Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica SPUNE



 

30 decembrie 1947. Momentul prăbuşirii noastre

de (1-4-2012)
27 ecouri

În anii din urmă, pe măsura evadărilor din spaţiul mult prea închistat al României, evadări nu numai fizice, am înţeles din ce în ce mai bine în ce măsură anticomunismul trebuie să fie la noi nu numai o opţiune intelectuală, rece, ideologică, ci una imperios necesară, obligatorie, sinonimă cu ideea de modernizare a acestei ţări. Noi nu suntem în situaţia lui Italo Calvino şi a tipului de intelectual pe care el îl reprezintă, nu ne aflăm în faţa discutării comunismului prioritar din perspectiva opoziţiei lui faţă de fascism şi nici măcar prin prisma filosofiei marxiste. La noi, comunismul se află înrădăcinat în atitudinile care ne definesc astăzi, în gesturile mărunte de zi cu zi, în fiecare aspect al existenţei noastre cotidiene şi, mai ales, în felul în care ne percepem pe noi înşine.

                Majoritatea lucrurilor pe care credem că le ştim despre istoria noastră mai îndepărtată sau mai apropiată nu sunt altceva decât rezultatul direct al propagandei comuniste, al manualelor de istorie şi al filmelor lui Sergiu Nicolaescu, senzaţia de profundă incoerenţă a vieţii noastre politice şi sociale tot de acolo decurge, dinspre deceniile de propagandă iresponsabilă comunistă.

Cine vine astăzi şi ne demonstrează că Mihai Viteazul a ocupat Transilvania pentru că avea nevoie de bani pentru a-şi plăti armata de mercenari, că Vlad Ţepeş e prototipul domnitorului maniaco-depresiv, nicidecum conducătorul marii cruciade anti-otomane, că Ştefan cel Mare abia a aşteptat momentul în care Ţepeş se afla în dificultate, luptând cu turcii, pentru a-l ataca sau că Imperiul Otoman nu s-a împiedicat niciodată de Ţările Române în tentativa lui de a cuceri Europa, cine spune astăzi toate acestea e doar un ins lipsit de patriotism. Cine vorbeşte astăzi despre ridicolul ideii că noi, românii, nu am avut timpul necesar dezvoltării pentru motivul că am apărat Europa creştină de pericolul islamic al invaziei otomane nu e decât un anti-român veritabil. Nici nu contează substanţa şi esenţa argumentelor, de vreme ce un istoric precum Lucian Boia, deşi citit astăzi (cărţile lui se vând relativ bine), nu reprezintă nicidecum main stream-ul istoriografiei noastre. Cărţile sale ar trebui să devină în integralitate, dacă nu manuale de şcoală, atunci cel puţin parte a unei bibliografii obligatorii. Evul Mediu, profund mistificat de comunişti, nu e singura intervenţie brutală asupra istoriei noastre. Criminalul de război Ion Antonescu are postura romantică a unui erou, Armata Română are aura unui corp al păcii, soldaţii noştri au tras cu gloanţe oarbe, nu au făcut victime în rândul civililor, nu au ocupat teritorii, nu au comis nici măcar un singur act de violenţă gratuită, de barbarie inutilă. Şi-au apărat întotdeauna, de secole, biata ţărişoară.

                Pe tărâm social, aceleaşi decenii de comunism au plantat în noi ideea unui soi de egalitate metafizică între cetăţeni, o egalitate nu în drepturi sau în faţa legii, ci una care merge mult mai departe; am fost educaţi în ideea că fiecare dintre noi ar trebui să fie beneficiarul direct al tuturor bunurilor produse în societate, fie că am contribuit sau nu la existenţa lor. Bogăţia, confortul material, trebuie să ne fie accesibil tuturor în aceeaşi măsură, fie că facem sau nu ceva pentru a le merita. Statul are rolul, conform acestei concepţii păguboase, de a aduna plus valoarea şi a ne-o distribui tuturora în mod egal. Consecinţa este lipsa de responsabilitate individuală, blamarea exclusivă a mecanismelor statale pentru propriile noastre neputinţe şi impotenţe.

                Politic vorbind, tot din comunism avem Republica, formă statală atât de nespecifică nouă, judecând istoric, atât de artificial, forţat impusă de tancurile ruseşti, în dauna Monarhiei. De aici, o întreagă labilitate a instituţiilor româneşti ocupate de cetăţeni care nu-şi înţeleg rolul. Preşedintele nu ştie ce înseamnă să fie Preşedinte, Prim-Ministrul nu ştie ce înseamnă să fie Prim-Ministru, parlamentarul nu ştie ce înseamnă să fie parlamentar, primarul nu ştie ce înseamnă să fie primar ş.a.m.d. Bicameralismul românesc, atât de necesar unei ţări fără experienţă democratică, e privit la ca desuet. Ne trebuie mai puţini parlamentari, o singură Cameră, fără a ne gândi un singur moment că inconsistenţele legilor noastre, şi aşa destule în condiţiile unui Parlament bicameral, foarte probabil se vor dubla atunci când şi dacă vom avea o singură Cameră. Sistemul electoral e şi el, pe alocuri, o farsă, aşa cum o farsă au fost alegerile organizate în timpul comunismului. Ideea de reprezentativitate, ca şi alte mecanisme democratice, ne este încă străină.

