caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Îl propunem pe Raymond Luca lider al Partidului Naţional Liberal

de (9-1-2011)
36 ecouri

Acest editorial apare exact în ziua în care Delegaţia Permenentă a Partidului Naţional Liberal (PNL) – forul de conducere a partidului  – se întruneşte să voteze asupra propunerii conducerii executive – Biroul Permanent Central – de formare a unei alianţe cu Partidul Conservator (PC), al cărui lider de facto este Dan Voiculescu, intitulată Alianţa de Centru-Dreapta.

Îl asigurăm pe liderul PNL, Crin Antonescu, că nu e vorba de nicio conspiraţie împotriva domniei sale. Senatorul Raymond Luca i-a scris o scrisoare în ziua de 5 ianuarie, imediat după anunţarea intenţiei de formare a noii alianţe, în care-şi argumenta opoziţia faţă de o astfel de mişcare politică.

Scrisoarea deschisă a fost publicată în premieră în revista ACUM  http://www.acum.tv/articol/23760, şi preluată şi de alte segmente ale mass-mediei de limbă română.

Nu ascundem faptul că îl cunoaştem personal pe Raymond Luca şi că îl considerăm pe Crin Antonescu un lider politic mediocru, incapabil să conducă cu succes PNL. Intenţia sa de a se alia cu PC, partid strâns legat de PSD-ul condus pe rând de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta, a fost picătura care a umplut paharul. De mult am spus că singura motivaţie politică a lui Crin Antonescu este ura împotriva lui Traian Băsescu şi aproape toate acţiunile sale converg către izolarea politică a preşedintelui României.

O astfel de strategie poate fi justificată, dar nu înseamnă că pentru acest scop orice mijloace, inclusiv alianţa cu un partid anti-liberal precum cel condus de Dan Voiculescu, sunt legitime.

De aceea, considerăm că menţinerea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al PNL nu mai este acceptabilă. În locul său îl propunem pe Raymond Luca.

Aceste precizări fiind făcute, depinde bineînţeles de voinţa Partidului Naţional Liberal de a se reorganiza alături de un lider curajos, apărător al principiilor liberale în orice calitate: aceea de simplu membru sau aceea de preşedinte de partid. Nu stă în puterea unor jurnalişti non-partizani din punct de vedere politic să dea lecţii unei întregi organizaţii cu vechi tradiţii în România.

Totuşi, reprezentând o voce a societăţii civile şi câştigându-ne dreptul de a vorbi atunci când considerăm necesar, iată câteva întrebări la care dacă răspundem onest, numele lui Raymond Luca iese în relief ca o alternativă nu doar viabilă ci de departe foarte recomandabilă pentru conducerea PNL.

Este aceasta chiar ideea noastră?

Răspunsul scurt: Da! Totuşi a fost o chestiune de bun simţ să-i cerem permisiunea lui Raymond pentru a face publică propunerea. Răspunsul lui a fost: „Nu m-am gândit niciodată și nu mi-am dorit vreodată să fiu liderul PNL. Dacă totuși Delegația Permanentă va lua această decizie, trebuie făcut ceva pentru ca greşeala uriaşă a unei coaliţii cu PC să fie semnalată cât mai vocal. Mi-am asumat de fapt riscul prin Scrisoarea Deschisă din 5 ianuarie. Tot ce decurge în continuare este o consecinţă a acelei scrisori, al cărei text îl menţin 100%. Sper ca acest gest să fie corect înţeles. Nu avem voie să compromitem un partid pentru nişte ambiţii personale”.

Are Raymond Luca experienţa necesară?

Raymond Luca este de formaţie economist, absolvind ASE in 1978. Dupa 1996, în Statele Unite, a absolvit MBA la Johns Hopkins University şi cursuri de perfecţionare la Keller School of Business (DeVry University). Înainte de a fi ales în Senatul Romaniei a fost senior economist la ePlus Inc., cea mai mare companie de leasing din Statele Unite.

Ce a făcut Raymond Luca pentru PNL de-a lungul întregii sale cariere?

Raymond Luca este membru PNL din ianuarie 1990, activând în cadrul secretariatului executiv al partidului. Între 1992 – 1996 a fost deputat, secretar al Comisiei de industrie şi servicii, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, vicepreşedintele comisiei de anchetă parlamentară asupra flotei comerciale maritime (1993). A fost organizatorul birourilor electorale în SUA şi Canada din partea PNL pentru alegerile din 2000 şi 2004. Din 2008 este senator ales în Colegiul 2, Circumscriptia 43 Strainatate, reprezentând diaspora română din America de Nord, America de Sud, Africa, Oceania şi Orientul Mijlociu. Este preşedintele comisiei comune pentru revoluţionarii din decembrie 1989 şi membru in comisia de politică externă a Senatului. Din 2010 este membru al Adunării Europei de Vest pentru Securitate şi Aparare, în cadrul comisiei de apărare.

Are Raymond Luca un profil etic şi moral potrivit?

Raymond Luca a fost revolutionar (deşi este preşedintele Comisiei pentru revoluţionarii din decembrie 1989 nu şi-a „asigurat” nici un fel de drepturi decurgând din calitatea de revoluţionar, nici măcar Certificat!) si este membru de onoare al Asociatiei 21 Decembrie. Este membru fondator al Alianţei Civice.

