Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Repere carteziene



 

Are Romania nevoie de cercetatorii “plecati”? – Episodul 1 (TSD la WIS)

de (12-2-2012)
6 ecouri

Citind articolul Dnei Cristina Dobrin din editia saptamanii trecute intitulat “Emigranții: Ne va regreta România vreodată?” am considerat oportun sa atac aceeasi problema (intrebare) dintr-o perspectiva oarecum diferita. Nu ma voi referi la “emigranti” in general (si nici la “Decretei” in particular) ci doar la o (mica?) parte a acestor emigranti: cercetatorii romani emigranti. Desi doar partial, voi urma linia articolului Dnei Cristina Dobrin, in sensul ca voi povesti doua experiente personale. Voi povesti prin urmare fapte reale petrecute in locuri reale, ma voi referi la persoane reale si, cel mai important, voi incerca sa evit orice interpretari subiective si sofisme inutile pe marginea acestor fapte.

Acum, ca introducerea este deja facuta, restul este mult mai simplu. Am primit de fapt raspunsul “corect” la intrebarea din titlu inca din anul 2003 si … chiar din gura unor oficiali romani (un grup de tineri sociali democrati “condus” de Victor Ponta si Daciana Sarbu si mai apoi, Mariana Stoica – ambasadoarea Romaniei numita de guvernul PSD, condus de Adrian Nastase, la Tel Aviv) in cadrul a doua intalniri separate ce au avut loc in incinta Weizmann Institute of Science (WIS), Rehovot, Israel unde imi faceam doctoratul in Fizica a Sistemelor Complexe.

Deci…suntem in anul de gratie 2003. Unul dintre cei mai frumosi si intensi ani. Castigasem deja respectul conducatorului meu de doctorat (lucru de loc de neglijat – el concediaza doi doctoranzi din cinci) fiindca tocmai demontasem pe cale experimentala o teorie a lui Pierre Gilles de Gennes (premiul Nobel in Fizica) si in plus,…eram “proaspat” casatorit cu actuala mea sotie deci eram intr-un fel de luna de miere ce se extinsese la aproape un an deja (si daca bietele noastre economii nu s-ar fi “volatilizat”, ar mai fi continuat vreo doi). Pe scurt, fericire pe toate planurile: munceam febril 14 ore pe zi (si dupa fiecare mica descoperire apareau inca zece intrebari!) si ma intoarcem in fiecare seara obosit frant dar cu un buchet de flori in mana!

Intr-o seara, in timp ce rulam un experiment interminabil ce nu parea sa se reproduca nicicum de la o zi la alta, suna telefonul in laborator. Ma uit pe afisajul digital speriat ca ma cheama “sefa” la cina si eu inca nu am terminat masuratorile. Nu, din fericire nu era “sefa”, apelul venea de la un numar interior WIS. Ridic, o Dna foarte politicoasa se recomanda drept sefa a Departamentului de Protocol al WIS si cere cu Teodor Burghelea. Da va rog, eu sunt, va ascult. Dupa ce se asigura intai ca sunt roman si ca nu e vorba de o gresala in baza lor de date, ma invita sa particip a doua zi la un dejun festiv impreuna cu un grup de tineri politicieni romani ce vor vizita WIS ca oaspeti diplomatici (Dna a insistat asupra caracterului oficial al vizitei). Se ofera sa vina in laboratorul meu pentru a imi oferi mai multe detalii legate de eveniment si pentru a-mi prezenta “regulile jocului”. Da, desigur. Eram deja curios. In zece minute ajunge in laborator, sting laserul de 1 watt ca sa nu las WIS fara sefa de protocol si incepe Dna sa imi explice chestia cu vizita. Era vorba de un grup de tineri sociali democrati (TSD) printre care Victor Ponta si Daciana Sarbu plus vreo cativa functionari de la Ambasada Romana din Tel Aviv care vor vizita WIS. O intreb de ce sunt invitat la acest dejun de protocol, am devenit chiar atat de celebru? Si, cum israelienii sunt foarte directi si nu umbla cu manusi imi raspunde ca nu, nu sunt celebru dar sunt singurul roman “disponibil” (se insela de fapt, mai era de fapt o domnisoara doctoranda in biologie care lacrima de dorul sarmalelor de acasa si se consola economisind “banuti” si cumparand electronice) si atat (in mod clar nu citise nici unul din articolele mele stiintifice!). Imi spune ca discutiile vor fi monitorizate si ca trebuie sa evit sa pun WIS intr-o lumina nefavorabila. Inutil, nici nu mi-ar fi trecut prin cap sa fac asta. Eram mandru si fericit sa lucrez in WIS, deci nu se punea problema sa critic ceva. Dar Dna isi facea in mod constiincios datoria si voia doar sa se asigure ca nu fac vreo gafa.

