Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

Sindromul Stockholm – relația ură/iubire dintre ruși și moldoveni

de (8-1-2012)
1 ecou

Liderul Partidului Liberal din Republica Moldova (PL), Mihai Ghimpu, a solicitat rechemarea din funcție a Ambasadorului Federației Ruse la Chișinău, Valeri Kuzmin, ca urmare a declarațiilor făcute după uciderea unui tânăr moldovean de către un militar rus din forțele de pacificare de la linia de demarcație cu regiunea separatistă nistreană.

“Noi credem că răul vine de la acest ambasador. Cerem ca Federația Rusă să trimită alt ambasador, care să reprezinte cu adevărat poporul rus”, a declarat liderul PL.

Kuzmin a fost Convocat la ministerul de externe al Republicii Moldova (MAEIE) ca să dea explicații pentru faptul că afirmase că tănărul ucis Vadim Pisari, era beat, conducea o mașină furată și nu a oprit la barajul rutier al pacificatorilor.

La MAEIE, diplomatul rus a spus ziariștilor:

„Eu vreau să vă recomand să nu faceți campanii isterice. Nu urmați logica lui Vinny Pooh, care venind în ospeție la iepure și fiind întrebat dacă vrea și lapte sau miere, a răspuns: Și una și alta și se poate și fără pâine. Referitor la protestul de azi, pot să vă spun că a fost o acțiune huligănească, pentru că au lovit în poarta misiunii diplomatice. Dar, oamenii au dreptul să se expună”

La rândul său, ministrul de externe Iurie Leancă, a declarat:

Este regretabil faptul că Ambasadorul Federaţiei Ruse, fiind convocat la MAEIE în legătură cu incidentul tragic produs în Zona de Securitate la 1 ianuarie 2012, şi-a permis comentarii sarcastice în faţa reprezentanţilor mass-media, inclusiv operând cu informaţii neverificate, precum ar fi lipsa permisului de conducere al victimei şi faptul că automobilul a fost furat.”

“Astfel de afirmaţii sunt total nepotrivite în contextul în care în urma acelui incident un cetăţean al Republicii Moldova şi-a pierdut viaţa. Constatăm că nu este pentru prima dată când Ambasadorul Valeri Kuzmin face declaraţii care nu se încadrează în uzanţele diplomatice. Considerăm că toate comentariile expuse pe marginea acestui caz tragic urmează a fi menţinute într-o albie echilibrată şi obiectivă, pentru a evita tensionarea situaţiei. Reiterez, şi pe această cale, că aşteptăm de la autorităţile ruse o deschidere maximă în cooperarea între organele competente, în mod particular pe linia Procuraturii, în investigarea acestui caz”, a mai spus șeful diplomației moldovenești.

Atfel de dispute dintre Chișinău și Moscova nu sunt noi, ele au avut loc în permanență în după 27 august 1991, când Republica Moldova s-a declarat independentă de fosta URSS.

Ele au început cu conflictul armat de la Nistru, de la a cărui declanșare e vor împlini în curând 20 de ani și au continuat cu refuzul fostului președinte Vladimir Voronin de a semna Memorandumul Kozak de federalizare a Republicii Moldova în 2003 și embargoul pe importurile de vin din Moldova impus de Moscova în 2006 – 2007.

Tensiunile sunt inevitabile și își au originea într-o relație ambiguă de la a cărei debut se vor împlini pe 28 mai anul acesta 200 de ani: anexarea provinciei numită eronat de ruși Basarabia (în fapt partea de este a Moldovei voievodale, în care Basarabia, sau Ținutul Bugeacului, reprezintă doar partea de sud) de către Imperiul Țarist.

Ocupația rusească a părții de est a Moldovei, inițial din 1812 până în 1918, apoi de către URSS din 1940 – 1941 și 1944 – 1991 a lăsat urme adânci în mentalul colectiv.

Pe de o parte politica de asimilare, prin diverse metode, principala fiind absența sub regimul țarist a școlilor în limba “moldovenească”, a avut un succes parțial, de unde și vorba de dinainte de 1918 “tata rus, mama rus, Ivan moldovan”.

