Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Marturii



 

Naveta cu bicicleta pe ger și viscol în „Epoca de Aur”

de (12-2-2012)
7 ecouri

La Coltan, locul preferat de pescuit in dreptul comunei PeceneagaSunt convins ca fiecare dintre cei ce au trait in perioada comunista ar enunta intamplari, pagini de jurnal din propria lor existenta pe care nimeni nu si le mai doreste.

Astazi dupa mai bine de doua decenii amintirile din epoca trecuta apar generatiilor de dupa noi o suita de scenarii  nefiresti, absurde, ba chiar de necrezut.

Ma opresc asupra doua episoade marcante:

In primavara anului 1976 ne-am trezit cu vizita unui capitan de militie, pe nume Dascalu,  o matahala de om fara expresie desprins din seria gardienilor nazisti. A intrat in bucataria din subsolul casei unde locuiam nebatand la usa, urland la mama si gesticuland isteric.Mama mea, croitoreasa destoinica mai cosea cate o rochie, mai scurta un pantalon in cartierul de dincolo de gara, o zona saracacioasa. Nu avea mandat de perchezitie, nici nu s-a legitimat si a inceput sa deschida sertarele, sa caute prin  cotloanele locuintei, camara de alimente. In sertarul masinii de cusut, o masina veche, singurul obiect primit de mama ca dar de nunta din partea parintilor ei, Sherlock Holmes-ul a dat peste o bucata de stofa.

–        De unde ai, cucoana, stofa asta ? urla militianul.

Parca o vad si astazi pe mama, firava, micuta, alba ca varul, speriata. Nu putea articula nimic. Capitanul iesi din locuinta si se intoarse cu o alta femeie, care astepta afara in IMS-ul militiei (un fel SUV tip rusesc construit in Romania). Femeia, o amica de a mamei a marturisit ca materialul era al ei si l-a adus mamei mele. Stofa era furata de la fabrica de confectii Steaua rosie, unde martora era angajata. Militianul a incercat sa o forteze pe mama sa declare ca era complice, ca ar fi vandut mai departe materiale furate de la fabrica mai sus amintita. A pus-o sa dea declaratie. Am incercat sa-i sugerez mamei ce sa scrie.

–        Tu tine-ti gura ! vezi sa nu te altoiesc, si daca-mi rascolesc bine viscerele ne cunoastem bine, nu ?

–        Nu stiu de ce vorbiti, tovarasu’, am ripostat eu.

–        Ma voi ocupa eu si de tine altadata, nu-ti fa griji ! (Al dracului Dascalu si-a amintit de mine dupa mai bine de cativa ani. O intamplare pe care va voi relata-o cu alta ocazie)

Mama a declarat ca nu stia nimic de stofa furata, a tinut-o sus si tare pana la sfarsit. Nu a scapat insa de o amenda usturatoare de 5000 lei pentru ca lucra clandestin. Ma cutremur la disperarea parintilor mei, saraci traitori intr-o casa cu multi chiriasi, cu toaleta in spatele casei si ca se spalau in lighean. Am imprumutat bani sa platim amenda. A urmat o perioada grea apoi, cu multe privatiuni.

In anul de gratie 1983 atat eu cat si sotia, am primit repartitia de cadre didactice in judetul Tulcea. Eu functionam in comuna Dorobantu, iar sotia in comuna Peceneaga, ambele la o distanta de 17 kilometri una de cealalta.

Confom legislatiei din acea vreme autoritatile locale aveau obligatia sa asigure stagiarilor conditii optime in comunele defavorizate pentru ca acestia sa nu paraseasca locul de munca. Totul se intampla pe dos. Cadrele didactice, invatatorii aia erau buni doar pentru a pazi elevii la muncile agricole.

Ajunsi in comuna Peceneaga primarul Mandra Ion ne-a lasat o perioada sa dormim in spatele cabinetului medical, intr-o sala de nasteri parasita, nefolosita niciodata. Nu am inceput imediat scoala, am trebuit sa mergem cu elevii pana la sfarsitul lui octombrie la munci agricole:cules porumb, struguri, soia si legume.

Sotia avea sa predea franceza in Peceneaga, eu romana in comuna Dorbantu.

Ne-au gazduit apoi la o baba betiva, intr-o casa plina de soareci si  de praf. Din start autoritatile zonale  de partid  m-au luat la ochi pentru ca purtam barba. In comuna Peceneaga magazinul cooperatist avea un birt deschis doar seara, cu doua sali: una in fata barului pentru cei de jos si alta, un asa-zis salon cu mese destinat autoritatilor si calificatilor. De la inceput nu am intrat in acel salon fiindu-mi greata de alesii poporului, ceea ce mi-a adus imediat simpatia satenilor. Un al doilea motiv de simpatie l-a constituit pasiunea mea pentru pescuit. Din primele zile m-am dus de unul singur la Dunare cu undita. Primarul cu acolitii lui faceau glume pe seama mea,  in salonul de lux al restaurantului “cinci stele”. Ajunsesem fara niciun motiv subiectul batjocurii primariei Peceneaga. La putin timp intr-o seara m-am intors cu o captura de crapi de Dunare, de salau prinsi la undita. Un taran m-a si numit “ciuca pestilor”.

