Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

„Frumosul copil schilodit”…

de (3-6-2012)
41 ecouri

Mi-au rămas în minte de decenii aceste vorbe, rostite de o fostă ilegalistă-activistă-de-partid, dintr-un cuplu de prieteni și „tovarăși de luptă” ai tatălui meu, cu câteva săptămâni înainte de a părăsi România, la începutul anilor ’80. Cu fiicele lor eram bună prietenă, și cam tot în aceeași epocă ne-am regăsit în Israel. Ca și fiicele acelei doamne (pentru mine „tanti Rozica”), începusem să ne punem întrebări de la o bucată de vreme , întrebări al căror răspuns a fost decizia noastră de a pleca în Israel.

Erau vremurile sub a căror apăsare omul icnea din greu, așa cum spusese Miron Costin cronicarul, în urmă cu mai multe veacuri. Atunci am auzit-o pe „tanti Rozica” spunând: „comunismul pe care li l-am dat noi a fost un copil frumos, și la trup și la suflet, dar ăștia de azi l-au schilodit și l-au desfigurat”. Era epoca în care Adrian Păunescu isteriza amfiteatre întregi cu ditirambii la adresa „geniului Carpaților”, Ceaușescu, Victor Ponta probabil mergea la grădiniță sau cel mult la școala primară, iar Vladimir Tismăneanu, distinsul politolog și istoric al comunismului, începea în Statele Unite „marea demitizare”, desigur într-o structură conceptuală științifică, de o profunzime și o luciditate care-l separau la o distanță poate de trei ori mai mare decât Atlanticul de cugetarea bunei mele „tanti Rozica”!  Totuși, la a doua reflecție, cât de mare să fie această distanță?

De fapt, toți acești oameni, într-un fel sau altul, la un grad mai mare sau mai redus de gravitate, au avut soarta „fluturelui pe lampă”, care și-a ars aripile la lumina iluziei egalitarismului și internaționalismului proletar propovăduite de comunism. Câți s-au salvat, îndepărtându-se în ultimul moment de „lumina” nimicitoare?

Unul dintre răspunsurile la întrebările acestea a ieșit la suprafață la scurt timp după revoluția din ‘89, când remarca precum că „evreii au adus comunismul în România” putea fi găsită „expusă” în presa antisemit-legionară care clama cu o ură furibundă – ce s-a dovedit ancestrală- împotriva evreilor și până la precupețul de murături Obor, care nu făcea decât  ceea ce făcuse de-o viață întreagă, adică să repete ceea ce-a auzit de la alții și și-a însușit fără vreun rudiment de discernământ.

Românul  începuse cu îndârjire să-și sfărâme idolii! De fapt, începuse să o facă chiar din vremea revoluției, când poetul Adrian Păunescu a fost la un milimetru distanță de a fi linșat de masa sălbăticită. Am auzit știrea chiar în presa electronică israeliană, care desigur, se întreba „cine era poetul acela”. Porecla „poetul de curte” (al Ceaușeștilor), rostită până atunci doar la ureche, era în acele zile urlată isteric!

Cu aceeași isterie pe care ani de-a rândul poetul s-a priceput s-o inducă în Cenaclul Flacăra, pornind de la versurile citite ori cântate care porneau inițial de la drama personală („La adio”, „De ce să vină primăvara”) și până la isteria colectivă a idolatrizării „genialului conducător”. Poetul de curte culegea exact ce semănase! Ulterior a încercat să amelioreze acele „roade”, printr-o publicație în care antisemitismul său era exprimat – și difuzat, prin scrierile care aderau frenetic la acesta ale colaboratorilor – prin publicația post-revoluționară „Totuși iubirea”. Antisemitism reținut în epoca pe care o exaltase ca „poet de curte” dintr-o strategie proprie cameleonismului politic pe care l-a dovedit pe parcursul întregului său drum carieristic de când, după cum scrie Vladimir Tismăneanu, „Literar vorbind, Adrian Păunescu a încetat din viață cu decenii în urmă. Moral, la fel. A fost un instrument benevol și primejdios al unui regim criminal pe întreg parcursul existenței sale ”.

Dar ne întrebăm acum, care o fi distanța între mit și mentalitate? Care pe care a generat-o? Pentru intelectualul evreu onest, de bună credință, care a aderat la comunism crezând sincer în decizia sa, „demitizarea” a venit în mai puțin de un deceniu după instituirea acestuia în România, după cum se știe! Sub forma sloganului-vas-sanguin-comunist al „evreilor ca tovarăși pentru o bucată de drum” și terminând cu eterna acuzare a „biciclistului”, în numeroase cazuri cumplit concretizată în ani grei de detenție în temnițele comunismului. Iar prețul a fost cumplit pentru majoritatea acestor iluzionați! Uneori, chiar prețul suprem, adică viața! Alteori, marginalizarea și acuzarea de „trădător de patrie”, furcile caudine ale plecării în Israel, până când mai marii vremii au ajuns la concluzia că evreii pot fi transformați foarte bine într-o marfă extrem de vandabilă!

Dar marea dezamăgire timpurie a acestora a fost o rană necicatrizată tot restul vieții! Pentru unii însă, această rană a rămas dezgustător de purulentă! Mă refer, de astă dată, la o seamă de foști și actuali compatrioți, care aici, în Israel, au început să-și trateze frustrările, mai ales după aparenta cădere a comunismului din România, printr-un soi de veninoasă homeopatie la adresa „tovarășilor” de dezamăgire!

Nu o dată, mi-a fost dat să aud invective ca „javră comunistă”, ori și mai rău, de la aceștia din urmă! Și tot nu o dată, am putut răspunde într-un limbaj pe care nu-l pot reda aici, dar pe care-l consider singurul adecvat pentru adevăratele javre! Alteori, am fost nevoită să recurg la o cvasiimposibilă stăpânire de sine, încercând să contrazic în termenii cei mai civilizați de care trebuia să fiu în stare. Lașitate? Depinde din ce unghi de vedere o privești. Nimeni nu-mi interzice s-o numesc „eroism inutil”, pentru toată lumea, în primul rând pentru mine! Căci respectivii îmi erau colegi de redacție sau chiar superiori în ierarhia redacțională. La ce, și cui ar fi ajutat să-mi pierd pâinea, mai ales când o perioadă, am avut o conducere de o tiranie pur… comunistă?

N-am mai putut tăcea doar cu doi ani în urmă, atunci când un ziarist cu vechime din România, a găsit cu cale să scrie în publicația la care acum este corespondent și la care eu însămi lucrez ca pensionară reangajată. Atunci am pus cred, pentru prima oară, problema care m-a frământat decenii. Mai exact, era chiar în noiembrie 2010, când fostul  „poet de curte” și-a dat obștescul sfârșit, iar Vladimir Tismăneanu a publicat articolul „Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu”. Atunci n-am mai putut răbda și-am izbucnit, într-un articol în replică, dacă vreți să-l numiți astfel, căci „venerabilul” (de către cine?) ziarist corespondent găsea cu cale să conteste dreptul acestui „pui de nomenklaturist” (așa cum îl numea pe Tismăneanu), de a scrie adevăruri pe care cărțile sale le includeau de vreo trei decenii încoace!

Atunci am avut poate pentru prima oară ideea clară a rănilor intelectualului evreu onest de odinioară, în fapt un șir nesfârșit de frustrări, pe care și le-a reinfectat cu bună-știință și cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună, binefăcătoare pentru el însuși în primul rând! Desigur, mă refer la autorul articolului difamator la adresa lui Vladimir Tismăneanu. Într-o mare măsură, deși mă consider departe de talentul, erudiția  și clarviziunea acestuia din urmă, mă identific cu ideile și cu modul d-sale de a vedea și de a simți lucrurile! În fapt, Adrian Păunescu a înlocuit religia tradițională cu ceea ce Tismăneanu numește „religia politică”, citînd lucrarea profesorului Eugen Negrici „Poezia unei religii politice. Patru decenii de agitație și propagandă”, unde poezia lui Păunescu este defintă cu o extremă luciditate drept o „afirmare a sacralității mistice a partidului totalitar, îndrumat de liderul providențial”.