                Cu ceva timp în urmă, ca reacţie în urma unui text pe care l-am publicat, mi s-a reproşat că atribui toate relele României moderne comunismului. Nu făcusem asta, dar, mai apoi, am început să mă gândesc când anume, în istoria noastră, s-a produs ruptura, s-a fisurat evoluţia firească a societăţii româneşti. Cu siguranţă, România e un stat mult prea tânăr pentru a avea aşteptări prea mari de la ea. Cine ne compară cu Germania sau Marea Britanie ignoră, şi nu ar trebui să o facă, secolele de civilizaţie care ne separă de Apus. Cu toate acestea, momentele reformelor lui Cuza din a doua jumătate a secolului XIX, începutul de secol XX cu cele două Războaie Mondiale ale sale reprezintă tot atâţia paşi de recuperare a decalajului dintre noi şi Occidentul civilizat. Nu merită să discutăm nici despre Burebista şi Decebal, şi nici măcar despre Evul Mediu. Nu există o legătură serioasă, organică, între România modernă şi toate aceste fotografii ale istoriei noastre îndepărtate. Nici nu încerc să idealizez excesiv interbelicul românesc. El are scandalurile sale de corupţie, aşa cum lesne se poate vedea citind presa sau literatura vremii. Cert este, însă, că diferenţa de astăzi între România şi Europa apuseană e infinit mai mare decât era în perioada antecomunistă. Economiştii şi istoricii, deopotrivă, pot face această dovadă punând laolaltă cifrele.

                Aşadar, concluzia firească este că momentul de ruptură al evoluţiei noastre fireşti, posibil a fi identificat cu o precizie aproape chirurgicală, este 30 decembrie 1947. Începând din acea zi de sfârşit de an, la doi ani de la finalul Războiului Mondial, România a deraiat şi a rămas în câmp vreme de 42 de ani, fiind depăşiţi de trenuri alături de care plecaserăm din aceeaşi gară, în acelaşi timp sau cu doar câteva ore în urmă. Aproape o jumătatea de veac, întreaga societate românească a fost destructurată şi mai apoi recompusă aberant, autist. A fost experimentul cu cea mai mare anvergură din întreaga noastră istorie modernă. Un experiment în totalitate ilegitim. Ce înseamnă asta? Că el nu a fost nici măcar rezultatul unei imature voinţe populare, de vreme ce Partidul Comunist, cu diferitele denominaţiuni pe care le-a avut de-a lungul vremii, a fost minoritar şi nesemnificativ.

Nu există un singur domeniu al vieţii noastre politice, sociale, economice care să nu fi fost atins de ideologia comunistă. Vor spune unii că viziunea aceasta e reducţionistă, simplistă. Şi nepermis selectivă. Până la urmă, nu a reuşit comunismul eradicarea analfabetismului, industrializarea ţării, urbanizarea ei? Nu, nu a reuşit toate acestea decât la nivel declarativ. A eradica analfabetismul şi a-l înlocui cu un alt tip de analfabetism, nu e o mare victorie. Nu e suficient a-ţi învăţa cetăţenii să scrie şi să citească, e mult mai important să nu le restricţionezi accesul la lumea ideilor. E de preferat oricând un analfabet onest în analfabetismul său unui individ impregnat până la implozie de materialism dialectic şi proletcultism. România interbelică avea marele avantaj al deschiderii către marea cultură apuseană; ea ar fi dus, în timp, la o eradicare reală a analfabetismului. Industrializarea nu e deloc rodul influenţei comuniste. Ba dimpotrivă. Ea debutase înainte, cu sincope, cu inevitabile balcanisme, dar începuse în condiţiile unei economii de piaţă, cu limitele ei, desigur. A construi coloşi industriali şi a nu-i lăsa să funcţioneze conform legilor pieţei nu se poate numi industrializare. Urbanizarea României a fost, paradoxal, o neo-ruralizare. A transplanta ţărani de la sat la oraş, a le demola casele şi a-i deposeda de proprietăţi, nu înseamnă urbanizare. Toi aceşti oameni, rămaşi fără mijloacele lor de trai decent, au primit, e adevărat, apartamente în blocuri de la oraş. Însă, a confisca o casă, terenuri şi alte dependinţe şi a le înlocui cu câţiva metri pătraţi asupra cărora statul avea întotdeauna drept ultim de proprietate, nu echivalează cu o reală urbanizare, concept cum mult mai complicat, ce implică mentalităţi şi moduri de te raporta la existenţă.

Cei 42 de ani de comunism au însemnat, aşadar, nu doar o experienţă politică oarecare. De aceea, anticomunismul românesc, pentru a reveni la premiza acestui text, este o necesitate, punctul zero de la care se poate construi. Există în istoria oricăror naţiuni momente istorice precise ale căror consecinţe le-au remodelat, făcându-le ceea ce sunt astăzi, în secolul XXI. Pentru noi, momentul căderii, din care nu ne-am oprit în integralitate nici azi, mi se pare a fi fatidicul 30 decembrie 1947.     

