Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Am fost la „bulău” – cum era în armată pe vremea lui Ceaușescu

de (19-2-2012)
2 ecouri

Ce-i aia “bulău”? Explicaţii mai jos!

Iarna 1974-România Focşani-curs de medici ofiţeri, zăpadă, frig (acoperişul de tablă al dormitorului celor circa de 60 tov. elevi /soldaţi /doctori era acoperit cu un strat gros de gheaţă în interior; apa de la robinete era îngheţată), noi toţi tunşi ”zero”(nu ne recunoşteam unul pe altul),am început cursul intensiv de a fi transformaţi în ofiţeri adevăraţi, pregătiţi să îndeplinească toate ordinele primite de la superiori…Prima zi la prânz am învăţat ce ne aşteaptă: o bucată de pâine, o bucată de carne cu câţiva viermişori şi o supă colorată! Tovarăşul căpitan Botoc se uita la noi!
Trei săptămâni am învăţat pasul de defilare, stâng, drept, prezentarea onorului cu capul spre dreapta şi ochii urmărind pe tov. căpitan Boţoc şi “locotinentul” Dulea

Poza din armata. Autorul este in mijloc, intre Boby si Roly

Trei săptămâni am curăţat carabinele (model 1900 aprox), am învăţat să le demontăm şi  să le montăm (4 ore pe zi), să le lustruim (cu scuipat şi cremă de ghete), Dulea se uita pe ţeavă!

Trei săptămâni – deşteptarea la 5.45 (difuzor-trompeta), gimnastică de înviorare, spălat (apa îngheţată nu curgea) pe dinţi (plosca cu apă o ţineam în pat să nu îngheţe (paturi suprapuse, bineînţeles, gheaţa de pe tavan se topea , pătura se uda), ceaiul de dimineaţa şi exersarea pasului de defilare, cu capul spre dreapta…Botoc ţipa, Dulea exersa!

Trei săptămâni au trecut, am depus jurământul militar , au venit soţiile, am primit liber până a doua zi dimineaţa şi, în sfârşit.. ne-am spălat cu apa caldă în baia de la hotelul din Focşani (cred că miroseam ca adevăraţii soldaţi, mirosul colectiv nu ne-a deranjat, trei săptămâni – adaptare!)

Cursurile care au urmat după depunerea jurământului au fost foarte instructive şi secrete (carte de tactică), seara săream gardul cazărmii,vorbeam la telefon cu soţia, aduceam vin (de Focşani bineînţeles ) de la vecina de peste drum (adresa ei era notată în cartea de tactică militară). Alt vecin gătea mâncare ! (toate informaţiile utile se transmit prin notiţe în cartea de tactică, de la o serie la alta) Botoc nu ştia!

Continuăm pasul de defilare (peste trei luni primim grade de ofiţeri), folosim măşti de gaze (se îmbracă la comanda “gaaaze!”) facem exerciţii cu puşca (ne facem că tragem – gloanţe nu avem) capul spre dreapta, ochii urmăresc pe tov. căpitan Botoc şi locotinent Dulea. Nopţile, facem de gardă în faţa dormitorului (în dormitor băieţii se exersau cu gaze şi ghibrite -mâncare cu multă fasole – domnii doctori!), vremea se încălzeşte, ne putem spăla din când în când, ne obişnuim!

Curs de tactică militară română: căpitanul Botoc explică tactica de luptă (sper sa nu fie un secret militar): Bătălie cu duşmanii, comandantul învaţă soldaţii cum să atace duşmanii: cu strigate de ” Uraaaa înainte!”. Am întrebat cum vin înapoi? Răspuns :”soldatul român nu vine înapoi, soldatul merge tot înainte cu strigăte de “uraaa”! Am întrebat cine e duşmanul, răspunsul :”duşmanii capitalişti”! Nu m-am abţinut şi am făcut remarca ce se cerea: de aia soldatul român nu vine înapoi….

