Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Istorie si actualitate



 

Nuanţe negaţioniste la o manifestare clujeană dedicată Anului Memorial Wallenberg

de (13-5-2012)
6 ecouri

De o vreme încoace, reprezentanţii Consulatului General al Ungariei participă în fiecare an la festivitatea de comemorare de la începutul verii, când evreii clujeni îşi plâng martirii: cei 18.000 de coreligionari din oraş şi din împrejurimi, adunaţi în ghetoul de la Fabrica de cărămizi şi deportaţi la Auschwitz în mai – iunie 1944, a căror majoritate  covârşitoare a pierit în lagărele morţii.

În 11 mai 2012, la iniţiativa Consulatului General al Ungariei şi cu colaborarea Comunităţii Evreilor din Cluj şi a Bisericii Evanghelice Luterane din România, a avut loc un eveniment comemorativ, sub egida Anului Memorial Wallenberg.

În 2012, la împlinirea unui secol de la naşterea lui Raoul Wallenberg, diplomatul  suedez care a contribuit la salvarea mai multor mii de evrei din Budapesta – singurul oraş din Ungaria unde evreii, în număr de două sute de mii, nu fuseseră deportaţi în masă, în lagărele naziste – Guvernul Ungariei a instituit Anul Memorial Wallenberg „menit să evoce figura lui Raoul Wallenberg şi a altor creştini care au salvat evrei şi să omagieze victimele Holocaustului.”

Comemorarea, care a avut loc în sala de conferinţe a Hotelului City Plaza din Cluj, n-a fost dedicată doar memoriei lui Raoul Wallenberg, ci şi altor doi Drepţi ai Popoarelor: protopopul Andor Járosi din Cluj şi preotul Gábor Sztehlo din Budapesta, ambii de confesiune evanghelică-luterană, fiind în acelaşi timp şi un prilej de omagiere a memoriei martirilor Holocaustului – lucru arătat în cuvântul de deschidere de Mátyás Szilágyi, consulul general al Ungariei la Cluj.

Manifestarea a început cu discursul lui Zsolt Németh, secretar de stat în Ministerul de Externe al Ungariei.  Apoi a fost proiectat un film despre Raoul Wallenberg, în care activitatea sa de salvator al evreilor din Budapesta este ilustrată cu mărturii ale supravieţuitorilor, iar sfârşitul lui în captivitate sovietică – nici astăzi pe deplin elucidat – se conturează din relatările familiei, precum şi din unele documente mai vechi şi altele ieşite la iveală din arhivele de la Moscova, după 1989.

Un alt moment important l-a constituit lansarea versiunii maghiare a volumului “File din istoria evreimii clujene”, cuprinzând lucrările primei ediţii a simpozionului omonim, organizat vara trecută de Comunitatea Evreilor din Cluj. Traducerea şi publicarea cărţii au beneficiat de susţinerea materială a Consulatului General al Ungariei la Cluj.

Volumul a fost prezentat de eseista Júlia Szilágyi care a vorbit şi în calitate de supravieţuitoare a Holocaustului. Vorbitoarea a amintit că rudele ei creştine  care au salvat-o, la vârsta de 8 ani, de internarea în ghetou şi deportarea  - care însemna moarte sigură – “şi-au asumat pedeapsa care în vremurile acelea era aplicată omeniei”. Júlia Szilágyi a menţionat importanţa memoriei Holocaustului subliniind că şi “necunoaşterea istoriei e tot istorie” şi a deplâns faptul că nici acum, după şapre decenii, Clujul nu are un monument public dedicat victimelor Holocaustului.

László Nuszbaum, supravieţuitor de la Auschwitz şi Buchenwald, a evocat câteva episoade ale experienţei personale, din perioada prigoanei dinainte de deportare şi din lagărele de concentrare, conchizând că înţelepciunea de la vârsta senectuţii a atenuat resentimentele care-l încercau în tinereţe, imediat după întoarcerea din lagăr. “Poţi condamna indivizi şi ideologii, dar nu şi popoare întregi”, a spus el.  Nussbaum şi-a încheiat discursul avertizând că exemplele din istoria recentă din spaţiul balcanic, la trei-patru decenii după Holocaust, dovedesc că întărirea extremismelor poate duce la dictatură şi chiar la genocid.