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Nicolae Prelipceanu: (2-4-2012 la 04:33)

    Foarte adevarat si foarte exact demonstrat. dar poti sa-i convingi pe mancurti ca sunt mancurti?Adica pe noi ca nu suntem cine credem? pentru ca in fiecare dintre noi, chiar daca ni se parea ca ne opunem, si poate si incercam sa o facem, comunismul a lucrat adanc, modificandu-ne mentalitatile. Macar cativa au curajul sa o recunoasca, in timp ce aceia care au fost unelte propriu zise ale acelui regim criminal isi propaga mai departe minciunile, usor modificate, in asa fel ca sa para un rezultat al propriei gandiri, cand de fapt sunt tot cliseele de-atunci.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 8 Nu-mi place 9

  • George Gross: (2-4-2012 la 04:56)

    Există anticomunism românesc?
    Poate există o tendință de antiteză la ceea ce ”s-a clădit” în România între anii 1947-1989. Și această antiteză are baza educațională a perioadei 1947-1989.
    Istoria României a fost învățată din manuale scrise în sens ”patriotic” în regimuri diferite, fără nici o referire la documente istorice ale părților adverse, deci nu-i de mirare deformarea istorică.
    Lipsa de educație civică și politică este accentuată în România de o discontinuitate acută în modul cum e văzut învîțămîntul în general.
    De la Ciocoii vechi și noi, nu prea s-a schimbat mult în România, numai poleiala.
    PĂCAT

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 7 Nu-mi place 5

  • Constantin-Valeriu Trifan: (2-4-2012 la 05:21)

    Excelenta analiza. Felicitari, domnule Ivancu!
    Cred ca acest eseu poate furniza idei care merita a fi dezvoltate ulterior in articole mai ample.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 10

  • Dr. Leibovici Laiș: (2-4-2012 la 06:24)

    Înceecarea analizării situației așa cum se prezintă în articol este cam sumară, chiar relativ la un spațiu limitat. România a suferit schimbări radicale, începînd cu 23 august 144/ Primul guvern Sănătescu, nu a fost același cu cel de al doilea de sub conducerea sa și bineînțeles că guvernul Rădescu prezintă iarăși o fațetă diferită/ Guvernul Groza (1946) nu seamână deloc cu cele antecendente și guvernul de după alegeri are cu totul altă structură. 30 decembrie 1947 nu este decît desfășurarea „naturală”; el marchează doar reușita influenței moscovite, care a culminat cu „abdicarea” regelui. Regimul de tristă amintire instaurat, rămâne un capitol important, dar sumbru în istoria României și cercetările de pînă acum, încă nu au acoperit toate întîmplările tenebroase.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 7

  • Troll neolegionar Mircea Bercu alias Ionel Aurel alias Mercea Gheorghe alias Sandu Anton alias Bradean Ilie alias Adolf alias Bogdan Florea alias Dobrei Pavel: (2-4-2012 la 06:33)

    c Stindardul luptei anticomuniste romanesti a fost purtat de catre legionari ,in munti ,in inchisori ,in exil si peste tot ,cinste lor !

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 14 Nu-mi place 7

  • Ovidiu Ivancu: (2-4-2012 la 08:26)

    Domnule Leibovici Lais,
    Evident ca guvernele Republicii Populare Romane au fost diferite, evident ca Republica Populara Romana in sine a fost diferita de Republica Socialista Romania. Dar toate astea au ceva in comun; toate se fundamenteaza pe actul ilegitim de la 30 decembrie 1947. La fel de evident e ca la momentul abdicarii, Regele nu mai avea o putere reala, dar pana in acea zi el, fie si ca simbol, era conducatorul statului roman, o garantie ca inca miracolul mai poate fi posibil. Odata cu abdicarea sa fortata, lucrurile au devenit clare.
    Perspectiva acestui articol nu e una istorica. Ea vorbeste de mentalitati. Or, schimbarea fundamentala resimtita in mentalul colectiv a fost, fara doar si poate, nu ceea ce s-a ntamplat dupa Razboi, ci plecarea Regelui. Acela a fost momentul cu semnificatie. O semnificatie simbolica, desigur.Dar cu atat mai importanta cu cat ea a fost simbolica.