Acum când, după cum scrie din nou Vladimir Tismăneanu, s-a făcut auzit din nou „marele bocet național la moartea poetului de curte al dictaturii lui Ceaușescu”, concretizat în „canonizarea acestuia” printr-un soi de statuie-icoană. Și pentru că adevărurile lui Timsăneanu s-au dovedit o insuportabilă sare pe rănile necicatrizate și etalate rușinos în această epocă, pe care tot el o numește „adevăratul început al restaurării”, printr-un urlet de durere care s-a auzit până aici, în Israel, Ponta a dispus „eliberarea din funcție” de la conducerea Institutului pentru Cercetarea Crimelor Comunismului, a lui Vladimir Tismăneanu; urlet concretizat de indignanta măsură contra acestuia, de către actualul prim-ministru. Sper că și acesta va culege, la rîndu-i, ceea ce-a semnănat, căci mi se pare logic să se întâmple astfel, fiindcă am impresia că concluzia a și fost enunțată de către Tismăneanu, la acest raționament pe care-l caracterizează drept o „vendettă a mediocrității”. Roadele vor fi, sper, prețul „lipsei de inteligență politică” pe care Tismăneanu i-o diagnostichează cu aceeași luciditate actualului premier al României, nu prea departe de acest „ceas al lipsei de rușine și de memorie” (Vladimir Tismăneanu, Momentele infamiei: Păunescu, Ceaușescu, Iliescu și Ponta”, Contributors, mai 2012).

Printr-un șuvoi pestilențial de denigrări și calomnii la adresa lui Tismăneanu, ca un soi de contestare a „dreptului la luciditate” în virtutea unui trecut și a unei ascendențe tendențios interpretate, primele simptome  ale acestei maladii actuale a conducerii românești au și început, cred, să apară: îngăduirea – și tolerarea sinonimă cu aprobarea oficială – a neolegionarismului românesc, nu va întârzia, dacă am intuit bine, să devină o nouă infecție politico-socială din care încă nu văd, totuși, cum și dacă va ieși România.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Radu Stern: (4-6-2012 la 04:59)

    Mitul „copilului schilodit” traieste inca in constiinta unora, vechi „tovarasi de lupta” care nu pot suporta ca si-au irosit viata din cauza unei alegeri gresite, dar si, mai straniu in spiritul unor tineri care incearca sa reinvie penibil o „noua stinga”. „Tot raul vine de la Stalin ! Ah, daca ar fi trait Lenin !”, uitind ca Lenin a fost cel care a spus : „Cine nu-i cu noi e impotriva noastra !” si ca Lenin â decis impuscarea de ostatici si crearea perimului gulag. Altii spun : „Tot raul vine de la Ceausescu !”, manifestind aceeasi orbire. Si Le nin, si Stalin si Ceausescu n-au denaturat comunismul, ci l-au aplicat literal. Ajunge sa citim „Manifestul Partidului Comunist” al lui Marx si sa vedem ca el preconiza deja rasturnarea lumii vechi prin violenta !

    Alt mit este acela al lui Vladimir Tismaneanu „pui de nomenclaturist”. Cum am avut sansa de a-i fi fost coleg de banca, pot sa certific ca afirmatia e o aiureala. Care nomenclatura ? Din 1958, cind VT avea 7 ani, tatal sau era sub ancheta pentru „fractionism” si din 1960 a fost exclus din PCR. Cind a fost reprimit in partid, in 1964, i s-a dat „extraordinarul” post de redactor cu jumatate de norma la Editura Meridiane, post care era departe de a fi inclus in nomenclatura ! Astea sint faptele, restul nu e decit calomnie !

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 11 Nu-mi place 3

  • Rodica Grindea: (4-6-2012 la 06:01)

    @Stimate d-le Radu Stern
    Voi începe cu a doua parte a ecoului dvs., sper că am înțeles bine și că nu mă încadrați în vreo „nouă stângă”. Cunoșteam toate amănuntele privitoare la dl. Tismăneanu, dar nu mi-am permis să le menționez, fiindcă spre rușinea mea, nu știu dacă d-lui le-a dat vreodată publicității. Credeam că atunci când vorbesc despre dezamăgirea comunistului-evreu sugerez totuși aceste fapte. Mai mult, atunci când redau caracterizarea făcută de unul dintre colaboratorii ziarului la care lucrez, deși nu-i dau numele, credeam că particularizarea este vădită. Și mai cred că un cor de calomniatori (cel care-l numește astfel nu este singurul) este ceva mult prea josnic pentru a fi ridicat la rangul de „creatori de mit”.
    În privința primei etape a violenței, din epoca leninistă, nici aici nu vă contrazic, știind foarte bine despre ce era vorba, numai că există documente (istorice și literare), care atestă faptul că atâta vreme cât a mai trăit Lenin, a temperat în mare măsură violența sălbatică a lui Stalin. Mai știu, ca orice om intersat să se documenteze că, deși oficial Lenin a murit în 1924, de fapt „nu mai era Lenin” dinainte cu un an (‘923), când după atentatul comis asupra sa cu un glonte otrăvit, și considerat ca fiind comanditat chiar de Stalin, a rămas în viață, dar cu tulburări motorii-cognitive care l-au scos definitiv și irevresibil în afara „competiției pentru supremație în conducere”, inițiată de Stalin. În virtutea a aceasteia, violența a fost îndreptată chiar împotriva „tovarășilor de luptă”, nu a dușmanilor noii orânduiri, de către Stalin. Dacă practic, Lenin a fost asasinat în 1923, a urmat asasinarea lui Kirov, tocmai fiindcă Leningradul, unde Kirov era secretar al PCUS, dădea semne de împlinire a visului comunist, pentru cetățeni, Stalin s-a simțit „pus în umbră” și a procedat în consecință. Și nu a fost singura dată când a făcut-o. Ulterior, ținta violențelor s-a conturat mai precis, evreii. Ceea ce a fost în URSS „Procesul halatelor albe” a avut ca „omolog românesc” procesul din Ministerul Comerțului Exterior. De aceea, sper că ecoul dvs. nu contrazice în fond cele scrise de mine.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 4

  • George Petrineanu: (4-6-2012 la 06:34)

    Legand titlul de comentariile suplimentare ale d-nei Grindea, ma duc cu gandul la faptul ca sistemul comunist nici macare nu a fost un copil schilodit. Nu sunt original cu aceasta afirmatie. Ce vreau sa spun este ca in perioada timpurie a comunismului sovietic frapeaza cat de mult se punea accent pe persoane (personalitati) si cat de putin pe realitati obiective. Parca totul se rezuma la persoane, a fi analizate, clasificate, eliminate sau promovate.

    In consecinta, comunismul era un sistem caruia ii lipseau mecanisme de siguranta (safety) impotriva acestor perturbatii legate de hiperbolizarea personalitatii unor indivizi. Vorbim despre un ,,copil nascut cu grave deficiente in sistemul autoimunitar” dar aparent normal privit din exterior. Aceste deficiente au dus ulterior la schilodirea lui. Deci regretele sunt de mutat mai timpuriu, in perioada intra.

    Istoria ca istoria. Ceeace ma ingrijoreaza si dezamageste este impresia ce o am ca aceeasi obsesie si sete dupa personalitati persista in societatea romaneasca. In loc de obiective si viziuni toata truda se rezuma numiri, dezvaluiri, destituri, renumiri. Intreaga societate romaneasca e un mare procesor de CV-uri dar mai putin caziere judiciare (lipsa condamnari). Copilul schilodit nu a fost steril.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 1

  • Radu Stern: (4-6-2012 la 06:47)

    Stimata Doamna Grindea.

    „De aceea, sper că ecoul dvs. nu contrazice în fond cele scrise de mine.”

    Citusi de putin ! Sint cu totul de acord cu ce ati scris, am vrut doar sa generalizez, caci „tanti Rozica”, de care pomeniti, nu e singura ! Am avut ocazia sa vorbesc de asta cu multi „vechi tovarasi.” Unii s-au lamurit de mult si regreta amarnic alegerea pe care au facut-o in tinerete. Altii, si sint destui, incep povestea cu „copilul schilodit”. Personal cred ca, macar o parte dintre ei, sint sinceri. E probabil vorba de un mecanism de aparare care-i impiedica sa se prabuseasca din punct de vedere nervos : sa constati ca ti-ai irosit viata pentru ceva care a nascut monstri si a sfirsit asa de lamentabil trebuie sa fie teribil !

