Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Reportaj



 

Sinaia- Potpuriul unei zile de primăvară-

de (6-5-2012)

Să zăbovim puţin…

  La temelia spirituală şi toponimică a oraşului se află Muntele Sinai. În 1695 Mânăstirea Sinaia fost clădită la îndemnul Spătarului Mihail Cantacuzino după întoarcerea acestuia dintr-un pelerinaj la Locurile Sfinte prilej cu care a vizitat Mânăstirea Sfântei Ecaterina din Muntele Sinai.

 Eforia Spitalelor Civile fondată la iniţiativa generalului Pavel Kiseleff  în 1832 cu intenţia înfiinţării spitalelor şi sanatoriilor cu asistenţă medicală gratuită, va primi în 1864 ca fond social din partea familiilor Cantacuzino şi Ghica moşia Furnica cu Mânăstirea Sinaia. Această structură administrativă şi reprezentantul ei prinţul Dimitrie Ghica vor fi primii fondatori ai oraşului. Terenul de pe Furnica a fost parcelat şi vândut, cumpărătorii fiind obligaţi să ridice în termen de doi ani construcţiile ale căror planuri fuseseră în prealabil supuse aprobării Eforiei după ce întruniseră criteriile estetice şi de confort.

În 1866, domnitorul Carol I face prima sa vizită la Mânăstirea Sinaia. Impresionat de frumuseţea locurilor avea să revină aici tot mai des. La 10 august 1875 se va pune piatra de temelie a castelului Peleş. Întrerupte de Războiul de Independenţă lucrările la castel au fost terminate în 1883 fiind conduse succesiv de doi arhitecţi: Wilhelm von Doderer şi Johan Schultz.

Treptat, devenind reşedinţă de vară a Casei Regale, Sinaia capătă statutul unei staţiuni de lux, oferind turiştilor 10 hoteluri, 55 vile mari, 50 vile mijlocii şi 60 case tărăneşti, două cazinouri, băi de hidroterapie, o gradină zoologică, o şcoală de călărie, restaurante, berării, cofetării, magazine şi un parc de promenadă aflat pe domeniul Dimitrie Ghica şi realizat după planurile arhitectului peisagist belgian Eder. La 10 iunie 1879 se inaugurează calea ferată Bucureşti-Sinaia.

Hotelul SINAIA (1871), primul hotel din staţiune, se ridică sub dealul Mănăstirii din iniţiativa Eforiei pentru a găzdui distinşii călători care nu mai aveu loc în chilii, dar şi pentru cei cu mai puţină dare de mână, care să îşi facă la munte cura de aer curat şi apă de izvor. Construcţia începe în 1870 fiind destinată în special îngrijirii persoanelor care nu îşi permiteau să meargă la cură în străinătate. Primul hotelier a fost valetul prinţului Dimitrie Ghica, austriacul Josef Ungarth care a iniţiat şi supravegheat lucrările de construcţie. La 9 august 1871, Regele Carol I îi scria tatălui său: ”Jos la baza înălţimii deasupra căreia se află Mănăstirea s-a clădit un hotel în stil elveţian care acum este plin de vizitatori”. Cazinoul şi Cofetăria RIEGLER se găseau lângă hotelul Sinaia, undeva între actualul Cazino şi hotelul Palace. În primul deceniu al secolului XX, vara concerta aici orchestra lui Eduard Wilhelm Strauss, valsurile lui Ivanovici fiind nelipsite din repertoriu. Clădirea este distrusă în întregime în urma incendiului devastator din 1911, împreuna cu hotelul Sinaia.

În urma afluxului de turişti aduşi la Sinaia de ”trenurile de plăcere” pe nou construita  cale ferată Bucureşti-Predeal, până în vara anului 1880, Eforia termină şi dă în folosinţă ( pe amplasamentul de azi al Hotelului Palace) Stabilimentul BĂILOR DE HIDROTERAPIE cu instalaţii complete pentru tratament (după metoda prof. Winternitz) conduse de un medic specialist cu personal specializat în aplicarea tratamentelor: masaj, băi cu abur, duşuri alternative, electroterapie (cu sezon de băi de la 1 iunile la 15 septembrie). Primele vile au fost cele ale unor personalităţi ale vremii: prinţii Dimitrie Ghica şi Barbu Stirbey, generalul Florescu şi politicianul Lascăr Catargiu. La început secolului XX Sinaia era percepută de foarte multă lume ca ”Micul Versailles”. Prezenţa familiei regale şi a anturajului din imediata apropiere a Casei Regale a atras multe celebrităţi din lumea politică, economică si artistică a vremii care au construit numeroase reşedinţe private beneficiind de o arhitectură deosebită.

În 1910, Sinaia a fost aleasă de italianul Filippo Dozzi pentru fabricarea salamului cunoscut ca “ de Sibiu ”. Fiind de profesie pietrar se stabileşte împreună cu soţia sa, în jurul anului 1885, la cariera de piatră de la Piatra Arsă. Graţie condiţiilor climaterice favorabile producerii salamului crud-uscat el cumpără o clădire care adăpostea un restaurant, un depozit de vinuri şi un hotel unde fondează “Întreprinderea Individuală Filippo Dozzi”. Salamul produs aici a ajuns foarte curând să fie considerat un produs de lux.

