caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Însemnări pe un Iphone. Despre foame

de (10-6-2012)
2 ecouri

Foamea ramane una dintre cele mai apasatoare dureri.
In virtutea sarcinii mele de coordonator marketing ma ocup de mai toti noii angajati din districtul meu. Astazi am lucrat cu o afroamericanca. Dupa saptamani, dupa zeci de cv-uri trimise a fost angajata de firma noastra. E originara din Jamaica, de job depinde nu numai asigurarea traiului, ci si reglementarea statutului de rezident american.

In cele cateva ore petrecute alaturi de ea, am inteles ca viata celor de culoare nu e foarte usoara. Traiesc inca in comunitati izolate lor cu rata saraciei mai crescuta, cu consecintele de rigoare: criminalitate si inrautatirea sanatatii. M-a indemanat sa vizitez zona in care locuieste, sa vad zeci de someri lipsiti de vreo pregatire profesionala, asezati pe trotoare, in plina capitala americana.

Am invitat-o in pauza de masa la un bistrou, Mi-a confiat ca nu are bani. I-am oferit sa-i platesc eu lunch-ul.
– Nu e prea scump pentru tine sa platesti doua sandvisuri ?
– Nu-ti fa griji, ii raspunsei eu.

O priveam pe furis cu coada ochiului. Se vedea ca ii era foame.
Mi-am adus aminte de un episod din timpul serviciului militar. Ca soldati trimisi in aplicatii in munti primeam mancare o data pe zi, adusa in niste bidoane de aluminiu.

Intr-un din dupa amiezile de la poligon eram de paza cu un camarad. Niste muncitori civili executau lucrari de dulgherie. Isi luau masa pe unde apucau si ei.

Ii priveam cu jind, ne curgeau balele…Si-au invelit resturile de mancare in ziar, le-au aruncat intr-un cos de gunoi. Am asteptat pana s-au departat. Eu si cu camaradul meu am cotrobait si am gasit cutiile de pate, ceva ceapa. Mai aveam noi niste paine uscata. Ne-am infruptat ca la un festin rar.

Ma uitam la colega de astazi cum isi impacheteaza cu grija restul de sandvis sa aiba ceva mancare mai spre seara si ma cutremura gandul la copiii infometati, la incapacitatea guvernelor de a stopa saracia.

Ecouri

  • Stefan N. Maier: (11-6-2012 la 09:43)

    Eu as fi scris „la capacitatea nelimitata a guvernelor de a produce saracie”…

  • florin predescu: (11-6-2012 la 11:01)

    Multumesc Stefan. Cred ca formularea ta convine. Cu cat inaintam in varsta si in ceve experienta de viata inteleg ca guvernele se departeaza de om ca individ (desi alese de catre indivizi) si nu-l mai reprezinta asa cum ar visa el (individul). Cu cat asteptam si cerem mai putin de la guvern (ca si de la divinitati) cu atat reusim prin exercitiul vointei, al tenacitatii noastre.
    Altfel spus sa nu ajungi la mila nimanui. E greu, unii sunt mai puternici, altii nu.
    Sa fie si aici o selectie ca in cazul padurii ?



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Cu mortu’ pe Bulevard sau jalea la români

[caption id="attachment_53696" align="alignleft" width="150" caption="Binecuvantată este Împărația Cerurilor, da nici de cea de aici nu ne plângem! Domnului sa ne...

Închide
18.226.93.207