Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Retrospectiva foamei pe vremea lui Ceaușescu. La fazani (I).

de (26-2-2012)
4 ecouri

Tatal meu rasfatat de camararzii mei de altadataScriitori de stanga precum Al. Sahia, Zaharia Stancu ne descriau in manualele, momente triste din viata copiilor de tarani, de muncitori din perioada interbelica. Situandu-ma in copilaria mea, ca fiu al unor tarani sositi din mediul rural la oras am parcurs zile nu prea imbelsugate. Viata omului se repeta in orice perioada istorica, cand acesta este expus foamei. Suna poate bizar sa vorbesti de foamete in acest mileniu. Clasele de jos, saracimea (de la sclavii antici si pana la muncitorii din uzine) isi circumscriu existenta nevoii de a manca. Nu degeaba, Lenin sustinea ca un popor infometat se conduce ma bine.

Foamea schimba comportamentul omului. Scriitorul Wolf von Aichelburg imi relata,  ca imigrantii estici in Germania au ramas cu apucaturile din tarile natale scuturand pomi fructiferi in parcuri, in ferme, sterpelind afine, zmeura etc. Un popor crescut intr-o tara cu un trai decent are sansele sa se numeasca mai civilizat. In cartierul de jos , cvasirural mi se imprimau placerile gurmande intre Pasti si Craciun. Nu contest gustul minunat al painii unse cu untura si jumari peste care presaram ceapa, usturoi, nici a painii prajite cu ulei si zahar, dar o diversitate alimentara echilibrata ar fi fost o alternativa mai binevenita.

Ca in poemul lui Ion Barbu, Dupa melci unde autorul zice: “era umed in bordei/tuleam si eu cu ei” o taiam de acasa de dimineata pana seara cu ceilalti copii din cartier. In functie de sezon de recolta mergeam la cirese, la mere, la morcovi, la nuci…Cunosteam zona cu toate fermele, C.A.P-urile si alte locuri datatoare de bunataturi comestibile.

Undeva la iesirea din Sibiu era o ferma, un fel hacienda pentru clasele privilegiate(sau export) unde se cresteau fazani. Impreuna cu un camarad de joaca ne-am propus sa furam un fazan din locul cu pricina. Am studiat  cu cateva zile inainte gardurile, casuta paznicilor.Nu prevazusem prezenta cainilor. La o prima tentativa de a patrunde in ferma am fost primiti de latratul catorva caini. Ne-am urcat intr-un copac asteptand mai bine de o ora pana la departarea cainilor. Paznicii de cele mai multe ori in timpul verii, mai ales la amiaza nu prea ieseau bazandu-se pe agerimea cainilor. Am dezbatut vreo cateva zile bune un plan de abatere a cainilor. L-am iscodit pe tatal meu, ba pe un vecin varstnic. Ne-ar fi trebuit somnifere pentru caini, nu aveam de unde sa le procuram. Am gasit o solutie : sa gasim o pisica sau doua si mancare pentru ademenit cainii. Zis si facut ! Am gasit doua pisici (mai tinere ca erau mai usor de prins), le-am bagat intr-un sac, in acelasi timp impumutasem un rucsac (de fapt o ranita militara veche) o patura mai mica si am purces pe linia ferata apoi pe Valea Sapunului un parau mizer, plin de gunoaie pana la destinatie. Am convenit ca unul dintre noi sa atraga atentia cainilor, iar celalalt sa fure un fazan. Eu am ales sa ma indrept mai departe de cotetele cu fazani, am desfacut gardul, am patruns in incinta fermei. Nu  trecut mult si cainii si-au facut aparitia. Am scos prima pisica pe care am azvarlit-o, cainii dupa ea. A doua pisica a simtit pericolul, s-a incolacit pe mana nevoind sa se desprinda. Am smuls-o, i-am dat drumul, cainii dupa ele. In acelasi timp le-am lasat ceva mancare-slanina afumata, cateva oase. In acest timp acolitul meu a si aruncat o patura peste un fazan mai marisor, l-a invelit in patura, a luat-o la fuga. Am inchis gardul in urma, dus am fost si eu. Paznicii si-au dat seama de goana cainilor dupa pisici. Cainii s-au linistit imediat la gasirea mancarii.