Seara la birt la un biiter ori o bere (cand se gasea) ma conversam cu pescarii dunareni, cu tractoristii, cu nevoiasii comunei, cu rromii negustori de toale vechi. Dupa demersuri, petitii si jalbe la judet primaria ne-a repartizat un apartament in singurul bloc construit pentru calificati, adica pentru repartizatii cu studii in comuna.

Apartamentul era nefinisat, fara apa curenta, pe care o aduceam de la fantana ori din Dunare. Toaletele erau afara (numai doua) pentru opt locuinte din bloc.

A venit iarna. Faceam naveta cu bicicleta pe ger si viscol. Cand aveam noroc ma mai lua cate un camion sau vreo caruta.

Toate cadrele din comuna aveau dreptul la lemne, la bonuri de paine. Noi nu ! In decembrie, ianuarie crivatul de Dobrogea intra prin toate ferestrele facute doar sa fie, Curentul electric se lua nelasand posibilitatea utilizarii resoului. Socrul a adus cu mare risc ceva carbuni si lemne din Constanta, parintii mei ne trimiteau paine, salam, conserve din Sibiu.

Nea Costica Zainea, un prieten de nadejde imi imprumuta calul sa pot aduce lemne aduse de apa pe malul fluviului. Intr-o noapte friguroasa, cu peretii umezi in apartamentul hidos mi-am prins curaj cu o oala de zaibar alaturi de Nea Costica si Nea Radu Gherghisan (alt satean prieten) am taiat lati din gardul primariei si am facut foc in casa. A doua zi ancheta in toi. Taranii stiau infractorul, insa nu au zis niciun cuvant. Seara urmatoare la birt ma cinsteau si radeau cu mine.

Pe la sfarsitul lui  ianuarie 1984 sotia a ramas insarcinata si in mod normal s-a dus la control la Constanta, nu in comuna. Primarul Mandra a inventat el o poveste si ne-a reclamat la judet ca sotia umbla sa faca avort. Seful de post, Nea Popescu, unul dintre putinele persoane de bun simt dintre autoritatile locale, ma simpatiza. M-a chemat la militie chipurile sa ma ancheteze. Era om in toata firea, ii era rusine sa vorbeasca sotiei mele, asa ca mi s-a adresat numai mie. I-am adus hartie ca sarcina era inregistrata la Constanta. Seful de post imi spunea mereu de uneltirile inventate de primar, ca sotia are ca amant un alt profesor, coleg cu ea, ca eu intentionam sa cumpar purcei din Tulcea pe care sa-i revalorific cu suprapret la Sibiu.

Am asteptat sfarsitul anului scolar. Sotia a intrat in concediu pre si postnatal, in plus avea drept de intrerupere a stagiaturii pe motive de crestere a copilului. Eu am inceput razboiul cu autoritatile locale, cu Ministerul Muncii si cu Inspectoratul Scolar Tulcea. Intre timp primarul a intrat cu forta in apartamentul din blocul de calificati punand stapanire peste bunuri: mobile, vase, lenjerie, haine si cam tot ce se mai gasea acolo. A devenit locuinta de protocol pentru oficialitatile sosite in vizita de lucru in comuna.

Am scris memorii de nemultumire fara sa primim nicio despagubire. Mai am o scrisoare raspuns din partea unui secretar de partid numit Berbeaca, promisuni desarte. Abia dupa trei ani cand la Europa libera am transmis materiale pe aceasta tema s-a iscat un scandal la judet.

Am revenit dupa doua decenii in comuna. Multi dintre satenii dragi s-au stins.Am tras la Nea Costica, vechiul meu prieten de pescuit si de cotcarii. Acum e bunic si a albit. Mi-a povestit cu cata bucurie au ascultat emisunile critice la adresa porcului de primar si ale carmuirii de atunci. Tot satul vorbea de mine.

Din nefericire primarul Mandra e din nou in politica, acolitii lui sunt inca la carmuire si se comporta ca si cum comunismul nu a existat.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Rodica Grindea: (13-2-2012 la 05:53)

    D-le Predescu,
    Eram în Israel, dar am urmărit cu sufletul la gură evenimentele de la sfârșitul lui ’89.
    La mai puțin de un an, am fost România. Atunci am auzit, cu stupoare, că începuseră să regrete epoca lui Ceaușescu. Tot cu acel prilej, am auzit repetându-se, în repetate rânduri, referitor la epoca de-abia încheiată, „aceleași vrăbii, pe alte crăci”! Asta, a propos de ceea ce scrieți de primarul din comuna unde v-ați început practicarea profesiei, dvs. și soția.
    Iar în privința nostalgicilor epocii de aur, în ipoteza că vor citi aceste mărturii, credeți cumva că le vor… mai alina nostalgiile? Eu una, nu!