Trei zile înainte de primirea gradelor (ofiţer medic) am terminat de scris o adevărată operă de artă întitulată:

”Ieri (yesterday) -Poem pentru un Botoc şi o Dulea-Freedom”

Seara am recitat si am cântat poemul! Toţi băieţii din dormitor au râs, s-au bucurat, au întrebat cine e autorul? Au aflat!
A doua zi dimineaţa s-au strâns toate caietele (repede s-a aflat) şi am fost chemat la tovarăşul căpitan Botoc, caietul meu deschis pe masa, poemul citit. “Cine este tov. Freedom?” Trimis să-mi iau mantaua, să scot şireturile de la bocanci, însoţit de doi soldaţi (adevăraţi), băgat la închisoarea cazărmii = bulău! Pâine şi apă, a doua zi scos să primesc gradele, revenit la bulău, toţi pleacă acasă numai Pişti nu! (Roly a plecat acasă în costum şi cravata, fără pantofi – erau la mine în valiză)

Acelasi trio in 2011, in Germania. Autorul in dreapta

Acelasi trio in 2011, in Germania. Autorul in dreapta

Pâine şi apă. A treia zi scos din bulău, dus la tovarăşul comandant de curs (colonel).Tovarăşul m-a “certat părinteşte” şi mi-a spus că mare noroc am avut că nu am scris nimic rău despre armata. Am cerut permisiune sa-i răspund, mi-a acordat-o si am spus: ”Tov. colonel (am uitat numele), tâmpit am fost că am scris ce am scris, dar chiar idiot nu sunt!” A râs, mi-a citit tot poemul de la cap la coadă, mi-a aruncat caietul în cap şi m-a dat afară! Câteva ore mai târziu am ajuns acasă,  la Bucureşti, nu i-am povestit soţiei nimic si nu am mai scris de atunci niciun rând ‘literar”.

De ce nu am povestit până acum?
– de ruşine ca m-au prins?
– de supărare că mi-au tăiat “craca” de “scriitor”?
– de spaimă că putea fi şi mai rău?

“Poemul” (nu mai ţin minte strofele – uneori scăpările de memorie sunt folositoare) era scris în ritmul “Yellow Submarine” şi se termina cu “Let it Be”

(acest text a fost publicat şi pe situl BJT -http://www.bjt2006.org/)

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Stefan Fekete: (20-2-2012 la 07:04)

    Da ,interesant articol. Foarte putini mai scriu amintirile din armata , azi nu prea se mai stie ce a fost armata inainte de 1989.
    Eu am facut armata in perioada 1968 si la Timisoara , unde asteptam ordinul de lupta in orice clipa . Au fost multe prostii la care te obliga regulamentul , un caprar prost,incult sau un ofiter cu grade facut la apelul de seara . Pe vremea mea nu ai facut armata daca nu erai tuns macar o data la zero respectiv nu aveai la activ macar o zi de bulau
    Cu toate acestea , cred ca mersul in armata a avut ceva pozitiv in sensul ca te invata ceva disciplina,ordine , te calea in bunul sens al cuvantului . Da desteptarea te scotea la inviorarea de dimineata , la bustul gol ,inclusiv iarna in zapada , dar cu toate acestea nimeni nu era bolnav.
    Azi tineretul merge la sala , trage din greu la „fiare ” , dar daca da de putin mai greu imediat se refugiaza in spate la mama sau tata .
    Concluzia personala este ca in orice domeniu excesele nu sunt bune , foarte multe lucruri erau gresite si in acest domeniu , dar nu in totalitate .

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 4 Nu-mi place 0

  • Andrea Ghita: (23-2-2012 la 05:46)

    Imi amintesc ca un prieten TR-ist mi-a povestit in anii 1970 – facuse armata la Arad – ca aveau un comandant tare de treaba care le permitea sa si citeasca „dar numai literatura serioasa, in niciun caz beletristica lacrimogena, ca cea scrisa de ala… cum il chema… Dunaievski care voia sa moara la marginea marii”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.198.35.26