Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

O aniversare aproape uitată: 45 de ani de la Războiul de şase zile

de (17-6-2012)
2 ecouri

La începutul acestei luni s-au împlinit 45 de ani de la Războiul de şase zile al Israelului. Între 5-10 iunie 1967, armata israeliană a dus poate cel mai scurt război din istorie. În şase zile a reuşit să respingă armatele ţărilor arabe care au încercat să-şi îndeplinească obiectivul mult dorit şi mult trâmbiţat: să-i arunce pe israelieni în mare. Nu le-a reuşit, Israelul obţinând o victorie zdrobitoare. De-atunci tactica israeliană este predată la şcolile militare din multe ţări ale lumii, probabil sub denumirea de “război preventiv”. Cel puţin aşa l-au considerat israelienii. De fapt, aşa a şi început: prin nimicirea la sol, înaintea declarării războiului, a forţelor aeriene egiptene, eliminându-se astfel un potenţial serios de atac. A fost justificată această măsură? Dacă se analizează situaţia de-atunci, răspunsul este da. De multă vreme ţările arabe se pregăteau să se confrunte cu Israelul, grupări de fedayini treceau graniţa siriană, iordaniană sau egipteană şi atacau popualţia civilă, forţele ONU de menţinere a păcii s-au retras din Sinai iar Egiptul a închis strâmtoarea Tiran de la Marea Roşie şi Suezul pentru vasele israeliene, încălcând acordul de liberă circulaţie.

Ariel Sharon în Războiul de şase zile

În şase zile, armata israeliană a eliberat Oraşul Vechi(Ierusalimul de est) şi a ocupat Golanul, Cisiordania , Sinaiul şi Gaza. Armatele arabe ale Siriei, Egiptului , Iordaniei şi  ale altor state arabe a trebuit să se retragă. Israelul a fost cuprins de entuziasm, în sfârşit locurile sfinte pentru evrei din Ierusalim puteau fi din nou vizitate (aflate sub suzeranitate iordaniană, autorităţile au interzis israelienilor pelerinajul la Zidul Plângerii) iar o parte din populaţie şi din clasa politică visa de-acum la realizarea Marelui Israel, a Israelului biblic, cu capitala la Ierusalimul unificat.

Care au fost consecinţele acestui război şi ce se întâmplă acum , după 45 de ani?  În cartea sa  foarte controversată,“1967”, ziaristul şi istoricul Tom Shalev a încercat să demitizeze războiul şi a atras atenţia asupra consecinţelor ce vor decurge din poziţia Israelului ca putere ocupantă, într-un teritoriu locuit compact de palestinieni. Shalev nu neagă situaţia în care se găsea atunci Israelul şi care a dus la declanşarea războiului , dar atrage atenţia asupra neînţelegerilor dintre guvern şi conducrea militară, în rândul acestei conduceri  şi asupra procedeelor folosite după victorie faţă de palestinieni. Este adevărat, la început, guvernul israelian şi „establishmentul” militar au considerat o mare parte din aceste teritorii cucerite drept monedă de schimb pentru încheierea păcii cu statele arabe vecine. „Teritorii în schimbul păcii” a fost decenii cuvântul de ordine al politicii externe a Israelului. Numai că nu s-a realizat, în primul rând din cauza ţărilor arabe care, pur şi simplu, nu vroiau să negocieze cu Israelul.. Israelul a încheiat tratate de pace numai cu două state, Egiptul şi Iordania,  mai puţin  prin retrocedare de teritorii şi mai mult sub presiunne americană şi în schimbul unui ajutor militar american substanţial. . Egiptul a recăpătat Sinaiul, cu tot ceea  ce timp de 11 ani Israelul a construit acolo, inclusiv o rafinărie de petrol (spre deosebire de palestinenii din Gaza, egiptenii nu au distrus construcţiile israeliene).Astăzi,în noua situaţie din această ţară, cu Frăţia Musulmană gata să preia conducerea, dominând parlamentul şi având un candidat sigur pentru preşedinţie, acordurile de pace semnate atunci care au servit interesul ambelor părţi, sunt puse sub semnul întrebării de Cairo. Iordania a renunţat la Cisiordania în favoarea viitorului stat palestinian şi au fost reglementate câteva mici chestiuni teritoriale.

Moshe Dayan

Celelalte state arabe, inclusiv Siria, nu au încheiat nici până astăzi acorduri de pace cu Israelul, nu recunosc statul evreu. Altfel spus, „teritorii în schimbul păcii”  nu a dat rezultatele aşteptate. Aici putem adăuga şi eşecul retragerii unilaterale din Gaza , când Israelul (din păcate) nu a pus nici un fel de condiţii palestinienilor. Rezultatul – crearea Hamastanului şi permanenta vulnerabilitate a zonei de sud faţă de atacurile cu rachete ale grupărilor palestiniene radicale.