    Domnule… nu stiu cum sa va spun, sa zicem Mircea Bercu,
    Stindardul a fost purtat inclusiv de catre legionarii deveniti comunisti? Caci au fost, si nu putini. In fine, dincolo de gluma. Daca legionarii au luptat impotriva comunistilor, asta nu ii face nicidecum mai frecventabili. Stalin l-a invins pe Hitler, dar asta nu il face vreun mare erou. Amandoi sunt personaje sumbre si sangeroase. La fel si cu legionarii dumneavoastra. Faptul ca au luptat impotriva comunistilor nu ii scuza pentru faptul ca au ucis cu sange rece in virtutea unei ideologii infantil-agresive.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 9 Nu-mi place 12

  • Ovidiu Ivancu: (2-4-2012 la 08:46)

    Domnule Nicolae Prelipceanu,
    Aveti perfecta dreptate. Cred ca intrebarea care se pune acum e: oare si descendentii mancurtilor sunt condamnati sa fie mancurti?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 8

  • George Petrineanu: (2-4-2012 la 09:52)

    Una din contributiile utile ale articolului este cuantificarea calitatii Romaniei interbelice, a celei compuniste si celei post comunistecomunista in raport cu o referinta – Europa apuseana. Ca o paranteza chiar si alegerea Europei apusene ca referinta ii scoate din minti pe unii.
    ,,Cert este, însă, că diferenţa de astăzi între România şi Europa apuseană e infinit mai mare decât era în perioada antecomunistă. Economiştii şi istoricii, deopotrivă, pot face această dovadă punând laolaltă cifrele.”

    O intrebarea pe care mi-am pus-o si la care as fi curios de comentariile autorului sau cititorilor porneste de la acceptarea ca exacte a ratelor pe care articolul le acorda celor trei perioade – deci, cea mai apropiata de normalitate fiind perioada interbelica.
    In naivitatea si lipsa mea de experienta, imediat dupa ’90 eram convins ca reinnodarea legaturilor cu perioada antebelica, respectiv restabilirea unei ordini asemanatoare (cu sistem multipartist in care in mod natural includeam partidele istorice) erau un punct de pornire firesc inspre o renormalizare suficient de rapida.

    De o vreme, privind inapoi, am inceput sa ma indoiesc de valoarea strategica a acestui tip de optiune, care a fost, daca nu ma insel, obiectivul fortelor anticomuniste din ultimele doua decenii. O justific prin faptul ca daca reinnodarea legaturilor cu trecutul Romaniei in perioada ei cea mai buna era fireasca, s-a mers prea departe ignorandu-se pozitia actuala a democratiilor occidentale ca posibil model.
    Abordarea a fost un fel de ,,democratie originala” in oglinda si a esuat in bajbaieli. Nu te poti scalda de doua ori in acelasi rau dar e o nebunie costisitoare daca te incapatanezi sa o faci.

    Daca ar fi fost totusi posibila (alte articole, ale lui Petru Clej explica de ce nu, asta fiind alta poveste), as fi vazut ca oportuna ,,reinnodarea legaturilor” prin revenirea la modelul de guvernare cu monarhie cu conditia intoarcerii privirilor spre performantele prezente ale democratiilor occidentale. Aspectul din urma mi se pare ca a fost ignorat, desi trambitat demagogic aproape tot timpul – exista deja un obicei de a privi aceste democratii cu rezerva si suspiciune.

    Pe de alta parte, sunt convins, bazandu-ma pe atitudinea sa publica (interviuri, carti, declaratii publice) de faptul ca un monarh ca Regele Mihai nu ar fi crezut intr-o restaurare integrala si exclusiva a modelului antecomunicst romanesc. Nu ar fi facut-o asta pentru nu a pierdut niciodata contactul cu normalitatea promovata de democratiile apusene.
    Evident, desi astfel de restaurare in integrum era oricum imposibila, dar dupa parerea mea, s-a pornit gresit si s-a consumat prea multa energie in incercarea de a o face.
    ,,anticomunismul românesc este o necesitate, punctul zero de la care se poate construi”. As adauga ca pasul urmator dupa punctul zero este de a face un fel de tabula rasa bine temperata si a privi in jur, in prezent si viitor dupa modele bune.
    Poate m-am exprimat prea confuz sau poate ca e un comentariu prea indepartat de esenta articolului. As fi curios totusi de niste pareri.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 6 Nu-mi place 5

  • Anton: (2-4-2012 la 11:47)

    Imediat dupa 89 am scris si eu un articol intitulat „Ceausescu din noi insine”. Mi-a fost frica de posibila situatie in care toata lumea va da vina exclusiv pe Ceausescu, continuand cu prostiile comuniste din judecata, din practica zilnica, etc.

    Din nefericire „de ce iti este frica nu scapi”.

    Sigur ca ar trebui macar acum sa incepem sa ne dezbaram de „judecatile comuniste”. Si singura modalitate de a incepe aceasta actiune este cea de a cauta intotdeauna adevarul istoric, iar nu cliseele!

    Cat despre Mihai Viteazu’, este foarte adevarat ca el nu era cu gandul la unirea romanilor. Dar ceea ce a facut el a contat mult tocmai datorita interpretarilor (corecte sau nu) ale urmasilor sai. Dar sub el a avut loc si o actiune discreta de mare importanta, pe care nu o discuta nimeni azi: bisericile din Transilvania, care nu depindeau de nimeni pana la el, au fost subordonate bisericii (episcopale?) din Bucuresti, in 1595. „Cuius regio, ejus religio”….s-a adeverit cu secole mai tarziu pe dos: „cuius religio, ejus regio”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Nicolae Constantinescu: (2-4-2012 la 13:41)