La sfârşitul secolului XIX Sinaia devine un centru turistic naţional şi european; apare  prima societate de turism din Sinaia (1893), iar în 1903 prima mare Societate a Turiştilor Români (STR). De aceste începuturi se leagă şi construcţia hotelurilor Caraiman (1881), Palas (1911) şi a Cazinoului Sinaia (1912). Apar cabanele turistice, printre primele fiind Vârful cu Dor , refugiul Omu , casa Schiell (Fabrica de Hârtie Buşteni). O pagină frumoasă din istoria turismlui a rămas cea înscrisă de Badea Cârtan (1849-1911), neobositul drumeţ ardelean din satul Cârta, care a trecut deseori Carpaţii cu sacul plin cu cărţi româneşti de la Bucureşti spre ”Ţara Sibiului şi Ţara Braşovului”. Printre turiştii neobositi ai Bucegilor se afla şi Take Ionescu, om politic si de cultură care a susţinut financiar amenajarea unor poteci şi marcaje în zonele alpine. (http://www.montexpert.ro) La Sinaia s-au stins din viață  regele Carol I, Ferdinand I, regina Maria a României și prim-ministrul Ion Gh. Duca (asasinat pe peronul gării din Sinaia).

 

Prezentul

Clădirea gării aflată cu un an înainte de atingerea centenarului este cenuşie, rece şi distantă. Lipsesc cu desăvârşire ghidurile turistice pe care nu le vei zări de altfel nicăieri în Sinaia. Istoria locului marcată de un trecut efervescent apare sporadic în fotografii cu trenuri de epocă şi în placa comemorativă de pe peronul unde a fost asasinat în 29-decembrie-1933 prim-ministrul Ion Gh.Duca.  Revederea gării, scurtircuitată de aproape 15 ani de călătorii cu maşina semănă cu strângerea de mână lipsită de vigoare a unei persoane astenice. Chiar dacă nu este o călătorie de plăcere, îmi este dor să mă aflu în Sinaia să revăd munţii împăduriţi şi  străzile în pantă populate cu vile cochete. În sufletul meu se îmbină nostalgia vacanţelor petrecute aici cu părinţii cu dorul de liniştea şi de aerul muntelui . Călătorii care au coborât din tren s-au evaporat ca bruma. Ziua se anunţă ploioasă. Îndreptându-mă spre ieşirea din gară privesc către cei câţiva taximetrişti care stau mohorâţi în dreptul uşii proptite la perete. Speranţelele lor sunt racordate la orarul trenurilor de călători.

În această săptămână guvernul a oferit bugetarilor o zi liberă premergătoare celei de 1 Mai, conturându-se 4 zile de minivacanţă în care să fie încurajat turismul românesc. Ca şi alte destinaţii româneşti, Sinaia îşi aşteaptă letargică rândul la această transfuzie de optimism diluat cu vorbe goale. Autorităţile locale se pot mândri cu degringolada planurilor de urbanism în timp ce turistul venit la odihnă, tratament sau pur şi simplu la o distracţie de sfârşit de săptămână  va înghiţi pachetul de servicii cam aşa cum este, sec  şi fără prea multe comentarii.

Unde este azi  Sinaia ? Aici în această irosire de locuri cu identitatea smulsă de parveniţii perioadei comuniste ? Turişti îmbulzindu-se în magazinele cu aspect de bazar sau luând cu asalt puţinele terase în aer liber, kitch-ul, paragina, chiar şi rugina, toate au devenit stări de fapt ale Sinaiei contrastând cu  iluzoriul efect al spoielii care desparte limita unei proprietăţi…..

Dosite în spatele şirurilor de tarabe cu iz de târg provincial, rătăcite printre  forme cu personalităţi incerte, siluetele bătrânelor clădiri susţin abia perceptibil cartea de vizită a “ Perlei Carpaţilor “, cum a fost cândva numită Sinaia.

Vila Salamandra

Vila a fost reşedinţa Conţilor de Linche. În timpul celei de-a doua domnii în Ţara Românească a lui Constantin Racovită, în 1763, Jean-Baptiste Linche, nobil din Marsilia devine secretarul domnitorului. Contele Jean-Baptiste Linche se căsatoreşte cu o româncă şi are un fiu, Filip Lens, devenit mai târziu boier valah. Vila a fost reconstruită în anul 1912 adăpostind actualmente sucursala B.C.R. Sinaia.

Hotel Păltiniş

Turismul balnear are în Sinaia o tradiţie de peste un secol, dată fiind prezenţa unor valoroşi factori naturali de cură – bioclimat şi resurse hidrominerale. Hotelul a fost construit intre anii 1913-1914 de catre bancherul Aristide Blanc sub conducerea arhitectului V. Moga, edificiul purtand numele de „Hotelul Băilor”. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial hotelul a adăpostit prizionerii de război americani răniţi. Pe un perete al clădirii care pare abandonată Fundaţia FFRI cu sprijinul Ambasadei SUA a pus o placă comemorativă. „ În memoria prizonierilor americani îngrijiţi în această clădire în Războiul Mondial II. Glorie celor care au luptat pentru patrie şi pentru libertatea Europei.”

Aproape în fiecare curte există un cireş înflorit….

….chiar şi acolo unde prin absenţă sau neputinţă omul nu mai sfinţeşte locul…

Ici şi colo se înalţă siluetele inconfundabile ale vilelor din Sinaia, puţinele oaze autentice de odihnă care­-şi leapădă în fiecare sfârşit de săptămână  singurătatea.

Alături de ele apar şi noutăţi …

Înainte de întoarcerea acasă îmi las paşii slobozi spre Furnica, unul dintre locurile de unde a început viaţa staţiunii de astăzi.

Câte puţin din toate într-o superbă dupamiază de aprilie în care astrul zilei a participat energic la simularea unei zile de vară, reuşindu-i perfect.

Viitor există. Trebuie să găsim doar cheia aruncata ca pe un mărgăritar în calea neaveniţilor.

 

 

 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Reportaj
54.226.168.96