A doua zi…

Insotiti de Dna de la Protocol, intram cu totii (una bucata tanar cercetator “roman” + zece bucati tineri politicieni romani, eu cam palid, ei cam rumeni si bine dispusi – de, practicam meserii diferite) in “mini” sala de protocol a Casei de Oaspeti (San Martin Faculty Club). Organizarea este impecabila, politetea organizatorilor este ireprosabila si fiecare are locul lui prestabilit. Ponta si Sarbu sunt asezati alaturi la mijlocul mesei (devenea clar cine sunt liderii) eu chiar in fata lor (devenea clar cu cine va trebui sa schimb “politeturi”). Meniul – Gourmet style. Trei chelneri la frac serveau “a la Parisienne”, Dna de la protocol se retrasese tacuta intr-un colt de unde supraveghea atenta fiecare miscare si isi “dirija” din priviri angajatii. Totul trebuia sa fie perfect. Si ar fi putut sa fie daca…mi-as fi tinut gura.

Vin antreurile…ochii visitatorilor incep sa sclipeasca pofticios, atmosfera se destinde. Incepem cu mici discutii “neutre” mai exact cu mici “glumite” incarcate de o spiritualitate profund “mioritica”.

Un tinerel “spiritual” intreaba retoric: “Da ce e ma cu farfuriile astea cat OZN-urile ce contin doar o frunza, o maslina, o lingura de icre si o feliuta de ton? Astia fac economii chiar si cu oaspetii?”. Incepe sa imi piara foamea. Spiritul acestor “glumite” imi era atat de familiar…Ma fac doar ca mananc, pentru a salva aparentele. Imi “scanez” insa cu atentie interlocutorii. Victor Ponta avea o privire zglobie si un aer degajat (in mod ciudat toti erau imbracati “casual”, lipseau faimoasele cravate) dar judecand dupa cum dirija discutiile era in mod clar liderul cetei. Daciana Sarbu tot relaxata si ea si tot “casual” (dar suficient de eleganta si “de firma”) parea “second in command”. Intreaga ceata parea mai degraba in vacanta sau intr-un “field trip” (pe banii contribuabilului) decat intr-o vizita oficiala asa cum le sta bine purtatorilor de pasaport diplomatic.

Mi se adreseaza si primele intrebari. “Cum e aici, e bine?” Da, este foarte bine raspund. Dar…ce intelegeti prin “bine”? ii intreb. Pai…se plateste bine? Ahaa…m-am prins acum dar tot nu am inteles. Ce numiti o plata buna, relansez intrebarea? “Nenea” de la Ambasada intervine: “pai, nu stiu, da tie cati bani iti da astia”? Raspund zambind politicos ca salariul meu e confidential. Lucrurile incep sa nu mearga dupa plan…Am revenit la “atitudinea subversiva” care imi garantase cu cativa ani in urma “fuga din serai”.
Ponta sau Sarbu comenteaza ceva de genul: “pai normal ca se plateste bine, ca aici sunt fonduri – de aceea ne pleaca toate capetele luminate, ca nu le platim la valoarea lor”. Nu ma simt deloc flatat ca devenisem “cap luminat”: acelasi cap “luminat” imi adusese numai belele inaintea “fugii din Serai”. Si in plus, se insela. Eu NU plecasem din cauza “banilor”. Contra-atac: dar cine v-a spus ca este vorba (numai) de bani? Si de fapt…sunteti siguri ca aveti nevoie in Romania de cei ca noi?

Ei ma asigura, bineinteles, ca este nevoie de tineri educati pentru a relansa cercetarea in Romania pentru a contribui la “progres” bla-bla-bla (parada limbajului de lemn incepuse).