Pe de altă parte, ocupația de jure sau de facto (așa cum parțial există după 1991) a generat o mare dependență a moldovenilor de metropola imperială.

Aproape toți etnicii moldoveni/români din Republica Moldova vorbesc sau cel puțin înțeleg limba rusă. Chiar și la generațiile tinere se întâlnește această situație, deși limba rusă nu are statut de limbă de stat. Și e firesc, dat fiind faptul că limba rusă are o circulație mult mai largă decât limba română, cel puțin în fostul Imperiu Sovietic.

Analistul politic Igor Boțan îmi spunea: “Cum să renunț eu la limba rusă, când, de pildă, pe internet sursele în această limbă sunt de 10 ori mai numeroase decât cele în limba română.”

Limba rusă este dominantă în mass media, dar și în afaceri și în tehnică în Republica Moldova.

Mulți moldoveni în vârstă se exprimă mai ușor în limba rusă, decât în română și oricum folosesc mai ușor alfabetul chirilic (“chirilița”) în care au fost educați, decât pe cel latin (“latinița”).

Suferințele moldovenilor în ultimele două veacuri de dominație rusească au fost imense – de la colonizarea nemiloasă din secolul al XIX-lea, la represiunea feroce din vremurile sovietice, care a inclus deportări în Gulag, oprimare culturală, până la șantajul cu prețul gazelor naturale, ocupația militară de facto a Transnistriei și alte șicane de natură economică pe care gigantica Rusie le are la îndemână față de micuța Moldovă.

Și numeroși moldoveni sunt plini de resentiment la adresa Rusiei ca țară, dar și la adresa rușilor, percepuți ca popor imperial și predispus la aroganță față de “vasali”.

Totuși, moldovenii au dezvoltat o dependență și chiar un anumit atașament față de tot ceea ce este rusesc, pe care eu l-am numit “Sindromul Stockholm”. Această denumire a fost dată de psihiatrul și criminologul suedez Nils Bejerot, cu privire la atașamentul dintre victime sau ostateci și răpitori sau răufăcători, în timpul unui jaf bancar din Stockholm în luna august 1973.

Se poate face analogia și considera că moldovenii sunt victimele unei luări de ostateci acum 200 de ani din care nu au reușit să se elibereze nici acum și au acum sentimente contradictorii față de răpitori – Rusia și ruși.

O astfel de relație ambiguă s-a dezvoltat și față de România și românii de la vest de Prut, influențată tot de relația cu Rusia și rușii. Un exemplu este clișeul “jandarmului român care bătea”, din perioada 1918 – 1940, preluat pe filieră sovietică. În mod ciudat, “KGBistul care deporta în 1940 – 1941 sau 1944 – 1953” nu a atins același grad de folosire.

Așa încât, disputa diplomatică pe seama declarațiilor ambasadorului Kuzmin ilustrează partea de “ură” din relațiile ruso-moldovenești. Istoria arată însă că un deznodământ radical, o ruptură, nu poate exista, fie și datorită dezechilibrului de forțe și atunci această “ură” va coexista cu “iubirea” între stăpân și supus ce s-a consolidat pe parcursul a două secole de de dominație colonială.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Alexandru Grosu: (10-1-2012 la 07:31)

    In R. Moldova se voteaza masiv pentru comunisti. E o tara comunista. In acord cu ideile comuniste jandarmul roman lovea in taranii si muncitorii saraci si neaparati ca sa protejeze pe capitalistii si boierii avuti, iar NKVD-ul si KGB-ul deporta in Siberia numai ciocoi, chiaburi, clerici si fascisti. Din punct de vedere comunist vina jandarmului e mare, pe cand kgb-istul ca un luptator de clasa actiona ca un haiduc iubit de cei oropsiti si pedepsea viciul. Ca in baladele vechi: Unde vedeam saracul imi ascundeam baltagul, ha-ha-ha. Mergeti la Chisinau si nu departe de gara orasului veti vedea statuia ecvestra falnica a unui ordinar criminal rus Cotovschi si nu va veti mira mai mult de situatia creata.

    Controversat. Tu ce crezi? Imi place 1 Nu-mi place 5



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.126.39