Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Cutia Pandorei



 

Dreptul la viaţă şi nimic mai mult?…

de (29-4-2012)
4 ecouri

Un articol apărut în ediţia trecută a lui ACUM şi-a atins pe deplin, cred, scopul de a-i invita la reflecţie – şi la atitudine – pe cititori, şi presupun că nu sunt singura. Este vorba de articolul lui Petru Clej „Când drepturile omului devin drepturile infractorului”.

Pentru a-şi susţine ideile, autorul porneşte de la un exemplu de strictă actualitate, anume chestiunea extrădării teroristului Abu Qatada, „considerat în Europa mâna dreaptă a lui Bin Laden”. Poate că la ora când citiţi aceste rânduri, cazul a fost fie rezolvat, fie… agravat!

De aceea, îmi permit să detaliez puţin portretul personajului din exemplul d-lui Clej, într-o încercare de a demonstra ce „drepturi ale acestui om” apără aici CEDO (Curtea Europeană pentru Drepturile Omului).

În cei 19 ani în care a trăit în Anglia, Abu Qatada şi-a făcut în 1993 intrarea în Regatul Unit cu un paşaport fals, prezentat ca emis de Uniunea Emiratelor Arabe, împreună cu soţia şi cei trei copii, al căror număr a crescut între timp la cinci. Expulzat după dovedirea falsului, a  reuşit să revină în UK, unde şi-a început o prodigioasă activitate teroristă. Chiar din 1995, s-a dovedit că a fost implicat  în atentatul din staţia de metrou, de la Paris. Ca „păstor religios”, adică imam, a emis în 1999 o sentinţă coranică (fatwa), care permite uciderea evreilor, chiar şi a copiilor, acţionând în tot acest timp în vederea… respectării acesteia, adunând fonduri pentru finanţarea organizaţiilor teroriste şi alcătuirea de grupri teroriste (infracţionale sau nu?). Faptul a determinat ca în anul 2000 să fie condamnat la recluziune pe viaţă cu muncă silnică, în Iordania pentru acest delict, care viza comiterea de atentate contra unor obiective iordaniene şi israeliene în această ţară. Activitatea sa teroristă nu s-a limitat numai la cadrul Al Qaidei, ci şi la alte organizaţii, precum cea salafistă din Egipt, Ramda.

Ar fi sau nu, destul, pentru a se aplica recenta decizie de extrădare în Iordania, ţara sa natală, unde ar urma să fie judecat pentru alte delicte, comise între timp? Dar se pare că CEDO este de altă părere, dat fiind că a obţinut, prin avocaţii săi, câştig de cauză şi decizia că nu ar putea fi extrădat fiindcă a fost acuzat în baza unor mărturii obţinute prin tortură, practică interzisă de legislaţia Curţii. Ceea ce înseamnă, practic, că în următoarele două-trei săptămâni, dacă nu va putea fi expluzat, va trebui eliberat.

Cazul întăreşte, în aceste condiţii, opinia publică şi pe cea a unor înalte cercuri politice conducătoare britanice – şi nu numai – că CEDO se preocupă mai mult de apărara drepturilor infractorilor de cât ale victimelor!

Printre drepturile omului, consfinţite de legislaţia în vigoare a CEDO, locul principal în ocupă „dreptul la viaţă” (Titlul 1, Drepturi şi Libertăţi, Articolul 2), următorul articol fiind „Interzicerea torturii”. Adică exact ceea ce permite acum menţinerea lui Abu Qatada în Regatul Unit şi chiar previzibila sa eliberare din arestul în vederea expulzării.

La emiterea acestei decizii, judecătorii – şi referenţii – din cele 47 de state semnatare ale Convenţiei constituirii aceastui for internaţional, chiar nu s-a gândit măcar unul că acelaşi drept la viaţă l-au avut şi victimele „roadelor” activităţii teroriste, eventual celor ale recentului atentat de la Touluse şi nu numai?

În marea majoritate a cazurilor, atunci când se comite un atentat de mari proporţii, se vorbeşte, cu rare excepţii, numai de victimele mortale, specificându-se numărul persoanelor rănite, de obicei de câteva ori mai mare decât al celor decedate. De aceste victime se ocupă mai puţin sau aproape deloc presa-formatoare deopinie din toată lumea, inclusiv cea israeliană sau o face amintind o cifră rece, seacă. Fără nici o referire la viaţa-neviaţă la care au fost condamnate aceste victime, printre care în numeroase cazuri se numără mari mutilaţi sau cu infirmităţi ireversibile. Câte dintre aceste persoane dovedesc forţa de a se confrunta cu nemeritata „condamnare”, ajungând, de exemplu, la vreo olimpiadă pentru invalizi? Sau poate era necesar ca în legislaţia CEDO să se specifice şi „dreptul la o viaţă normală”? Nu cumva, prin actuala decizie, (şi nu este singura!) se încalcă un articol tocmai din această legislaţie, anume articolul 17, „Interzicerea abuzului de drept”, prevăzând că „Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând pentru un stat, un grup sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o acivitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie”?

