Ioan Es. POP, Născut la Vărai, Maramureş, (27 martie 1958)
Poet, publicist, editor, promoter cultural.
Membru Uniunea Scriitorilor din România.
/
iov. iova. iona. ion
la început a fost sfârşitul. apoi agonia. apoi uscatul.
apoi, pe 16 noiembrie, l-am văzut pe iova trecând aplecat
prin intersecţia victoriei cu lemnea. era vinerea şi era seară.
acum, ascultă: n-aveam bani şi voiam să uit. l-am ajuns pe iova,
i-am cerut lui iova bani şi iova a tăcut.
pesemne era-n divorţ pe atunci, pen’ că şi-a luat deodată
cununa de spini într-o mână şi-a trântit-o jos ca pe-o căciulă.
ce faci? am zis, lasă-l, a zis bufniţa
şi a trecut peste creştetul lui croncănind,
lasă-l, a zis, resemnare este
numele lui de alint.
azi am fost la ecograf, a zis iova. sunt
locuitorul unei gropi. mi-au văzut-o foarte clar înăuntru.
lasă, am zis, or să ţi-o scoată ei cumva, n-avea grijă, afară,
ei au forcepsuri, au catgut, se ştiu bine la asta,
mai bine hai, dă şi tu o ţigară.
bă, zice, groapa creşte pe zi ce trece, a-nceput să-nghesuie plămânii
şi s-a dat acuma la ficat.
hai atunci, zic, mergem la birt la berbecul şi-o umplem
şi-o să ai o mare la uscat.
nu acum, zice iova, de luni întregi nu mai scriu. nu mai
aştept pe nimeni dinspre megara.
şi orice hârtie e prea subţire când scriu şi se rupe îndată.
ia uite-aici: port mănuşi să nu se vadă, pentru că acum
scriu direct pe mâna mea: e mătuşa mea decedată.
scriu greu. vâr vârful creionului în piele până unde
dau sub ea de mine. scriu cât de-adânc simt eu că trebuie să scriu.
zgârii ţesuturile, scormonesc în vene, râcâi în os până-aud
grafitul cum îi trece prin sicriu.
scriu numai o literă pe zi. atâta până dau de mine. restul
e tăcere. nicio scriere nu se compară cu asta. apoi,
până se vindecă pielea deasupra, scriu în palmă, cu scrisul pe dos.
de asta m-a părăsit nevasta: scrisul e dureros.
scriu până când litera se scufundă sub carne. într-o zi voi fi citit
numai pe dinăuntru. voi fi o carte legată în propria-mi piele.
şi de nepătruns. şi când mă vor deschide
am să mă mut pe cealaltă parte a mea. voi rămâne
mereu interior. vor căuta. voi râde.
aşa că hai la megara ori hai la berbecul, bătrâne,
dar astăzi e ultima oară, căci mâine
n-are cum să fie nicicând mâine.
Ioan Es. POP