    Radu Stern

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 9 Nu-mi place 2

  • Rodica Tismaneanu: (4-6-2012 la 11:35)

    Titlul:”Frumosul copil schilodit” mi-a trezit imediat interesul, in special articolul fiind scris de talentata si documentata jurnalista, tiza mea, D-na Rodica Grindea.Paunescu a fost un geniu al raului , imi amintesc cum priveam emisiunile cenaclului Flacara la TV, IN CARE MAGNETIZA MASELE PRIN LOZINCI NATIONALISTE REPETATE LA NESFARSIT ,DIN CE IN CE MAI ASURZITOR CREAND UN ZGOMOT ingrozitor SI O IMBULZEALA IN CARE AU MURIT CATIVA COPII, sI DE ATUNCI CENACLUL S-A DESFIINTAT. bINEINTELES CA Paunescu a cautat pe cai mai persuasive sa continue drumul ascensional.
    In privinta intelectualului evreu ma duce gandul la anul 1789 (nu la ’48), cand revolutia franceza proclama: „Libertate, egalitate, fraternitate” ceea nu s-a intamplat atunci si nici dupa 2 secole si cred eu: Niciodata(fiind o premisa de plecare pentru o „altfel” de gandire…

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 4

  • George Petrineanu: (4-6-2012 la 12:24)

    Doamna Tismaneanu, intamplator m-am nimerit ceva mai mult de o luna in cenaclul lui, prin 1985, exact cu un turneu inainte de accidentul de la Ploiesti. Chiar daca nu imi era clara (neavand prea multe repere si experienta) dimensiunea spalarii de creiere, dispretul fata de oameni, de ,,colaboratorii” sai, lacomia si lipsa lui de scrupule te izbea ca un tzunami. Nu aveai cum sa nu observi si sa te revolti daca aveai o urma de verticalitate. Membri cenaclului erau santajati ca vor fi distrusi (si aveai motive sa-l crezi dupa ce vedeai cu ochii tai cum se ratoia la primii secretari de judete care erau zbirii tarii) si li se retineau tot felul de sume substantiale din remuneratie pentru motive aberante. Asta desi erai la dispozitia lui de la 10:00 (fotbalul obligatoriu) pana la 06:00 chiar 08:00 dimineata. In octombrie-noiembrie ploaia rece imbiba instalatiile si instrumentele electrice de pe scena din aer liber. ,,Bardul” se facea ca nu pricepe, nevoind cu niciun chip sa mute turneul in sali, pentru ca un stadion ii dadea pana la 10000 spectatori pe cand o sala vreo mie sau chiar mai putin. Banii trebuiau produsi pe banda rulanta.
    Cei mai inraiti erau tehnicienii care se abrutizasera ca atare, ei ramanand ultimii ca sa stranga utilajele. Replica a fost a unuia dintre ei ca ,,trebuie sa moara cineva”. Asa a si fost. Istoria a aratat, probabil aceasta fiind regula mai mult decat exceptie, ca aceia au murit degeaba.

    Evident ca nici in visele cele mai perfide nu credeam ca acest mutant va ocupa functii de inalte in stat in final fiind cocotat si pe soclu in cel de-al treilea mileniu intr-o tara membra a UE.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 1

  • Rodica Tismaneanu: (4-6-2012 la 13:25)

    Imi pare rau ca aveti „vise perfide”

    Aduceti multe amanunte revelatoare despre Paunescu pe care multi dintre noi nu le stiam….
    Intrebarea care este de pus: „De ce soclu?”, De CE STATUIE? „De ce tocmai acum?”
    „Ce semnificatie are acest „gest” pentru romanii din tara si din strainatate? Cred ca D-na Rodica Grindea a deschis o discutie cu cititorii revistei Acum…

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 3

  • George Petrineanu: (4-6-2012 la 14:20)

    Prin 1992-93 mi-a venit ideea sa fac cunoscut un material ,,Menajeria”, in care sa povestesc tocmai aceste impresii, cam o ora-doua de relatari. Printre altele ,,Bossul” tocmai bagase in buzunar 100000 (vechi – 2500 lei era salariul unui inginer cu cativa ani vechime) lei opriti cu forta de la cei 40 membri ai cenaclului plus ,,amenzi” de 5-6000 lei date dupa bunul plac vreunui artist care isi permisese sa comande un paharut cu vodca sau coniac la restaurant in timpul pranzului. Erau si povesti nostime legate de asta, de exemplu ca se bea numai votca disimulata in paharul cu ardei iute. Dar nu era nostim.

    O buna matusa din tara s-a speriat si m-a sfatuit sa nu fac asa ceva ,,e Senator!!”.

    Mai apoi cand am mai povestit cate ceva prin forumuri am fost atacat isteric de oameni care intr-adevar nu puteau concepe o alta atitudine fata de idolul lor absolut.

    Eram naiv cand imi inchipuiam ca o astfel de povestire ar scandaliza cercuri intregi oneste dintr-o tara, asa cum se intampla in democratii, unde prezumtiva prezenta a Regelui Suediei in tinerete la un club de streaptease i-a zdruncinat de curand prestigiul.

    Acolo, acasa la Paunescu, era invers. Ridicatorii de statui i-ar fi facut praf pe unii ca mine.
    Grupul romanilor din strainatate este compus din straturi mai mult sau mai putin diferite intre ele. Un numitor comun este ca s-au (ne-am) invatat sa ne bucuram de dreptul de a fi tratati cu un minim de respect profund, nu de suprafata. Altfel, sunt convins ca poate 1 sau 2 treimi lacrimeaza dupa Paunescu. Eu am avut privilegiul acestei experiente care m-a vaccinat.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 3

  • Anton: (4-6-2012 la 18:27)

    Radu Stern: sintagma „cine nu e cu noi este impotriva noastra” vine de fapt nu de la Lenin ci de la…Isus Cristos.
    De fapt comunismul nu este altceva decat crestinism aplicat pe plan social.Ideile respective au fost atragatoare, numai ca a dat faliment.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 2

  • Vladimir Tismaneanu: (4-6-2012 la 22:01)

    Multumesc doamnei Rodica Grindea pentru acest substantial, lucid si atat de onest articol. Tema este de o mare actualitate, merita discutata cu acuratete si fara prejudecati. Tocmai a aparut la Humanitas, in colectia „Zeitgeist”, traducerea volumului „The God that Failed” („Zeul care a dat gres”). O carte intr-adevar esentiala in care poate fi citit unul din marile eseuri ale lui Arthur Koestler. Tot acolo, textul lui Ignazio Silone care il citeaza pe Palmiro Togliatti: „Lupta finala se va da intre comunisti si ex-comunisti”. Indeed.

    http://www.humanitas.ro/humanitas/zeul-care-a-dat-gre%C5%9F

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 3

  • Rodica Grindea: (5-6-2012 la 13:03)

    @Anton

    „Nu pot să cred că acei care au favorizat comunismul în acea vreme nu erau fripturiști, știind ceea ce știu despre acești ani”: mă dezamăgiți îngrozitor, d-le Anton: că faceți o generalizare total nepermisă – o mai fac și alții, chiar în ecourile la acest articol, dar cel puțin nu insultă pe nimeni, așa cum faceți dv.

    În primul rând, în articol este vorba despre intelectualul evreu onest, indiferent dacă dv. admiteți sau nu asta, astfel încât nu văd cum ați putut dv., un om cultivat, să-i puneți pe același plan cu „unii” legionari care au aderat ulterior la comunism. În al doilea rând, faceți greșeala de a o eticheta pe Ana Pauker ca un fel de exponent tipizat al acestor intelectuali. Ea era o fanatică, așa că decideți, ce au fost acei intelectuali evrei, „fripturiști”, ori fanatici? Nu știu ce vârstă aveți, dar din ziarele primului deceniu al comunismului nu cred că se poate forma o părere!

    O generalizare nepermisă face și dl. Radu Stern, dar cel puțin pune totul sub semnul presupunerii, astfel încât d-lui îi pot răspunde că nu toți intelectualii dezamăgiți de comunism au trăit tot restul vieții frustrați, cu sentimentul că și-au ratat, că și-au distrus chiar viața în întregime. Așa cum un om își poate distruge viața dintr-o dezamăgire personală, dacă nu știe cum să o depășească, să o „gireze”, același lucru se poate spune și despre o dezamăgire ca ființă social-politică. Am cunoscut personal mulți asemenea dezamăgiți (mai ales că acea „bucată de drum” pentru care comuniștii i-au acceptat ca tovarăși a fost pentru mulți destul de… scurtă) și atunci, oamenii aceia și-au văzut de meseria lor, de familia lor, când a fost posibil, au plecat în Israel, iar ca membri de partid – se duceau la ședințe, își plăteau cotizația și… cam atât! Sper că nu le pretinde nimeni acel eroism inutil, adică să se fi dus la secretarul de partid și să-i arunce în față faimosul carnet roșu!