Eu raman “in opozitie de faza” si le raspund ca nu sunt deloc sigur ca este cu adevarat nevoie de cei ca noi in Romania, poate dimpotriva. Si le explic si de ce. Zece ca noi ar arunca in aer orice Universitate mioritica, daca li s-ar da mana libera. Pentru ca vom face cercetare “pe bune”, vom angaja oameni prin concursuri deschise si nu prin “cunostinte” si, sub nici o forma nu vom vinde examenele. Vom folosi fondurile de cerecetare in mod corect, responsabil si transparent si nu va mai fi loc de “mica invarteala”. Deci, daca am fi lasati, am darama fara regrete cam intreaga structura putreda actuala- realizati cati universitari PSD si-ar pierde “business-ul”? Chiar va doriti asta, sau discutam aici ca sa treaca timpul si sa “mearga” bine mancarea? Discutia incepe sa devina tot mai incomoda: we are on a collision course and it feells…so good! Dar, pastram desigur aparentele, suntem “intelectuali”, ce naiba! Eu cred ca eram cel mai calm. Fiindca nu mai aveam nimic de pierdut. Eram acum pe “teritoriul meu” si nu ma mai temeam sa spun ce cred in mod civilizat stiind ca nu ma mai pot atinge cu nimic.

Atmosfera se mai destinde fiindca vine felul principal: Pave du Beuf asortat cu legume si salate din belsug. Alte “glumite”: “Da bine ca dau si ei macar o friptura, ca imi pierdusem speranta!”. Nenea de la Ambasada e tot nemultumit. Nu are unt sa unga felia de paine si in consecinta nu poate savura friptura: “Hai ma, macar niste unt sa dea si ei…!” “Intelectualul” si liderul grupului (este deja clar sper de cine vorbesc) explica pe un ton pedagogic: “Da tu nu stii ca evreii nu amesteca laptele cu carnea”? “Nenea” nu se lasa: “Eu ziceam de unt, nu de lapte”. Seful il pune la punct: “Hai, gata, las-o”.
Vreo cateva sticle de Baron Rotschild rosu servite “a la carte” de chelnerii profesionisti destind atmosfera si mai si.

Eu insa imi continui imperturbabil tirul. Dar, daca ne-am intoarce, ce planuri aveti cu noi? Cum v-ati gandit sa ne folositi competentele? Raspunsuri ambigui din toate directiile, da‘ va sustinem, trebuie sa incurajam elitele tra-la-la – dar absolut nimic concret (ce plan concret au, ce vizeaza cand spun “cercetare”, cum va fi facuta finantarea cercetarii si pe ce criterii, cine va controla atribuirea fondurilor si in ce mod, cum planuiesc sa construiasca o infrastructura fiabila etc.).

Pentru a-i scoate din dificultate le spun exact ce vreau. Un spatiu de laborator de vreo 100 m2, o secretara care sa se ocupe numai de gestiunea laboratorului meu, cam 300 000 de euro bani de start-up pentru primii patru ani (e vorba de bani pentru a construi laboratorul nu de salariul meu, rog a nu se confunda!) si, cel mai important, independenta si libertatea totala de a cerceta DOAR ceea ce vreau (asumandu-mi desigur responsabilitatea de a justifica periodic prin publicatii in reviste internationale si rapoarte anuale modul in care am cheltuit fondurile de cercetare), de a angaja pe cine vreau si de a concedia pe cine vreau. Nu era nimic exagerat, este exact ceea ce am la dispozitie in acest moment ca cercetator si, desi pare mult, este de fapt chiar foarte putin. Despre propriul salariu le spun ca imi trebuie doar cat sa pot inchiria un apartament de doua camere si sa asigur traiul decent a doua persoane si a unui caine, nimic mai mult (si chiar eram sincer, nu imi trebuia mai mult). Bineinteles ca cererile mele au fost privite cu oarecare amuzament. In mod clar nu eram “rezonabil”, le paream teleportat din alta dimensiune. Habar n-am la ce se asteptau ei de fapt. Doar nu credeau ca m-ar interesa o functie “pe linie de partid” – sunt cercetator si in afara de cercetare nu ma intereseaza nimic altceva (si nici nu stiu sa fac altceva de fapt).

Dejunul se apropia de sfarsit…Balciul era pe sfarsite. Simulam insa cu totii pana la capat ca totul este in regula si ca “ramane cum am stabilit” dupa care ne despartim in termenii cei mai cordiali. “Nenea” de la Ambasada imi sopteste pe un ton conspirativ: “Daca ai vreo “problema” la Ambasada, vii la poarta si zici “la gardianu” ca il cauti pe Stefan (nume de spion, agentul 000 de la Bolintinul din Vale). Io vin imediat (daca nu-s in “voiaj de afaceri”) si rezolvam problema”. Imi veni sa-i scuip printre dinti: iata inca un motiv sa nu vrei sa venim, fiindca daca venim, cei ca voi vor avea probleme de rezolvat, nu cei ca noi. Am tacut insa. Nu avea rost. La despartire “Nenea” de la Ambasada ne-a facut o poza de grup cu aparatul Dacianei Sarbu din care nu am primit un exemplar nici pana azi.