    Domnule Ivancu,
    Analiza d-voastra aduce in discutie doar 1/4 din necazurile romanilor.Sa incerc sa ma explic: punctele de atac ale sistemului comunist dupa ce a ajuns la putere in Romania au fost:
    1.desfiintarea proprietatii deci atac asupra independentei sociale:
    2.dizolvarea familiei deci atac asupra educatiei intrafamiliale;
    3.desfiintarea modului crestin de a-ti trai viata si demiurgizarea conducatorilor comunisti, ca succedanee ale divinitatii;
    4.desfiintarea simbolurilor, intre care se gasea simbolul regal( „s-a comportat regeste”, ” a fost un regal” ,etc)erau expresii curente, si inlocuirea lor cu tot felul de facaturi, straine neamului romanesc.
    Regele era considerat de romani un garant pentru primele trei si de aceea a trebuit sa fie inlaturat.
    In rest analiza d-voastra trista dar adevarata, pune in discutie o chestiune pe care nu o mai putem evita: Ar fi fost oare posibil acest experiment total ilegitim asa cum pe drept il caracterizati, daca nu ar fi fost sustinut de o parte din populatia Romaniei? Un doctor chirurg din Fagaras, a fost trimis la Periprava fiindca operase de urgenta un om impuscat in abdomen. Nu a permis ofiterilor de securitate sa interogheze un muribund (omul fusese adus din munti). Omul a scapat cu viata dar doctorul a fost arestat. Acolo la Periprava a constatat lucruri pe care le-a asternut intr-o carte, pe care i-am prezentat-o eu acum 15 ani. El a facut o analiza a tortionarilor: analfabeti, chelneri, fierari-potcovari, indivizi tuciurii, etc. Multi dintre ei aveau apucaturi bestiale. Ori treaba asta se intampla in anii ’50. Care era resortul acestor comportamente? De ce se razbunau in halul asta? Ce i-a facut sa adere la comunismul agresiv?
    Cred ca momentul prabusirii noastre coincide cu plasarea sub minima conditie omeneasca a unora dintre conationali.Ca sa parafrazez un articol: 6 martie 1945 ziua gandirii arestate la poporul roman, eu i-as zice ziua demnitatii arestate la poporul roman. Analiza epocii comuniste necesita nu numai istorici, dar si sociologi,psihologi, analize ale comportamentelor umane, etc.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 13 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (2-4-2012 la 14:01)

    Domnule Constantinescu, de le ziceți „tuciurii”, de ce nu le ziceți „țigani”, de ce acest eufemism, pe care eu îl consider dezgustător, mai jignitor chiar decât termenul original? Poate printre ei erau „jidani” sau „bozgori”? Și meseriile la care vă referiți au ceva infamant în sine?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 14

  • Ovidiu Ivancu: (2-4-2012 la 14:21)

    Domnule Nicolae Constantinescu,
    Textul meu nu isi poate propune sa epuizeze subiectul, deci, daca am adus in discutie „1/4 din necazurile romanilor” ma pot declara mai mult decat multumit. Cat despre participarea romanilor, la momentul instaurarii comunismului, ea nu s-a produs. Partidul care avea sa ruineze Romania avea la momentul instalarii lui doar o mana de membri. Deci, ideea ca poporul a contribuit la aducerea comunismului la putere e falsa. Partidul Comunist, fie ca s-a numit asa sau altfel, a fost impus la putere.
    Daca, insa, vorbiti de lipsa unei impotriviri solide in timpul comunismului, si aici sunt nuante.Incercari de impotrivire au existat, poate nu asa masiv de prin `78 incoace. Dar, modul brutal in care impotrivirile au fost inabusite si, mai apoi, excluderea adevaratei elite din rolurile cheie ale societatii si inlocuirea lor cu „proletari” semianalfabeti a facut imposibila orice rezistenta. Singur ca poate se putea mai mult. Oamenii, insa, au rezistente diferite la suferinta. Nu stiu daca e o solutie culpabilizarea in corpore. Responsabilitatile trebuie discutate individual.
    Daca doriti, va pot face o lista cu oameni de o veritabila inteligenta care au aderat la comunism (in Vest), va mai pot face o lista cu intelectuali romani care au aderat absolut inexplicabil la ideologia legionara… e complicat. Unii au aderat din oportunism, altii din idealism, altii din naivitate, unii si-au renegat adeziunea, altii n-o reneaga nici acum… e un peisaj pestrit.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 0 Nu-mi place 7

  • Nicolae Constantinescu: (2-4-2012 la 17:13)

    1.Domnului Clej: eu am citat din cartea doctorului Trifan. Categorisirile ii apartin lui, asa ca v-as solicita sa ramaneti in limitele decentei, fara extensii fortate.Un locotenent major le cerea celor inchisi sa deschida gura si-i scuipa in gura. Nu vi se pare infamant, mai ales ca detinutii reprezentau elita romaneasca!?
    2.Domnului Ovidiu Iancu:fara sprijin intern, mana aia de membri ai partidului comunist din Romania nu ar fi reusit sa subjuge un popor intreg, cu tot sprijinul sovietic.Eu sunt un martor in viata al acelor timpuri si va pot spune ca sentimentul de frica era dominant:pe strada, la scoala, in tramway, la cinema, peste tot trebuia sa te controlezi ce zici, unde te uiti, in fata carei case te opresti, cu cine te intalnesti.Fiecare intelegea rezistenta in felul lui: eu de ex. nu am spus nici odata Orasul Stalin si am invatat toate denumirile de plante si de animale in limba latina atunci cand s-a scos limba latina din scoala.Fir de praf…