Ani de zile, s-a susţinut că menţinerea cel puţin unei părţi din teritoriile cucerite în timpul războiului din 1967 reprezintă o garanţie strategică pentru apărarea teritoriului israelian. Dar alţi specialişti militari contrazic această teză care se referă mai ales la înălţimile Golan. Astăzi, cu armamentele moderne, cu rachetele cu rază scurtă şi medie de acţiune, spun ei,acest obstacol nu mai contează.

O mare parte din Cisiordania se află sub administraţia Autorităţii Palestiniene şi va forma viitorul stat palestinian. Dar nici aceasta nu înseamnă o garanţie pentru pace, palestinienii susţinând că le aparţine de drept . Mai mult, Israelul se confruntă cu propriii colonişti care nu vor să renunţe la avanposturile ilegale create la îndemnul partidelor politice israeliene care mai visează la Marele Israel. Problema retragerii de pe aceste teritorii duce la radicalizarea unor grupări israeliene care, au format o organizaţie a coloniştilor,- Yeşa- devenită un serios grup de presiune pentru guvernul israelian. Opoziţia organizată de Yeşa faţă de orice fel de retragere sau încercare de reglementare a problemei aşezărilor israeliene din aceste teritorii este un obstacol în calea negocierilor de pace israeliano-palestiniene şi provoacă resentimente  faşă de Israel în comunitatea internaţională.. Pe de-altă parte, având experienţa Gaza, sunt explicabile şi temerile israeliene faţă de retrocedarea acestor teritorii, fără garanţii de securitate pe care deocamdată palestinienii nu le oferă. Nu s-a rezolvat nici problema Ierusalimului. Ierusalimul a fost unificat şi a devenit capitala Israelului, dar nu este recunoscut pe plan internaţional de aproape nici un stat, soarta lui urmează să fie decisă la viitoare negocieri de pace care nu se mai ştie când vor avea loc.

În concluzie, cum se văd astăzi, după 45 de ani, rezultatele Războiului de şase zile? După primii ani de entuziasm şi de ce să nu spunem, de automulţumire. care era cât pe ce să se termine într-o catastrofă (războiul de Yom Kipur), s-au făcut o serie de analize şi s-au emis cele mai diferite opinii, nu în ce priveşte desfăşurarea războiului care neîndoielnic a fost un succes din punct de vedere militar, ci asupra consecinţelor şi perspectivelor. Din  păcate, nu se poate spune că acest război a adus rezultatele aşteptate.  Aşa cum s-a văzut, strategia “teritorii în schimbul păcii”,  obţinute în urma unui război, a eşuat. Nu întotdeauna acesta este cea mai bună soluţie (eventual ameninţarea cu un război poate fi o descurajare).  Tot negocierile, compromisurile rezonabile reprezintă calea cea mai bună. În condiţiile în care şi partenerul este de acord cu ele.

În încheiere aş vrea să citez dintr-un articol aniversar, semnat de Uri Savir, preşedintele  „Centrului pentru pace Peres” şi fost negociator-şef al Israelului la Oslo, apărut în „The Jerusalem Post”, care, în câteva cuvinte, trage concluziile cele mai raţionale..

„ La 45 de ani de la război, a venit vremea ca atât israelienii cât şi arabii să tragă concluziile corecte din greşelile comise…Arabii trebuie să recunoscă faptul că Israelul, ca stat al evreilor este aici ca să rămână şi cu graniţele sale suverane obţine numeroase succese care pot fi împărtăşite în cadrul unor relaţii îmbunătăţite. Iar noi trebuie să înţelegem că ocupaţia trebuie să ia sfârşit, în condiţiile reconcilierii cu un stat palestinian independent, fără ca evreii să revină la provinciile istorice Samaria şi Iudeea şi fără ca palestinienii să revină la Marea Palestină istorică. În sfârşit, ţările arabe şi Israelul trebuie să-şi găsească curajul, după o amânare de 45 de ani, să privească realitatea în faţă, să renunţe la respingera fanatică şi la ocupaţia umilitoare şi la recunoaşterea faptului că suntem puteri mai degrabă mici, nu omnipotenţi şi nu victime eterne, mai degrabă suntem interdependenţi şi dependenţi de o lume mai largă. Mai bine mai târziu ca niciodată”.

Ecouri

  • Dr. Leibovici Laiș: (18-6-2012 la 11:35)

    Interesant ca toate sursele citate apar in unor vederi neimportate nici de institutiile responsabile ale Statului Israel si nici de majoritatea Populatiei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • eva galambos: (20-6-2012 la 12:00)

    Nu cred ca ar fi chiar puncte de vedere neimportante, dar oricum, eu imi prezint vederile mele. Sunt convinsa ca institutiile responsabile ale Israelului nu vor recunoaste ca acest razboi care, repet, a dus la intarirea securitatii Israelului, deci nu a fost dus degeaba, nu a dat, din pacate rezultatele asteptate si consecintele lui au creat o serie de probleme Israelului care nu s-au solutionat nici dupa 45 de ani

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Extern
54.90.128.222