Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Obsesia gardului

de (24-6-2012)
10 ecouri

Până n-am primit o serie superbă de fotografii de la o prietenă din România, intitulată “Florile lunii iunie”, nu mi-am pus problema rolului principal pe care l-a jucat şi îl va juca multă vreme de acum încolo GARDUL în viaţa românilor, aflaţi în special în ţară.

Fotografia care ilustrează acest text vorbeşte de la sine. Aş putea face presupuneri, comentarii, dar habar nu am unde este făcută. Reţin doar că este vorba de un gard elegant, deosebit de înalt, construit din fier forjat şi având piloni de susţinere încovoiaţi spre interiorul curţii, cu inele prin care pot trece fire electrice sau sârmă ghimpată. Ar trebui să postez întreaga serie de imagini pentru a se vedea grădina incredibil de frumoasă protejată de gardul-cel-suplu-înalt-şi-absolut-descurajator.

Nevoia de izolare este o realitate, altfel nu s-ar investi atâta în garduri. De ce e atâta nevoie sa te izolezi în România? Aş lăsa la latitudinea celor care vor binevoi să comenteze, răspunsul la această întrebare! Unde duce asta, pot schiţa doar: duce la nevoia de “multilateralitate” (vă spune ceva acest cuvânt?), la nevoia de a te pricepe la cât mai multe (şi la nimic) pentru a nu depinde de cei de dincolo de gard (inclusiv în materie de opinii, care devin “după ureche” fiindca prin gard de regulă nu se vede nimic dar se mai aude câte ceva). Duce la neîncredere ca mod de viaţă, la refuzul alterităţii, la o extraordinară apetenţă pentru teorii conspiraţioniste, victimizare permanentă, negativism, şi, pe fond, auto-condamnare la înapoiere.

Gardul este impregnat în memoria multora dintre noi şi pe post de simbol suprem al îngrădirii politice, al libertăţii suprimate. Mă refer la aceia care nu au învăţat despre Cortina De Fier şi despre Zidul Berlinului din cartea de istorie ci le-au trăit consecinţele pe pielea proprie. Iar gândul imi zboară în clipa asta la un cântec aflat în topurile muzicale zilele acestea în SUA, intitulat “What doesn’t kill you makes you stronger”. Ei bine, adevărat, Cortina de Fier şi Zidul Berlinului nu i-au ucis pe vasta majoritate a celor pe care i-au restricţionat, dar nici mai puternici nu i-au făcut. Aceste îngrădiri au fost atât de greşite încât, întârziind dezvoltarea societăţilor cărora li s-au aplicat cu zecile de ani i-au adus atât pe cei încercuiţi cât şi pe asupritorii lor până la o depresie ce n-a mai putut fi zăgăzuită de nimic. Nici unii nici alţii nu au devenit mai puternici, uitaţi-va la ei azi!

Revenind la România, conceptul de gard se aplică uşor şi la graniţele ţării. Sunt enorm de mulţi cei care consideră că efortul de a construi ceva în ţară, condiţionat de existenţa unui gard costisitor, poate fi cheltuit mai eficient în afara ei, în medii sociale cu mai puţine obstacole (citeşte “garduri”).

Tuftă de trandafiri protejată de gardul-cel-suplu-înalt-şi-absolut-descurajator.

De ce să construieşti ceva în România, unde de prea multe ori trebuie să-ţi asiguri protecţie prin mijloace proprii, şi nu în altă parte, unde te protejează legea? Se pleacă la muncă peste gard, se emigrază peste gard, se obţine prestigiu peste gard. Numai titluri academice nu se prea obţin peste gard, pentru că peste gard se dau pe muncă intelectuală reală şi contribuţii la progresul omenirii, nu pe cunoaşterea funcţiei de “Copy & Paste” (chiar dacă unor posesori de diplome academice din România le-a luat ani ca să o poată aplica şi pe-asta).

Apropo de emigranţi, nu vă lăsaţi induşi în eroare de gardul vopsit creat de unii dintre ei. Puţini sunt cei care reuşesc să se realizeze pe deplin şi la adevăratul lor potenţial în societăţile care îi adoptă (şi îi adoptă numai dacă ei se comportă exemplar). Majoritatea o duc mult mai bine din punct de vedere material, mulţi se integrează şi social, dar aproape toţi tânjesc cel puţin după iluzia de a fi reuşit în ţară. Numărându-mă printre cei care au plecat peste gard şi fiind foarte familiar cu subiectul, vorbesc în cunoştinţă de cauză.

