Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Sanatate



 

“Around the Bay Road Race” – cea mai veche competiție de alergat din America de Nord

de (1-4-2012)
1 ecou
Voluntari și organizatori

Voluntari și organizatori

În fiecare an, la sfârșitul lunii martie, orașul Hamilton (Ontario, Canada) este gazda unui eveniment binecunoscut alergătorilor de cursă lungă din întreaga lume “Around the Bay Road Race”.

Ziarul local “Herald Newspaper” și proprietarul magazinului de trabucuri “Billy” Carroll au înființat și sponsorizat prima cursă “Around the Bay Road Race” în ziua de Crăciun a anului 1894. În prezent este cea mai veche competiție de acest gen din America de Nord, mai veche decât Maratonul din Boston, care s-a născut la trei ani după aceasta.

Hamilton a devenit astfel un fel de Mecca pentru alergătorii pe distanțe lungi, anual mii de spectatori se aliniază de-a lungul rutei, pentru a-și încuraja favoriții. Se aleargă în jurul portului din Hamilton, natura oferind și cu această ocazie un premiu în plus participanților.

Dacă la începutul anilor 1900 alergătorii erau exclusiv canadieni, din 1921 competiția a căpătat o aromă internațională odată cu participarea americanilor.

În 2006 linia de sosire a fost mutată sub cupola lui Copps Coliseum, sala de sport locală, cu o capacitate de 15.000 de locuri. Astfel, alergătorii, familiile și prietenii lor au posibilitatea de a vedea sosirea participanților în condiții de confort; să nu uităm totuși că temperaturiile medii în Hamilton la sfârșitul lunii martie se situează în jurul a 5 grade.

Din 2010 recordul la bărbați este deținut de Alene Reta, care a alergat 30 km în 1:32:22. Lioudmila Kortchaguina din Toronto deține recordul femeilor stabilit în anul 2002 cu 1:46:15.

Cursa “Around the Bay Road Race”, bogată în tradiție, a fost câștigată de-a lungul anilor de cei mai buni alergători din întreaga lume, inclusiv câștigători ai Maratonului din Boston și medaliați cu aur ai Olimpiadelor.

Înainte de competiție

Înainte de competiție

Anul acesta, pe data de 25 martie am avut privilegiul de a mă număra, împreună cu fiica mea, printre miile de susținători ai alergătorilor la această competiție, fiind alături de bărbații familiei noastre care au alergat distanțe diferite: fiul – 5 km, soțul – 30 km. În total, 11.000 de participanți în cadrul a cinci tipuri de probe: 5 km, 30 km alergat sau mers, 30 km ștafetă de 2 persoane sau 30 km ștafetă de 3 persoane. Impresionantă și suma de bani colectată de acest eveniment caritabil pentru fundația de sănătate St.Joseph din Hamilton: 240.000 de dolari.

Dimineața, încă înainte de ora 8 au început să sosească participanții. Hamilton, un oraș mic, centru universitar, a devenit peste noapte un adevărat furnicar. În interiorul sălii de sport, locurile se ocupau cu repeziciune; alergători echipați în culori vii, fețe luminoase, voci optimiste, prieteni, familii.  Privindu-i, te molipseai parcă de energia lor pozitivă, sănătatea care răzbătea prin toți porii lor. Să nu vă imaginați însă că toți participanții erau atletici; mai ales la proba de 5 km, am avut șansa să văd oameni de toate vârstele, toate mărimile și toate condițiile fizice. Cu atât mai mare respectul meu față de voința și efortul lor.

În mijlocul sălii de sport, totul era pregătit pentru momentul sosirii la linia de finish a participanților. Echipe de medici, voluntari de toate vârstele (peste 550 la număr), presa, televiziunea. Totul era organizat până la cel mai mic detaliu, nu lipsea nimic, toți erau bine dispuși, zâmbetele erau prezente pe fețele organizatorilor.

Proba de 5 km

Proba de 5 km

Și pentru că nu m-am putut “împărți” în două, la linia de plecare, l-am însoțit pe Andrei, fiul meu, care s-a aliniat la proba de 5 km. Două mii de participanți, tinerii se înșiraseră pe primele rânduri, alături de alergătorii binecunoscuți, de la care se aștepta chiar și doborârea recordului competiției. Emoții, concentrare, încălzirea specifică dinaintea cursei. Eram acolo, cu nelipsitul meu aparat de fotografiat. Picioarele îmi tropăiau, simțeam fluxul de energie care mă absorbea, mă chema…Lucru hotărât atunci și acolo: la anul mă voi număra și eu printre alergători. Câteva cuvinte din partea primarului din Hamilton, a organizatorilor și….start! Aplaudând, încurajând, am privit cu admirație participanții care se perindau prin fața ochilor mei: atleți, femei, bărbați, copii, mame alergând și împingând cărucioarele cu micile lor odrasle, în prima lor lecție de sănătate, handicapați în cărucioare, dovedindu-și lor însuși și lumii întregi că acolo unde este voință este și putință.