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 5 Nu-mi place 4

  • Andrea Ghita: (13-2-2012 la 17:17)

    Articolul reda atat de veridic si pitoresc realitatea incat ii sugerez lui Florin sa dezvolte subiectul intr-o nuvela, cel putin.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 5 Nu-mi place 1

  • florin predescu: (13-2-2012 la 17:56)

    Multumesc Andreei pt comentariu si icurajari. Am dejs schitat un roman, insa nu l-am terminat.
    De aceea e si numeste Pagini dintr-un jurnal neterminat.
    Candva il voi termina.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • florin predescu: (13-2-2012 la 18:03)

    PS Am aflat ca militianul Dascalu a murit. Nu stiu de ce si cand.
    Destinul i-as jucat insa o festa.Era atat de prins de rolul sau justitiar si s-a deghizat in agent acoperit. S-a imbracat in haine de cioban si undeva la o fabrica de panificatie inspre aeroport a acostat muncitori iesind din tura intrebandu-i daca nu au ceva de vandut- marfa furata.
    Oamenii l-au recunoscut si l-au batut in plin camp de i-a sunat apa la cap.
    Va promit un articolas legat de acest Dascalu cu care am facut cunsotinta ca si copil.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 4 Nu-mi place 1

  • Mihai Platon: (14-2-2012 la 11:55)

    Foarte buna informatie despre Romania (adanca). Excelent articol – continuati,… nu s-au schimbat prea multe in esenta.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2

  • Profesor: (31-3-2013 la 07:47)

    Oare vom uita vreodata…? In ’84 am venit, profesoara, la o scoala apropiata. Pe la orele 20 intra in sala (sedinta de partid-deschisa. Nemembrii – invitati-obligati)o trupa de inspectori (grasi, ochi rosii, bulbucati, obraji „inflacarati”… Se facuse vinul.) S-au asezat in fata noastra, iar unul, generalu’, a inceput sa ne spuna ca vin de la Dorbantu, unde au un profesor cu barba, care nu vrea sa se rada, motivand ca asa e si-n buletin. (Mi-a placut… Chiar eram curioasa…). „Dar i-am zis noi: O sa ti tunzi matali… N-avem nevoie di smecheri, etc.” Oricum… desi vorbea numai el… spunea „noi”. S-a aflat usor cum il cheama pe profesor… Peste un an-doi, intru in cancelarie si bucuroasa spun… „Aseara a vorbit la Europa libera Predescu, cel cu barba”. N-am terminat propozitia. Am ramas singura… S-a golit cancelaria… Fostii mei profesori,c are-mi devenisera colegi, au prins viteza…

    Mult timp n-am inteles de ce-au fugit ca din pusca… Pana cand usor…
    usor… incepeam sa-nteleg… Dar oricum ma amuza… Daca nu venea ’89 poate ca nu m-as mai fi amuzat mult timp… C-au mai fost si altele… Dar trebuie neaparat s-o spuneti si pe aceea in care Mandra a intrat in biserica, duminica, si i-a trimis pe oameni la camp… Uneori credeam ca in romane se exagereaza… Cu astfel de ,,rame'' s-a trecut de la o „oranduire” la alta… Stiti ca ramele, daca le tai se regenereaza…

    Felicitari… si mai scrieti!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0

  • CHARLIE: (31-3-2013 la 18:48)

    Citind povestea de mai sus imi dau seama ca plecand in Israel on anul ’50 cand viata a fost extrem de grea totusi se poate compara cu iadul descris de d-nul profesor.

    Am fost fiu de mic burghez, am fost membru al unei miscari sioniste si in plus aveam calitati care nu erau apreciate in regimul comunist. Am fost student la Politehnica si am fost „demascat” (nu mai tin minte ce masca aveam caci nu era Purim) la sedinta sindicala ca nu las poporul muncitor sa invete mai ales ca el avea o mutra bovina. M’ar fi repartizat undeva la mama dracului eu nascut la Bucuresti cu veleitati intelectuale (aoleu!) si anumite necesitati culturale i.e. concerte, teatru etc. Am avut colegi pe care i-am intalnit dupa 50 de ani, care fusesera trimesi in Siberia comunista descrisa de d-nul Predescu.

    Cine a inventat zicala „fie painea cat de rea…”? Dupa fascism in anii 40 apoi comunism in 50 prea ar fi fost de oaie. Vad ca nici socialismul francez nu o duce prea bine actualmente!

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 0



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.81.127.81