Loading

caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Romania



 

Fierbere mare printre revoluţionarii cu diplomă

de (18-12-2011)
3 ecouri
Alai de revoluţionari reşiţeni, la o manifestatie comemorativă

Alai de revoluţionari reşiţeni, la o manifestatie comemorativă

Din 1990 începând, în România, odată cu apropierea Crăciunului încep şi talk showurile televizate despre revoluţie. A fost sau nu a fost revoluţie, a fost lovitură de stat sau răsturnarea unui regim prin voinţă populară, au fost terorişti sau teroriştii au fost inventaţi, ca să se justifice vărsarea de sânge?

Anul acesta dezbaterile se arată mai aprige faţă de anii trecuţi, deoarece Guvernul a propus şi Camera Deputaţilor a legiferat sistarea indemnizaţiilor de revoluţionar, începând cu 1 ianuarie 2012. Nu toţi revoluţionarii îşi vor pierde indemnizaţiile, ci numai luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite. Rămân cu indemnizaţii răniţii în revoluţie, urmaşii eroilor martiri şi reţinuţii de miliţie. De remarcat este că din cei peste 21.200 de revoluţionari, cei mai mulţi, respectiv peste 16.000, sunt luptători remarcaţi pentru fapte deosebite. Indemnizaţia lor este, la ora actuală, de 2200 de lei, când salariul mediu net, în România, este de 1.450 de lei.

În urma deciziei Guvernului şi a votului parlamentarilor revoluţionarii au ieşit în stradă şi au protestat împotriva tăierii indemnizaţiilor. Au protestat în mai multe capitale de judeţ, la uşa Guvernului şi a Preşedintelui. S-au dus la Preşedinte, deoarece singura lor speranţă este ca Băsescu să nu promulge modificarea „Legii 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989”.

Am văzut una dintre petiţiile transmise Guvernului de către revoluţionarii protestatari, de la Reşiţa. În aceasta, se motiva păstrarea indemnizaţiei ca urmare a faptelor de eroism ale revoluţionarilor, dar şi prin faptul că cei mai mulţi dintre ei au vârsta de peste 50 de ani, nu au locuri de muncă şi la o vârstă apropiată de cea a pensiei nu-şi mai pot găsi un loc de muncă. Adevărul este că se obţine cu greu un loc de muncă în România, iar foarte mulţi dintre revoluţionari nu au mai muncit de vreo 20 de ani, trăind din indemnizaţie, şi s-au descalificat.

Ce li se impută revoluţionarilor? Că mulţi dintre ei sunt falşi revoluţionari, că liderii lor au creat o industrie a certificatelor de revoluţionar, încasând şpagă în schimbul acestora. Astfel numărul lor a crescut an de an. Dacă în anul 2010 erau 14.000 de luptători remarcaţi, în 2011 numărul lor a mai crescut cu 2.000. De altfel, multe dintre aceste acuzaţii vin chiar din rândurile revoluţionarilor, care, de când au început discuţiile despre tăierea indemnizaţiilor, au spus că nu e corect să se taie, ci mai corect ar fi să se facă curăţenie, să fie daţi afară falşii revoluţionari.

Pe de altă parte, populaţia nu simpatizează cu revoluţionarii cu diplomă, considerându-i nişte profitori. În Reşiţa, de exemplu, se ştie că la manifestaţiile din timpul revoluţiei, în centrul civic au fost vreo 15.000 de oameni, însă câteva sute dintre ei s-au înghesuit să-şi facă certificate. Mai mult, există revoluţionari  care şi-au petrecut revoluţia pe la sate şi oamenii se întreabă, cu cine s-au luptat ei acolo şi prin ce s-au remarcat?  Mai sunt şi revoluţionari cu certificate, care în 1989 aveau doi-trei anişori.

Însuşi liderul revoluţiei de la Reşiţa, Nicolae Dumitru Vlădulescu, cel care a urcat primul în clădirea Consiliului Popular (parcă aşa se numea atunci) şi a vorbit mulţimii din balcon, spune că, după părerea lui, trei sferturi dintre revoluţionarii cu certificate ai Reşiţei sunt falşi, sunt făcuţi pe pile, de aceea nici nu doreşte să facă parte din nicio asociaţie de revoluţionari: „Pe trei sferturi dintre revoluţionarii cu certificat nu i-am văzut în fierberea evenimentelor. Ei au apărut multe luni mai târziu. Unul dintre ei, care acum este lider de asociaţie, a venit în primăvara anului 1990 să-i dau ajutoare, pentru că are copii şi trăieşte greu într-un sat de lângă Reşiţa. Apoi am aflat că este lider al revoluţiei!”