    De altfel, cred că mă voi pricepe și eu să „girez” dezamăgirea pe care o resimt la adresa dvs. Și nu este numai personală, dar… am trecut eu și de alte dezamăgiri, mai grave! Un lucru mai am să vă spun: „Orice, până la tata”!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 6

  • Camelia Radu: (5-6-2012 la 11:57)

    ei, da, in sfarsit un articol bun, scris din suflet, curat, sincer si convingator. Felicitari. aici nu sunteti partinitor, pur si simplu expuneti faptele, sub toate aspectele lor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Camelia Radu: (5-6-2012 la 11:59)

    ah, da, autoarea este dna Rodica Grindea. Multumiri, doamna, scrieti minunat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Anton: (5-6-2012 la 11:59)

    Marturisesc ca imi vine foarte greu sa cred ca in perioada stalinista a existat vreun om cinstit care a intrat in Partid. Am avut ocazia sa citesc ziare din anii 1945-55 din care oricine putea sa-si dea seama de calitatea celor care puteau adera la o asemenea doctrina. Nu pot sa cred ca acei care au favorizat comunismul in acea vreme nu erau fripturisti, stiind ceea ce stiu despre acei ani. De altfel am avut si ocazia sa cunosc persoane care dupa ce au aderat la legionari, s-au inscris si la comunisti. Extremele s-au atins.

    Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, la „Europa Libera” au comentat cazul scriitoarei Ana Novac, care a fost eliberata de la Auschwitz de sovietici, si care a avut la inceput anumite iluzii despre „noua oranduire”. Numai ca ea si-a dat seama extrem de rapid (practic fulgerator!) ca totul e o minciuna, fiind printre primele persoane care au parasit Romania in timp ce se pornise deja actiunea de decapitare a intelectualitatii romanesti. La serviciul pasapoarte strigau unii insulte la adresa ei, si ea…le dadea dreptate!

    Ma intreb chiar despre cei in pozitii inalte atunci, cum ar putea pretinde ca „nu si-au dat seama”? De exemplu m-as fi asteptat ca macar Ana Pauker „sa-si fi dat seama de natura comunismului stalinist” (ca alt comunism nu exista pe atunci!) dupa ce Stalin i-a ucis sotul, pe Marcel Pauker, in calitate de „deviationist de dreapta”. Dar ea a ramas fidela lui Stalin!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 4

  • Petru Clej: (5-6-2012 la 12:50)

    Scrie Rodica Grindea:

    Printr-un șuvoi pestilențial de denigrări și calomnii la adresa lui Tismăneanu, ca un soi de contestare a „dreptului la luciditate” în virtutea unui trecut și a unei ascendențe tendențios interpretate, primele simptome ale acestei maladii actuale a conducerii românești au și început, cred, să apară: îngăduirea – și tolerarea sinonimă cu aprobarea oficială – a neolegionarismului românesc, nu va întârzia, dacă am intuit bine, să devină o nouă infecție politico-socială din care încă nu văd, totuși, cum și dacă va ieși România.

    Întreg articolul de la cap la coadă este unul de atitudine, împotriva detractorilor lui Vladimir Tismăneanu și a tuturor extremiștilor de dreapta/stânga care proliferează în România ultimilor ani. Camelia Radu însă nu vede acest lucru. Am îndoieli că înțelege ceva din ceea ce citește.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 6

  • Anton: (5-6-2012 la 14:16)

    Doamna Grindea, nu m-am referit aici la nationalitati aici si nici nu vreau sa o fac.

    Nici Pacepa nu era onest si nici Brucan nu a fost onest. Pentru ca nu cred ca in articolele lui infame din Scanteia Silviu Brucan scria ce scria din …prostie. Sau din…infantilism politic! El se straduia sa daramne sistemul politic democratic, care, oricat de rau ar fi fost, tot a fost mai bun decat ce a urmat!

    Si nici Pacepa nu cred ca era acel inefabil comunist… devreme ce le-a fost greata de el pana si presedintilor americani care i-au citit cartea „orizonturi rosii”!

    M-am referit la faptul ca daca cititi presa acelor ani (eu am avut ocazia; nu sunt tanar, va asigur) va lamuriti imediat care era linia PCR din ilegalitate (desfiintarea Romaniei, si o spuneau pe fatza, nu ascuns). Un om cinstit nu putea adera la aceasta linie, indiferent ce spuneti acum.

    Cinstita a fost scriitoarea Ana Novac care a fugit ingrozita de stalinism, iar nu cei care au ramas in functii inalte pana cand au fost dezavuati de Stalin.

    Iar daca veti sustine ca Gheorghiu Dej a fost si el un comunist cinstit, cu o credinta inefabila in bine, imi vine sa vomit!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • Anton: (5-6-2012 la 14:20)

    Eu am luat de multa vreme atitudine contra detractorilor domnului Tismaneanu, spunand ca indiferent ce ar fi fost parintii lui, conteaza ce a facut dansul, iar nu parintii.

    Iar din scrierile domnului Tismaneanu am inteles ca nu numai dansul, dar si parintii lui si-au dat seama de multa vreme de caracterul comunismului si mai ales a stalinismului. Spre deosebire de altii, mai naivi!

    Iar cei care nici acum nu au denuntat comunismul, ar fi bine sa o faca!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 3

  • Anton: (5-6-2012 la 14:35)

    Cat despre parerile intelectualilor occidentali, aici da, aveti dreptate.
    Mai ales cand vine vorba despre intelectualii francezi care nici dupa calatoria lui Panait Istrati la Moscova, cu mult inainte de al doilea razboi mondial, dupa ce acest scriitor si-a dat seama ca nu e vorba in nici un caz de „comunism inefabil” ci de o dictatura crunta a lui Stalin nu au vrut sa paraseasca cliseul „comunistilor de omenie”.

    Ce concluzie se poate trage de aici? Ca erau tampiti intelectualii francezi, care au sustinut pana in panzele albe stalinismul? Pana cand nu s-a mai putut, dupa 1956?

    Aceeasi intrebare se poate pune si despre alti comunisti.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Teodor Burghelea: (5-6-2012 la 14:36)

    Relativ la motivele pentru care au aderat unii la comunism, inainte de a-mi exprima parerea, doresc sa scot discutia din contextul intelectualului evreu. Lucru justificabil prin faptul ca … nu toti comunistii au fost evrei (in Romania, majoritatea nu erau evrei, indiferent de moda de a-i acuza pe evrei la modul general) si nici toti evreii nu au fost comunisti.

    Deci, intrebarea fundamentala pentru este „ce l-a determinat pe un intelectual sa adere la comunism?”

    Unii au aderat din naivitate dublata idealism. Ma gandesc aici la Panait Istrati, de exemplu.

    Altii au aderat din „fripturism” in stare pura. O pleiada de lenesi fara capatai ce dormeau la marginea satului si munceau cu ziua ca sa-si bea banii la crasma au devenit agitatori, secretari de partid etc.. Si cei ca ei, proaspetii „convertiti”, erau cei mai feroce.

    Altii, ma gandesc aici la evrei, au sperat poate sa castige un statut social normal, un statut ce le lipsea pe timpul pogromurilor. O astfel de explicatie transpare in cartea lui Ilya Ehrenburg „Oameni, Ani, Viata” precum si in cateva scrieri ale lui Vassilyi Grossman.

    Pe cei din prima categorie nu-i pot condamna. Panait Istrati s-a lamurit in scurt timp (dupa cateva vizite in Tara Sovietelor) cum stau lucrurile si s-a lepadat. Panait Istrati s-a salvat astfel .

    Cea de a doua categorie, fripturistii, nu s-au salvat, eu s-au infruptat. Au aderat cu scopul clar de a obtine un mic avantaj, acolo. Nu neaparat fiindca au fost constransi, asa cum o sustin acum. Si, inca o data, fripturistii nu au apartinut cu predilectie vreunui grup etnic. Ei au fost doar fripturisti.

    Pe cei din a treia categorie iar nu ii pot condamna. Fiindca eu nu am vazut cu ochii mei un pogrom, nu mi-am vazut familia batuta pe strada pentru vina de a fi evreu si nici nu am fost dat afara din scoala pentru vina de a fi evreu. Deci, fiindca nu stiu cum as fi reactionat eu in locul lor, nu ii pot condamna ca au sperat la un statut de cetatean „normal” aderand la si cochetand cu ideile comuniste. Desigur insa, nici nu ii voi lauda. Ma voi limita doar la a nu comenta ceva ce nu inteleg suficient de bine. Atat.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • Anton: (5-6-2012 la 14:38)

    Cat despre tatal dvs, nu-l cunosc.
    Puteti fi mai explicita in privinta lui si a experientei sale de viata.
    Va pot asigura ca sunt foarte receptiv si nedogmatic.
    Numai ca din exemplele pe care le cunosc eu, lucrurile stau cum am spus.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton: (5-6-2012 la 14:46)

    Erata pentru referirea la Panait Istrati

    A se citi in loc de „cu mult inainte de primul razboi mondial”, cu mult inainte de al doilea razboi mondial”.