A suferit Raymond Luca de-a lungul carierei sale, transformări care l-ar putea descalifica dintr-o astfel de poziţie?

Învităm, în mod deschis, pe toţi cei care au informaţii în acest sens, să le facă publice. Noi nu cunoaştem – şi nu credem că există – astfel de date deoarece Raymond Luca pur şi simplu nu a fost în situatia de a le genera.

Este Raymond Luca o persoana mânată de ambiţii politicianiste, disponibilitate de a face compromisuri, trădări, şantaje, corupţie?

Aveţi cuvântul. Noi nu avem decât un răspuns simplu la această întrebare: NU.

Are lucruri importante pe agenda sa Raymond Luca?

1.      Reconsiderarea statutului revoluţionarilor, cultul eroilor – chestiune care trenează de cca. 20 de ani! Vezi cele două discursuri din sesiunile solemne din 2009 si 2010 (se pot găsi la www.raymondluca.com)

2.      Reprezentarea diasporei: votul electronic şi/sau prin corespondenţă, consulat general la Vancouver (votat în comisii, respins în plen la dezbaterea bugetului!).

3.      Problematica drepturilor omului: aplicarea legii privind negaţionismul, dar şi alte declaraţii şi luări de poziţie (o iniţiativă de eliminare a aliniatului din OU privitor la legionari – se află pe situl senatorului, dar şi votul de susţinere a iniţiativei Calimente de condamnare a manifestărilor comuniste şi declaraţia din Senat – acestea se află pe site-ul Senatului României).

4.      Problematica de politică externă: acord de securitate socială cu Canada şi iniţiativă identică cu SUA.

În ce măsură poate aduce Raymond Luca PNL în anul 2011 şi, de aici , mai departe?

La această întrebare nu există un răspuns scurt. Vom cita însă un răspuns pe care senatorul Raymond Luca l-a dat unui interlocutor on-line care îl întreba recent: „Dvs. cu ce aţi contribuit la mişcarea post decembristă? Nu cumva prin tăcerea Dvs. complice aţi tranformat mişcarea liberală într-o mişcare neo/cripto comunistă invelită în blana liberală?”

Iar răspunsul a fost:

Domnule …,
PNL are o şansă uriaşă în aceste timpuri de criză majoră: aceea de a deveni principalul partid politic din România. Pentru că este un partid cu soluţii, cu doctrină clară, cu valori şi principii la fel de clare. Ca să fructifice aceasta nu are voie şi nici nevoie să facă compromisuri. Tocmai un compromis ruşinos precum alianţa cu PC ar putea să deraieze un astfel de traseu. PNL poate şi trebuie să fie partidul elitei româneşti din toate domeniile. Pentru asta nu trebuie să se închidă într-o alianţă, ci trebuie să se deschidă elitelor. Or o alianţă cu un partid de studiou TV, alcatuit din persoane dubioase cel puţin, nu ajută, ci strică acestei strategii. Aceasta este esenţa demersului meu.
Cât priveşte bolşevicii, mai vechi sau mai noi, nu în partidul liberal trebuie să-i cautaţi, credeţi-mă.

Credem că orice adăugire este de prisos. Rămâne să realizeze acest lucru şi cei în drept să-şi aleagă liderul: membrii Partidului Naţional Liberal.

PS Vă invităm să votați în sondajul nostru Ce părere aveți despre propunerea „Raymond Luca lider al PNL”?

Ecouri

  • paraschiv grigorie: (10-1-2011 la 04:06)

    De acord cu tot ce ati scris.
    Da ar trebui lasat la voia celor din Romania chestiile astea. Pana la urma ei „de-o fi una, de-o fi alta” duc toate greutatile. S-a vazut la precedentele alegeri ce mult au contat voturile celor plecati. Lasatii pe ei sa-si hotarasca soarta!

  • Dr.Samarescu Dan-Florian: (10-1-2011 la 04:50)

    Propunerea mea ,este sa-l schimbam pe Antonescu Nu e bun.duce PNL de râpa.
    Dr.Samarescu

  • Petru Clej: (10-1-2011 la 05:12)

    Domnule Samarescu, dar ce părere aveți de propunerea concretă din titlu?

  • Las anonim "Micky": (10-1-2011 la 06:04)

    La gară cu voi!

  • Diana si Marius Antonescu: (10-1-2011 la 08:03)

    O idee buna. Vrem insa sa stim inainte si care a fost pozitia publica a domnului senator Luca atunci cand liberalii au format alianta DA cu un partid de securisti – PD, iar mai apoi guvernul cu partidul lui Dan Voiculescu. Va multumim!

  • Radu Humor: (10-1-2011 la 08:13)

    Numai faptul ca a fost vice presedintele comisiei de ancheta a dosarului Flota si faptul ca este senator ales in colegiul 2, circumcizia 43 din strainatate si e de ajuns sa-ti dai seama cu cine avem de a face !
    Tineti-l pentru voi !
    Eventual puneti-l in geam la sinagoga sa se mai coaca !

  • Adriana Rosca: (10-1-2011 la 09:07)

    Domnul Raymond Luca are profilul LIBERALULUI AUTENTIC!!!
    Din acest punct de vedere totul este cat se poate de clar. dar..?!
    In politica noastra credeti ca acest lucru este destul? Pentru un partid LIBERAL ar trebuii sa fie!!! Insa PNL-ul nu cred ca mai este partidul cu valori LIBERALE…
    As dori sa-l sprijin pe domnul Luca. Cum putem face asta?