Una peste alta revoluţionarii cu indemnizaţie sunt agitaţi şi promit noi manifestaţii de protest. Pentru data de 21 decembrie a.c., când este prevăzută festivitatea de omagiere a revoluţiei şi de comemorare martirilor, revoluţionarii din Reşiţa au anunţat că nu vor permite autorităţilor locale şi judeţene să participe la eveniment.

Ce părere aveţi despre acest articol?
  • Corect 
  • Frumos spus 
  • Îmi dă de gândit 
  • Am învăţat ceva! 

Ecouri

  • Raymond Luca: (3-1-2012 la 12:25)

    Un articol slab documentat! Odata ca revolutionarii primesc indemnizatii doar dupa aplicarea legii 341 din 2004, nu de 20 de ani! Apoi, numarul lor NU a crescut, ci s-a micsorat. Astfel, daca in anii ’90 au fost certificati cca. 32000 de revolutionari, dupa aplicarea legii 341, care reconfirma certificatele obtinute pe vechea lege, 42 din 1990, au mai obtinut certificate doar 21000. In al treilea rind, nu legea 341 a fost modificata, ci prin efectul altei legi, 410 din 2011, au fost suspendate platile indemnizatiilor in anul 2012. Ca emiti o lege cu efecte doar pentru un an, asta-i deja alta prostie, dar nu apartine autorului articolului.

    Apreciat. Îți place sau nu: Imi place 7 Nu-mi place 0

  • Matei Mircioane: (4-1-2012 la 06:35)