    Istrati si-a dat seama ca in timpul vizitei lui la Moscova totul a fost regizat de autoritatile comuniste (Stalin) si nu i-a placut deloc asta. Deci se poate spune ca „s-a prins”. Mai ales discutia lui foarte regizata cu Maxim Gorki (cu care discutase inainte de razboi deschis!) l-a dat gata. Atunci a denuntat comunismul, dar urmarea a fost ca tovarasii lui socialisti din Franta l-au condamnat pe el, nu pe Stalin. Pana la dezvaluirile lui Hrusciov, asta a ramas situatia!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Anton: (5-6-2012 la 15:01)

    Teodor Burghelea: Regret ca nu am citit postarea dvs inainte de a posta eu despre cazul Panait Istrati.
    Dar si parerea mea este aproape identica cu a dvs!

    Nici eu nu voiam ca discutia sa fie axata pe intelectualii evrei; de aceea nu mi-a placut interventia dnei Grindea. Dar daca tot s-a discutat si acest lucru, parerea mea, de multa vreme,(am mai postat-o) este ca mai ales in imperiul rus, desi nu numai, situatia evreilor era proasta in secolul al 19-lea. In Rusia erau pogromuri, in occident era reactia religioasa a cultelor crestine. Intelectualii evrei s-au pomenit ca nu au cum sa rezolve problema oprimarii si au inclinat politic spre stanga. Curentul stangist a fost foarte puternic, inclusiv in SUA (unde chiar si Oppenheimer a crezut ca inarmarea URSS ar fi o solutie pentru mentinerea pacii). Unii evrei „si-au gasit” o posibilitate de salvare in nihilism in perioada interbelica.

    In momentul cand Europa a cazut sub influenta dreptei politice (mai ales a nazismului) majoritatea lor nu aveau nici o speranta de salvare in occidentul european, ci numai in URSS! Chiar daca multi vedeau ca Stalin este o catastrofa!
    Astfel incat multora le-a convenit vioctoria lui Stalin (desi cunosc cazuri de evrei care au fost persecutati si sub Hitler si sub Stalin).

    Replicile mele nu sunt indreptate impotriva nimanui, ci incearca numai sa elucideze trecutul.

    Eu nu pot cunoaste situatiile individuale specifice. Se poate intampla ca multi care au aderat la comunism sa fi fost doar foarte naivi. Am auzit si de cazul unui „crestin” care s-a indragostit atat de mult de dictatura lui Stalin incat a dat numele de Ianuarievici unui fiu al sau (in stil sovietic).

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Camelia Radu: (5-6-2012 la 15:20)

    si totusi mi-a placut acest articol, asa „neintelegatoare” cum sunt perceputa:). Atitudinea este umana, sincera si in cunostinta de cauza. nu baga pe gat opinii, dar le exprima clar si din suflet.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Teodor Burghelea: (5-6-2012 la 15:40)

    Cred ca suntem intru totul de acord. Voi aduce doar o singura completare relativ la intelectualii evreii ce au crezut ca viata lor se va schimba in timpul comunismului. In momentul in care Stalin a declansat prigoana impotriva „deviationistilor”, mare parte din cei ce se sperau scapati au sfarsit fie in Gulag fie asasinati de NKVD. Mentionez aici un nume celebru, fizicianul Lev Davidovich Landau, laureat al premiului Nobel si incarcerat la Lubyanka in 1938 pentru a-l fi comparat pe Stalin cu Hitler. O ironie trista a sortii de care nu tine nimeni cont (nici nu o mentioneaza macar) atunci cand ii acuza in masa pe evrei drept arhitecti ai comunismului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (5-6-2012 la 15:49)

    Stimate d-le Burghelea
    Nu cred că trebuie să scoateți discuția din contextul intelectualului-evreu care s-a îndreptat spre comunism, fiindcă la acesta mă limitez în articolul meu. Astfel încât, tocmai fiindcă apreciez bunăvoința dv. de a înțelege, ca și sinceritatea, de care m-am putut convinge de când vă citesc în Acum, articolele ori comentariile, vă voi spune că totuși „clasificarea” dv. nu vă va conduce spre o înțelegere, ba chiar îmi voi permite recomandarea să încercați o alta. Mă explic imediat: desigur, nu toți evreii au fost comuniști – eu vorbesc în principal despre cei care au fost.
    2. Nu am adoptat niciodată ideea „răspunderii colective”, astfel încât voi merge mai departe, afirmând că nici din această „subclasă” nu au lipsit „fripturiștii”, pentru care nici eu, nici alți neapartenenți la aceasta , nu putem „răspunde”, așa cum n-ar fi putut nici regretatul meu tată. Poate că tocmai aici pot fi incluși atât unii evrei și unii neevrei, aflați și unii și alții în aceeași relație de incluziune cu sfera noțiunii de „bourgeoisie rouge”.
    În schimb, mă voi referi doar la prima și a treia din clasele stabilite de dv., fiindcă aici avem, cred, o relație de intersecție. Aici încerc să ajung la ceea ce nu înțelegeți dvs. Oamenii aceștia au aderat la comunism de obicei fără să „cocheteze” cu aceste idei. Cei care au devenit fanatici, au și plătit un preț mai greu, poate! Cei care au crezut sincer în ceea ce făceau, au avut de asemenea de suportat consecințe, foarte curând, consecințe destul de grave, și nu numai de ordin moral, la nivelul marii dezamăgiri. Și aici, în clasa naivilor și a idealiștilor, se pot include ca două subclase comuniștii evrei și neevrei. Numai că evreii au înclinat, totuși, spre a treia clasă! În fond, dacă nici eu nu am văzut (nici simțit) represaliile dure, fizice la care vă referiți (sunt născută în 1945), cunoscându-le doar din anturajul familial sau de prieteni apropiați ai părinților, am avut ocazia să le cunosc la modul moral, mai ales când am venit cu familia în Iași, la vârsta de 8 ani. Și vă rog să mă credeți că de asemenea „represalii” morale au avut parte toți cei din acecastâ „clasă”, din care a făcut parte și tata. Eu nici nu prea am apucat să-mi fac iluzii, pentru care am avut cu tata discuții deosebit de… dure! Mai ales în ultimii ani pe care mi i-am petrecut în România, când dezamăgirea devenise… generală, fără „discriminări” de naționalitate, am ajuns să-i strig tatei „Uite pentru ce era să-ți lași oasele prin beciurile Siguranței”, iar el, după ce mi-a spus să nu fiu „…iță” (acesta fiind eufemismul său pentru… măgăriță), mi-a dat totuși dreptate și mi-a spus să consider totuși un noroc că a scăpat și astfel a „apucat” să mă facă și pe mine! Acesta era modul tatei (moștenit și de mine), pentru a se confrunta cu vreo stare dureroasă: făcea un banc benefic pentru toată lumea!
    Dar ceea ce pot spune (și cu asta, ajung și la amănuntele pe care mi le solicită d. Anton), este că tata a fost un om de o integritate morală niciodată dezmințită. Înainte de a adera la comunism, a fost în organizația sionistă „Hashomer Hatzair”, dar, fiindcă „instruirea” din cadrul acesteia se referea la muncă fizică în primul rând pentru Eretz Israel, tata, suferind de mai multe afecțiuni somatice serioase, și-a dat seama că nu face față și n-a vrut să încurce pe nimeni, nici ca, în ipoteza că va ajunge în Eretz Israel, să devină o povară în loc să fie util. Atunci, mai ales că sionismul de-atunci se apropia, ca ideologie și ideal de comunism, s-a orientat spre ceea ce credea că-l poate face util societății, indiferent care! Și vă asigur că au fost mulți tineri comuniști ca el, deși având motivații diferite. Asta a fost, d-le Anton! Tata nu a fost un caz izolat de onestitate, vă pot asigura și din propria mea experiență de viață, nu numai a tatei! Sper că am reușit, prin asta, să lămuresc unele îndoieli nu numai ale d-lui Burghelea, dar și ale dv. (vezi povestea cu generaliazarea, „toți o apă și-un pământ”)!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Anton Constantinescu: (5-6-2012 la 16:17)

    Mai bine semnez cu numele meu complet, pentru ca vad ca unii mi-au si intors pe dos prenumele! („notna”).

    Da, va multumesc doamna Grindea pentru amanunte. Deci adevarul este ceva mai complex decat pare. Nu stiu in ce functii a fost tatal dvs, dar am mai discutat odata cu un fost comunist ungur aflat in pozitii inalte si a fost interesant ce am aflat. As fi fost foarte curios sa-i pun intrebari tatalui dvs. Dar acum e prea tarziu…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • Teodor Burghelea: (5-6-2012 la 16:23)

    Sunt intru totul de acord cu ce scrieti, Dna Grindea. Dar nu vad nici o contradictie cu cele trei clase pe care le-am delimitat eu (si, desigur, nu in mod exhaustiv, exista multe alte clasificari in egala masura corecte, depinde de criteriul ales). Daca mi-ati putea explica pe scurt, v-as ramane indatorat.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Anton Constantinescu: (5-6-2012 la 16:27)

    Legat de Landau: intr-adevar el a fost nu numai un fizician genial, dar si un om curajos. Oricum, si in Romania este foarte cunoscut mai ales pentru volumele sale de mecanica cuantica. Cu ani in urma mi-am batut capul din greu cu ele.

