Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

Aurea mediocritas. Ce e intelectualii şi ce vrea ei?

de (29-4-2012)
11 ecouri

În istoria noastră recentă, în cel puţin două momente, termenul de „intelectual” a primit lovituri de graţie, de pe urma cărora cu greu se poate reabilita. În 1956, Ceauşescu declara sfătos: „savanţii trebuie să‑şi facă datoria şi trebuie să-şi dea seama că ei trăiesc pe spinarea clasei muncitoare. Bunurile materiale se creează la sate şi pe ogoare şi din bunurile acestora trăiesc şi intelectualii”. Ucenicul de cizmar Nicolae Ceauşescu nu vorbea numai în numele unei ideologii, cea comunistă, ci mai degrabă exprima propria sa frustrare faţă de o categorie căreia nu-i aparţinea şi pe care n-a putut-o înţelege vreodată. Apoi, în anii de după 1996, supralicitarea termenului, asocierea lui cu diferite contexte politice, au desăvârşit opera ideologică a dictatorului din Scorniceşti. Deja în mentalul colectiv se înrădăcinaseră ziceri stupid-naive precum noi muncim, nu gândim sau unul cu sapa şi doi cu mapa. Ele nu trebuie tratate ca simple vorbe de duh, căci în spatele lor se ascunde convingerea multora că intelectualul e o specie umană inutilă care, neproducând ceva concret (căci nimic nu se bucură de un mai mare dispreţ la noi decât ideile), e veşnic tolerat de oamenii muncii. Momentul 1996 aduce cu sine triumful intelectualităţii româneşti postdecembriste. Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică şi, în general, mandatul 1996-2000 al preşedintelui Emil Constantinescu au stat sub semnul intelectualităţii. Deşi e, poate, momentul cel mai semnificativ pentru îndreptarea României către Europa, pentru aşezarea acestei ţări pe o anume direcţie clară şi ireversibilă, aceşti patru ani ai administraţiei CDR au rămas în memoria colectivă mai degrabă ca fiind marcaţi de lupte intestine şi incoerenţe de tot felul.

            Cercul, însă, se va închide odată cu venirea la putere a preşedintelui Traian Băsescu. Deşi nu ucenic de cizmar, ca predecesorul său într-ale gândirii vizavi de intelectuali, Băsescu împarte cu dictatorul comunist aceeaşi viziune… hai să-i zicem utilitaristă (cu scuzele de rigoare pentru folosirea termenului la modul depreciativ). Fără să afirme tranşant că intelectualul trăieşte din sudoarea poporului, prea puţin educatul nostru preşedinte constata că şcoala românească produce prea mulţi… filosofi în dauna tinichigiilor sau ospătarilor. În aceeaşi perioadă, s-a acreditat sintagma intelectualii lui Băsescu, o asocierea de termeni atât de contrastantă încât, inevitabil un termen a sfârşit prin a fi contaminat de prezenţa celuilalt (rămâne să ghiciţi dumneavoastră cine pe cine a contaminat).

            Acum, mi se pare că merită oferit un răspuns la întrebarea ce e intelectualii şi ce vrea ei? În principiu (definiţiile sunt nenumărate), un intelectual e acel cetăţean care foloseşte ca mijloc de a-şi câştiga existenţa ideile, ca referinţă în sistemul său de valori capacităţile sale cognitive şi nu forţa sau abilităţile sale fizice. Nu e nimic depreciativ în asta, dar nici, aşa cum au înţeles-o mulţi, semn al unei superiorităţi absolute, un soi de piedestal de la înălţimea căruia, el, intelectualul, priveşte în jos cu dispreţ si condescendenţă. O societate normală are nevoie, preluând sintagma preşedintelui nostru, şi de ospătari, şi de filosofi. În ce cantitate? Mă tem că asta nu poate decide nimeni (nici măcar un preşedinte de stat) în afara pieţei. Filosoful care poate trăi ca filosof e liber să o facă, cel care preferă strungul şi dalta are, la rândul lui, libertatea de a-şi găsi un loc de muncă în uzinele şi fabricile Uniunii Europene. Loc sub Soare e destul pentru toţi. Fiecare dintre ei, cu condiţia de a fi performant, are şansa şi rolul său.