Episcopul evanghelic-luteran, Dezső Zoltán Adorjáni,  şi profesoara Margit Antal au evocat personalitatea protopopului luteran clujean Andor Járosi,  căruia în 2005  i s-a acordat, post-mortem, titlul de Drept al Popoarelor. El a reuşit să salveze vieţile mai multor evrei clujeni, prin emiterea unor certificate de botez, mijlocirea plecării lor din oraş şi chiar  prin gazduirea în locuinţa parohială din central oraşului, a fiicei de 14 ani a unui prieten dramaturg. Dacă discursul episcopului s-a axat pe relevarea calităţilor creştine ale lui Andor Járosi, nepoata sa, Margit Antal, a creionat portretul Omului credincios, cinsitit şi puţin boem care,  în ciuda constituţiei firave şi a pericolelor care-l păşteau, a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil să-şi salveze semenii evrei. Protopopul şi-a sfârşit zilele în iarna lui 1944 la Magnitogorsk. În octombrie  fusese luat prizonier  de trupele sovietice care staţionau la Cluj şi îmbarcat într-un tren cu destinaţia Siberia. Destinul  asemănător cu cel al lui Wallenberg, l-a determinat pe Daniel Lőwy ca – în cartea sa despre tragedia evreimii clujene – să-l supranumească pe Járosi  “un Wallenberg someşean”. Episcopul luteran Dezső Zoltán Adorjáni şi-a exprimat intenţia de a ridica o statuie pentru a nemuri figura lui Andor Járosi, un creştin adevărat

“Un creştin cinstit nu poate fi antisemit niciodată, în niciun fel de circumstanţe” a afirmat în discursul său Gergely Prőhle, subsecretar de stat în ministerul ungar de Externe şi lider laic al Bisericii Evanghelice Luterane din Ungaria. Acesta e evocat figura lui Gábor Sztehlo, preotul evanghelic luteran  care a salvat peste o mie de copii evrei budapestani.

Subsecretarul de stat Prhőle a vorbit despre tradiţiile iudeo-creştine care stau la baza culturii europene, subliniind rolul conducătorilor de stat şi demnitarilor europeni de a crea un pod între aceste tradiţii spiritual şi morale şi tendinţa nihilistă a omului modern.

Pentru mine manifestarea organizată în data de 11 mai, sub genericul Anului Memorial Wallenberg, a avut o dimensiune suplimentară, foarte personală. Mama mea, Sára Székely (n Tabák), s-a numărat printre miile de evrei care au beneficiat de un  Schutzpass eliberat de ambasada Suediei, care purta semnătura lui Wallenberg. Acest document atesta că şi ea – ca şi ceilalţi copii din orfelinatul evreiesc budapestan – se afla pe o listă de aşteptare pentru a emigra în Suedia, oferindu-i o oarecare protecţie în faţa de nyilaşiştilor (unităţi ale partidului fascist Crucea cu Săgeţi) care patrulau vânând evreii pentru a-i deporta sau a-i împuşca în Dunăre. Numele lui Wallenberg a fost invocat şi în ziua de Crăciun a anului 1944, http://www.acum.tv/articol/8998/  când copiii (chiar şi cei bolnavi) au fost scoşi cu brutalitate din orfelinat, de un grup agresiv de nyilaşişti, şi mânaţi către docul Dunării, spre moarte.  În final, după intervenţia providenţialului Wallenberg – pe care copiii îl cunoşteau deja din poveştile miraculoase ale celor salvaţi – au fost eliberaţi şi au putut reveni în casa aflată sub protecţia Crucii Roşii, care adăpostea orfelinatul. Mama a supravieţuit la Budapesta, însă mama ei şi alte 40 de rude,  rămase în Transilvania, au murit în lagărele morţii.

Evenimentul comemorativ încheiat cu rugăciunile rostite pentru sufletele victimelor Holocaustului, de episcopul Dezső Zoltán Adorjáni – în numele comunităţii creştine – şi de profesorul universitar Nicolae Kallós – în numele comunităţii evreieşti -  ar fi întrunit toate caracteristicile unei manifestări demne de Anul Memorial  Wallenberg, sub egida căruia a avut loc, dacă printr-unul din discursurile din program nu ar fi transpărut negaţionismul.

