Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Perspective spirituale



 

Întâlnire cu Norman Manea

de (27-5-2012)

În cea de a patra sa vizită în România, scriitorul Norman Manea a avut un program aglomerat. S-a întîlnit cu cititorii, cu colegi scriitori, a primit la Iaşi titlul de “doctor honoris causa”, şi-a lansat seria de cărţi, editată de Polirom. Şi, spre deosebire de anii anteriori, a dat o serie de interviuri. Printre cei fericiţi care au putut să stea de vorbă pe îndelete cu scriitorul, m-am aflat şi eu.

Pentru mine , pot spune, a fost o întâlnire remarcabilă. În viaţa mea de jurnalist, am luat sute de interviuri, de la oameni politici, miniştri, diplomaţi, actori, regizori, scriitori, oameni de ştiinţă ( mai puţini, aici  recunosc nu mă prea pricep. Ţin minte un interviu cu prof.univ. Marcus Solomon. Spre norocul meu, am convenit să-i trimit interviul înainte de publicare.  Vreau să vă spun că mi l-a rescris aproape în întregime, spunând foarte politicos că erau necesare câteva corecturi. A fost drăguţ, nu a spus că sunt o proastă în acest domeniu). De aceea, pot să spun că am o oarecare experienţă. Dar niciodată nu am stat de vorbă atât de relaxată cu un interlocutor şi acest lucru i s-a datorat lui Norman Manea.

Nu mă cunoştea dar m-a primit cu amabilitate, s-a scuzat că nu ne-am putut întâlni decât duminică, având programul foarte încărcat. După prima întrebare nu m-am mai mirat de felul lui de a fi. Norman Manea este un om de o modestie ieşită din comun pentru o persoană atât de apreciată şi în ţară şi în străinătate, despre care se crede că n-ar fi o imposibilitate să i se decerneze chiar premiul Nobel. Dar el nu doreşte această distincţie. N-am abordat această problemă dar într-o carte pe care mi-a dat-o, un volum de interviuri acordate ziarului german “Die Welt”, a fost foarte categoric în refuzul  acestuia, dac[ va fi cazul, din cauza consecinţelor pe care, după părerea lui, ar atrage după sine, din multe puncte de vedere. Modestia lui merge mână-n mână cu o doză  de- nu ştiu cum să o calific, bun simţ, scepticism – în ce priveşte succesul înregistrat în ţară. Sigur, ştiu că am  prieteni şi admiratori dar nu  vreau să mă înşel, că dintr-odată sunt iubit ca o vedetă de fotbal , mi-a spus el cu o uşoară ironie, iar primirea excepţională care i s-a făcut, editarea creaţiilor sale le pune oarecum pe seama ecourilor din străinătate. Este posibil să aibă într-o anumită măsură dreptate, nimeni nu-i profet în ţara lui, nu ar fi singurul caz de scriitor care a fost mai întâi recunoscut în străinătate, dar convingerea mea este că, la ora actuală, există în România “fani” Noman Manea, cititori care-i cunosc opera, care aşteaptă să-i apară cărţile. Este un club de elită, creaţiile  lui Norman Manea nu sunt u;or de citit, ele  te provoacă la gândire, la analiză, citeşti odată şi mai revii încă odată şi încă odată ca să înţelegi şi sensurile mai profunde. Cred că acele atacuri nedemne la adresa lui care l-au determinat ca ani de zile să nu vină în România ( apărute , potrivit declaraţiilor scriitorului în fiţuici  ignobile), au dispărut. De altfel, acest lucru a fost resimţit şi de scritor care a venit pentru prima dată neînsoţit de prieteni, numai cu soţia şi a recunoscut că a fost emoţionat de primirea ce i s-a făcut la Iaşi.

Dialogul cu Norman Manea a durat o oră şi o să aibă cel puţin o pagină şi jumătate de revistă. Am vorbit de toate, şi despre situaţia din România (pe care a abordat-o foarte precaut, arătând că netrăind aici nu-şi arogă dreptul de a face judecăţi de valoare dar, a spus cu multe rezerve,  că se poate vorbi de o îmbunătăţire), despre situaţia evreilor din România şi dezbaterile în lume privind definiţia cine este evreu, despre atelierul unui scriitor, de ce tinerii astăzi citesc prea puţin şi dacă-i poţi stimula, influenţa să citească (trebuie să vină de la sine, a opinat scriitorul). Nu a fost un monolog, a ţinut cont şi de unele păreri exprimate de mine şi mi-am dat seama că nu a fost un gest de politeţe, le-a luat în considerare. Nu m-a grăbit, a fost răbdător, a stat cu mine cât am dorit eu deşi, la sfârşit mi-a mărturisit că toată aceea duminică a dedicat-o interviurilor.

M-am despărţit de el cu părere de rău şi am avut senzaţia (aşa cum am simţit şi la defunctul său prieten, Leon Volovici), că ne asemănăm, că ne-am simpatizat de cum ne-am văzut, că poate vom fi prieteni. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Nu ştiu dacă sentimentele sunt reciproce dar sper că măcar într-o anumită măsură să fie aşa. De aceea, aştept cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Norman Manea. Şi cine ştie, totuşi, poate mă voi putea lăuda că am printre cunoştinţe un laureat al  Nobelului. Vom încerca cu toţii să-l convingem să nu-l refuze, dacă i se va oferi. Şi ca încheiere vă voi spune doar: Vă mulţumesc domnule Norman Manea că mi-aţi dat prilejul să vă cunosc.

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Perspective spirituale
54.227.215.140