Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Extern



 

Baroneasa Ashton: Oarbă și surdă când vine vorba de Israel…

de (25-3-2012)
Baroneasa Chaterine Ashton

Baroneasa Chaterine Ashton

N-or fi prea mult două handicapuri pentru o singură persoană, mai ales pentru un înalt demnitar în Uniunea Europeană, adică ministru de externe al acestui forum, și se numește baroneasa Catherine Ashton? Nu, nu-i o ironie acest titlu de noblețe, ci o… realitate! Cît despre cele două handicapuri, nici acestea nu sînt strict… biologice, ci doar ilustrarea a două proverbe, unul iberic, cum că „nu-i orbire mai grea decît a celui care nu vrea să vadă”, și unul franțuzesc, referitor la alt simț… moral, după care „nu-i surzenie mai gravă decît a celui care nu vrea să audă”! Mai ales că în franceză, verbul „a auzi” (entendre), mai înseamnă și „a înțelege”! Ceea ce ar da loc la un al treilea proverb, special pentru baroneasă, și anume că „nu-i om mai greu de cap, decît cel care nu vrea să înțeleagă”! Dar dacă mai continui mult, pe firul acestei logici, voi ajunge, vorba lui Caragiale, nesmintit, la concluzia-întrebare ce mai caută coana baroneasă în funcția înaltă pe care o deține?

Voi căuta să nu cad în păcatul în care au căzut acum cîțiva ani adversarii săi politici, adică din Anglia, dar și din UE, care i-au „demascat” simpatiile comuniste, neuitînd să adauge că acestea nici n-ar fi fost deloc, tot vorba francezilor, „pe sufletul și conștiința dumisale”, ci alimentate mult mai substanțial și mai… financiar, apropierea ei de fosta URSS datînd de pe vremea cînd aceasta nici nu era încă „fostă”! şi asta, fiindcă ar putea găsi oricînd replica mai mult decît „consacrată” că acestea ar fi simple defăimări nefondate din partea adversarilor! Ceea ce i-aș putea totuși „recunoaște” d-nei ministru în UE, ar fi că ea consideră poate de bon-ton, ca pentru a-și justifica „rangul nobiliar”, anume concepțiile de stînga tot mai apropiate de extrema… ultra!

Astfel încît la cele două handicapuri… proverbiale, s-ar mai putea adăuga și snobismul tipic „englezesc”, dar nu numai, în zilele noastre!

Poate doar în acest fel se poate explica modul în care s-a exprimat nu de mult, odată cu groaznica tragedie care a lovit comunitatea evreiască din Franța sau, după spusele președintelui Nikolas Sarkozy, întreaga Franță, cu toți cetățenii săi. şi anume, sîngerosul atentat de la Toulouse, la Colegiul evreiesc, în care au fost ucise patru persoane, trei copii și tatăl a doi dintre ei!

În fața unui grup de copii palestinieni, coana baroneasă Ashton a găsit cu cale ca în aceeași frază să includă acești copii uciși înainte de a apuca să-și trăiască viața, ca și pe copiii palestinieni și pe cei sirieni! La o considerare superficială, pe care de altfel se și baza ministreasa-baroneasă, n-ar fi fost nimic reprobabil în această remarcă: pentru orice om cu minte în cap și cu omenie în suflet, un copil rămîne întotdeauna un copil, iar curmarea vieții sale este o tragedie în sine! Repet, superficial gîndind, fiindcă altfel, uciderea unui copil ne trimite obligatoriu și la ucigașii săi! Dar cum să priceapă Catherine Ashton enormitatea spuselor sale, dacă și-a propus din start să se prefacă… oarbă și surdă, ori poate că dintr-atîta prefăcătorie, chiar… a rămas așa!

Căci altfel decît prin această monstruoasă prefăcătorie, cum i s-ar putea explica geniala remarcă? Indignarea opiniei publice, și nu numai israeliene, n-a făcut-o să se întrebe dacă nu cumva, chiar și în fața acelor copii palestinieni, unde și-a emis „genialitatea”,  ar fi trebuit să dovedească mai multă înțelepciune (doar nu pare deloc o… tinerică)?! S-a întrebat coana baroneasă măcar o clipă dacă este tot una un copil ucis de o brută teroristă (sau terorist abrutizat, cum vreți să-i spuneți), numai din „datoria de a ucide cît mai mulți copii evrei”, după cum a declarat criminalul, cu un copil transformat de propriii săi conaționali (în măsura în care palestinienii constituie o națiune!), într-un scut viu pentru un la fel de sîngeros terorist?

