Stau î
n picioare;
Înalt cât un pin uriaş din Sud.
Fruntea îmi sparge norii.
Mai înalt decât Colosul din Rhodos.
Crăcănat ca Omul lui Leonardo.
Printre picioare Argeşul curge leneş.
Îl văd până departe, la poduri,
Spre locul vărsării.
Apele se unesc învolburate ca străinii;
Mirii unei căsnicii formale.
Nu se cunosc.
Măreţia statuii nu le ajută.
Viaţa e la fel pentru toţi.
Zilele se îneacă unele după altele, trec.
Hoarde brune,
Furnicile mi se urcă pe picioare.
Mă ard cu saliva, mă mestecă.
Sunt statuie.
Nu pot să m-aplec!