poată monitoriza cât mai bine evoluţia. Florinel este un erou şi are nevoie de tot sprijinul şi suportul confraţilor săi pentru a putea trece cât mai uşor cu putinţă peste tragedia ce l-a lovit. Prezenţa oricăruia dintre noi la căpătâiul lui îl va ajuta să recupereze mai repede şi, mult mai important, să ştie că, deşi se află la mii de kilometri de casă şi de cei dragi, nu este singur. Pentru vizite şi facilitarea accesului în spital, cei interesaţi sunt rugaţi să contacteze Ambasada României – Biroul Ataşatului Militar, telefoane 202-234-6206; 202-332-4846.

Nota redacţiei: Pentru ca cititorii noştri să înţeleagă contextul prezenţei româneşti în Afganistan, prezentăm mai jos câteva informaţii.

Iată mai întâi comunicatul Ministerului Apărării Naţionale nr. 56 din 04.05.2012: „Vineri, 4 mai, plutonierul-adjutant Florinel Enache, din Batalionul 280 Infanterie, aflat în misiune în provincia Zabul, Afganistan, a fost grav rănit. Subofiţerul, care executa o misiune de cercetare terestră şi securizare a unui obiectiv pe autostrada A1, a suferit răni grave în urma deflagraţiei unui dispozitiv exploziv improvizat. Militarul a fost evacuat de urgenţă la Spitalul Militar din baza Lagman, unde personalul medical depune toate eforturile pentru salvarea vieţii sale.”

Alte câteva informaţii utile:

Batalionul 280 Infanterie face parte din Echipa Mixtă de Reconstrucţie a Provinciei Zabul, ea însăşi componentă a Comandamentului Regional Sud. Echipa de Reconstrucţie Zabul este o formaţiune care are sarcini în domeniile reconstrucţiei, dezvoltării, guvernanţei şi securităţii. Echipa este formată din personal provenit din România şi SUA.

Comandamentului regional Sud este o componentă a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), o coaliţie care operează în Afganistan sub egida NATO şi este mandatată printr-o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU din decembrie 2001.

La efortul militar şi civil din Afganistan participa circa 150’000 de oameni din circa 50 de ţări. Pierderile omeneşti ale Coaliţiei sunt: circa 3’000 de ucişi şi circa 24’000 de răniţi. România participă în prezent cu circa 1’800 de persoane; numărul celor ucişi este de 22, iar al răniţilor este de circa 100 (proiecţie).

Cu privire la calendarul retragerii din Afganistan, recentul Summit NATO (mai 2012) a decis să se dezangajeze militar până la mijlocul lui 2013 şi să-şi retragă majoritatea trupelor până la sfârşitul lui 2014. România a confirmat că îşi va respecta angajamentele în acord cu acest calendar.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • roarmy: (7-8-2012 la 12:47)

    Va multumesc stimata doamna/domnisoara pentru un articol plin de amaraciune, pentru un articol care va reusi si prin intermediul nostru sa miste ceva pentru acest napastuit al sortii si totusi un erou al Romaniei.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 14 Nu-mi place 0

  • dutamariana: (28-8-2012 la 05:35)

    Lacrimi de tristete pentru drama prin care trece vecinul nostru si familia lui.ONU „apara” un popor si distruge zeci de ale popoare. Care-i logica?!!!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Paula: (6-5-2013 la 03:13)

    Articolul d-voastra a fost publicat si pe „Romani in California” ( https://www.facebook.com/groups/106430476090483/ ), unde sute de romani din toata America au putut citi povestea lui Florinel. Sper ca cu timpul, situatia lui sa se imbunatateasca. Dumnezeu sa-l ajute!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.162.114.84