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 12 Nu-mi place 2

  • Ovidiu Ivancu: (3-4-2012 la 02:54)

    Domnule Nicolae Constantinescu,
    Vorbiti de sprijin intern si apoi vorbiti de sentimentul omniprezent de frica.Nu se exclud una pe alta?Admiteti, deci, ca nu e vorba de adeziune, ci doar de teama. Exact ceea ce spuneam si eu.Comunismul a fost impus fortat,nu legitimat de mase, ci de o mana de oameni, de un context istoric si de prezenta unei armate straine.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 6

  • Petru Clej: (3-4-2012 la 03:03)

    Domnule Constantinescu, n-ați citat nimic, ați parafrazat, abia acum faceți precizarea. Repet, vi se pare normală folosirea termenului „tuciuriu”? Asta e important sau faptul că unii oameni, indiferent de etnie, religie sau chiar clasă socială s-au dedat la astfel de barbarii?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 11

  • Nicolae Constantinescu: (3-4-2012 la 04:31)

    1.Domnului Clej nu ii mai raspund fiindca nu pot avea dialog cu domnia sa.Pare condus de dorinta rastalmacirilor!

    2.Domnului Ovidiu Iancu:Cadristii, securistii, militienii, activistii, judecatorii si asesorii populari au fost instrumente ale puterii comuniste impotriva poporului roman.Ei au reprezentat sprijinul intern dat puterii sovietice, fara ei comunismul nu ar fi fost atat de „performant”!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 14 Nu-mi place 0

  • Petru Clej: (3-4-2012 la 05:39)

    Domnule Constantinescu, când epuizați argumentele, recurgeți la diversiunea răstălmăcirilor. E jenant.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 12

  • Ovidiu Ivancu: (3-4-2012 la 05:40)

    Domnule Nicoale Constantinescu,
    Corect, dar dvs. vorbiti de un alt moment istoric. La momentul instaurarii comunismului, el nu avea pregatite cadrele de care vorbiti. Ele s-au format in timp. Initial, au fost impuse artificial.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 8

  • George Hida: (3-4-2012 la 10:41)

    In locul domnului Ovidiu Iancu eu nu as fi asa de sigur ca Romania a inceput sa se prabuseasca in momentul abdicarii Monarhului de serviciu si inlocuirea lui cu „Dictatura proletariatului”, ci mai degraba odata cu instaurarea in Romania a nationalismului legionaro-fascist din 1938.
    Alte tari „prietene” au trecut si ele prin focul si sabia sovietica, au existat sub dictatura cam aceeasi perioada de timp, dar cand s-au trezit si-au adus aminte fie de trecutul democratic pe care incearca acum sa-l modernizeze in pas cu vremea (Germania inainte de aparitia celui de al treilea Reich, Polonia inainte de invazia germano-sovietica din 1939-1940) fie de celalalt trecut, nationalist si xenofob, pe care acum il re-invie (vezi Ungaria neo-fascista, sau Slovacia care ii calca pe urme). Ca sa nu mai vorbim de tarile baltice si Ucraina, la fel de pogromiste si nationaliste dupa ce s-au scuturat de „jugul” sovietic.
    Pe de alta parte poate ar fi interesanta o comparatie intre diversele perioade de haos (cum ar fi perioada „Noua politica economica – NEP” din Rusia de dupa Revolutia din Octombrie, descrisa atat de sugestiv in cartile lui Ilf si Petrov) prin care au trecut si inca mai trec unele dintre tarile foste membre ale Uniunii Sovietice sau ale CAER-ului si pe baza acestor perioade sa se incerce prognoza viitorului imediat, democratic sau dictatorial, ale acestor tari in care „Dictatura proletariatului” a fost inlocuita mai mult sau mai putin violent cu noile regimuri capitalistice.
    In ceea ce priveste dezvoltarea capitalismului si a democratiei interbelice in Romania, sa nu uitam ca in cea mai mare parte a sa acest capitalism-democratic a fost importat de Romania din apus si s-a incercat integrarea ei cu relatiile economice de tip feudal – un fel de feudalism tarziu daca poate fi numit asa – in Moldova si Muntenia, dar mai putin vizibila in Transilvania (si datorita fostului imperiu Austro-Ungar mai capitalistic decat surorile ei) in plina desfasurare mai ales dupa primul razboi mondial al secolului trecut.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • Petru Clej: (3-4-2012 la 10:54)