Cuvântarea rostită de Zsolt Németh, secretar de stat în ministerul ungar de Externe, a început cu informaţii privind activităţile derulate în cadrul Anului Memorial Wallenberg şi s-a încheiat scoţând în evidenţă importanţa solidarităţii  umane dovedită de cei care, în vremurile cele mai crunte, au salvat oameni. Potrivit lui Zsolt Németh, această solidaritate trebuie să servească drept exemplu în Europa actuală când câştigă teren “egoismul naţional”, care, sub masca pragmatismului, periclitează elitele de dreapta şi de stânga, lăsând loc extremismelor de ambele tipuri.

Făcând un paralelism între destinul lui Raoul Wallenberg şi Andor Járosi, care au luptat împotriva naziştilor şi au sfârşit ca victime ale comunismului sovietic, secretarul de stat Zsolt Németh a spus: “destinul lor dovedeşte în mod dramatic esenţa comună a  socialismului naţional şi al celui de tip sovietic” – această aserţiune este un exemplu tipic de negare a Holocaustului prin metoda trivializării prin comparaţie, aşa cum e definită în Raportul final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România, pag 372.

Mai departe, Zsolt Németh a subliniat că “negarea acestei esenţe comune este inacceptabilă, astăzi în secolul XXI, când  această esenţă comună este foarte bine exprimată prin instituirea, de către Parlamentul European, a Zilei de Comemorare a Victimelor Totalitarismului European”. În continuare secretarul de stat a subliniat că această zi  a fost aleasă să fie 23 august, “ tocmai pentru că în 23 august 1939 a fost semnat Pactul Molotov – Ribbentrop”. Ambele afirmaţii confirmă tenta negaţionistă a discursului lui Németh şi sunt în ton cu unele dintre acţiunile partidului de guvernământ din Ungaria, FIDESZ, precum modificarea legii care incriminează negarea Holocaustului, extinzând-o asupra crimelor totalitarismelor şi eliminând din ea cuvântul…Holocaust.

N-am putut să nu observ unele abordări tendenţioase din filmul documentar despre Raoul Wallenberg care – prezentând imaginea chipeşului conducător Miklós Horthy – aminteşte doar în treacăt contribuţia substanţială a guvernului ungar la ghetoizarea şi deportarea în lagărele morţii, a peste jumătate de milion de evrei din provinicie, în vara anului 1944 – şi aruncă  vina  Holocaustului maghiar asupra părţii germane, a deciziilor lui Eichman. Atrocităţile din timpul lui Szálasi sunt pomenite cu precizarea  că acest guvern  a fost  instalat “în toamna lui 1944, când România întorsese armele şi trupele sovietice aveau cale liberă să ocupe Ungaria” .

Evenimentul comemorativ -  desfăşurat sub egida Anului Memorial Wallenberg – pe care l-am apreciat pentru calitatea organizării şi conţinutul majorităţii covârşitoare a discursurilor, mi-a lăsat un gust amar din cauza negaţionismului care a răzbătut din discursul secretarului de stat Zsolt Németh şi a elementelor tendenţioase din filmul dedicat memoriei lui Raoul Wallenberg.

Ecouri

  • zador andrei: (15-5-2012 la 01:22)

    Am participat la acţiunea comemorativă amintită mai sus,în legătură cu care am unele comentarii.
    Filmul despre Raoul Wallenberg mi s-a părut un pic superficial,oricum a ocolit unele fapte.Apare la un moment dat imaginea lui Miklos Horthy,fără nici un comentariu.Nu se menţionează că,în momentul sosirii lui R.Wallenberg la Budapesta(iulie 1944),deportarea abia fusese oprită de Horthy(la mari presiuni internaţionale) şi că peste 500 de mii de evrei din toată Ungaria(inclusiv Transilvania de Nord-Vest)erau deja transportaţi în lagărele morţii.Mai erau în Ungaria doar evreii din Budapesta (ghetoizaţi) şi o parte a celor din detaşamentele de muncă forţată.A da vina ,privind Holocaustul din Ungaria,numai pe trupele naziste şi pe regimul Szalasi(de după octombrie 1944) mi se pare ooarecare distorsionare a faptelor reale.
    Apoi,cred că orice acţiune comemorativă,cum a fost şi aceasta,trebue legată şi de prezent.Ori din acest punct de vedere m-am simţit ca într-o încăpere vidată.Nu s-a menţionat deloc reapariţia antisemitismului,a negaţionismului şi antiisraelelismului
    în Europa şi mai ales în Ungaria,dar nu numai.Cred că trebuia luată atitudine din partea vorbitorilor faţă de ascensiunea extremei drepte în multe ţări (inclusiv în parlamente),mai ales în Ungaria,şi modul de raportare a actualei conduceri ungare
    faţă de această stare de lucruri.Altfel,generaţia mai tânără,va înţelege destul de puţin din aceste comemorări festive.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 2

