Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Ei vor face o diferenta



 

Poveştile Micului Paris-Teatrul Masca în Festivalul “ Living Statues “ Ediţia a 2-a-

de (10-6-2012)
3 ecouri

Teatrul  Masca a luat naştere la data de 24 mai 1990, devenind singura instituţie teatrală din România al cărui profil este teatrul de gest, pantomima şi expresia corporală. Timp de trei zile parcul Herăstrău din capitală a fost însufleţit de Festivalul „ Living Statues ” organizat sub egida Teatrului Masca care a adus laolaltă artişti din România, Anglia, Germania, Italia şi Olanda.

“În ansamblul artelor străzii, statuia vivantă ocupă un loc aparte. Misterioasă, surprinzătoare, amuzantă adesea, profundă uneori, statuia vivantă nu poate fi ocolită, atrage privirile ca un magnet, incită la comentarii, propune meditații asupra condiției umane și nu poate fi uitată niciodată. Orice turist care a trecut prin Barcelona va povesti cu siguranță că s-a plimbat și a admirat statuile umane de pe celebra La Rambla. Stranie putere trebuie să aibe această statuie vivantă ca să se vorbească despre ea atunci când ai drept concurență teribilă realitatea Gaudi de exemplu!”

Ce este o statuie vie ?

În aparență răspunsul este cât se poate de simplu, este un actor care, costumat și machiat în așa fel încât să imite o statuie, este capabil să stea nemișcat mai mult timp încât publicul să poată fi indus în eroare. Este însă un răspuns incomplet căci nu ia în considerare arta acelui actor, antrenamentul său specific, capacitatea ieșită din comun de a interrelaționa cu publicul, de a improviza, rezistența călită în lungi și obositoare antrenamente și, nu în ultimă instanță, bucuria de a oferi publicului un subiect cât mai interesant de meditație, de descoperire, de întâlnire cu propria sa capacitate ludică. [...] Statuia vivantă este semnătura de mare maestru pe care breasla o poate accepta din partea unui actor ajuns la limita posibilităților sale.

În acest sens organizarea acestui Festival de către Teatrul Masca este un lucru absolut firesc ținând cont de preocupările noastre, de întreaga evoluție a teatrului nostru, de discursul socio-cultural asumat și de importanța pe care o acordăm de mai bine de două decenii descoperirii și impunerii unui stil pedagogic propriu. Teza statuii vivante este parte componentă extrem de serioasă a discursului nostru pedagogic și lucrurile cu care venim noi revoluționează viziunea general acceptată. De altminteri, pe plan european, asistăm la o luare de atitudine cât se poate de serioasă la adresa modului peiorativ în care a fost tratată această soluție de teatru stradal. La Barcelona, la Roma, administrațiile locale discută  cât se poate de serios și decid limitarea prezențelor stradale sau selectarea lor pe criterii profesionale drastice în așa fel încât prezența diletanților să fie limitată sau interzisă. La Arnhem se derulează un Festival care își asumă condiția de competiție mondială în domeniu și acest lucru impune inclusiv niște standarde care ar trebui să devină elemente obligatorii pentru profesioniștii acestui stil teatral.” (http://masca.ro)

 Cu această introducere scrisă de profesioniştii români ai teatrului de gest, pantomimă şi expresie corporală vă invit …la teatru ! Permiteţi-mi să vă prezint pe gazdele noastre: violonistul Ludovic West, interpretat de Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca şi Ţăranca, desprinsă din şirul de cariatide care străjuie aleea catre fântâna Modura , interpretată de Ana Daponte.

„ Umbre pe Calea Victoriei ” este doar unul dintre spectacolele oferite şi mă voi opri la aceste 45 de minute în care pas cu pas, fiecare statuie vie scoate la iveală o poveste în care  privim în tăcerea gesturilor al căror ecou vibrează frământat  de tristeţe, pasiune, speranţă, mânie, dragoste, aroganţă,uimire, dezolare… Adunate laolaltă poveştile Bucureştiului de ieri nu se deosebesc cu nimic de cele ale oraşului nostru de astăzi, sunt surprinşi oameni puternici, fie în clipa exilului impus, fie în drumul ascendent spre gloria politică nelipsită de compromis, oameni iubind cărţile sau debordând acorduri muzicale pe străzi, negustori scăpătaţi sau ţărani sărmani cărându-şi mărfurile prin mahalale, femei care iubesc sau care au fost iubite…Impactul mesajului transmis este cu atât mai puternic cu cât te afli atât de aproape de artişti. Privindu-i te va copleşi unicitatea şi profunzimea trăirii animată de propria-ţi percepţie, experimentând astfel acest gen de teatru care captivează.