    Da, uneori soarta parca isi bate joc de oameni. De exemplu, unul din cei mai geniali chimisti de limba germana, Fritz Haber,care a luat Premiul Nobel pentru chimie in 1918, este considerat „parintele gazelor de lupta”. El a presat guvernul german sa le foloseasca contra francezilor, fara sa banuiasca ca ele vor fi folosite si contra familiei lui mai tarziu!

    Pentru ca el era evreu hasidic la origine!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • radu stern: (5-6-2012 la 16:47)

    @Doamnei Rodica Grindea,

    Stimata Doamna,

    V-am citit meajul de citeva ori, fara sa reusesc sa-mi explic cum ti putut ajunge la concluzia ca as fi sustinut ca „toți intelectualii dezamăgiți de comunism au trăit tot restul vieții frustrați, cu sentimentul că și-au ratat, că și-au distrus chiar viața în întregime.” Daca as fi spus-o sau scris-o vreodata, ati fi avut, fara indoiala, dreptate sa-mi reprosati „generalizarea abuziva” !
    Bineinteles ca nu e asa : un exemplu celebru e dat de prietenul meu Vladimir Tismaneanu : Arthur Koestler, care a facut o stralûcita cariera dupa ce s-a departit de comunism scriind cunoscutul roman „Darkness at Noon”. Lista de dezamagiti e mult mai lunga si putem afirma ca „exista o viata dupa comunism” !

    Categorizarea mea era diferita si nu cuprindea cei, ca Arthur Koestler, Victor Serge sau…Victor Brauner, ci „vechii tovarasi” care nu si-au renegat pe fata idealurile din tinerete. Bazat pe multe discutii cu persoane din acest grup, am ajuns la concluzia ca grupul se poate imparti in doua categorii : prima, minoritara, o formeaza „lamuritii”, cei care au realizat deplin despre ce a fost vorba si, repetindu-ma, regreta amarnic optiunea lor din tinerete si o a doua categorie care, incapabila sa admita ca s-au inselat fundamental, adopta teza absolut falsa a „copilului schilodit”. Pentru cea de-a doua categorie, accept ideea ca, majoritatea cel putin, sint sinceri. Am putea conidera aceâsta sinceritate drept o circumstanta agravanta : „Nici acum nu s-au lamurit ?” Eu consider teoria „copilului schilodit” mai mult un mecanism psihic de protectie : afirmind ca vinovat e Stalin sau Ceausescu, nu ideea comunista, ei isi exonereaza astfel propria lor optiune care, in aceasta perspectiva, apare ca un ideal nobil care a fost „tradat” de altii ! E greu sa ai taria sa privesti adevarul in fata si sa recunosti, macar in fata oglinzii, ca te.ai inselat, ca te-ai lasat amagit, ca ai participat la ceva monstruos !

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Rodica Grindea: (5-6-2012 la 16:57)

    D-le Burghelea
    Văd că dgeaba am încercat să „mă dau mare” (neintenționat, vă asigur) cu teoria mulțimilor, căci nu am reușit să mă explic! Poate fiindcă niciodată n-am iubit matematica și… nici ea pe mine!
    Totul este reductibil la restrângerea temei mele, încercând să demonstrez că intelectualul evreu care a aderat la comunism, a plătit oarecum dublu pentru aceeași „marfă”, deși a făcut-o fără vreo intenție… mercantilă: „marfa” a fost în acest caz speranța confundată cu iluzia: în comunism, a constatat că tot evreul discriminat rămâne, chiar dacă s-a iluzionat că nu va mai fi un cetățean de categoria a doua; iar după căderea comunismului devenit pur naționalist (asta ar însemna „copilul schilodit”), a fost „condamnat” și pentru că a fost comunist, și pentru că era… evreu!
    @dl. Anton Constantinescu: tata nu a avut nici o funcție pe linie de partid (cel puțin din câte știu eu, și cred că este exact), fiindcă o parte din familia sa a plecat în Israel și asta i-a fost imputat deseori. Dar știu exact că nici nu și-a dorit-o, fiind absolut dedicat profesiei sale și activității de cercetare. Mi s-a spus nu de mult că lucrarea sa de mari proporții, manualul-tratat de tehnologie chimică textilă este căutat și astăzi și folosit de studenții la specialitate. Chiar obișnuia să spună că două lucruri mai importante a făcut în viața lui, cartea și fata (adică… pe mine) și că după părerea lui, ambele au imperfecțiuni, dar că la cel de-al doilea „lucru” era prea vârstnic ca să mai scoată și ediția a II-a! La primul – a scos-o!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Teodor Burghelea: (5-6-2012 la 17:03)

    Multumesc pentru clarificare Dna Grindea, acum lucrurile sunt ceva mai clare. Si aveti dreptate scriind ca si dupa venirea comunismului evreul tot evreu a fost considerat. Nu stiu daca ma insel sau nu, dar poate tocmai de aceea Ilya Ehrenburg a insistat sa se prezinte drept cetatean al sovietelor delimitandu-se in mod constient si voluntar de obarsia evreiasca… O fi stiut el ceva.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (5-6-2012 la 17:09)

    Teo, ai să fii surprins de atitudinea lui Ehrenburg, confruntat cu cea mare amenințare la adresa evreilor care au trăit sub un regim comunist: deportarea în masă de către Stalin.

    Citește te rog acest articol și ai să te lămurești: Stalin – emulul lui Hitler în relația cu evreii http://www.acum.tv/articol/10267/

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 5

  • Lucian Herscovici: (10-6-2012 la 15:39)

    Teo, citeste atent memoriile lui Ilya Ehrenburg, „Oameni, ani, viata”. Vei intelege drama unui intelectual evreu, care s-a autodefinit evreu desi voise sa fie cetatean sovietic. Cred ca durerea cea mai mare a simtit-o atunci cand „Cartea neagra”, referitoare la suferintele evreilor din zona ocupata de hitleristi a URSS (inclusiv Transnistria, „administrata” Romania) a fost interzisa. Sa ne amintim ca Ilya Ehrenburg a fost un OM, un mare umanist, un evreu atasat etniei sale desi ideile sionistilor, legate in special de istoria antica, nu l-au atras niciodata (si totusi, o parte a arhivei lui personale a ajuns la Institutul Yad Vashe din Ierusalim, dupa cate am aflat prin testamentul lui). Despre umanismul lui imi amintesc atunci cand imi amintesc fraza spusa dupa ce a vazut discriminarea negrilor in SUA in 1948: pentru prima oara nu am mai v rut sa fiu evreu; am vrut sa fiu evreu negru. Sa ne amintim totdeauna de aceasta fraza.
    Si, o scurta precizare, de dragul adevarului istoric: biografii lui Lenin afirma ca el nu a murit ca urmare a atentatului asupra lui (care nu a avut loc in 1923, cu in 1918), ci in urma bolii de care suferea: sifilis cronic.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Lucian Herscovici: (10-6-2012 la 15:45)

    Post scriptum; Nu stiu ce este adevarat si ce nu in privinta bolii lui Lenin (oricum, se pare ca N. K. Krupskaia, partenera lui, nu a capatat sifilis. Dar analizele medicale, biologice si neurobiologice asupra creierului lui nu au dus la rezultat, deoarece creierul era distrus din cauza crudei sale boli. Am scris aceste lucruri pentru colega Rodica Grindea.
    Sa ne amintim si de faptul ca bunicul dinspre mama al lui Lenin era evreu trecut la crestinism, medic. Dar Stalin a interzis mentionarea acestui fapt, cu tot protestul Mariei Ulianova, sora lui Lenin, autoarea unei carti asupra copilariei lui.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Teodor Burghelea: (10-6-2012 la 15:52)

    Lucian, am citit cu atentie nu numai „Oameni, ani, viata”. Am citit cu atentie si acest indemn al „marelui umanist”:

    „Kill! Kill! In the German race there is nothing but evil; not one among the living, not one among the yet unborn but is evil! Follow the precepts of Comrade Stalin. Stamp out the fascist beast once and for all in its lair! Use force and break the racial pride of these German women. Take them as your lawful booty. Kill! As you storm onward, kill, you gallant soldiers of the Red Army.”