  • Andrea Ghita: (15-5-2012 la 02:34)

    Stimate Domnule Zador,
    Multumesc pentru comentariu, mai ales ca parerile privind observatiile mele au fost impartite. Pe de o parte mi s-a spus – “Ai perfecta dreptate si nou ni s-a parut la fel”, pe de alta “Exagerezi! Ai tras articolul de par sa concorde ceea ce voiai sa spui” Pentru publicul tanar, spusele secretarului de stat Zsolt Nemeth (singurul vorbitor care a salutat publicul, episcopul, dar nu si presedintele comunitatii evreiesti) pareau in ordine. Sunt doua totalitarisme care au facut milioane de victime. Daca au “esenta comuna”, de ce nu le-am putem aminti – la gramada, in doua cuvinte – chiar si intr-o zi de comemorare a Dreptilor si victimelor Holocaustului? La fel si filmul, care s-a ocupat de rastimpul prezentei lui Raoul Wallenberg la Budapesta…Si ce daca a omis sa vorbeasca de exterminarea evreimii din Ungaria? Pai in spatele acestor intrebari ranjeste un negationism soft, dar persistent.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 2

  • George Petrineanu: (18-5-2012 la 06:20)

    Despre Raoul Wallenberg a carui arestare de catre sovietici si disparitie la Budapesta a fost un mister, a aparut un articol interesant in Svenska Dagbladet.
    Articolul face un rezumat al cartii “Raoul Wallenberg – En biografi”
    publicate recent de un istoric suedez specializat in Rusia, Bengt Jangfeldt, docent och Rysslandskännare, efter omfattande arkivstudier. Cartea este un rezultat al unor studii arhivistice de amploare pe care Bengt J le-a facut.

    El da o explicatie a arestarii lui de catre sovietici, anume faptul ca avea automobilul ticsit cu 15 kg obiecte de aur apartinand unor familii de evrei. Diplomatul suedez intentiona sa salveze si aceste valori in beneficiul proprietarilor. A mizat pe faptul ca va avea libera trecere din Ungaria din partea sovieticilor, dar acestia il aveau deja pe lista spionilor. Ministerul suedez de externe, Utrikesdepartamentet, a fost influentat de informatia (tinuta sub tacere atat de sovietici cat si de suedezi – pana in prezent) despre aurul si valorile gasite ascunse in masina in demersurile facute (sau mai bine zis nefacute) la statul sovietic pentru salvarea lui Wallenberg.

    Din lipsa de timp nu pot traduce articolul dar pentru cine doreste dau mai jos un link cu o traducere automata in engleza (poate fi aleasa si limba romana, dar cu rezultat si mai prost al traducerii):
    http://translate.google.se/translate?hl=sv&sl=sv&tl=en&u=http%3A%2F%2Fwww.svd.se%2Fnyheter%2Finrikes%2Fwallenberg-hade-bilen-full-av-guld_7209042.svd

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • AlexL: (18-5-2012 la 09:49)

    Interesant, mulţumesc d-le Petrineanu.

    Câteva puncte dint traducerea automată nu-mi sunt clare, şi anume legate de rolul pe care l-a jucat aurul (pe care R. îl avea cu sine) în însăşi arestarea şi apoi soarta ulterioară a lui R.

    Privitor la arestare: rezultă din articol că dacă nu ar fi fost aurul, atunci n-ar fi fost reţinut şi apoi arestat? Am înţeles că l-au reţinut fără să ştie că are aur ascuns în rezervorul de benzină.

    În legătură cu soarta lui ulterioară: dat fiind că aurul l-au furat cei care l-au reţinut, informaţia că R. avea aur nu a apărut deloc în acte şi deci cei care l-au “prelucrat” ulterior l-au păstrat în custodie pentru alte motive.

    Deci este posibil că faptul că transporta aurul acela să nu fi jucat vreun rol în soarta sa după arestare, şi poate nici în arestarea însăşi. Dv. ce credeţi? Ce rezultă din articolul în suedeză?

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • George Petrineanu: (18-5-2012 la 13:29)

    D-le AlexL
    Incerc pe scurt sa mai spicuiesc din articol. Au mai aparut niste completari si probabil astazi va vui si televiziunea.