Şi dacă tot mi-am lăsat gândurile să zburde neîngrădite în acest text, reflectez câteva secunde la Poarta Ardelenească, poate unul dintre cele mai acceptabile compromisuri atunci când vine vorba de garduri. În multe sate ardeleneşti pe unde am fost, casele sunt alipite, zidurile dinspre uliţa principală şi porţile alcătuind practic o faţadă continuă, de-o parte şi de alta a drumului. Mesajul? “Suntem o comunitate unită”. În spatele acestei faţade, între curţi, garduri de nuiele împletite, cu câte o trecere ici şi colo, sub forma unei scânduri sprijinită pe doi piloni scunzi, de o parte şi de alta a gardului. Mesajul? “în cetatea noastră, noi suntem uniţi, suntem ca o familie”. Cu alte cuvinte, cei care nu pot trăi fără garduri să studieze un pic acest model.

În ce mă priveşte, rămân totuşi, în pofida sensului estetic şi cultural pe care i-l atribui Porţii Ardeleneşti, un adept al unei lumi în care zidurile sunt suficiente.

Gardurile ar fi bine să fie necesare doar în probele atletice care le poartă numele.

Ecouri

  • Matei Mircioane: (26-6-2012 la 16:36)

    În copilăria şi adolescenţa mea, petrecută în bună parte la bunici, într-un sat din pusta bănăţeană,cele mai multe garduri de la stradă erau din uluci sau din sârmă-ochiuri, prin care se vedea în curte. Mai erau şi garduri din scânduri late şi îmbinate sau din piatră, prin care nu vedeai, însă, acestea erau mai puţine. În schimb, gardurile dinspre grădină erau precare. Prin ele puteau trece şi găinile şi câinii, dar, naiba ştie cum, găinile parcă erau dresate şi nu prea intrau în grădină, deşi tentaţia era mare. Doar câte una mai obraznică se strecura la rândurile de ceapă verde, pătrunjel, ardei. Nu făcea stricăciuni prea mari, fiindcă în curtea din dos, rezervată păsăretului, masa din porumb sau grâu venea regulat şi găinile reveneau în curte, de bunăvoie şi nesilite de nimeni.
    Ceea ce acum pare uimitor, dar, atunci era normal, era că între grădini nu era niciun fel de gard! Se putea circula liber prin grădini, dintr-un capăt în altul al străzii. Nimeni nu fura de la vecini. În douăzeci de ani de copilărie, adolescenţă şi un pic de tinereţe, nu am auzit de niciun caz în care cineva să fi furat ceva din grădina vecinului. În dreapta casei bunicilor locuia o familie de unguri, iar în stânga o familie de ţigani.Asta era prin anii ’60 -’70. Mai târziu au apărut şi gardurile între grădini. Dar, nu în tot satul. Ştiu că mulţi considerau apariţia unui gard frumos la grădină, drept un semn de hărnicie a gospodarului, o dovadă de progres şi civilizaţie. Hmmm, nu ştiu ce să zic. Cred că trebuie făcut un studiu, de către o echipă de cercetători (americani sau britanici).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Alex Satmareanu: (27-6-2012 la 11:10)

    Nu stiu ce-ti mai aduci tu aminte dar majoritatea noastra, a emigrantilor din Romania, n-a plecat de buna voie, a fost data afara intr-un fel sau altul. Putini au pleacat de “prea bine” si problema materiala e numai o parte a discutiei.

    Nu-mi aduc aminte de “gard” prea bine (poate de privirea functionarei romance de la ambasada ce ma privea ca pe un infractor si de zimbetul americanului) dar n-o sa uit usa izbindu-ma-n spate.

    In rest oamenii s-au realizat l-a fel ca in tara, unii mai bine, alti mai putin bine. Asta daca nu consideri ca “sef de birou” in Romania era o “realizare”.

    Diferenta este ca in Romania ajungeai “sef de birou” numai dupa ce toti cei mai batrini ca tine ieseau la pensie sau te “culcai” (fie si la o bere) cu cine trebuie. Cei din urma poate n-ar fi trebuit sa emigreze.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Stefan N. Maier: (27-6-2012 la 11:19)

    Cercetatorii americani sau britanici ar trebui sa inteleaga mai intai conceptul de gard in acceptiunea romaneasca, pentru a fi capabili de a face un studiu. In America de exemplu, garduri nu prea exista iar atunci cand exista (in lumea civila, evident) au in general alt rol decat il au in Romania.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • Tania Iancu: (29-6-2012 la 15:15)