Şi aş mai avea o întrebare, la care cred eu că aş cunoaşte răspunsul, dar nu unul definitiv şi concludent: nu cumva aceste măsuri, comunicate public, aşa cum obligă legislaţia inernaţională, de către CEDO, justifică activitatea unui tot mai mare număr de organizaţii, guvernamentale sau nu, realmente – sau pretins – apolitice, pentru apărarea drepturilor omului, de a se concentra mai mult asupra drepturilor marilor infractorilor criminali, teroriştii cu rază de acţiune planetară, pornind de la premisa (justă) că şi aceştia sunt oameni, dar ajungând, printr-un viciu de raţionament, să le apere, practic, dreptul de a se încălca pe sine, atunci când se referă la victime?

Se spune că orice lege – sau legislaţie – lasă deschisă cel puţin o portiţă de a fi ocolită, relativ uşor de exploatat de către abilităţile avocăţeşti. Aceasta, abstracţie făcând că se trece cam uşor peste eventualitatea ca multe dovezi, în aparenţă concludente, să fie – totuşi – fabricate, neexcluzând nici veridicitatea mărturiilor, uneori cam prea uşor acceptate. Această „portiţă laterală” a fost puţin exploatată, mai ales în ultimele decenii, chiar dinainte de „era computerelor”, care permite să se trucheze orice? Ca de exemplu, celebra secvenţă care a făcut ecoul televiziunilor lumii, din timpul primului război din Liban al Israelului, cu acel „tată disperat” care îşi ţine în braţe fetiţa „ucisă de agresorii israelieni”, fiind suficientă o simplă neglijenţă a operatorului care a uitat să întrerupă la timp secvenţa, lăsând să se vadă cum tatăl aşează cu grijă fetiţa pe o piatră, iar aceasta se ridică, îşi netezeşte rochiţa şi îi dă un pupic tăticului (şi acesta, real sau actor)! Din câte ştiu, astăzi nici nu mai există riscul unei asemenea erori, cu toate binefacerile computerului, care permit trucaje mult mai sofisticate şi mai sigure, inclusiv a… dovezilor în cazuri grave.

Şi atunci, chiar nu avem voie să credem că aceste „portiţe lăturalnice” ale sustragerii de sub incidenţa legii, sunt lăsate cam… vraişte-deschise, inclusiv de legislaţia CEDO? Ţineţi seama, vă rog, nu afirm, ci doar… întreb!

 

Ecouri

  • Adrian Grauenfels: (30-4-2012 la 14:17)

    admir doamnele cu pricepere la politica. Bravo Rodica !!!!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 5

  • Petru Clej: (1-5-2012 la 11:17)

    Nu admir remarca voalat misogină a domnului Grauenfels.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 3

  • Teodor Burghelea: (1-5-2012 la 11:37)

    Domnule Grauenfels,

    Sunteti cumva surprins ca o Doamna poate fi priceputa in ale politicii si, in caz afirmativ, de ce? Doriti sa reveniti cu o clarificare asupra acestei remarci? Personal, sunt foarte derutat de sensul real al ecoului Dvs. si va invit la o precizare suplimentara.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 2

  • Sfartz pincu: (20-6-2012 la 13:58)

    Codul Penal al Romaniei,actualizat in 2011, prevede la articolul 324,”Daca instigarea publica a avut ca urmare savarsirea infractiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevazuta de lege pentru acea infractiune”.CEDO, ca instanta juridica pan-europeana,ar trebui sa respecte aceasta prevedere in cazul lui Abu Qatada,dat fiind faptele deja savarsite impotriva cetatenilor israelieni de catre extremistii islamici.
    Bin Laden, nu a savarsit direct nici-o crima,a facut exact ce face si Abu Qatada acum: a indemnat, a organizat, a finantat, a adunat fonduri etc.
    Mai mult, FATWA emisa de Abu Qatada, se inscrie si in actele de crima impotriva umanitatii,avand in vedere instigarea impotriva unei natiuni intregi.
    Statele Unite au mobilizat fonduri si resurse umane uriase pentru distrugerea lui Bin Laden, iar Europa, cu memoria procesului de la Nurnberg,nu este capabila sa faca fata unui criminal ca Abu Qatada, din cauza unor chichite avocatesti !! Simt o compasiune enorma pentru parintii evrei, a caror copii sunt amenintati cu moartea de un fanatic,care nu are ce cauta pe lumea asta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In Cutia Pandorei
54.204.249.184