            În principiu, un intelectual nu ştie aprioric, doar pentru că e intelectual, ce e bine şi ce e rău, la fel cum un muncitor nu e condamnat la ignoranţă doar pentru că e muncitor. Exemplul ajutorului de cizmar Ceauşescu e contrabalansat de Lech Wałęsa, la rândul său om al muncii (electrician), dar cu merite incalculabile în democratizarea Poloniei. La fel cum Hitler nu e mai puţin criminal de război pentru că asculta Wagner şi era amator de artă. Rolul unui intelectual într-o societate e să producă dezbateri. Să supună unei permanente interogaţii decente şi competente fenomenele (de actualitate sau nu) unei societăţi, în speranţa că poate produce soluţii alternative sau îmbunătăţirea celor prezente. Or, pur şi simplu, să interogheze de dragul interogării, să despice firul în patru şi, mai apoi, fiecare dintre cele patru fire să fie despicate la rândul lor, la nesfârşit. Să scruteze critic trecutul şi prezentul, să încerce îndrăzneţe, uneori prea îndrăzneţe, priviri către viitor (ceea ce s-ar putea numi viziune). Chiar şi când soluţiile problemelor discutate nu se ivesc sau par a nu se ivi, uneori dezbaterea în sine, ascultarea argumentelor şi desfăşurarea riguroasă a unui arsenal de raţionamente logice sunt suficiente pentru ca societatea în rândul căreia toate acestea au loc să aibă un câştig.

            Cât despre viaţa politică, ea nu cere imperativ nici intelectuali şi nici oameni ai muncii. Ea cere doar un lucru… mediocritate. Capacitatea de a performa rezonabil în domenii diverse precum: administraţie, retorică, afaceri internaţionale etc. Dacă pentru orice alt domeniu de activitate, excelenţa e de dorit, în politică, ea aduce, adeseori, o viziune îngustă, unilaterală, incapacitatea de a vedea dincolo de teritoriul limitat al propriilor competenţe. Un contabil excelent, obsedat de contabilitate, ajuns Ministru de Finanţe va conduce instituţia contabiliceşte, la fel cum un scriitor de geniu va conduce Ministerul Culturii după regulile pe care le foloseşte în crearea unei opere ficţionale. Un intelectual pur sânge ajuns Preşedinte de stat poate că nu va fi dispus la compromisuri, ceea ce, în politică, e o catastrofă, în vreme ce un om al muncii, un excelent tinichigiu crescut cu ideea că intelectualul e inutil, îşi poate manifesta dispreţul total faţă de orice activitate ce nu produce lucruri materiale, palpabile. Cu un singur lucru politica este incompatibil: excesul. Excesul de orice fel, chiar şi excesul de profesionalism, atunci când acesta echivalează cu stricta specializare. Cetăţenii asupra căreia se exercită o guvernare nu sunt nici, in corpore, performeri într-un anumit domeniu, nici, în integralitate, beţivi şi leneşi. Ei acoperă tot spectrul de caractere umane, ei înglobează toate defectele şi calităţile rasei umane, căci, oricât ne-ar plăcea să credem contrariul, nu există vreun popor care să fi acumulat exclusiv doar calităţi sau defecte. Mediocritatea are marele avantaj de a oferi deschiderea către altceva. Mediocrul nu este prizonierul propriului să spaţiu de lucru, aşa cum este performerul, el admite mai uşor că se poate înşela, acceptă mai lesne sfaturile celor din jur şi nici nu este mistuit de orgoliul de a avea întotdeauna dreptate, cu orice preţ.

            Aşadar, atât de hulita mediocritate cred că e cartea de vizită ideală a unui bun politician. Atâta timp cât, desigur, nu includem în sfera mediocrităţii gângavul care nu are habar de nimic, suficientul care le ştie pe toate sau încăpăţânatul care, indiferent ce ar fi, merge pe drumul său, neabătut. Mediocritatea, în sensul ei alterat de modernitate, nu mai înseamnă, din păcate, ceea ce Aristotel înţelegea prin aurea mediocritas.  

