Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

„Jos mâinile de pe Cuba!”

de (15-4-2012)
4 ecouri
Clasa I-a A

Clasa I-a A

Când am intrat într-a-ntâia nu ştiam nicio iotă româneşte. Cunoşteam literele mari de tipar şi reuşeam să buchisesc câteva cuvinte în limba maghiară. Stăteam în banca întâia cu ochii pironiţi în gura Tovarăşei (o brăileancă severă, care îmi spunea Iulíca, accentuând silaba a doua, neîncumetându-se să-mi pronunţe numele de familie: Székely), căutând să descifrez ce spune. Era aproape imposibil… Mama mă încuraja că o să învăţ repede româna şi că, după ce voi fi însuşit literele, am să pot exersa citind cuvintele de pe firme, afişe, reclame şi…lozinci. Primul trimestru s-a dovedit foarte lung şi greu, înţelegeam destul de puţin din explicaţiile Tovarăşei şi eram aproape paralizată atunci când îmi adresa vreo întrebare. În schimb mă simţeam bine în tovărăşia colegilor de clasă (majoritatea români, dar şi câţiva maghiari şi evrei) care îmi vorbeau în ambele limbi, încurajându-mă să-mi dezleg şi eu limba.

La sfârşitul trimestrului al doilea, pe când terminasem de învăţat toate literele din Abecedar, vorbeam binişor şi – spre încântarea mea – reuşeam să citesc nu numai textele scurte din Cartea de citire, ci şi firmele, afişele, reclamele şi…lozincile. Citeam cu osârdie A – li – men- tara, ori de câte ori mă trimiteau să cumpăr pâine pe cartelă. La Ci-ne-ma Mun-ci-to-resc mă străduiam să buchisesc şi titlurile filmelor de pe afiş : Zboa-ră co-co-rii, Ba-la-da Sol-da-tu-lui şi alte producţii sovietice cu tancuri, bombardamente, multă suferinţă şi lacrimi. Noi, copiii, intram la film fără bilet. Ne furişam prin spatele controlorului, ne cocoţam sus la balcon, cu o pungă de bomboane acrişoare de 1 leu în mână,  şi priveam uimiţi întâmplările dramatice, de război, proiectate pe pânză. Adesea se rupea pelicula, se aprindea lumina şi, până la reluarea proiecţiei, încercam să ne explicăm unul altuia despre ce era vorba în film, pentru că niciodată nu reuşeam să citim textul cu viteza cu care se schimbau rândurile subtitrării. Prima comedie, pe care am văzut-o de vreo patru ori, era tot rusească: Rai-dul văr-gat. Habar nu aveam ce înseamnă raid şi nici vărgat, dar am râs de m-am prăpădit de păţaniile unor răufăcători ajunşi din greşeală la circ.

Citeam cu sârg şi reclamele luminoase amplasate pe acoperişuri: A-D-A-S – nici asta nu înţelegeam ce înseamnă sau “Ci-ti-ţi Scîn-te-ia!”. Pe zidurile câtorva case se mai distingeau cuvintele “Vo-ta-ţi Soarele!” lângă care era desenat un soare, iar pe altele săgeţile care indicau “O-vó- hely” (Adăpost). Mama îmi explicase că acestea din urmă marcau clădirile  în subsolurile cărora trebuie să coboare lumea dacă se bombardează. Mi-a povestit că şi ea stătuse în adăpost în timpul bombardamentelor de la Budapesta. Pe atunci avioanele zburau destul de rar deasupra Clujului şi erau foarte zgomotoase.  Mie îmi era grozav de teamă de ele şi, deîndată ce le auzeam bârâitul, îmi simţeam inima bătând să-mi spargă pieptul şi fugeam în casă să mă ascund.