In incheiere, trebuie sa concluzionez ca nu ne-am inteles si vizita TSD-istilor la WIS nu a servit la absolut numic (desi era evident ca le-au placut si friptura si vinul). Ei au manifestat un fals interes fata de o problema reala si ingrijoratoare pentru orice tara normala (exodul cercetatorilor), au pus doar intrebari de complezenta si nu au reusit sa raspunda nimic inteligibil intrebarilor mele foarte concrete. De fapt se apropria campania electorala si, probabil, intoarcerea “elitelor” era doar una din gogosile pe care se pregateau sa le vanda. In acelasi spirit al vorbitului de dragul vorbitului, Mircea Geoana promitea peste ani 25 000 de Euro fiecarui imigrant care se intoarce, va mai amintiti?

In mod clar, tinerii TSD-isti nu erau atat de prosti sa nu inteleaga ca intoarcerea in masa a acestor oameni (printre care ma numar si eu) reprezinta un pericol enorm pentru ei si le-ar torpila jocurile in mod iremediabil, un fel de cal Troian daca doriti.

Dar, stati linistiti. “Marea intoarcere” nu a avut loc inca (si personal nu cred ca va avea loc prea curand), cercetarea romaneasca are acum cam aceeasi “consistenta” ca si discutiile de mai sus iar ei nu au (inca) motive serioase de a se teme si, Romania e in mare parte asa cum o stiam (adica… “Ramane cum am stabilit”). In curand, ii revedem din nou la tribuna – se formeaza un nou guvern, nu-i asa?

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Mihai Platon: (13-2-2012 la 11:44)

    Articol de colectie.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 6 Nu-mi place 0

  • Vlad Solomon: (13-2-2012 la 12:57)

    Excelent… Si mi-a facat pofta sa scriu si eu citeva din pataniile mele cu „reprezentanti”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 3 Nu-mi place 1

  • Rodica Grindea: (13-2-2012 la 16:00)

    Stimate d-le Tudor Burghelea
    Țin să vă mulțumesc, fiindcă azi-dimineață, mi-ați furnizat fără să știți un „medicament” pentru starea mea ușor depresivă, din motive personale. La știrile dimineței, de la prima oră, am auzit că din cauza crizei economice și a revendicărilor sociale de aici, în ultimul an, „genialul” nostru ministru de finanțe a găsit, sfătuindu-se cu guvernatorul Băncii Israel, Stanley Fisher, un remediu: să se facă tot ceea ce este posibil pentru a atrage persoanele din sectorul ultrareligios în „câmpul muncii”, iar reacția marilor lor mentori spirituali a fost că acest lucru ar fi posibil, dar că statul este obligat să le creeze condițiile necesare satutului lor de… ultrareligioși, adică să poată îmbina studiul lor la ieshivot (școlile religioase), cu un eventual loc de muncă. Imediat mi-a revenit în minte comentariul dvs. la articolul Wandei Lucaciu, privitor la ce-ați avut de îndurat în ultimul an ca doctorand la Institutul Weizman, povestind ce-ați avut de pătimit dv. și conducătorul de proiect, care a avut proasta insiprație să accepte ca doctorand unul din ei. Ce m-am gândit eu: păi dacă unul singur v-a întors pe dos, dvs. și d-lui V. nu numai laboratorul, v-a insultat soția și în general, v-a cam dat peste cap și viața, și munca, și tot, ce vor face cei câteva sute de mii cărora li se preconizează încadrarea în sectorul productiv, la locurile de muncă pe care vor binevoi să le… accepte? Și m-a pufnit așa un râs, încât realmente mi-a trebuit un efort ca să mă opresc și să mă pot apuca de lucru, totodată mulțumind… Celui de Sus că eu lucrez acasă și trimit prin internet materialele. Vă dați seama ce înseamnă pentru cineva în starea mea sufletească, în general cam… pe jos, să-și înceapă ziua în felul acesta? Sper să nu vă dau impresia că… am râs de necazul altuia, am senzația că acum, când ați prezentat situația de-atunci cu detașarea permisă de trecerea timpului, ca și cu umorul cu care o faceți, vă amuză și pe dvs. Încă o dată, mii de mulțumiri.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 3

  • Teodor Burghelea: (13-2-2012 la 17:29)