    Wallenberg, aflat in Budapesta inca ocupata de nazisti (si hortisti), care il amenintau, a ascuns valorile in masina lui americana ajutat de un functionar de la ambasada. Scopul era de a porni spre Suedia, dar trecand prin zona din Ungaria controlata de sovietici. Era convins de buna reputatie a Suediei in fata sovieticilor, fara sa stie ca acestia, prin informatiile detinute, il considerau spion american si colaborator cu SS-ul. Tanarul Wallenberg, care, avea un rang inferior in ambasada, vicesecretar, juca cu curaj prin contacte cu USA. Este ca si exclus ca intentia lui ar fi fost sa-si insuseasca banii. Provenea din ,,clanul” suedez Wallenberg ale carui finante reprezinta acum 1/3 din produsul national al Suediei.

    Ajuns in teritoriul controlat de sovietici a fost retinut fara ca acestia sa stie de existenta comorii. Spre ghinionul lui, un ofiter sovietic a vrut sa-si impresioneze iubita luand-o la plimbare cu luxoasa masina. Sovieticii i-au oferit lui W o masina la schimb dar acesta a protestat vehement. Mai mult, s-a hazardat in discutii cu ofiterii sovietici sa le ceara socoteala, punandu-le intrebari incomode.
    Intre timp, ofiterul sovietic a intrat cu masina in sant si aceasta a fost trimisa la reparatie, unde s-a descoperit si aurul. Lucrurile s-au precipitat. Interogat, W a negat existenta unor valori asupra lui. Atunci a fost arestat impreuna cu insotitorul lui. In acelasi timp, se presupune ca cei care l-au retinut si-au insusit si aurul, ticluind o versiune suficient de solida ca acesta sa poata fi ulterior judecat si inchis in URSS. Pentru asta pledeaza si faptul ca a fost retinut si ajutorul lui W, care cunostea detaliile.
    Soarta insa, conform articolului, i-a fost pecetluita prin faptul ca autoritatile suedeze au aflat, informate de un lucrator al ambasadei din Budapesta, de manevra pe proprie initiaiva a lui W. Instigate de acest lucrator, au intepretat manevra ca pe o incercare de sustragere. Asta le-a diminuat tot interesul de a mai face demersuri la URSS. Totusi, ulterior, ,,ministrul la Moscova” al Suediei, a reusit o primire la Stalin, caruia din proprie initiativa i-a impartasit convingerea ca ,,W a fost victima unui jaf” (in loc sa ceara in mod diplomatic eliberarea lui din inchisoare sau ceva similar). Stalin, eliberat atunci de orice obligatie, i-a promis diplomatic ca ,,se va interesa de caz” (de care in mod verosimil nici nu auzise) dupa care lucurile s-au oprit aici. Acesta a fost, conform autorului cartii, momentul care a pecetluit soarta lui W.

    Ulterior, opinia publica suedeza a criticat, mai mult sau mai putin hotarat, pasivitatea guvernului cat si a ,,clanului” Wallenberg. Realitatea in privinta ,,clanului” pare a fi ca parintii lui Raoul (tata vitreg, Raoul fiind orfan) au facut demersuri disperate la ambele guverne si au cheltuit mult pentru eliberarea fiului fara niciun succes. In 1979, s-au sinucis amandoi la interval de cateva zile. Cauza mortii lor a fost facuta publica abia dupa 30 (!) de ani.

    O poveste care lasa un gust amar despre soarta nedreapta a unui tanar (arhitect!) care la numai 32 ani a reusit, aproape din proprie initiativa, cu o tenacitate deosebita, sa coordoneze salvarea unui mare numar de familii evereiesti din Budapesta. I-a infruntat pe SS-isti, partidul maghiar fascist si, la sfarsit, autoritatile sovietice, despre care a crezut ca il vor sprijini.
    http://en.wikipedia.org/wiki/Raoul_Wallenberg
    http://online.wsj.com/article/SB123207264405288683.html

    Pe scurt…

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • AlexL: (18-5-2012 la 15:49)

    Mulţumesc pentru explicaţii, d-le Petrineanu. În final, chiar dacă n-ar fi avut aurul acela, tot ar fi avut foarte probabil probleme datorită faptului că sovieticii îl ştiau de spion americano-nazist.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Istorie si actualitate
54.196.189.229