    Nevoia de gard mă obsedează și pe mine de multă vreme, dar eu văd altfel lucrurile: Nevoia de gard nu ar apărea din nevoia de izolare ci din aceea de a-ți proteja proprietatea. În perioada copilăriei mele, gardurile erau joase, din zidărie, sau transparente, din plasă de sârmă, pe care urcau zorele, caprifoi, sau alte plante cățărătoare și frumos mirositoare. Asta se întâmpla la scurt timp după cel de-al doilea război mondial, când mentalitatea societății românești nu fusese încă pervertită în esență. Gardurile aveau doar scopul de a marca limita proprietății. Odată cu apariția «omului nou» al lui Ceaușescu, caracterizat prin mârlănie, analfabetism și dorință aprigă de a parveni în timp cât mai scurt, încep să apăra și diferențele majore de avere între populație și nomenclatura tot mai avută și mai depărtată de cetățeni. Astfel, garduri înalte de peste 2 m, din beton, cu porți la fel de înalte și păzite de câte-un milițian dintr-o gheretă, ca la ambasade, apar în cartierul Primăverii. Ceaușescu însuși își delimitează cu garduri bine păzite, o întreagă zonă cuprinsă între b-dul Aviatorilor și str. Mircea Eliade, (fost Kalinin). Pentru izolare ? Pentru siguranță ? sau pentru a induce frică în populație ? Poate pentru toate la un loc.
    După decembrie ’89, însă, s-a petrecut un fenomen pe care l-am constatat mai târziu: Ceaușescu a fost omorât pentru ca în locul lui să apară o puzderie de mici Ceauşeşti. Toți cu aceleași metehne. Toți parveniții care jinduiseră la privilegiile dictatorului, acum și le puteau împlini. Printre altele și dobândirea prin orice mijloace, a unei proprietăți, care să semene cât mai bine cu Casa Poporului : scări de marmură cu baluștrii sculptați, gard înalt și gardian la poartă. Dacă pe vremea lui Ceaușescu gardul era mai mult simbolic, căci nimeni nu ar fi îndrăznit să se apropie măcar de gard, în ultimii 20 de ani, discrepanța tot mai mare dintre populația sarăcită și noii îmbogățiți, a făcut ca gardul să aibă un rol preponderent de apărare împotriva hoților. De aceea, contrar reglementărilor urbanistice, care prevăd, în mod clar că un gard trebuie să aibă către stradă suprafața opacă pe o înălțime de maxim 60 centimetri, iar restul, până la maxim 2 m înălțime, să fie transparent, cei care își permit să încalce legea, sau chiar o încalcă cu o anumită mândrie, se înconjoară de ziduri ca de cetate, uneori și cu sârmă ghimpată sau electrificată.
    M-am întrebat de multe ori dacă cei dinlăuntrul gardului se simt bine acolo, știind că sunt înconjurați de o lume mizeră care tânjește la bunurile lor. Cred că stau cu frică şi nici nu le trece prin cap că ar putea scăpa de gard dacă ar face ceva pentru cetăţenii cu care sunt vecini. Dacă în loc să mai cumpere încă o casă şi încă o maşină, ar investi într-un atelier sau într-o afacere în care să-i implice pe vecini, aceştia i-ar apăra ca pe binefăcătorii lor. Nu cred că există oameni normali care să-şi dorească să fie izolaţi.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Cristian Ioan: (1-7-2012 la 01:23)

    Nevoia de DELIMITARE mi se pare fireasca, asa cum si inainte de 1989 mi se parea straniu ca la ameircani pajistile din fata casei nu erau separate nici macar de garduri simbolice. Dar tendinta de IZOLARE de azi mi se pare paranoica!
    Am observat foarte clar fenomenul, in special dupa 2001, de cand parcurg zilnic cam jumatate din oras in drumul spre servici.
    Numeroase case, indiferent daca sunt ridicate in ultimii 20 de ani sau dateaza de pe la 1880 ca a mea, sunt acum protejate de garduri INALTE si complet opace.

    Pentru cine vrea sa faca foto, de exemplu pe tema “case si gradini din Bucuresti”, este extrem de frustrant.