  • Petru Clej: (10-1-2011 la 09:19)

    Radu Humor e un saltimbanc antisemit, luat in suturi virtuale pe orice sit aterizeaza. Observati caracterul elucubrant al „argumentelor” impotriva lui Raymond. Mai trebuia doar sa-si incheie diatriba cu „Heil Hitler” si tacamul neonazist ar fi fost complet.

  • Dr.Samarescu Dan-Florian: (10-1-2011 la 13:06)

    Va multumesc pentru atentie….Un An nou BUN.
    Când am fost la Bucuresti-de doua ori-am cautat sa iau legatura cu dl.Dinu zamfirescu..despre care am o anumita parere.N-a avut timp !
    Antonescu nu e bun.PNL ,a DEVENIT UN PARTID COMPLICAT.CUM E CU PATRICIU,CARE FACE SA APARA UN ZIAR,dar INTERZICE ASPECTE POLITICE?Cum e cu Tericeanu,care s-a pricopsit din comert cu masini vechi si a dus liberalismul la ceva fara profil definit.Dar Stoica ,sau Stolojan,erau ei liberali?Ce ziceti de Roman,care s-a pripasit la PNL?Deci ..nu e usor.
    Fiindca vreti parerea mea….V-o dau..
    Propunerea mea s-ar numi RODICA…fiica lui Constantin Zamfirescu Cateasca,omorât in puscariile comuniste,fost loctiitorul lui Dinu Bratianu.Intrebati-o !
    Sanatate si Bucurii.
    dr.Samarescu

  • Petru Clej: (10-1-2011 la 16:45)

    Domnule Samarescu, vă invit să vă retrageți acest paragraf:

    E Raymond Luca liberal bratienist?Are el,macar cum ziceati dumneavoasdtra,radacini liberale intre ascendenti?..Eu .m-am saturat de “agatati”,care-si confectioneaza biografii pe masura….

    Este o insinuare abjectă și dacă nu retractați în termen de 24 de ore, mă voi vedea nevoit să șterg acest rânduri insultătoare și potențial calomnioase la adresa lui Raymond Luca.

    V-am invitat să vă spuneți părerea despre Raymond Luca lider al PNL nu despre Rodica-what’s-her-name, fiica nu știu cui, cu care stați dumneavoastră la taclale când veniți în România. Dacă n-ați aflat în secolul XXI politica nu se face pe criterii ereditare și CV-ul doamnei pe care o menționați nu e suficient nici măcar pentru angajarea ei ca secretară, darmite alegerea ei ca lider al celui de-al doilea partid ca mărime al României.

  • Mircea Cărtărescu: (10-1-2011 la 17:04)

    Stimate domnule Petru Clej,
    Va multumesc pentru articolul de propunere a domnului Raymond Luca in fruntea PNL. Si eu simt ca acest partid are o disperata nevoie de schimbare.
    Cu prietenie,
    Mircea Cartarescu

  • Raymond Luca: (10-1-2011 la 17:22)

    Domnule Paraschiv Grigorie,

    Voturile celor din afara tarii au contat foarte mult, atit la alegerile parlamentare din 2008 si la alegerile prezindentiale din 2009. Poate chiar prea mult, dar asta este alta discutie.

    In legatura cu decizia Delegatiei Permanente a PNL, care a aprobat constituirea aliantei cu PC, vreau sa spun urmatoarele:
    Sunt desigur dezamagit de rezultatul votului, dar in acelasi timp sunt bucuros ca lideri marcanti ai PNL au fost de aceiasi parere cu mine si au votat impotriva. Este vorba de Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban, Varujan Vosganian si Adriana Saftoiu. Sigur, au fost foarte putine in comparatie cu voturile pentru, dar apartin unor personalitati ale partidului, ceea ce-mi da incredere ca intr-un viitor apropiat vom reusi impreuna sa schimbam optiunea majoritatii membrilor de partid, in asa fel incit sa reusim sa desfacem alianta toxica cu PC. Este, asa cum am mai spus o alianta pe cit de neoportuna, pe atit de contraproductiva.
    Multumesc tutror celor care m-au sprijinit si va promit ca lupta mea, a noastra, nu se sfirseste aici si acum.

  • Dr.Samarescu Dan-Florian: (10-1-2011 la 17:34)

    Vedeti…de aia nu putem coresponda…Daca foloseam eu cuvântul „abject”…dar nu-mi sta în vocabular…puteati sa va indignati…jurnalistic.Asa…am pus doar o întrebare.E interzis?
    Faceti cum doriti…Sunt pentru LIBERTATEA EXPRIMARII..Natural,cu raspundere.Nu exista „agatati” în România…..?Formulare inginereasca…”potential calomniatoare”..Cum adica?….Potentialul ,nu se regaseste mereu în lucru mecanic.Uneori,ramâne Potential…Va referiti la propriul candidat?
    Sanatate si Bucurii…Lasati-o mai moale cu indignarea.E o invitatie ,daca doriti comunicarea.
    In fond..ramân monarhist…Si ce e rau cu asta?Ereditatea are rolul sau,nu-i asa?
    Dr.Samarescu…

  • Petru Clej: (10-1-2011 la 17:39)

    Întrebarea era insinuantă, iar domnul Luca putea să vă acționeze în judecată (pe dumneavoastră și pe noi) pentru calomnie – cu potențial de condamnare în instanță. Dacă nu cunoașteți termeni jurnalistici nu vă mai dați cu părerea. Și ce legătură are faptul că sunteți monarhist cu faptul că propuneți o ilustră necunoscută, fără nicio calificare în fruntea PNL?