    „Naționalismul legionaro-fascist” nu s-a instaurat în 1938 – an în care Mișcarea Legionară a fost scoasă în afara legii (ca de altfel toate celealte partide și organizații politice) de Regele Carol al II-lea și persecutată crunt până la căderea dictaturii carliste în septembrie 1940. Deriva ultra-naționalistă nu a început în 1938, ci în debutul decadei a treia a secolului al XX-lea și a fost – practic – una general europeană. La limită, putem spune că momentul de apogeu al României a fost 1 decembrie 1918, pentru că de atunci încolo, pe plan politic cel puțin, s-au înregistrat aproape doar eșecuri, până în 1989.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 11

  • Ovidiu Ivancu: (3-4-2012 la 11:17)

    George Hilda,
    In primul rand, nu sunt lamurit ce intelegeti dvs. prin „monarh de serviciu”.In al doilea rand faptul ca si alte state au avut de suportat regimuri comuniste si, mai apoi, au reinnodat traditia democratica de dinainte, e un adevar pe care nu-mi amintesc sa il fi contrazis. In text, am vorbit despre faptul ca la noi comunismul s-a instalat pe un fond de imaturitate politica si sociala. Statul roman abia atunci se agrega. Timid, importand asa cum bine ziceti, dar importand pentru ca asta era viziunea unei anumite elite. Importul avea, deci, doza lui de legitimitate. Or, toata aceasta etapa s-a intrerupt brutal odata cu instaurarea comunismului. Sigur ca 30 decembrie 1947 e o consecinta a unor evenimente anterioare, la fel cum, istoriceste, orice moment e consecinta altuia sau efect pentru cel care va urma.
    Teza pe care o propune acest text e ca instaurarea comunismului, moment redus de mine la semnificatia zilei de 30 decembrie, e momentul prabusirii tocmai pentru ca dupa iesirea din comunism, nimic din ce fusese inainte nu mai era la locul lui. Asta e sensul textului. Or, comunismul s-a formalizat in momentul in care Regele legitim si nu „de serviciu” al Romaniei a fost inlaturat.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 7

  • George Hida: (3-4-2012 la 13:10)

    Regele Mihai I a devenit cu adevarat rege mult dupa evenimentul de la 30 Decembrie 1947. Nefiind sprijinit suficient atat de Casa proprie cat si de monarhiile din Marea Britanie si tarile Benelux-ului, a fost abandonat de guvernele vest europene in baza Acordului de la Malta. Si, ca sa fim drepti, putini au fost cei care au sarit sa-l apere. Inca din 1940 nimeni nu mai avea nevoie de un rege. Uniunea Sovietica n-a facut decat sa elimine un apendice pe care nimeni nu l-a mai gasit necesar pana cand Regele Mihai a realizat ca este Rege si are dreptul si obligatia sa se afirme si sa conduca nu atat petru el cat pentru poporul roman. In 1989, Gorbaciov a vrut numai sa se razbune pe Ceausescu si nu sa transforme tara din punct de vedere politic. Nu i-a iesit pasenta, iar Regele si rudele sale Europene s-au trezit prea tarziu. Asa a aparut Hopa Mitica numit si Iliescu si tara s-a infundat intr-un haos din care se pare ca nu mai reuseste sa iasa. Poate ca nici nu vrea; in orice caz nu se prea grabeste spre liman pentru ca Europa ii ofera destule plute semi putrezite pe care sa se mai sprijine pentru o leaca, desi in final va trebui sa se scufunde pana va atinge fundul inainte sa se incordeze si sa iasa inapoi pe linia de plutire.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 5

  • Petru Clej: (3-4-2012 la 13:56)

    George Hida, cu obisnuita lui manieră de a da decrete definitive și irevocabile în orice domeniu, de a se arăta atoateștiutor, șterge cu totul, cel puțin, evenimentul de la 23 august 1944, în care Regele Mihai a avut un rol crucial. De altfel, întreaga perioadă 1940 – 1947 a fost una de încercări extraordinare, care dovedesc mai degrabă exact inversul a ceea scrie George Hida.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 2 Nu-mi place 10

  • Alex L.: (3-4-2012 la 14:48)

    @Ovidiu Ivancu: „… am înţeles din ce în ce mai bine în ce măsură anticomunismul trebuie să fie la noi nu numai o opţiune intelectuală, rece, ideologică, ci una imperios necesară, obligatorie …”

    Anticomunismul, sau anti-orice, ca „opţiune intelectuală”, mi se pare nu numai mărginit, ci şi periculos de vag. Anticomunişti erau şi legionarii. Aşa că nu este suficient ca „opţiunea intelectuală” să specifice împotrivă cărei ideologii este, ci în primul rând pentru ce anume idei este. Din acestea va decurge împotrivă cui este: a comuniştilor, a legionarilor, a altor curente politice.

    @George Hida: „… perioade de haos (cum ar fi perioada ‘Noua politica economica – NEP’ din Rusia de dupa Revolutia din Octombrie, descrisa atat de sugestiv in cartile lui Ilf si Petrov)…”

    Perioada NEP-ului (1921-1928) a fost o perioadă de (foarte) relativă relaxare economică, care nu s-a mai repetat, din pacate, în următorii 60 de ani. Din ce punct de vedere a fost „haos”? Războiul Civil se terminase, practic, încă la începutul NEP-ului, lafel şi teroarea de masă.