Boier de viţă veche-1810-

Era pe vremea ocupării Bucureştiului de către ruşi. În seara de 17 ianuarie 1810 , boierul Dinu Filipescu dădu un mare bal în onoarea principelului Bagration, comandantul şef al oştirii ruseşti  la care invită pe toţi generalii ruşi împreună cu Zass , comandantul oraşului. La sfârşitul balului Generalul Zass scoase din buzunar un ucaz împărătesc prin care Boierul Dinu Filipescu era surghiunit în Rusia . I se dădea un răgaz de 48 de ore . Boierul Filipescu ascultă în linişte şi spuse : Porunca Împăratului se va împlini. Fiindcă ne hărăzeşte 48 de ceasuri să-i mulţumim şi să ne vedem de masă.

 Dinu Filipescu - Eugen Fetescu; Dansatoarea din buric - Delia Riciu

Primul Teatru-1812-

Sasul Mathias Brody a instalat o baracă de scânduri în spatele curţii casei Slătineanu,  pe locul unde se află astăzi restaurantul şi cofetăria Capşa , oferind prin diorame, primul spectacol public din Bucureşti. Erau reproduse pe pânză şi prezentate  imagini din oraşe apusene, scene din războaie, călătorii pe mare, încoronări de regi şi împăraţi.

Mathias Brody - Cosmin Creţu

Ai noştri tineri…-1824-

În Bucureştii anteriilor şi a giubelelor se întorc de la Paris în frac , cu bumbi de alamă , patru feciori de boieri , patru prieteni. Unul dintre ei este Gheorghe Bibescu şi va ajunge peste 20 de ani Domn al Ţării Româneşti. Acum îi aşteaptă pe ceilalţi la o cafea…

Gheoghe Bibescu - Valentin Mihalache; Chelnerul - Răzvan Teodorescu

Drogheria- 1828-

Pe Uliţa Franţuzească , sub casele dr.Mihalache Darvaris, Madam Lucovici deschide prima drogherie din Bucureşti şi îşi face reclamă în Curierul Românesc:

Aici de vând cosmeticele şi compoziţiile chimice născocite de I.de Miller- o doftorie care face să înceteze imediat orice durere de dinţi, alifie de frumuseţe prin care pieliţa se face albă, netedă şi răspândeşte vioiciune peste faţă, minunata compoziţie care face să crească părul de isnoavă, compresa pentru durere de cap, plasturi pentru negi, pomade de mustăţi castanii, negre şi bălane.”

 Madame Lucovici - Ana Maria Ioniţă  

Pensionul de Fete- 1829-

În Bucureşti încep să apară pensionatele particulare de fete, conduse de doamnele Vaillant, Bonnet, de Comble, Buvelot…Aici madam Vaillant şi una dintre elevele sale ( nu tocmai cuminti )…

Madame Vaillant - Haricleea Bădescu; Eleva - Adriana Bordeanu

Floarea de Liliac-1854-

În primăvara lui 1854, pentru nespusa bucurie a ofiţerilor ruşi  soseşte la Bucureşti  Rose Pompon-regina cancanului, care dorea să deschidă o parfumerie sau să treacă de-a dreptul în Rusia, nu ştia foarte bine nici ea. Ca să obţină paşaportul trebuia să ceară o audienţă la Feldmareşalul Paşkevici, om de 78 de ani, rece şi neînduplecat. După 12 ore petrecute împreună cu el, Rose primeşte paşaportul şi o floare de liliac pe care o va păstra ca suvenir.

Rose Pompon -  Alina Crăiţă;  Feldmaresalul Paskevici - Sorin Dinculescu

Violonistul

După moartea lui Iancu Oteteleşanu , Helene, femeia pe care a iubit-o atât de mult este singură şi parcă aude sunetele viorii lui Ludovic West, cel care cânta cele mai frumoase lancieuri, cadriluri şi valţuri. Amintirile unei frumoase doamne sunt ca o floare ce stă să moară în amurg.