    PS Am șters paragraful insultător la adresa lui Raymond Luca.

  • Vladimir Tismaneanu: (10-1-2011 la 22:14)

    Pentru Raymond Luca:

    Ma bucur mult ca exista aceasta speranta in PNL, ca nu toata lumea pune capul pe butuc exclamand ca este o „mare sansa”. Va fi o lupta grea, dar merita luptat.

    Cu veche prietenie,

    Vladimir

  • Petru Clej: (11-1-2011 la 05:26)

    Vladimir, deși ești sprijinitor al lui Traian Băsescu, ar trebui să recunoști în public că în PDL situația nu este mai bună decât în PNL. PDL este un partid fără ideologie, plin de oportuniști, fripturiști și canalii.

  • Petru Clej: (11-1-2011 la 06:03)

    Recomand acest interviu PNL cu Raymond Luca http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/alianta-pc-o-jignire-adresa-electoratului-pnl

  • Petre Fer: (11-1-2011 la 08:18)

    Ce pot sa spun..?
    Un partid care ma dezamageste constant in ultimii ani! Mai este PNL-ul partidul in care m-am inrolat in anii ’90?
    Definitiv NU!
    Sper totusi ca vor exista oameni din interior, liberali adevarati ca si domnul Mircea Cărtărescu, Vladimir Tismaneanu si altii care vor mentine spiritul acestui curent liberal.

    Va felicit pentru pozitia publica pe care o aveti domnule Raymond Luca.
    As vrea ca cei din PNL care traiesc cu gandul la aceasta greseala sa se alature dumneavoastra pentru un partid LIBERAL autentic!!!

  • Raymond Luca: (11-1-2011 la 12:56)

    Pentru Vladimir Tismaneanu

    Multumesc pentru mesaj. Asa e, este o lupta. Ciudata, atita timp cit nu ne trebuia. Am inteles ca vrei sa inapoiezi premiul „Bratianu”. Eu zic sa-l mai pastrezi, ca nu se stie.

  • Alexandru Muresan: (12-1-2011 la 17:45)

    Stimate Domnule Clej,

    Sunt mare admirator al Doamnei deputat Alina Gorghiu, un politician autentic care merita un rol de conducere. M-am bucurat nespus de mult ca ati sustinit-o pe Doamna deputat la functia de presedinte PNL.

    Cu nespusa dezamagire si mahnire trebuie sa constat ca acum il sustineti pe domnul Luca pentru functia mentionata, si ca ati abandonat-o fara motiv pe Doamna deputat Gorghiu. Remarc ca schimbati politica editoriala si persoanele pe care le sustineti in functie de conjunctura.

    Regret acest lucru, mai ales ca eram un cititor fidel al Dumneavoastra (chiar daca nu eram intotdeauna de acord), aveam acum.tv si inainte romanialibera.com ca pagina de start in browser, si recomandam frecvent articolele Dumneavoastra prietenilor mei. Aceasta situatie cred ca s-a schimbat, din pacate, si nu este vina mea…

  • Petru Clej: (12-1-2011 la 20:10)

    Domnule Muresan,

    Va inselati de la cap la coada in comentariul dumneavoastra.
    In primul rand, eu nu m-am referit in special la Alina Gorghiu in articolul meu de anul trecut, ci o mentionam alaturi de alti trei tineri politicieni, Titus Corlatean, de la PSD, Andreea Paul-Vass, de la PD-L, si Tihamer Czika, de la UDMR.

    Dupa cum poate stiti si daca nu stiti aflati, revista ACUM nu are o pozitie de sprijinire a vreunui partid, iar articolul era o propunere de intinerire a conducerii politice a celor patru mari partide parlamentare. Nu era vorba de o scoatere in evidenta a febletii dumneavoastra, Alina Gorghiu.

    Mai mult, in luna mai a anului trecut am scris un articol care se numea: Deputatii PNL sunt anti-liberali:

    Evenimentul Zilei scria acum câtva timp http://www.evz.ro/detalii/stiri/psd-si-pnl-i-au-plans-de-mila-ungurului-burebista-895452.html că deputații PSD și PNL i-au calificat pe cei de la PD-L \”trădători ai neamului\” deoarece au sprijinit propunerea deputaților UDMR ca istoria și geografia României să fie studiate în limba maternă de către elevii minoritari.

    Am fost surprins de o astfel de atitudine clar ne-liberal și i-am trimis un email deputatei PNL Alina Gorghiu, pe care o sugeram acum câteva luni ca viitor lider al Partidului Național Liberal, rugând-o să justifice poziția sa și a colegilor săi.

    N-am primit niciun răspuns din partea ei, ci doar un email circular cu invitație la … o cursă de biciclete în mijlocul naturii. Frumoasă inițiativă, dar nu asta o întrebasem pe deputata PNL Alina Gorghiu. Așa că l-am întrebat pe colegul ei de partid, senatorul Raymond Luca, ce părere are. Iată de mi-a răspuns.