Lozinci erau pretutindeni: pe pereţii clasei, pe coridoarele şcolii, în holul cinematografului: “Tră-ias-că Par-ti-dul Mun-ci-to-resc Ro-mîn!”, Tră-ias-că Re-pu-bli-ca Po-pu-la-ră Ro-mî-nă!” “Tră-ias-că pri-e-te-ni-a ro-mî-no-so-vie-ti-că şi altele. Nu înţelegeam ce era Partidul acela, pe care trebuia să-l slăvesc şi să învăţ pe de rost poezii închinate lui (nici pe astea nu le pricepeam), dar ştiam că era condus de Tovarăşul Gheorghe-Gheorghiu-Dej, pe care trebuia să-l iubesc şi să-l respect din toată inima. Toate acestea mi se păreau fireşti, mai ales că văzusem la Jurnalul de actualităţi, difuzat înaintea filmelor, că îi îmbrăţişa pe copiii care alergau bucuroşi către el. Nici Republica nu prea ştiam ce înseamnă, însă intuiam cam ce o fi “Populară”. În fine, mai era şi lozinca “Pro-le-tari din toa-te ţă-ri-le uniţi-vă!”. Habar nu aveam cine erau proletarii şi de ce trebuiau să se unească.  În ciuda atâtor nedumeriri, începusem să mă descurc în hăţişul înscrisurilor din preajmă – silabisind denumirile străzilor şi indicatoarele staţiilor de autobuz.

Revolutia din Cuba

Revolutia din Cuba

Într-o zi de primăvară am dat cu ochii de o lozincă mare, arborată pe faţada Casei de cultură pe care scria “Jos mîi-ni-le de pe Cu-ba!”. Nu m-a interesat prea mult, cine era Cuba şi nici cine pusese mâinile pe ea. Probabil că şi aceste necunoscute noi le-aş fi depozitat alături de celelalte nelămuriri, într-un ungher al minţii, dacă Tovarăşa nu ar fi readus în discuţie subiectul, în ultima oră de clasă. Ne-a povestit despre Cuba, o ţară frumoasă şi însorită, aflată peste mări şi ţări, unde clasa muncitoare luptă pentru libertate, împotriva moşierilor cei îmbuibaţi şi cotropitorilor americani. (Despre ticăloşia primilor aveam deja unele informaţii – fără a înţelege ce însemna „moşier” şi nici „îmbuibat” – cât despre americani …auzisem doar ciulind urechea la radioul bunicului). Ne-a vorbit despre copiii cubanezi care răbdau de foame şi ne-a rugat să-i ajutăm. Dar cum puteam noi, copiii din clasa întâia a unei şcoli clujene, să venim în ajutorul semenilor noştri cubanezi, înfometaţi? Simplu. Cumpărând de la Ghereta Vitadulci bomboane cubaneze din trestie de zahăr. La terminarea orelor ne-am dus cu toţii la ghereta de peste drum de şcoală, să vedem bomboanele cubaneze. Pe rafturile modeste, alături de biscuiţii Eugenia, tuburile de Mentosan şi covrigii săraţi, erau înşirate cutiile transparente cu bomboanele cubanze: nişte comprimate rotunde ca Mentosanele sau sub formă de inimioară: albe, galbene, roz şi vernil. Ne-am scotocit bănuţii de covrigi, i-am pus laolaltă şi am cumpărat câteva cutii. Bomboanele aveau un gust mai puţin dulce, dar erau aromate şi, pătrunşi de importanţa îndatoririi noastre, cumpăram zi de zi câte o cutie pe care ne grăbeam s-o mâncăm cât mai iute, ca a doua zi să cumpărăm alta, în beneficiul copiilor din Cuba. Stocul s-a terminat în câteva săptămâni şi curând a venit vacanţa mare, iar noi am uitat de copiii din Cuba.

În memoria mea lozinca „Jos mîinile de pe Cuba!” se leagă nemijlocit de bomboanele cubaneze din  zahăr de trestie,  pe care le mâncam, cu responsabilitate, în clasa I-a.