Ludovic West - Mihai Mălaimare; Helene Oteteleşteanu - Ana Maria Pîslaru

 

Anticarul Alcalay-1890-

Lumea îl vedea în fiecare zi, fie vară, fie iarnă lângă dulapurile lui cu cărţi  pe care le mângâia ca pe nişte copii. La vremea aceea , anticarul Alcalay părea trăitor acolo de când lumea…

Anticarul Alcalay - Nicolae Pungă

Flaşneta-1900-

Nemaivăzuta minune a cutiei care scoate muzică apăru şi în Bucureşti , înveselind străzile şi trecătorii…

Flaşnetăreasa - Laura Dumitraşcu

La Moşi într-o tarabă -1910-

Foarte la modă în bâlciurile vremii era „ fecioara”, celebrul instrument medieval de tortură din care, se spunea, nu scăpa nimeni cu viaţă…

Circăreasa - Emilia Manea

Soldatul şi Coşarul -1920-

Cosarul aduce pretutindeni noroc şi puterea de a rezista şi de a transforma orice vis în realitate.

Coşarul - Andrei Drăgulescu; Soldatul - Bogdan Angelescu

Soldatul este zdrobit de moartea iubitei sale, a cărei fotografie o priveşte cu ochiii înlăcrimaţi. Lumea vorbeşte că un coşar care trecea pe acolo a făcut astfel încât soldatul s-o poată vedea aievea lângă el pe draga lui….Vă mai amintiţi coşarii pe care-i întâlneam pe stradă bucurându-ne că ne-a ieşit norocul în drum ?

 

Vânzătorii ambulanţi-1930-

Pe străzile Bucureştiului umblau olteni cu cobiliţa vânzând iaurt, zarzavaturi şi câte şi mai câte !

Oltean cu cobiliţa - Robert Poianu; Iaurgiu - George Ivu

În Cişmigiu, la ghioc-1930-

În Cişmigiu puteau fi văzute adesea domnişoare care încercau să-şi afle partea şi norocul  din gura celebrelor ghicitoare cu ghiocul.

Ţiganca cu ghioc - Ioana Rufu; Doamna - Dora Iftode

Crucea de Piatră-1930-

Sunt multe poveştile din Crucea de Piatră, iar una dintre ele vorbeşte despre o dragoste cum nu s-a  mai văzut…

Prostituata - Oana Dragnea; Madama - Iulia Dumitru; Tânărul - Cristi Neacşu

Realizatori

Scenariul şi regia – Mihai Mălaimare

Scenografie – Sanda Mitache

Muzica – Razvan Diaconu

Regie tehnică – Mihai Ceafalau

Copiii care urmaeză cursuri de actorie în cadrul Teatrului Masca au scos pe rampă din cărţile de poveşti Personajele Copilăriei, invitând trecătorii la un moment plin de dulceaţa inocenţei.  Alice din Ţara Minunilor a băut din licoarea magică „ Fă-mă mare !” şi poate lua cheia pentru a deschide uşa în timp ce Frumoasa din Pădurea Adormită, Hensel, Gretel şi Ariel o aşteaptă pe vrăjitoarea cea bună să le dea viaţă cu bagheta ei magică…

Invitaţi

Chris Channing- mim, actor, designer şi regizor- a lucrat în teatrul modern şi clasic atât în Anglia cât şi în teatrul de cabaret la Paris. Este singurul performer profesionist din Europa specializat în interpretarea portretelor din arta clasică, momente pe care le-a adus la o formă de artă în sine.

Îngerul Păzitor

Francesca Krnjak este un artist complet cu peste 10 ani de experienţă în artele pe care le practică. Se implică activ în spectacolele clasice şi experimentale pe care le produce. Filonul central al propriei experienţe este constituit de fuziunea dintre teatru, teatru de stradă şi dans. Dintre festivalurile la care a participat sunt de mentiont Ferrara Busker Festival (Italia), Pflastersperktakel (Austria), Street Life (Germania), Sharp Sharp (Berna), Pennabilli (Italia), Osjiek Festival (Croatia), World Statue (Olanda), Varazdine Festoival (Croatia). Costumele speciale şi imagistica poetică adaugă acea nuanţă de delicateţe oricărui eveniment la care participă.

Parola Bianca

Bash Street Theatre s-a lansat în anul 1991 în Morlaix, în cadrul Festivalului Internaţional de stradă  Les arts dans la Rue. Prima reprezentaţie – o compilaţie de momente de comedie mută, acrobaţii de circ şi muzica intrepretată  live - a fost atât de bine primită încât stilul abordat în acel moment s-a impus ca definitoriu pe parcursul ulterior al trupei.  (http://masca.ro)