    Grupul PNL din Camera Deputatilor nu numai ca nu a sprijinit articolul de lege prin care geografia si istoria pot fi studiate in limba materna a minoritatilor, dar s-au si retras din sala la momentul votului, spre deosebire de PSD, care a votat impotriva. O atitudine demna de … PRM, daca ma intrebi pe mine. Pentru mine a fost o mare surpriza, una din multele din ultima vreme. Si toate urite.

    Sigur ca articolul respectiv este rezultatul unei intelegeri intre UDMR si PD-L. In momentul in care proiectul de lege a fost dezbatut in comisie, printr-un vot al unui deputat PD-L, a trecut amendamentul de eliminare a respectivului articol.

    Imediat, in Senat, unde se dezbatea in plen legea pensiilor, UDMR a reactionat prompt si a cerut o pauza de consultari care a blocat dezbaterea pe legea pensiilor pentru ziua respectiva. A urmat o negociere foarte apriga intre UDMR si PD-L in care PD a cedat in schimbul sprijinului UDMR la legea pensiilor. Pina aici, nimic anormal in fond, fiecare isi urmareste agenda.

    Pentru liberali insa era o chestiune de principiu, ar fi trebuit sa fie de acord ca nu numai istoria si geografia sa fie studiate in limba materna a minoritatilor, dar orisice alta materie (evident nu limba romana!), eu nu vad care-i baiul!

    Pe de alta parte a fost un singur deputat PNL, Adriana Saftoiu, care s-a opus introducerii in programa scolara a religiei. Este si amendamentul pe care-l voi introduce la Senat impreuna cu un senator PD-L (n-am timp si nici chef sa caut liberali intre … liberali!) cind legea educatiei va veni la dezbatere in Senat.

    În Rada Supremă, dacă dumneavoastră ați propune o măsură similară (din câte știu există manuale de istorie și geografie a Ucrainei în limba română) deputații care v-ar sprijini ar fi calificați drept \”trădători ai neamului\”?

    Ca să pun în context situația, m-am adresat deputatului Ion Popescu, membru al Partidului Regiunilor din Rada Supremă a Ucrainei, care îl sprijină pe președintele Viktor Ianukovici, care e situația acolo.

    La noi intotdeauna in scolile minoritatilor nationale (acolo unde inca mai exista) toate obiectele, inclusiv istoria si geografia, au fost studiate in limbile minoritatilor. Si pe timpul imperiul austro-ungar si cel sovietic. Doar pe timpul lui Iuscenko si Timosenko au incercat sa treaca aceste obiecte la studierea in ucraineana. Noi am protestat! Noi suntem autohtoni si acceptam asimilarea! Dvs ce ne propuneti: sa renuntam la studierea obiectelor in limba materna? Chiar si scolile, care au rezistat si au mai ramas?

    Politicienii din România, care practică în majoritatea lor zilnic naționalismul de mucava nu au probabil habar de acest lucru și n-au auzit de principiul “ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” sau oricum nu vor să-l aplice.

    Încă o dată se justifică refuzul meu de a-i numi pe cei de la PNL “liberali”, așa cum refuz să-i numesc pe cei de la PD-L “democrat liberali”, pe cei de la PSD “social-democrați” sau pe cei de la PC “conservatori”, așa cum face superficiala presă din România.

    În România, după opinia mea, nu există liberal, democrat-liberali, creștin-democrați, social-democrați, conservatori, etc, ci doar peneliști, pedeliști, penețecediști, pesedicști, peciști, etc. Totul e o formă fără fond, potrivit principiilor democrației “originale”, preconizate de emanații revoluției acum 20 de ani, Ion Iliescu și Petre Roman.

    Asadar, domnule Muresan, nu numai ca politica editoriala a revistei ACUM nu s-a schimbat, ci principiile au ramas aceleasi.

    Iar cand Raymind Luca, unul dintre putinii parlamentari romani de tip occidental a reactionat primul la degustatoarea manevra de alianta PNL – PC, nu puteam sa nu-l sustinem, din moment ce revista ACUM militeaza pentru o politica pe principii doctrinare, or alianta PNL – PC si in perspectiva PSD numai asa ceva nu e.

    Favorita dumneavoastra, pana la proba contrarie nu s-a opus aliantei cu partidul de „centru-dreapta” condus de stralucitul exponent al acestei orientari, l-am numit pe Dan Voiculescu si atunci, domnule Muresan, unde sunt principiile? De ce sa sacrificam principiile noastre de dragul unei persoane care nu se dovedeste principiala, spre deosebire de Raymond Luca.

    Daca cumva sunteti microbist politic, am sa va dezamagesc, dar noi nu ne ocupam cu asa ceva. Nu doriti sa mai cititi revista pentru ca n-o sprijinim pe febletea dumneavoastra, e in regula. Nu e o mare paguba, daca numai pentru asta citeati revista. Se gasesec alti cinci sa va ia locul.