    Sper ca esti de acord cu mine asupra „umanitatii” acestui indemn. Doresc deasemenea sa precizez ca indemnul se refera la „German race”, nu numai la nazisti. Cu un astfel de „umanism” s-a ajuns in Gulag si in lagarele naziste.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • Lucian Herscovici: (10-6-2012 la 16:32)

    Teo, in „Oameni, ani, viata” Ilya Ehrenburg explica si aceasta afirmatie. Devenit redactor al ziarului „Krasnaia Zvezda”, organul Armatei Sovietice, el s-a lovit de un fapt consternant. Multi soldati nu voiau sa lupte impotriva germanilor, ei spuneau ca germanii sunt buni, sunt prieteni, ca Germania este patra socialismului stiintific, a lui Marx si Engels. Ei afirmau ca trebuie luati cativa prizonieri germani, trebuie de discutat cu ei de la om la om si trebuie sa li se explice ca au mers pe un drum gresit, ca Hitler i-a inselat. Iar ceea ce trebuie sa faca acesti germani este sa se intoarca acasa, sa nu mai lute impotriva URSS, ci sa-l rastoarne de la putere pe Hitler si sa construiasca socialismul in Germania. Ilya Ehrenburg vazuse nazismul in Franta, ba chiar trecuse prin Germania in drum spre casa din Franta, unde fusese corespondent de razboi. El a vazut ca fusese…tolerat din cauza cetateniei lui sovietice, dar stia ca germanii nazisti voiau sa ucida toti evreii. Intors in URSS, el vazuse atitudinea concilianta a autoritatilor (de…Realpolitik) fata de Germania si criticarea,,,caracterului rapace al imperialismului englez. Atunci cand a facut anumite aluzii – el, care vazuse nazismul si razboiul cu proprii lui ochi – i s-a spus ca celor de o anumita nationalitate nu le place politica externa sovietica, dar…ce sa faci. Tocmai pentru ca atitudinea lui era cunoscuta, a fost chemat sa conduca ziarul Armatei Rosii. Atunci el a inteles ca datoria lui este sa ridice moralul soldatilor, sa-i faca sa lupte, sa vrea sa lupte, sa aiba un motiv sa lupte. De aceea a scris asemenea articole incitatoare. Teama lui Ilya Ehrenburg era ca altfel, Germania nazista va castiga razboiul – si asa armata germana inaintase vertiginos – din lipsa unui moral, a unei motivatii, a lispsei urii fata de dusman. Este adevarat ca a aparut confuzia german-nazist. Dar sa incercam sa-l intelegem si pe autor, care personal nu avea nimic impotriva culturii germane (chiar locuise cativa ani in Germania), desi era evreu laic, sovietic, comunist si de cultura franceza. Era reactia lui la antisemitismul nazist. Nu numai a lui. Multi evrei din URSS, ca si din SUA si Marea Britanie au reactionat astfel. De aceea erau soldati buni, ei luptau si ca evrei care voiau sa supravietuiascasi sa-si apere familiile si etnia in masura posibilului.
    Apropo de germani si nazism. In volumjul sau memorialistic, doctorul in psihologie Gyuri Gonda, fost ilegalist comunist originar din Oradea (devenit „Itzhak Gonen” in Israel), povesteste despre o adolescenta germana din Arad, care nu era nazista, ci socialista, prietena a lui din adolescenta. In ziua in care s-a anuntat cucerirea Parisului de catre Germania nazista, ea a venit la lucru in haine de sarbatoare (lucrau in acelasi loc). Intreband-o din ce cauza, ea a raspuns ca sarbatoreste cucerirea Parisului de catre Germania, visul de veacuri al germanilor, desi acest lucru a fost facut de nazisti, nu de social-democrati…Este greu, dar ne putem intreba cum se explica faptul ca germa i care nu erau nazisti si nu aveau nici un motiv sa devina nazisti, precum cei care locuiau in Romania, sau in America Latina, sau in SUA, sau „templerii” din Palestina mandatara devenisera nazisti in masa?
    Desigur, au existat si multi germani antinazisti care au devenit victime. Din nenorocire, ei au suferit la fel ca si ceilalti oameni…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Rodica Tismaneanu: (13-7-2012 la 11:07)

    Sunt inginer chimist, trăiesc de 22 ani în Israel. Atât in România cât și în Israel, am lucrat în profesiunea mea cu numeroase rezultate semnalate pe internet si o medalie primita din partea statului Israel. Acest articol, apărut în „Acum” a fost reprodus de autoare în numărul 216 din 11.06.12 al publicației israeliene de limbă română „Expres Magazin”. În nr. 220, din 7 iulie al aceleiași publicații a apărut un articol „drept la replică” al d-lui Arnold Helman, ca urmare a articolului ziaristei Rodica Grindea, în care s-a simțit „ofensat” și „minimalizat” . Acest articol „în replică” mi-a sugerat următoarele rânduri: citindu-vă articolul am rămas consternată de câtă ură, câtă lipsă de discenământ și de numeroasele confuzii, de lipsa de adevăr, „înghesuite” în rândurile unui singur om. Articolul dvs. denotă o extremă rea-credință, în virutea căreia abundă calomniile și insinuările atât la adresa autoarei, cât și la cele discutate în acest articol. Astfel, „împrumutând” metafora autoarei, decideți, d-le Helman, că acel „copil schilodit” ar fi fratele meu ,Vladimir Tismaneanu, și nu comunismul, în care mulți au crezut și și-au dat chiar viața pentru el. Sunt sigură că ați ajuns ziarist, ați avut parte de învățământ gratuit, de tabere gratuite în timpul acestui regim, ca și multe altele. Aceasta este partea frumoasă a „copilului”, ideea de la care s-a pornit. Schilodirea copilului a urmat după aceea, când s-a pus în aplicare ideea de „egalitate, fraternitate, libertate ”. Până aici este clar? In privinta abjectiilor pe care le scrieți la adresa fratelui meu, nu sunteți primul, dar sunteți cel mai putțin documentat, vă bazați pe presupuneri care se referă desigur la ceea ce v-ați fi dorit să fi fost realitatea, iar culoarea scrisului dvs. dezlânat este “verde”. In privința talentatei ziariste Rodica Grindea, cunoscută pe plan internațional prin stilul ei atrăgător, sincer și corect, impresia mea este că o invidie feroce vă mistuie măruntaiele. Foarte multi români cumpără revistele în care apare, doar ca să o citească pe ea.
    Dar, după apariția articolului dv., care reduce simțitor nivelul revistei, personal mă consider o fostă cititoare a acesteia. Sunteti extrem de departe de a fi un gentleman, aceasta inseamnând un om bun și civilizat, sunteți exact contrariul, improscați cu veninul insinuărilor calomnioase și al atacului la persoană cu o îndârjire demnă de o cauză mai… nobilă! Eu nu vă cunosc decât din acest articol și sper că cei care vor continua să citească „Expres Magazin” să nu mai găsescă asemenea materiale, ca și la un scris al dvs. mai clar, cu ușoare tente de adevar în el… Având în vedere vârsta dvs. eu vă urez multă sănătate, care va înflori desigur când vor înceta accesele de ură, de invidie și de neîmplinire cu care vă confruntați… Numai bine… =

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 6

  • Rodica Tismaneanu: (14-7-2012 la 02:43)