Spectacolul Strongman

 Unii au râs, alţii au şi plâns, s-a aplaudat, s-au făcut poze, unii au trecut nepăsători si agasaţi de aglomeraţie, alţii au aruncat în gura mare cuvinte triviale…Copilul s-a aşezat zâmbindu-mi şi ţinându-şi cu grijă balonul oferit de organizatori. Încremeneşte în aşteptare. Privirea îmi fuge către celălalt copil, fiul artistei din Strongman, cum îmi voi da seama mai târziu. Va rămâne cufundat în această poziţie preocupată până aproape de sfârşitul spectacolului. Citeşte de pe un e-book. Probabil că a văzut spectacolul de zeci de ori, că este plictisit de turnee şi de agitaţia lor. Este un copil frumos. Se aude un chiot subţirel din stânga mea. Copilaşul râde ridicând balonul în aer. Am crezut că face semn cuiva, dar este singur în continuare. Îi observ cicatricea care pleacă dinspre omoplat şi ajunge până în dreptul cotului. Mă înfior imaginându-mi chinul prin care a trecut, expresia lui de fericire mă copleşeşte. Truda artiştilor de pe socluri a vrăjit cel puţin un copil din parc.

 

 

 

 

Ecouri

  • Andrea Ghita: (14-6-2012 la 03:10)

    Draga Paula,
    Dincolo de informatie si culoare acest reportaj ne sugereaza ca atunci cand nu suntem ascultati sau epuizam cuvintele cu care dorim sa ne facem intelesi, putem sa ne transformam in statui vivante, chiar daca suntem oameni obisnuiti din viata de toate zilele. Daca se rup unele cai de comunicare, se infiripeaza altele. Totul e sa doresti sa comunici.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Teodor Burghelea: (14-6-2012 la 13:38)

    Draga Paula,

    Dincolo de informatie si culoare acest reportaj ne aminteste un adevar trist pentru mine… Traim din pacate intr-o lume de masti… Desi ador mimii si mastile lor de pe Pont d’Austerlitz le detest in … viata reala. Acele masti ce vor sa para tot ceea ce nu sunt, acele masti ce te fac sa auzi exact … opusul a ceea ce cred cu adevarat, acele masti ce pledeaza pentru pace in lume, o soarta mai buna a balenelor de pe coasta Pacificului, a pinguinilor din Antarctica si care in general iti ureaza …. “Sa ai o zi cu soare” -in timp ce te sapa pe la spate intr-o lipsa totala de … “incrancenare”, cum altfel? O fac doar din instinct…este modul lor de viata!

    Draga Paula, daca am savurat partea artistica a mastilor pe care ne-ai impartasit-o cu atata generozitate, mastile… din viata reala ma inspaimanta la modul propriu! Dar, de fiecare data cand imi va fi frica de mastile reale, voi citi inca o data si cu aceeasi placere articolul tau de mai sus. Pentru a-mi gasi curajul sa confrunt mastile din viata reala si sa le trimit acolo unde merita! Adica in … dulapul cu rebuturi si vechituri. Multumesc, Paula!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • Paulina Eliza Duta: (14-6-2012 la 18:13)

    Multumesc colegilor mei pentru aceste ecouri pline de miez, voi incerca mai degraba sa completez…
    Realizatorii acestui spectacol au ales ” Umbrele ” si nu statuile, au optat pentru “Calea Victoriei” si nu pentru soclu pentru a oferi 14 acte ale unui recital actoricesc vivant. Gratie informatiilor culese de pe pagina de internet a Teatrului Masca am specificat numele fiecarui actor, pentru a nu ramane in anonimatul statuii si al mastilor.
    Ne aflam cu o saptamana inainte de alegerile locale. Intr-un oras saturat de zgomotul afiselor electorale si de discursuri pline de aplomb demagogic, tacerea gesturilor isi doreste un alt impact.Ganditi-va ca este o partitura teatrala in care nu exista sufleor. In care talentul si experienta actorilor interactioneaza cu perceptia publicului.Pricepi ceea ce vrei si poti sa vezi cautand dincolo de masca.Ca si in viata,aici nu-ti poate sopti nimeni cand ti-ai uitat rolul.
    Gesturi, intrebari nerostite, priviri care sfredelesc spatiul fara a te vedea, totul in surprinzatorul monolog al mastii. Statuile se misca alternand tresarirea cu o aparenta imobilitate oferind ragaz publicului de a surprinde un accent pana vor redeveni statuile statice de la inceputul actului.
    Mastile din viata! Un carnaval de iluzii…Prefer sa admir acele masti exceptionale care rad atunci cand sunt la pamant, care-ti ofera optimism cu toate ca sunt bolnave incurabil, care alearga la maraton cu toate ca sunt infirme ? Fiecare masca cu cortegiul ei.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Ei vor face o diferenta
54.204.142.143