  • mariusmioc: (13-1-2011 la 02:23)

    Din activitatea domnului Raymond Luca cunosc mai ales cea legată de funcţia de preşedinte al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor (CPRD), pe care am comentat-o de altfel deseori pe blogul meu.
    Lipsa transparenţei mi se pare una din hibele importante ale activităţii domnului Raymond Luca. Dau exemplul a 2 contestaţii depuse de mine, deci cazuri pe care le cunosc personal, nu din auzite.
    Am contestat certificatul de revoluţionar a deputatului PSD Victor Socaciu, coleg cu Raymond Luca în Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor. Nu cunosc activitatea lui Socaciu la revoluţie, dar am observat că precedenta Comisie Parlamentară a Revoluţonarilor (condusă de un PSD-ist) a respins în unanimitate avizul pentru Victor Socaciu. După alegerile din 2008, cînd Victor Socaciu a devenit el însuşi membru al CPRD, această comisie îşi schimbă poziţia şi îi aprobă certificatul. Faptul mi s-a părut dubios şi am făcut contestaţie. Că mi s-a respins contestaţia aş putea înţelege, dar nu înţeleg de ce nu mi s-a explicat, atunci cînd mi s-a respins contestaţia, care sînt faptele deosebite în revoluţie făcute de parlamentarul PSD Victor Socaciu? Se face demagogie cu eliminarea impostorilor din rîndul celor cu certificate de revoluţonar, dar CPRD sub conducerea lui Raymond Luca nici în cazurile în care s-a depus o contestaţie oficială nu se simte obligată să arate care sînt faptele deosebite pentru care unii au primit certificat de revoluţionar. Se răspunde doar cu „contestaţia a fost respinsă”, fără nici o motivare. Vezi http://mariusmioc.wordpress.com/2010/05/06/contestatia-mea-cu-privire-la-certificatul-de-revolutionar-al-deputatului-victor-socaciu-a-fost-respinsa/
    Alt caz, Margareta Costea, soacra lui Mircea Geoană. Am făcut şi împotriva ei contestaţie după ce l-am văzut pe Ion Caramitru spunînd că a fost păcălit de Margareta Costea, care l-a făcut să dea declaraţie că dumneaei a fost la revoluţie, dar apoi, văzînd casetele cu înregistrările de la TVR, Caramitru şi-a dat seama că Margareta n-a fost acolo. Am ataşat la contestaţie înregistrarea video cu declaraţia lui Ion Caramitru.
    Din nou primesc răspuns că s-a respins contestaţia, dar tot fără motivare. Eu înţeleg, nu-i musai relevant că Ion Caramitru şi-a retras declaraţia, poate în dosarul Margaretei Costea sînt alte declaraţii care arată că ea a fost la revoluţie. Dar spune domnule care-s declaraţiile alea, măcar cînd există o contestaţie oficială! De ce te deranjează transparenţa, domnule Raymond Luca? Vezi http://mariusmioc.wordpress.com/2010/11/18/cprd-respinge-contestatia-impotriva-soacrei-lui-mircea-geoana/

  • Petru Clej: (13-1-2011 la 05:55)

    Domnule Mioc, vă va răspunde fără îndoială domnul Luca la acest comentariu în care printre altele vă faceți și publicitate. Am însă o rugăminte la dumneavoastră, vă rog să nu vă adresați domnului Luca la persoana întâi singular și să-i arătați respect, e clar?

  • Stefan N. Maier: (13-1-2011 la 09:17)

    Dl Mioc, pana una alta, din punctul meu de vedere, aveti „attention seeking syndrome” si, in ce ma priveste, nu cred ca d-l Luca ar trebui sa va raspunda. Singur scrieti: „Nu cunosc activitatea lui Socaciu la revoluţie” iar apoi: „am facut contestatie”. Pai daca ati facut contestatie „fiindca… nimic”, e normal sa fie respinsa „fiindca… nimic”.

  • Petru Clej: (13-1-2011 la 10:10)

    Și poate ar trebui să-și expună părerea domnul Mioc despre fondul articolului, propunerea ca Raymond Luca să fie ales lider PNL.

  • Raymond Luca: (13-1-2011 la 10:28)

    Domnule Mioc,

    Am revazut raspunsurile date de catre CPRD’89 la contestatiile dvs si in ambele cazuri raspunsurile au fost corecte. In cazul Socaciu vi s-a respins contestatia si vi s-a dat motivul: membrii comisiei au revazut dosarul (asa cum au revazut toate dosarele respinse fara un motiv de precedenta comisie), iar pe de alta parte, dvs nu ati adus un element de noutate, ci doar v-ati exprimat un dubiu.

    In al doilea caz, iarasi vi s-a motivat in raspuns ca toate dovezile, actele medicale, etc. sunt in buna regula, conform legii, deci contestatia dvs nu se sustine.

    Ce se pare ca nu vreti dvs sa intelegeti este ca CPRD’89 raspunde la contestatie, daca este sau nu de luat in seama, si nu va descrie tot dosarul persoanei contestate. Ar fi lipsit de logica si in acelasi timp lipsit de eficienta s-o facem.