N-am aflat niciodată dacă bănuţii daţi de părinţii noştri pentru acest act de caritate au ajuns să fie folosiţi în beneficiul copiilor cubanezi. Niciunul dintre colegii mei din clasa întâia nu-şi mai aminteşte de acest episod şi, uneori, mă întreb dacă n-o fi fost doar un vis de-al meu despre cum poate ajuta un copil pe un altul, aflat peste mări şi ţări, cumpărând şi mâncând bomboane colorate albe, galbene, roz şi vernil?

 

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • George Hida: (16-4-2012 la 10:20)

    Parca „bomboane din zahar de trestie” suna mai romaneste, isn’t it? Nu-mi amitesc sa fi supt trestie de zahar in Cluj sau in Romania. Abia in Israel la inceput si mai apoi in America am descoperit ca exista si trestie dulce. Romania a importat multa vreme zahar facut din trestia cubaneza, dar pana la urma Romania s-a intors la zaharul din sfecla alba, produs romanesc de calitatea superioara si exportat pe atunci in multe tari europene inafara CAER-ului.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 0 Nu-mi place 0

  • Mike Klein: (17-4-2012 la 09:41)

    Multumesc de articol Andrea. In micul meu oras natal am iesit cu toata scoala la un meeting de solidaritate cu poporul Cubanez. Ne-au pus sa scandam „Cuba DA…Yankeii NU…URA…URA..” urmat de ” Bastionul Pacii e: U RE SE SE… URA…URA..” terminand cu ” Jos mainile de pe CUBA” . Nu prea intelegeam ce se intampla dar stiam doar ca Fidel e bun si Yankeii rai.

    Nici americanii nu se lasa mai prejos cu propaganda. Fidel este dracul intruchipat si Cuba este unica tara pe care eu ca cetatean american liber nu am voie sa o vizitez in mod legal ( multi o fac ilegal mergand prin Canada sau Mexico).

    Din pacate adevarurile politice nu sunt niciodata asa de alb negru cum sunt prezentate in propaganda. Supravietuirea regimului din Cuba dupa evenimentele din 1989 este evidenta ca populatia nu este chiar asa de doritoare de o schimbare radicala de guvern. Poate se uita in vecini la Haiti si se pare ca in comparatie nu o duc asa de rau.

    De asemenea nu inteleg de ce americanii pot sa faca afaceri nelimitate cu China comunista dar este o crima sa faci transactii financiare cu Cuba.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 8 Nu-mi place 2

  • Andrea Ghita: (17-4-2012 la 12:27)

    George, multumesc pentru observatia ta pertinenta, de chimist. Am inlocuit bomboanele din trestie de zahar, cu bomboane din zahar de trestie!

    MIke, multumesc pentru completarile tale ancorate atat in istorie, cat si in actualitate, care atesta veridicitatea… marturiei mele.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 0

  • AlexL: (17-4-2012 la 12:46)

    @Mike Klein

    „… stiam doar ca Fidel e bun si Yankeii rai. …”

    Da, ce poţi să te aştepţi de la nişte copii, dacă nici vârstnicii nu sunt neapărat mai luminaţi … 🙁

    Aflaţi că Cuba a fost, înainte de Castro şi asasinii săi, printre primele două-trei ţări din America Latină ca nivel de trai, alfabetizare şi densitate de medici. Da, a fost o dictatură, dar nu se compară în amploare şi durată cu ceea ce a urmat.

    De altfel, SUA şi-au retras sprijinul pentru Batista cu aproape un an înaintea venirii lui Castro la putere, deoarece a falsificat alegerile, iar mai târziu l-au sfătuit să se demită. Unul din primele lucruri pe care le-a făcut Castro a fost să distrugă buletinele de vot din alegeri, pentru ca adevăratul câştigător – un anume Carlos Sterling, prof. de drept şi economie, deţinut sub Batista – să nu poată ridica pretenţii. Desigur că l-au şi arestat.

    Iar Haiti a fost dintotdeauna cea mai săracă şi nenorocită ţară din regiune – o nenorocire self-made, dar care este pusă în cârca of the usual suspects.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 4



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.35.26