    Iar gardurile ca de pushcarie reprezinta abia al treilea nivel de obstacole pentru admirat si fotografiat, inaintea lor privirea se impiedica de panourile de reclama si cearceafurile publicitare, de firele spanzurate pe stalpi, precum si de puhoiul de masini in tranzit sau parcate pe marginea strazii …

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Wanda Lucaciu: (2-7-2012 la 15:56)

    Citeodata trebuie sa avem garduri in jurul nostru. Ma refer la garduri vituale care sa ne pazeasca de persoane cu intentii rele, persoane invidioase, persoane jignitoare si in general persoane care au nevoie sa fie superioare pt ca in fond ei se simt inferiori. Nu todeauna putem sa ne ferim de astfel de persoane si acesti oameni pot penetra gardul nostru virtual fara sa ne dam seama. De multe ori ii depistam imediat si ne debarasam de ei, dar de multe ori acesti oameni joaca asa un joc bun ca nici nu ne dam seama ca in fond nu sunt prieteni sau colegi sinceri.
    Nu propun ca sa mergem prin viata inconjurati de garduri, dar asta nu inseamna ca nu sa fim constienti ca exista astfel de persoane.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • George Gross: (7-7-2012 la 05:24)

    Dacă-i vorba de granițe, ce-a mai frumoasă este cea din Waterton Park, în Rocky Mountains, între Canada și Montana (USA). Granița este o fîșie defrișată în pădure.
    Din păcate în lumea în care trăiesc, ne autoîngrădim, nu numai față de vecini ci față de conaționali

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Pincu Sfartz: (9-7-2012 la 09:24)

    Asi spune ca nevoia de garduri constituie un paradox.Pe o parte a gardului, HOTII care s-au imbogatit peste noapte,de cealalta parte Hotii, de care se tem Hotii din interior.
    Dar exista si o categorie de hoti opulenti,care nu-si fac garduri inpenetrabile,ci dimpotriva vor sa arate lumii cat de “grozavi” sunt,si cat de “inteligenti”sunt, de s-au ajuns !! Priviti la casa unui fost cioban de oi, cu un gard simbolic, dar cu casa-palat,poleita cu aur, cu un jilt in interior cu piese din aur masiv (cred ca a avut ideea sa-l fixeze bine de podea,sa nu cumva sa le treaca prin cap,altora ca el, sa i-l fure!).Si ca sa fie lumea si mai convinsa de super-inteligenta sa, a platit o multime de bani, sa fie si el ales, acolo, macar deputat in Parlamentul European !
    Nu sunt ei de vina,asta le e firea, de vina sunt cei multi,care tolereaza.Si poate are dreptate Petre Tzutzea, care a stat 13 ani, dupa un “gard” comunist si care regreta ca a facut-o pentru “UN POPOR DE IDIOTI” . Expresia asta a lui Tzutzea,explica cel mai plastic existenta nestingherita a “tutulor”(cuvantal va aminteste de cineva?) tipuri de garduri !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Doina Manea: (10-7-2012 la 09:48)

    Articol excelent, bine scris stilistic (nu ma mira), si adevarat, din punctul meu de vedere. Impresionanta metafora cu Poarta Ardeleana si comunitatea.
    Felicitari.
    Cu stima,
    Doina

    P.S. In americana se spune “from rags to riches.” Ca un oier ajunge parlamentar nu ar mai trebui sa surprinda. Nu stiu daca oierul si familia lui chiar au trait in zdrente, eu stiam ca oierii (ciobanii) erau oameni respectabili si respectati in comunitatile oieresti, dar s-ar putea sa ma insel.) Ma surprinde dispretul cu care privim, de sus in jos, ciobanul – omul salbatic, analfabet, traind izolat pe coclauri de munte. Parca nu asta a fost perceptia noastra, in folclor. Si aici poate ma insel. Ca un oier “inchiaburit” (cum s-ar fi spus) isi construieste un jilt de aur, e treaba lui. Face ce vrea cu banii lui. Kapitalism. Daca stim ca au fost bani furati, sa aducem si probe. Imbogatitii peste noapte (“baronii,” sau “mogulii” cum le place romanilor sa se exprime acum) in alte societati s-ar numi oameni de afaceri. Afacerea inseamna profit. Legea pietii libere. Un produs nu are valoare decat dupa cerinta pietii. Se pare ca pe noi ne bucura daca moare si capra vecinului … cel de peste gard.
    Cu aceeasi stima

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Sfartz pincu: (10-7-2012 la 15:24)

    Stimata Doamna Doina Manea ! Avetzi perfecta dreptate,daca Va referiti la cei umili, care se ridica prin Afaceri Cinstite ! Cinste lor, si societatii Kapitaliste,care le-a permis sa se afirme !
    Dar in exemplul dat de mine,cuvantul “cioban” avea ca scop sa indice un individ “simbolic”, cunoscut in Romania, si nici intr-un caz sa jignesc meseria de oier ! Are deja dosar la DNA pentru o sacosa cu un milion de Euro,trimisa sa cumpere rezultatul dintr-un meci de fotbal.Daca nu va fi compromisa activitatea judiciara,care a inceput,timid, sa functioneze, o sa mai putem sa discutam “tema”, sper,in viitorul apropiat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Editorial
54.163.70.249