  • Raymond Luca: (13-1-2011 la 11:38)

    Simt nevoia de a mai adauga citeva rinduri: dl. Marius Mioc este un revolutionar din Timisoara, ranit in Revolutie. Domnia sa are o preocupare care-l onoreaza, anume urmareste cu mare atentie tot ce se intimpla legat de Revolutie, revolutionari, comisie parlamentara, secretariat de stat pentru revolutionari. Este deci un om informat. Pe blogul domniei sale apar cu regularitate comentarii, de cele mai multe ori pertinente, precum si alte informatii utile din domeniu.
    Ar fi de dorit ca fiecare parlamentar, comisie parlamentara, sau departament guvernamental sa aibe un astfel de „ciine de paza” al societatii civile in coasta, sau mai multi, si poate in felul asta s-ar comite mai putine erori, ca sa nu mai spun fraude si / sau alte acte ilegale.
    Totusi si dl. Mioc este doar un om. Un om informat, dar care uneori greseste. Cea mai mare gresale pe care o savirseste este aceia ca isi inchipuie ca stie deja tot.
    O alta eroare, vadita in contestatia impotriva lui Socaciu, de exemplu, este aceia ca daca o comisie s-a exprimat odata, atunci este litera de lege. Si comisiile sunt formate tot din oameni, care, unii pot gresi, altii pot avea agende personale, care n-au de-a face cu legeea. Asa s-a intimplat in fosta comisie, cea din 2004-2008, cind o serie de revolutionari au fost respinsi de la avizare doar pentru ca faceau parte din asociatii neagreate de fostul presedinte CPRD’89. Motivele respingerilor de la avizare au fost ridicole, sau pur si simplu nu se sustineau. Mentionez ca acesti neindreptatiti au facut contestatii in perioada de avizare, deci in termen. Ce ar fi trebuit sa fac? Sa nu le fac dreptate? Cam asta contesta dl. Mioc si eu zic ca nu are niciun temei s-o faca.
    Sper ca dl. Mioc va citi aceste rinduri si ma astept sa faca un lucru normal: sa publice pe blogul personal aceste comentarii, precum si pe alte bloguri unde si-a postat propriul comentariu nedrept.

  • mariusmioc: (13-1-2011 la 15:09)

    Mulţumesc domnului Luca pentru răspuns.
    Domnia sa afirmă că vechea comisie (formată din oameni) a lucrat greşit, iar noua comisie, condusă de dumnealui, care a aprobat 93% din dosarele respinse iniţial de vechea comisie http://mariusmioc.wordpress.com/2010/08/16/efectul-adrian-viorel-nicolaescu-raymond-luca-asupra-preschimbarii-certificatelor/ a lucrat corect. Poate are dreptate, dar nu oferă nici o dovadă.
    Se pare că am aşteptări nerealiste de la politicienii români. CPRD „nu va descrie tot dosarul persoanei contestate. Ar fi lipsit de logica si in acelasi timp lipsit de eficienta”.
    Eu chiar asta mă aşteptam, să se descrie în răspunsul la contestaţie nu neapărat tot dosarul dar măcar acea parte din dosar pe care se întemeiază respingerea unei contestaţii. Exact cum într-o hotărîre judecătorească mă aştept să văd nu doar dispozitivul ci şi motivarea hotărîrii.
    Nu văd motiv să-mi micşorez pretenţiile de la politicieni şi cred în continuare că politicienii trebuie să-şi schimbe felul de lucru pentru a se adapta la pretenţiile mele.
    Pe de altă parte şi domnul Luca are aşteptări nerealiste de la mine: să public pe saitul meu comentariile făcute de dînsul aici. Publicarea pe saitul meu a luărilor de poziţie a politicienilor este la discreţia mea absolută şi nu mă simt obligat să preiau tot ce au scris politicienii ăştia în altă parte. Pe de altă parte, saitul meu e deschis comentariilor şi dacă domnul Luca doreşte să intervină acolo cu vreun comentariu, cum a mai făcut în trecut, îl asigur că nu voi cenzura.

  • Petru Clej: (13-1-2011 la 15:37)

    Domnule Mioc, vorba lui Shakespeare „you had your pound of flesh”, acum vă rog să nu monopolizați această discuție cu un aspect colateral (care evident vă interesează), pentru că articolul se referă la cu totul altceva. Articolul se referă la Raymond Luca potențial lider PNL, nu la obsesiile lui Marius Mioc. Este ultimul comentariu în care vă faceți publicitate pe care îl mai publicăm.

  • mariusmioc: (13-1-2011 la 15:38)

    În legătură cu problema de fond, alianţa PNL-PC, îmi îngădui o părere:
    Sînt omul care în 2004 a publicat ziarul ediţie specială „Revoluţia din 1989 şi minciunile lui Marius Tucă” http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/30/decembrie-1989-si-manipularile-lui-tuca/ iar în 2005 o carte întreagă cu titlul „Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional” http://procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/mmioc/revjurnat/default.asp.htm
    Fără nici o legătură cu Traian Băsescu am ajuns la concluzia că ceea ce face trustul de presă Antena – Jurnalul Naţional nu este jurnalism adevărat ci dezinformare securistă şi am acţionat pentru demascarea acestei dezinformări.
    De aceea consider greşită alierea PNL cu omul din umbră al acestui trust de presă, nu numai pe motivul trecutului de dinainte de 1989 ci şi datorită prezentului, activităţii lui Voiculescu (prin interpuşii săi) de după 1989.
    Simpatizez cu poziţia unor persoane precum Călin Popescu Tăriceanu, Raymond Luca şi alţii de a se împotrivi acestei alianţe.
    După părerea mea cea mai potrivită persoană pentru şefia PNL este Călin Popescu Tăriceanu. Omul are experienţă nu doar cu conducerea unui partid ci şi cu conducerea unei ţări (lucruri complet diferite) şi nu cred că are o imagine proastă în rîndul majorităţii românilor. Experienţa sa e o chezăşie că nu se va lansa în făgăduieli electorale demagogice, care poate ar aduce voturi dar ar fi neaplicabile, fiindcă chiar poate să-şi facă idee despre ce înseamnă transpunerea în practică a unei făgăduieli electorale (ceea ce bănuiesc că mulţi politicieni habar n-au).
    Este o părere de nemembru de partid, deci posibil nerelevantă.