    Va multumesc pentru comentariu, stimata Dna Grindea. Sa va marturisesc cu toata sinceritatea si detasarea dupa anii ce au trecut, in ciuda micului discomfort de moment, eu imi amintesc cu placere de acel moment. Fiindca am invatat ceva esential de la fostul meu conducator de doctorat: daca crezi ca poti face ceva bun, incearca. Chiar si in cazul in care nimeni nu crede ca vei reusi, chiar daca nu vei reusi. V. a incercat „imposibilul” si, partial a reusit. Chiar daca Adam a revenit la yeshiva dupa cum plecase (sau poate ceva, cat de putin se schimbase – nu stiu, nu ne-am mai intalnit de atunci…), cei din jur (ceilalti profesori) au inceput sa isi puna intrebari fundamentale: oare nu este mult prea usor sa spunem decat sa…incercam sa schimbam ceva. Macar in acest sens, gestul lui V. nu a fost in totalitate inutil (in ciuda haosului pe care l-a creat in micul nostru univers experimental). Ne-a facut pe toti sa reflectam mai adanc la problema in cauza, inainte de a lansa un NU categoric, inainte de a lansa sentinte…Daca gesturi ca acesta pot imbunatati situatia respectiva in Israel…nu pot sa va spun. Este prea complexa pentru mine. Raman totusi cu modelul uman al lui V. in minte…

    Al dvs., sincer,

    T. B.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Cristina Dobrin: (15-2-2012 la 07:20)

    Excelent articol. Astept cu interes partea a II-a.
    Dupa ani si ani concluzia este „Politicienii se duc, cercetatorii raman”.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Rodica Grindea: (15-2-2012 la 15:23)

    Stimate d-le Burghelea,
    Ideile dvs. umaniste, pe care le-ați observat și la colegii dvs. de la Institutul Weizman sunt, ce-i drept, demne de toată admirația. Numai că, neștiind eu unde v-a purtat viața după obținerea doctoratului (habar nu am nici acum unde v-ați stabilit, și nici nu întreb), dar dacă ați fi optat pentru Israel, probabil că după reflectarea și încercările la care îndemnați, cu toată buna-credință din lume, ați fi renunțat și dv. Uitați-vă, la un moment dat s-a înființat o asociație, numită „Tzav pius” (în ebraică, un joc de cuvinte, „Tzav pius semnînd „ordin de împăcare”, după „Tzav Ghius” – ordin de recrutare), fiind vorba tocmai de stabilirea unui eventual dialog dintre religioși și laici. Cunosc mulți religioși moderați, unii îmi sunt prieteni (ca de exemplu, Lucian Herșcovici), pentru comunicarea cu aceștia nici n-ar fi fost nevoie de respectiva asociație, sunt oameni care fac – ori au făcut – armata, care și-au făcut o profesie, care lucrează, întrețindându-și familiile, care îți respectă convingerile și stau de vorbă cu tine de la egal la egal. Dar cu ultrareligioșii, greu se poate găsi (cu rare excepții), un limbaj comun. Îmi aduc aminte că în adolescență, apoi în tinerețe, adoram romanele lui Shalom Ash. Văzusem în biblioteca tatei „Le Juif aux psaumes” și pe la vreo 13 ani, de îndată ce am fost în stare să citesc o carte în franceză, la aceasta m-am oprit. Ulterior, mi-a procurat tata trilogia „Moscova-Petersburg-Varșovia”. Viața târgului evreiesc din Europa Centrală și Răsăriteană este acolo realmente „radiografiată”, cu toate păturile sale sociale. Exact așa cum în acel târg, evreii ultrareligioși îi priveau pe cei „de rând”, meseriași sau comercianți, cu condescendență, de parcă le-ar fi acordat „favoarea” să-i hrănească, să-i îmbrace, să le construiască case, și toate cele trebuitoare traiului, situația nu pare că s-a schimbat astăzi.Imposibil să-i convingi pe acești oameni că un așa-numit „hiloni”, adică laic, nu este un ateu, pentru ei rămâne, așa cum scriați și dv., un… păcătos! Conform prudenței mele de a nu generaliza, nu voi afirma că așa sunt toți, fără excepție, dar va trebui să admit realitatea că totuși, excepțiile sunt… rare! Imposibil să-i faci, pe cei mai mulți, să admită ceea ce nu le convine! Dacă s-a spus, pe bună dreptate, că de-a lungul veacurilor, religia și mentorii săi spirituali au menținut existența poporului evreu, tare mă tem că în zilele noastre – contrariul este valabil! Și nu sunt singura care a ajuns la această concluzie dezolantă! Uneori, ideile cele mai umaniste te confruntă cu o realitate care le contrazice! Asta e!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.156.32.80