Noi ne-am gasit la vreo cativa kilometri pe malul Cibinului, sub o salcie batrana, locul nostru de pescuit. Nu puteam sa aparem acasa cu fazanul sub brat. Vecinii, colocatarii si-ar fi dat seama, asa ca am taiat gatul fazanului sub acea salcie, i-am jumulit penele pe care le-am aruncat in rau, am incercat sa lasam cat mai putine urme si ne-am indreptat spre casa.Urma partea cea mai dificila: Ce vom spune parintilor  ? Parintii confratelui meu nu erau casa si veneau seara de la serviciu. De zgarieturile piscii pe mana nu era nicio mirare, aveam destule semne de buna purtare. Mama mea lucra croitorie acasa, asa ca am luat eu initiativa. Mama era mai intelegatoare, spre deosebire de tatal meu care m-ar fi altoit pentru gestul incalificabil de gainar. Am zis ca mergand la pescuit am gasit fazanul ranit pe marginea raului, ne-am hotarat sa-l sacrificam, sa-l aducem acasa in vederea unei cine copioase. M-am oferit sa curat oratania de fulgi, deasupra focului de aragaz, am transat-o – operatiuni deprinse la bunici. In credinta lor, femeile nu au voie sa sacrifice animalele, aceasta treaba intra in sarcina barbatilor. Bunicul era la munca, asa ca eu eram barbatul de serviciu in gospodarie. L-am invatat si pe Mircea, asistent pentru prima oara la o atare lectie de anatomie. Nu mancase nici mama, nici Mircea, nici neam de neamul meu fazani ! Ne lipsea o carte de retete culinare cu fazani, asa ca a trebuit sa ma duc pana la a lu’ Comanzariu, o vecina ce lucrase ca bucatareasa la domni, inainte de razboi. M-am mierosit si m-am rugat sa mi imprumute o carte de bucate, mai veche caci am de facut o compunere la scoala. Nu i-am zis de ce, binenteles. Am copiat reteta unei fripturi de fazan. Am taiat fazanul in bucati, l-am pus intr-un lighean la fezandat cu putin vin, foi de dafin, ulei, ceapa si usturoi. Trebuia sa stea o noapte pana a doua zi , cand avea sa intre in cuptor.

Mama i-a invitat si pe parintii lui Mircea a doua zi la cina. M-am dus la Mircea (el avea televizor), obisnuiam sa fiu la el ca la mine acasa si sa le comunic invitatia. Tata fusese coleg de armata cu Nenea Mateoiu.

Nu am dormit toata noaptea visand la friptura de fazan.

Seara urmatoare Nenea Mateoiu si cu Tanti Iustina si-au facut aparitia. Mircea era deja cu mine inainte de sosirea parintilor si se foia si el prin bucataria din subsol, croitorie si sala de oaspeti. Nu mai aveam rabdare si tot deschideam usa cuptorului curiosi cat mai e pana la rumenirea fripturii. Ne-am dus sa cumparam bere pentru parinti. Tata a zis sa cobor magaoaia din camera de dormit (un “picap” vechi cu multe placi de muzica populara).

A venit timpul mesei, cu masline, telemea, slanina si ceapa rosie ca aperitiv, tuici pentru tati, visinata pentru mame, noi cu sirop si cu socata. A urmat surpriza. Friptura maronie presarata cu patrunjel proaspat  isi lasase un sos mirosind a usturoi si vin ademenind toata vecinatatea. Nimeni nu pomenea cuvantul fazan.

Mancam cu totii aproape cu respiratia taiata. Nenea Mateoiu a adus doua sticle de vin de Jidvei, ca uleiul. Le-a desfundat si ne-a imbiat si pe noi zambindu-ne smecehereste:

–        Ia de beti si voi un pahar, bai vanatorilor, ca tare-i faina friptura asta de cocomarla !

Am baut si noi putin vin, dupa ghiftuiala. Am iesit pe strada lasand parintii sa se cinsteasca. Nu ne pasa noua daca a tinut istoria noastra cu fazanul gasit pe marginea raului. Important ca nimanui nu i-a stat in gat.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Mironov: (27-2-2012 la 05:03)

    „La fazani” e un deliciu,seamana cu episodul din E.Maria Remarque!

    Felicitari autorului si propasire revistei.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (27-2-2012 la 11:18)

    Am citit povestirea cu sufletul la gura asteptand lovitura de teatru din final (de la sosirea militienilor alertati de un martor nevazut al furtului, pana la carbonizarea pasarii din cuptor…) . Când colo s-a dovedit un happy-end!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • Teodor I. Burghelea: (28-2-2012 la 16:28)

    Savuroase mai sunt articolele Dlui Florin Predescu! Si la fel de savuroase sunt si retetele sale culinare. Atat de savuroase…ca ne-am trezit cu o dilema in „camin” – sefa mea a tras semnalul de alarma (ca de obicei). Dupa traducerea de rigoare in rusa, sefa mea de „camin” gateste cu pasiune „reteta” Dlui Predescu, eu citesc cu voce tare articolul Dlui Predescu (pe care il traduc deasemenea). Si aici apare dilema… Care este ordinea corecta – gatitul sau cititul? Si aici tot intelepciunea feminina: nu mai conteaza, ambele sunt savuroase, asa ca citim si mancam in acelasi timp! Deci, dupa multumirile de rigoare Dle Predescu, nu pot sa nu mentionez indemnul final al sotiei: stii ce, cand cresti Mare ca Florin Predescu sa fii…That’s a challenge!

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 0

  • florin predescu: (28-2-2012 la 23:18)

    Multumesc pentru aprecieri. Incerc din greu sa pun pasiunea si sarguinta unui biet idealist truditor. Nu vreau sa pun nimic din ceea ce s-ar numi sofisticat, fortat.

    Scrisul si gatitul sunt indeletniciri ce au in comun pusul condimentelor in deplina armonie, si simplitate.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.80.124.245