Există, în fapt, suficient de multe – și concludente – dovezi, asupra monstruozităților perpetrate de terorismul din Gaza, mai exact de gruparea declarată cine știe de ce „militantă” (o fi acesta un eufemism ad-hoc pentru teroristă?) în acest sens! Filmele și fotografiile publicate de presa onestă, scrisă și electronică, nu sînt dovezi destul de concludente pentru Catherine Ashton, ca și pentru alți înalți demnitari care gîndesc ca ea? Sau nu o pot convinge nici sîngeroasele atacuri teroriste semnalate în toată lumea de vreo două decenii încoace? Chiar nimic nu i s-a părut destul de concludent, pentru a se întreba, fie și pentru o clipă, înainte să-și lase gura să vorbească fără dumneaei, dacă nu cumva simpla întrebare „cine sînt asasinii copilului?” nu i-ar fi interzis nechibzuita – sau ipocrita – comparație?

Răspunsul este, desigur, negativ, mai ales că, atunci cînd s-a simțit „încolțită” de protestele conducerii israeliene, și nu numai, pentru respectiva remarcă, a recurs la bine-cunoscuta placă de patefon cu un șanț adînc, unde se pune acul cu bună știință, anume că aceste cuvinte „i-ar fi fost scoase din context”, sau greșit și tendențios interpretate și că de fapt, n-ar fi făcut nici o comparație!

Ar mai fi și alte noutăți pentru doamna baroneasă Ashton: în urmă cu cîțiva ani, atunci cînd din motive de securitate, forțele de grăniceri au prevenit că orice încercare de trecere din teritorii spre… dincoace de linia verde, le vor obliga să tragă, am văzut la o ediție centrală de știri ale televiziunii noastre un reportaj cutremurător! Copii palestinieni, care cunoșteau – măcar de la părinții lor – acest avertisment, riscau totuși să se strecoare dincoace de linia verde, mînați de o insuportabilă foame! Nu m-aș mai opri asupra comentariilor care însoțeau acest reportaj, cum că tot foștii conaționali aduc copiii în această stare, fiindcă exact în epoca respectivă, alte relatări ale presei se ocupau de teribila corupție care domnea în conducerea palestiniană de-atunci, și căreia i se datora mizeria la care ajunsese populația. Ei bine, madame Ashton, israelieni care au văzut acești copii nefericiți, nu s-au putut împiedica să nu și-i „aboneze” la cîte un pachețel cu mîncare, fără să stea să se gîndească la faptul că mîine, ar putea ei înșiși fi atacați chiar de părinții ori de frații mai mari ai acestora! Personal, cînd am văzut reportajul, și disperarea cu care se repezeau la mîncare acei copii flămînzi, ca mamă, am simțit o milă covîrșitoare, amestecată cu revolta pentru ceea ce li se face, din motive… patriotice! Atunci da, poate că aș fi avut dreptul să spun, și nu numai eu, că „un copil rămîne totuși un copil”! Fără să-mi pese la ce mă expun și eu, și ai mei, la ceea ce mi s-ar putea trage de la… părinții lor, sau chiar la ceea ce ne-ar putea face ei înșiși, cînd vor mai fi crescut cît de cît! Oare este atît de greu de sesizat deosebirea? Sau nici acel reportaj nu l-a văzut, ori dacă l-a văzut, nu și-l mai amintește d-na Ashton? Sau atît de mult i s-au agravat orbirea și surzenia voluntară, încît nu mai poate face deosebire între omenie și monstruozitatea sacrificării propriilor copii? Chiar n-a știut, ori poate nici n-a bănuit măcar Catherine Ashton ceea ce de-atîția ani vede o lume întreagă? A așteptat ca primul ministru israelian Beniamin Netaniahu, ca și ministrul israelian de externe, Avigdor Liberman, să-i „explice” că nici un atac în legitimă apărare al forțelor Zahal, cu toată înalta moralitate a acestei armate, nu poate fi perfect „steril”, mai ales în condițiile în care părinții-teroriști se ascund în spatele propriilor lor copii și-al propriilor lor femei? Încă n-a aflat nimic despre tinerele teroriste sinucigașe care sînt violate și șantajate de „militanții” din organizațiile palestiniene, cum că supremul sacrificiu al vieții ar fi și singura lor șansă de a-și „spăla onoarea pătată” (de către cine)? Oare reportajele și relatările presei noastre, reproduse de altfel și de presa internațională, bazate pe mărturiile unor asemenea tinere ale căror atentate au fost dejucate de forțele armate israeliene, care cu aceeași ocazie le-au salvat viața, desigur, pe lîngă viețile propriilor compatrioți, pierdute în cazul reușitei acestora nu-i spun nimic lui Ashton? Chiar nimic din toate acestea nu o poate face – cu cei cîțiva neuroni valizi care par să-i mai fi rămas în capul ei aristocratic –  să priceapă, totuși, monstruozitatea stupidă a unei astfel de comparații? Personal, la această întrebare aș da un răspuns la fel de sincer ca și toate cele pe care le dau de fiecare dată, cînd mi se pune o întrebare, retorică sau nu: „Nu știu”!

 

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.156.32.80