    o Petru Clej:
    o Arnold Helman („Din adîncuri în balconul Universităţii”, Azi, 17 iunie 1990) scrie despre înnobilarea balconului Univer¬sităţii de prezenţa minerilor (care i-au înlocuit pe studenţi) în care vede nişte „lampadofori” luptînd împotriva mefistofeli-zatului spaţiu al Pieţei Universităţii. Oameni oneşti, dar mai ales „salvatorii Revoluţiei”, ortacii ar fi dat, astfel, o „lecţie
    264
    IMAGINARUL VIOLENT AL ROMANILOR
    splendidă de civism”, „de etică şi istorie”. „Minerii în balconul Universităţii, sub portretul lui Eminescu, reprezintă o imagine simbolică” (întrucît, consideră semnatarul articolului, Eminescu ar fi fost profanat de către manifestanţii din „Golănia”). „Au stat tăcuţi şi demni străjuind portretul lui Eminescu, luminat la faţă. Şi poate că unii şi-au rememorat versurile învăţate cînd-va în clasele primare: «Eu? îmi apăr sărăcia şi nevoile şi nea¬mul…»” într-unpost-scriptum, Arnold Helman le mulţumeşte minerilor pentru ca au suplinit poliţia (complexată şi incapa¬bilă). Ce ar fi de comentat în legătură cu acest text? Mai întîi faptul că observaţiile autorului privind minerii ar putea fi uşor percepute ca ironice, printr-o simplă schimbare de orientare po¬litică şi de ton. întregul text s-ar fi pretat şi la o lectură persi¬flatoare, dacă el ar fi fost publicat, de pildă, în România liberă. Arnold Helman însă este nu doar serios, ci şi patetic-ri-dicol, apoi demagogic. Invocarea Scrisorii III de Mihai Emi¬nescu, prin pasajul cel mai impus propagandistic de ideologia şi cultura comuniste, îl circumscrie pe autor unui activism dog¬matic şi frazeologic. Nu este de mirare că Miron Cozma va face o adevărată obsesie de identificare cu imaginea lui Mihai Eminescu, atîta timp cît, iată, Arnold Helman pune întreaga mineriadă, prin aparenţa ei luminoasă, sub semnul poetului na¬ţional. Intenţia este însă mult mai periculoasă: autorul urmă-reşte să-i înnobileze pe mineri ca pe un fel de cavaleri ai poetului naţional şi deci ai întregii ţări. Un fel de cruciaţi ve¬niţi din adîncuri şi întuneric, pentru a impune „adevărata cre¬dinţă” şi pentru a-i alunga (de nu cumva stîrpi) pe „eretici” („golanii”). Nişte falşi cruciaţi, de fapt, nişte mercenari care au procedat asemeni acelora care, în cea de-a patra cruciadă, nu au mai ajuns pînă la Ierusalim, ca să îl elibereze de păgîni, ci au asediat Constantinopolul, ucigîndu-i şi jefuindu-i chiar pe creştini.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 6

  • Clarice Starling: (14-7-2012 la 15:13)

    Stimata doamna (domnisoara),ca sa putem sa ne facem o parere poate ca ar fi fost oportun sa dati citeva citate din articolul cu pricina din 7.7.2012 al revistei
    ‘Expres Magazin”. Nu de alta,dar din cite stiu revista nu se poate citi online. E merituos ca oferiti citate din 1990 ,dar parca alta era chestia…Asta in situatia cind textul dvs. in fapt e o „punere la punct” (drept la replica) pe care l-ati adresat respectivei publicatii si pe care l-ati reprodus aici. E greu de comentat fara textul cu pricina in fata. Va multumesc.
    PeSe –Observ ca scrieti la ore tarzii de noapte . Sa fie din cauza caldurii din zona ?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Rodica Grindea: (15-7-2012 la 14:36)

    @Clarice Starling: Doriți citate? Poftiți! Doar mostre din giganticul articol al d-lui Helman; vă asigur că tot restul păstrează același stil și același ton, tendențios și calomnios.
    – Și-i voi spune cå „frumosul copil schilodit” este chiar Vladimir Tismåneanu, „distinsul politolog și istoric al comunismului”, cum îl „poreclește” dânsa. Iar despre „frumosul copil schilodit”, id est V.T., distinsa doamnå scrie în douå numere consecutive 215-216 ale publicației, dezvåluindu-se prin osanale, spirit hagiografic, repetåm encomiastic cå are un cult special pentru acest cårturar, demolator al comunismului.
    – Și care, între noi fie vorba, a crescut în grajdul elitei comuniste, hrånit cu idei bolșevice, a învåțat la aceleași școli cu progeniturile altor comuniști notorii, a beneficiat de alimente de la ferma partidului din comuna 30 Decembrie, când în țarå era foamete, și-a petrecut vacanțele prin taberele Comitetului Special, a cålåtorit nestingherit în stråinåtate, bucurându-se și de alte privilegii.
    – În schimb l-a racolat acum câțiva ani un președinte, fost comunist prin funcția în stråinåtate și probabil punctat pozitiv în scriptele securitåții, ungându-l conducåtor al fantomaticului Institut pentru cercetarea crimelor comunismului, o instituție care n-a funcționat decât o datå la înființare, cu mare zarvå, când V.T. a citit raportul demascator, însåilat amatoristic, tendențios și cu grave lacune, pentru care a suportat rigorile criticii.
    – Ce scrie cucoana distinså despre Victor Ponta voi reproduce folosind materialul clientului sau al comanditarului: Ce-a fåcut Ponta e urlet concretizat de indignanta måsurå contra lui V.T. și noteazå: „Sper și acesta va culege, la rându-i ceea ce a semånat”… cåci e „o vendetå a mediocritåții”. Și dânsa sperå ca o sibilå (sic!) cå „roadele vor fi… prețul „lipsei de inteligențå politicå” pe care Tismåneanu i-o diagnosticheazå cu aceeași luciditate actualului premier al României nu prea departe de acest „ceas al lipsei de rușine și de memorie”.
    – Citind acest text agresiv al doamnei cu privire la conducerea actualå a României, må întreb cine o mandateazå, ca de aici din Israel, unde tråiesc sute de mii de evrei de origine românå så insulte, så maculeze, så acuze josnic noul regim din România, rezultat al unei alianțe între social-democrați, liberali și conservatori. Cu ce drept, își permite dânsa så critice måsurile noului guvern de a limita secåtuirea bugetului prin sinecure, lefuri mari nemeritate pentru activitåți inexistente? Oare rolul publicațiilor de expresie românå din Israel este så submineze relațiile excelente de prietenie dintre România și Israel? V.T. este un turist din SUA, care-și lua pentru zero rezultate o diurnå cu multe zerouri în coadå. Un cameleon politic, mercenar angajat så rezolve o problemå spinoaså, încâlcitå în toate fostele țåri comuniste. Și tocmai un V.T. cu biografia påtatå de descendent al unor comuniști care au idolatrizat doctrina, era indezirabil la operația de cercetare a crimelor comunismului. Este a doua oarå în via]a mea când sunt supus oprobiului public de un personaj ce-l adorå pe „frumosul copil schilodit” V.T.
    – Distinsa doamnå ținându-må în anonimat (cumva din lașitate?) må numește „respectivul ziarist-corespondent, în intenția de a må minimaliza. Nu sunt nici paparazzi, nici expeditor de depeșe, de altfel nu sufår de complexe în fața dumneaei care se recomandå pensionarå angajatå și doresc så-i comunic cîteva repere biografice personale. Dacå am în]eles și din articolul de-acum doi ani și din ulterioarele texte când må fåcea cu ou și cu oțet, cå și dânsa are ceva comun cu nomenclatura comunistå”.
    Cred că în acesat ultim citat rezidă „cheia” acestei ticăloase dezinformări a lui A. H. Inutil să adaug că nu i-am citat numele din dorința de a-l proteja de ridicolul cu care s-a acoperit prin aceste rânduri, sau, cum se spune, fiindcă mi-a fost mie rușine de rușinea d-sale! Dacă veți citi și reflecta la acest text, d-nă (sau d-ră) C. Starling, cu bună credință, veți reuși poate să legați aceste citate de cel din 1990, oferit de Rodica Tismăneanu, dintr-un material al d-lui Clej, conchizând: ecce homo Helman!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Alexandru Leibovici: (27-10-2012 la 14:59)

    For the record

    T. Burghelea citează din Ilia Ehrenburg:

    Kill! Kill! In the German race there is nothing but evil; not one among the living, not one among the yet unborn but is evil! Follow the precepts of Comrade Stalin. Stamp out the fascist beast once and for all in its lair! Use force and break the racial pride of these German women. Take them as your lawful booty. Kill! As you storm onward, kill, you gallant soldiers of the Red Army.

    Am verificat şi am constatat că acest citat nu este din articolul lui Ehrenburg „Kill” din 24 iulie 1941 din „Krasnaia Zvezda”, ci dintr-un fals cu acelaşi titlu fabricat de Propagandastaffel al lui Goering şi atribuit lui Ehrenburg. Nici o frază, nici o propoziţie, nici o sintagmă (de ex. „German race”, „stamp out … on its lair”, „break the racial pride of German women”- asta e deosebit de parşivă!) nu este din articolul lui Ehrenburg. Ultima sintagmă arată, de altfel, că falsul nazist este din anul 1944.

    Din câte am văzut, varianta de mai sus este dată drept veritabilă doar pe siturile antisemite şi naziste.

    Articolul veritabil al lui Ehrenburg poate fi găsit:

    – în rusă aici: http://militera.lib.ru/prose/russian/erenburg_ig3/091.html
    – în engleză aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Ilya_Ehrenburg#World_War_II

    Este adevărat că nici acesta nu-i tandru cu germanii…

    Din păcate un comentator ulterior al acestui „citat” l-a luat drept veritabil şi a încercat să-l justifice.

    Deci atenţie mare la falsuri; puţini se pot lăuda că nu s-au lăsat păcăliţi niciodată, deci prudenţă cu aruncatul primei pietre…

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.126.39