De la linia de plecare m-am îndreptat profund impresionată înspre linia de sosire, unde după mai puțin de 15 minute au apărut primii alergători; fiecare cu povestea lui, cu aspirațiile personale. Finaliștii au fost luați deoparte, intervievați, premiați.

Pentru unii, competitivi, alergători de maratoane, conta timpul obținut, pentru alții, doar participarea.

Linia de sosire

Linia de sosire

Un flux continuu de alergători trecea linia de sosire; toți zâmbeau, râdeau, chiar dacă marcați de efortul fizic la care au fost supuși, făceau semne în tribune familiilor, prietenilor; aparatele de fotografiat nu mai pridideau imortalizând aceste momente importante pentru fiecare dintre ei. Au încheiat proba de 5 km copii de mână cu părinții lor, bunici încurajați de nepoții din tribune, părinți susținuti de copii “Mom and Dad, you rock!”

După o oră și jumătate au început să apară finaliștii cursei de 30 km. Câștigătorul Reid Coolsaet, din Hamilton, care va participa la Olimpiada de vară de la Londra, a încercat să doboare recordul competiției, dar nu a reușit, încheind cu 1:33:20.

Nu au lipsit, ca de la orice eveniment sportiv, nici momentele de destindere, surprizele oferite de cei cu simț al umorului: un alergător îmbrăcat în costumul lui Elvis, altul cu un schelet de elicopter înfășurat în jurul corpului (oare cum a reușit să alerge 30 de km în 3 ore încorsetat în acest costum?).

Nunta

Nunta

Mii de aplauze însă au fost câștigate de cuplul care a ales să se căsătorească sub privirile noastre, ale celor prezenți în sală, dupa ce ambii au alergat 5 km! O ceremonie simplă, îmbrăcați în echipamentul în care au concurat (nu au lipsit nici numerele lor de participanți), mireasa avea prins în păr un voal alb, scurt, o mână de oameni le-au fost invitații, dar ce moment emoționant! Uniți în iubirea lor unul față de celălalt de sportul pe care amândoi îl îndrăgesc și care i-a făcut să se întâlnească și să își împletească destinele.

Ne-am întors acasă fericiți, multumiți fiecare în felul său; bărbații pentru că au reușit să treacă linia de sosire în timpul prestabilit, dovedindu-și lor înșiși (încă o dată) că efortul depus dă rezultate, iar noi, susținătoarele lor, pentru că am fost acolo, alături de ei, martore la o importantă lecție de viață.

Peste un an ne vom întoarce, iar atunci vom avea nevoie de cineva să ne imortalizeze pe toți patru pe peliculă, pentru că vom alerga împreună, ca o familie, unul pentru altul, pentru noi înșine, și mai ales pentru sănătate și optimism.

Mens sana in corpore sano!

Alergătorul elicopter

Alergătorul elicopter

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Teodor Burghelea: (2-4-2012 la 12:07)

    Am citit dis de dimineata articolul Dnei Cristina Dobrin. Chiar inainte de „marotonul” meu Luni cu Alma (care dureaza cam o ora, Alma e un patruped, deci nefiind acceptata in autobuz, mergem per pedes la laborator). Si mi-a trebuit ceva timp sa inteleg de ce m-am simtit atat de recomfortat citind acest articol de nici mersul pe jos nu m-a mai obosit ca de obicei (eu spre deosebire de Alma, nu ma prea omor cu mersul pe jos…). De unde venea acest confort citind articolul in cauza? Acum, ceva mai spre seara am inteles. Acest articol, pentru mine, nu vorbeste de o competitie sportiva – eu cred ca alergatura din articol este doar un leit-motiv. Articolul vorbeste despre…”banala” normalitate. O normalitate specifica societatii canadiene (si nu numai), o normalitate pe care eu insumi am savurat-o, nu in Hamilton ci in Vancouver. O normalitate ce face ca oameni vorbind in total vreo 30 de limbi materne diferite se aliniaza cu totii in fata aceleasi linii de start. Si, indiferent de cine trece primul linia de sosire, TOTI castiga. Castiga o Duminica de primavara, castiga un zambet amical, o fotografie pe care o pun mai apoi pe Facebook pentru prietenii. Stiu, veti spune o lume „banala”, fara comploturi, fara incrancenari inutile, fara „dezvaluiri” senzationale doar un etern uman si o „banala” normalitate. Cred ca de aici sentimentul reconfortant de dis de dimineata. Cred de fapt ca si Alma ar adora sa participe si sunt sigur ca… desi ar castiga (este patrupeda, va amintiti?) fiecare participnt i-ar oferi un mic „snack” dupa…

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.156.32.80