    Domnule, Raymond Luca, recunosc faptul că articolul este discutabil şi că la o recitire are unele puncte slabe, privind documentarea. Dar, singura greşeală notabilă pe care o conţine este cea referitoare la data din care revoluţionarii primesc indemnizaţii. Am făcut această greşeală din cauză că un revoluţionar, cu certificat, mi-a spus că s-au dat indemnizaţiile la câţiva ani după 1990 şi l-am crezut pe cuvânt. Probabil că, fiiind un revoluţionar care şi-a depus dosarul mai târziu (după 2004) nu-l interesa data de la care care s-au dat aceşti bani, din moment ce i-a primit pe toţi, calculaţi din 1990. Mea culpa.
    Mai corect ar fi fost să scriu: „Adevărul este că se obţine cu greu un loc de muncă în România, iar foarte mulţi dintre revoluţionari nu au mai muncit de mulţi ani, trăind din indemnizaţie, şi s-au descalificat”, aşa cum am şi scris într-un alt articol: http://www.argument-cs.ro/content/mai-vine-mo%C5%9F-cr%C4%83ciun .
    Ideea este că fondul problemei rămâne. La protestele de stradă ale revoluţionarilor şi în petiţiile trimise autorităţilor, ei înşişi au semnalat faptul că foarte puţini dintre ei au locuri de muncă şi, fiind la o vârstă înaintată, le este imposibil să îşi mai găsească ceva de lucru. Iată că nu sunt 20 de ani, ci maximum 7 ani. Aşa este, însă problema este reală şi nu am inventat-o eu. În fapt, aceşti oameni, dacă li se ia indemnizaţia, sunt nişte victime, pentru că le va fi cu adevărat greu sau imposibil să se reintegreze.
    Pe de altă parte, faptul că în intrevalul de la sfârşitul anului 2010, până la sfârşitul anului 2011, numărul revoluţionarilor a crescut de la 14.000, la 16.000 este real şi el. Şi oficial. Este posibil ca în ultimii 22 de ani numărul revoluţionarilor să fi scăzut pe cale naturală, nu am aceste date, însă începând din 2004, procesul depunerii de noi dosare şi de acordare de noi certificate de revoluţionar a fost continuu. Ştim acest lucru din scandalurile izbucnite pe tema acordării certificatelor de revoluţionar, respectiv de „luptătorii, remarcaţi prin fapte deosebite”. Mai ştiu acest lucru din cazuri reale, pe care le cunosc personal, de revoluţionari „făcuţi” recent şi care chiar mi se lăudau că primesc sute de milioane de lei vechi, retroactiv, pentru că li s-a aprobat dosarul. Pe acestă temă au izbucnit nişte scandaluri, relatate în presă.
    Or, puteţi să-mi spuneţi ce este un „luptător remarcat prin fapte deosebite”, când în „oraşele martir” au fost pe stradă zeci de mii de oameni, pe care nu i-a condus nimeni în revoluţie. În Reşiţa, personal, am fost unul dintre primii treizeci de oameni care s-au instalat în piaţa din centrul civic, în 21 decembrie 1989, şi am strigat: „Timişoara, Timişoara!” şi „Au murit copii!” şi „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!” şi am cântat „Deşteaptă-te române”. Acesta este adevărul, la început nu a strigat nimeni „Jos Ceauşescu”, asta a fost abia după ce mulţimea a ocupat balocnul actualului Consiliu Judeţean şi în piaţă s-au strâns, vreo zece mii de oameni. Este adevărat că cei care au ajuns primii în balcon, respectiv în birourile „Comitetului judeţean de partid” (parcă aşa-i spunea, nu?), şi s-au numit singuri în celebrele Comitete ale Frontului de Salvare Naţională, şi-au asumat mari riscuri, pentru că atunci nu se ştia în ce parte va înclina balanţa. Dar, câţi nu şi-au asumat riscuri? Numai în Reşiţa sunt mii de oameni care şi-au asumat riscuri foarte mari, pe stradă, la locul de muncă. Personal, am fost contactat de două ori, în 1993 şi în 1994, de către un lider al unei asociaţii de revoluţionari, care mi-a cerut să-mi depun dosarul de revoluţionar, „pentru că veţi beneficia de mari avantaje, nu are rost să le daţi cu piciorul”. Nu mi-am depus dosarul şi nici nu m-am interesat de „marile avantaje”, deoarece nu am crezut, şi nu cred nici acum, în instituţia revoluţionarului cu certificat. Să ne aducem aminte de cât entuziasm aveam, de câtă speranţă, de încredre că vom construi o lume nouă, aproape perfectă, în care fiecare îşi va găsi locul şi va fi răsplătit după merite. Mă felicit şi astăzi pentru faptul că nu mi-am depus dosarul, pentru că acesta mi-a permis să mă concentrez, să lupt să-mi găsesc locul în societate. Probabil, dacă aş fi făcut-o, doborât de dificultatea obţinerii unui loc de muncă şi a unui salariu (mizerabil), având la dispoziţie un „venit sigur”, aş fi fost astăzi unul dintre „luptătorii” neadaptaţi, disperat că la vârsta de 53 de ani nu mai are din ce trăi, fiindcă i s-a luat indemnizaţia. Cred că situaţia, cu adevărat dramatică, a acestor oameni trebuie luată în considerare. Însă, personal, nu cred că prin continuarea plăţii acelor indemnizaţii de peste 2.000 de lei. Am scris despre asta într-un articol intitulat „Revoluţionarii vor locuri de muncă”. Aceasta nu este decât o părere, însă faptul că populaţia nu-i priveşte cu simpatie pe aceşti revoluţionari plătiţi este un fapt real, pe care îl cunosc din calitatea mea de jurnalist.
    Aşadar, dumneavoastră atacaţi articolul în litera lui, ceea ce nu este un fapt neobişnuit, mai ales dacă vă consideraţi avocatul revoluţionarilor cu certificate. Aşa fac avocaţii. Demontează acuzaţiile pe litere. Deşi eu nu am făcut acuzaţii, ci am semnalat o stare de spirit. Totuşi, mi se pare că o faceţi fără convingere, ca şi când v-ar fi tras cineva de mânecă: „Auzi, nu ai nimic de spus, când, iată, Mircioane îi pune în lumină proastă pe revoluţionari?!” De spiritual articolului şi de faptul că o imensă majoritate a populaţiei nu este de acord ca „luptătorii” să primească sinecure, ce ziceţi?
    Mai este adevărat şi faptul că partidul aflat la putere poate folosi această împrejurare în scop electoral. Cu siguranţă a făcut sondaje şi cunoaşte această antipatie populară. Dar, asta este o altă problemă.
    Cu stimă, Matei Mircioane
    PS – Îmi pare rău că cele mai multe exemple concrete le-am oferit din târgul de provincie, numit Reşiţa, dar nu am ce face, aici trăiesc. Şi, ce să zic, de asta nu-mi pare rău.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 2 Nu-mi place 0

  • Raymond Luca: (4-1-2012 la 07:31)

    Domnule Mircioane,

    Eu v-am semnalat niste erori din articolul dvs, nimic mai mult. Atunci cind voi dori sa scriu despre aceast subiect o voi face fara sa cer permisiunea decit celor ce ar dori sa-l publice.
    Gasiti astazi o mostra de asa-zis interviu cu mine publicat in „Adevarul”. Este o mizerie. Mi-au fost trunchiate declaratiile, scoase din context, un interviu de 3 ore jumate incape pe o pagina de ziar! Bina ca la TVR am devenit deja criminal de-a dreptul! Si tot un jurnalist m-a pictat in felul asta folosindu-se de foarfeca de montaj. Cum sunteti la rindu-va ziarist, perimiteti-mi sa-mi exprim indoiala in ce va priveste. De altfel am decis ca incepind cu astazi voi comunica cu presa / opinia publica doar prin intermediul comunicatelor.

    Opinie solidară cu comentariul Imi place 1 Nu-mi place 2



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
54.196.126.39