Ecouri

  • iuga Nic. brad.: (30-4-2012 la 02:26)

    Achiesez, salut, apreciez.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 2

  • Teodor Burghelea: (30-4-2012 la 02:36)

    Domnule Iuga, aveti ceva inteligibil de comentat pe marginea acestui excelent articol? Daca nu, va rog sa nu mai agresati tastatura calculatorului. Este absolut inutil, nu aduce nici un plus de “valoare adaugata”.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 4

  • Tania Iancu: (30-4-2012 la 11:51)

    Domnule Ivancu,
    cred ca faceti, voit sau nu, o confuzie intre cele doua intelesuri ale cuvantului “mediocru”. Dupa DEX: MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare.
    Dupa parerea mea, un politician trebuie sa fie competent in politica, ceea ce nu inseamna neaparat ca trebuie sa fie un intelectual mediocru.Exista destule exemple de oameni inteligenti, nascuti pentru politica, vizionari, buni organizatori, si buni cunoscatori ai psihologiei maselor.Dumneavoastra cred ca vorbiti cu ironie despre cei care au vrut sa devina intelectuali, au urmat o facultate fara vreo tragere de inima, iar la un moment dat li s-a ivit ocazia sa intre in politica. Astia nu sunt politicieni adevarati dar, aveti dreptate: in Romania, politicienii sunt oameni mediocrii, in toate sensurile, cu cateva exceptii neglijabile, datorita lipsei lor de caracter.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 1

  • Ovidiu Ivancu: (30-4-2012 la 12:15)

    Nu, nu e nicio confuzie. Inteleg mediocritatea asa cum se sugereaza in titlu si in ultima fraza a textului.Adica, mediocru = care se pastreaza in zona moderatiei, in afara oricarui exces. Dexul nu e de ajutor aici pentru ca vorbesc de “aurea mediocritas”, care inseamna exact asta, lipsa de exces si calea de mijloc.
    Evident ca “exista destule exemple de oameni inteligenti, nascuti pentru politica, vizionari, buni organizatori, si buni cunoscatori ai psihologiei maselor”, dar ei intra in categoria mediocritatii, in sensul pe care il explicam mai sus.
    Mediocritatea, in acest sens, nu exclude nici inteligenta, nici viziunea.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Florin Croitoru: (30-4-2012 la 12:15)

    Eu sînt total dezamăgit de intelectualul romîn. Oricum acesta e pasăre rară.Eu întreb: unde sînt gînditorii romîni care să ne spună ce e bine de făcut ca să ieşim din situaţa aceasta? Unde au fost ei în urmă cu 20 de ani să ne fi spus care e drumul bun? Cînd a fost să intre ţara în UE ei au spus că aşa e bine.Văd că e rău.
    Ei au spus: foarte bine e că intrăm în NATO. Am intrat. Cu ce e mai bine? Armată nu mai avem.
    Nu se dezbate nicăieri situaţia în care e azi ţara şi ce e de făcut pt a ieşi la liman.
    Nu prea am pe cine critica; intelectualul romîn nu prea există.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 3

  • Tania Iancu: (30-4-2012 la 12:23)

    Nu sunt convinsa ca politica nu este un domeniu ca orice alt domeniu de activitate, in care unii pot fi extrem de competenti, avand o pregatire solida, iar altii nu. Dar, poate ca gresesc eu.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 2

  • Ovidiu Ivancu: (30-4-2012 la 13:01)

    Da, sunt de acord cu dumneavoastra. Pregatire solida trebuie. Ceea ce cred ca nu e indicat e stricta specializare, daca aceasta echivaleaza cu nepriceperea absoulta in alte domenii. Cred ca politica reclama o cunoastere la nivel rezonabil a unor domenii dintre cele mai diverse. Desigur, e o opinie si pot fi nenumarate exceptii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 2

  • Ovidiu Ivancu: (30-4-2012 la 13:09)