    În general: este inutil de căutat vinovaţi pentru instaurarea comunismului în România. Indiferent ce ar fi făcut Regele, partidele, „evreii”, etc., instaurarea comunismului era inevitabilă pentru că aşa a hotărât URSS, şi nici o forţă n-ar fi putut să-i reziste. URSS a instaurat comunismul în toate ţările europene limitrofe, n-a scăpat nici una, iar circumstanţele specifice din ţările respective n-ar fi putut schimba acest rezultat final.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 1

  • Constantin-Valeriu Trifan: (7-4-2012 la 05:00)

    Stimate domnule Ivancu,

    In primul rand, apreciez mult si impartasesc opiniile din articolul dumneavoastra.
    Interventia celui care semneaza cu Alex L. ma determina sa va scriu.
    Pregatirea mea in domeniu este deosebit de precara. Am reusit, spre sfarsitul anilor ’60 doar o modesta licenta in matematici si, de aceea, opiniile mele la subiect pot suferi de lipsa de legitimitate. Am simtit insa, inca din liceu, odata cu cursurile de materialism dialectic si istoric sau de socialism “stiintific” ca ceva nu este in regula. Am avut sentimentul ca asist la o sarabanda de vorbe goale, ca inot in minciuna.
    Mai aproape, in 2006, am asistat si eu la ceea ce s-a chemat “condamnarea comunismului”. Dar, uitandu-ma pe documente nu am gasit nicaieri o definitie a acestuia. Ca sa stiu si eu ce condamnam. Pentru ca multi spun ca pe vremea comunismului aveam locuri de munca, aveam posibilitatea sa ne luam case in rate, concedii la munte si la mare, asistenta medicala, invatamant gratuit etc. Si atunci, de ce condamnam comunismul?
    Negasind o definitie a acestuia, m-am straduit, de multa vreme, sa-mi construiesc una pentru mine, care sa-mi dea satisfactie, si pe baza careia sa pot judeca nu numai comunismul ci si alte ideologii. Cu riscul ca cineva dintre cei care urmaresc si participa la dialogurile unei reviste on-line de cea mai buna factura intelectuala si morala cum este ACUM.tv, cu riscul, deci, ca voi fi trantit de toti peretii, am s-o fac cunoscuta: “Comunismul? O minciuna uriasa menita sa ascunda un furt pe masura.” Aceasta definitie ma indreptateste sa apreciez ca in ea se incadreaza si alte ideologii: fascismul, nazismul, legionarismul, islamismul si altele care au fost si vor mai fi. De-a lungul deceniilor, am pus sistematic interlocutorilor mei intrebarea: “Prin ce se deosebesc cei care l-au ucis pe Iorga de cei care l-au ucis pe Patrascanu?” Nimeni nu mi-a dat un raspuns coerent. Ceea ce ma face sa cred ca furtul comunist de dupa 1947, numit “nationalizare”, ar fi fost realizat intocmai de legionari. Numai ca s-ar fi numit “romanizare”. Cata vreme iti propui sa furi animalul din curtea vecinului, nu ai nevoie de ideologie. Cata vreme Stalin se ocupa de spargere de banci, nu a avut nevoie sa-si imbrace furtul in ideologie. De indata ce el si cei asemenea lui au simtit ca se pot fura averi agonisite in multe decenii ( ase vedea, spre exemplificare, doar Decretul 92/1950), inclusiv furtul de demnitati statale, acesta si crima asociata necesitau o ideologie. Cine sunt aderentii la ideologii? Pentru raspuns, as folosi sintagma eminesciana: “smintitii si miseii”. Smintitii fiind indivizii antisistem, cei cu o instructie cel mult precara, frustratii, microcefalii, cu un cuvant “descreieratii”. Miseii? Sunt cei care nu cred o iota din ideologiile pe care le sustin, dar vad in acestea trambuline pentru a obtine putere, averi si demnitati pentru care, in conditii normale, nu le-ar ajunge o viata. Ma opresc aici, nu doresc sa dezvolt mai mult subiectul si nu ma supar daca, asa cum am scris mai sus, cineva o sa ma dea cu capul de toti peretii.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 3 Nu-mi place 8

  • Antisemit și ultranaționalist Bogdan Godea alias Paul Bogandescu alias Mercea Gheorghe: (26-4-2012 la 13:51)

    @ Ovidiu Ivancu
    Exact ceea ce spuneam si eu.Comunismul a fost impus fortat,nu legitimat de mase, ci de o mana de oameni, de un context istoric si de prezenta unei armate straine.

    Si cine era acea mina de oameni ,Baruch Tescovici ,Izu Aberbuch ,Moscovici ,Boris Grungerg ?

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 4 Nu-mi place 5

  • Wanda Lucaciu: (26-4-2012 la 14:20)

    @Bogdan Godea,

    Dv. sinteti obsedat de biciclisti. Cititi inca odata articolul Dr-lui Vlad Solomon http://www.acum.tv/articol/50215/ ca puteti sa va identificati perfect cu dacii.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 4



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.4.166