    Domnule Florin Croitoru,
    Intrarea in UE nu e un lucru pozitiv? Care ar fi fost lucrul pozitiv atunci, alternativa? Aceeasi intrebare si pentru NATO.
    Ce vreti sa spuneti cu faptul ca nu avem armata? Avem, numai ca ea e una de profesionisti. Cat de absurd e sa ai stagiu militar obligatoriu? Ce sens are sa mananci luni sau ani din viata unor oameni care nu au nicio apetenta pentru armata? Si apoi, ma scuzati, de ce am avea nevoie de o armata mai solida decat cea pe care o avem?
    Intelectualul nu e nicaieri un far calauzitor. Nicaieri in lume. Intelectualii au idei dintre cele mai diferite, uneori absurde sau nefrecventabile. Parter a ntelectualitatii romaneasti a imbratisat la un moment dat nazismul, intelectualitatea franceza jubila la auzul cuvantului “comunism”, la un moment dat in istorie. “Ganditorii romani”, cum ii numiti, nu sunt acolo nici ca sa scoata tara din nu stiu ce situatii, nici viceversa. Asta o face clasa politica, legitimata de un corp electoral. Intelectualii aduc in spatiul public idei care pot fi sau nu fi puse in practica. Nici nu exista si nici nu cred ca trebuie sa existe vreo voce unanima a intelectualitatii. Intelectualul si unanimitatea sunt termeni incompatibili.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 2

  • Petru Clej: (30-4-2012 la 14:03)

    Ovidiu, acest Florin Croitoru este potrivit propriei sale declarații “maghiarofob, antieuropean, antiglobalizare, antisemit, naţionalist, negaţionist, homofob”. Este un inamic al democrației, un derbedeu care amenință (dacă doriți vă pot exemplifica cu mesaje trimise de el care sunt nepublicabile prin violența lor) așa încât ceea ce spune el n-are absolut nicio valoare.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 4

  • Teodor Burghelea: (30-4-2012 la 14:13)

    Si acest derbedeu Florin Croitoru mai si invoca “libertatea de exprimare” pentru a da glas acestor idei. Pentru acest individ primitiv plin de ura si redus a forta limitele penalului (discursul lui este ilegal chiar si in Romania) se numeste “libertate de exprimare”. Cauta o astfel de libertate altundeva domnule troll Florin Croitoru!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 3

  • Petru Clej: (30-4-2012 la 14:19)

    Iată câteva exemple din “gândirea” și comportamentul huliganului Florin Croitoru, care locuiește în Germania:

    Florin Croitoru
    1 approved
    Trimis în 29-04-2012 la 03:50

    Clei Cleiosu e o slugă a jidanilor; un prostovan îngîmfat care desigur se crede înaintat şi genial.
    Scrieţi doar voi. NU-i aşa că sînteţi cu toţii buni şi inteligenţi şi că nu debitaţi minciuni?
    M-aţi cenzurat? Îmi interziceţi accesul şi mai faceţi pe corecţii? Las că am ac de cojocul vostru.

    Virus legionar inoculat tinerei generaţii
    12 Vezi articolul
    Florin Croitoru
    bă, democraţi căcaţi, dacă tot blocaţi pe alţii şi îi bălăcăriţi barem recunoaşteţi că nu sînteţi corecţi.

    O bazaconie renăscută: calomnia luării sângelui
    5 Vezi articolul
    Florin Croitoru
    Aşa va să zică; nu vă place acuzaţia asta cu sîngele în pască. Voi o mai ţineţi mult cu sutele alea de mii de morţi evrei ucişi de romîni în 1941-42?
    Voi ziceţi mai departe minciuna cu evreii de la abator, de la Jilava că noi o să scoatem de la naftalină şi alte acuze nu numai pe aceasta cu sîngele din pască.
    Învăţaţi legea lui Ohm; fii om cu mine, să fiu om cu tine.Aţi descoperit holocaust în romanika? Să vedeţi cum descoperim noi sînge în pasca voastră.

    PS Remarc faptul că Florin Croitoru folosește în continuare ortografia stalinistă – “romîn”…

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 7



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Tot In SPUNE
54.92.231.100