  • Raymond Luca: (13-1-2011 la 16:00)

    Domnule Mioc,

    Pentru cineva care pretinde ca este foarte informat, chiar eu cred ca sunteti, va alegeti argumentele selectiv, exact asa cum va convin. Dar voi considera ca dintr-un motiv necunocut nu ati urmarit dezbaterile comisiei in 2009 cind s-au analizat diversele motive pentru care o serie de dosare au fost aminate, sau respinse de vechea comisie. Intre acestea, vestita lista Mazilu, sau o alta lista IMGB, presupus (!!!) a se afla in dosare si care ar fi fost suspecte de fals. In realitate, dupa studierea dosarelor, am descoperit ca aceste probe nu se afla in multe din dosarele respective si ca in realitate motivul respingerii a fost doar faptul ca respectivii revolutionari faceau parte din asociatii neagreate de fostul presedinte al CPRD’89, ex-secretar de stat, acum condamnat pentru delapidare si alte fraude. Deci un om de mare probitate. Iar atunci cind se regaseau respectivele liste, nu existau motive sa credem ca avem de-a face cu falsuri. Toate aceste informatii sunt publicate pe site-ul CPRD’89 in 2009 in diverse sedinte in care au fost discutate astfel de cazuri.
    Dvs ati vrea ca scrisoarea de raspuns din partea CPRD’89 sa arate cam asa: contestatia dvs se respinge din motivele x, y, z, asa cum v-am raspuns de fiecare data, dar suplimentar ati mai vrea sa va punem la dispozitie alte probe din dosar care confirma faptul ca persoana respectiva este un revolutionar autentic. Si asta pentru cca. 1000 de contestatii cite au fost inregistrate pina pe 7 ianuarie 2011! Nu ajunge faptul ca raspund la mii de astfel de petitii, contestatii, sute de intimpinari in justitie, etc., mai vreti sa scriu adevarate romane!
    Domnule Mioc, veti insa satisfacut. SSPR a cerut si CPRD’89 a sprijinit alocarea bugetara ca o arhiva online a tuturor dosarelor sa devina publica. Pentru moment nu a fost aprobat amendamentul CPRD’89 in acest sens la dezbaterea in plen a bugetului pe 2011. SSPR va incerca s-o rezolve la proxima rectificare de buget si CPRD’89 va sprijini din nou aceasta initiativa. Daca nici la rectificare nu se va reusi, vom incerca inca odata si la dezbaterea bugetului pentru 2012. Si totul ca dvs si oricine este interesat sa poata vedea continutul oricarui dosar din arhiva SSPR. Asa cum sigur cunoasteti, art. 8 di L341/2004 privind elementul de noutate nu este restrictionat de un termen.
    Nu-mi faceam iluzii ca veti publica comentariile mele pe site-ul dvs. Cum spuneam si inainte, procedati selectiv si postati doar ce va convine. In felul asta aratati exact ce sunteti: profund in admiratia propriei persoane si a „adevarului” dvs si dispretuitor la adresa „politicienilor astia” care indraznesc sa aibe si alta opinie.

  • Stefan N. Maier: (13-1-2011 la 17:04)

    D-l Mioc,
    Din acest moment va invit sa propuneti un articol pe tema care va intereseaza, pentru a nu se deturna discutia. Mare grija insa: ACUM nu publica materiale pe principiul „te acuz, dovedeste ca esti nevinovat” atat de dragi comunistoizilor din toate tarile uni-s-ar pe alta planeta! ACUM va publica materiale in spiritul „iata de ce esti vinovat, apara-te!” (evident, cu verificarea prealabila a acuzatiilor).
    Deci rog echipa de moderatori, daca interventiile d-lui Mioc nu sunt in legatura cu subiectul articolului sa le directioneze spre „gunoi”.

  • digital: (7-2-2011 la 13:28)

    *Ce a făcut Raymond Luca pentru PNL de-a lungul întregii sale cariere?*

    Din 2008 este senator ales în Colegiul 2, Circumscriptia 43 Strainatate, reprezentând diaspora română din America de Nord, America de Sud, Africa, Oceania şi Orientul Mijlociu.
    Cred ca ati uitat:ANTARCTICA

    good job!!

  • Daniel Macovei: (7-2-2011 la 15:06)

    Domnule digital, ce ati facut dumneavoastra pentru PNL de a ajuns ce a ajuns? Intrebarea dumneavoastra este tipic FSN-ista si trasneste a rea credinta amestecata cu ceva prostie. Daca mai stiti expresia din gazetele de dinaintea primului razboi mondial, PNL-ul actual a format „monstruoasa coalitie” de acum. Asta si cu ajutorul unora ca dumneavoastra, (digital mic si anonim, chibitz politic caruia i-i put picioarele). Senatorul Raymond Luca a criticat deschis orientarea sefului actual al PNL si bine ar fi daca ar forma o grupare liberala asanata de toti oportunistii care numai liberali nu se numesc.

  • Laș anonim care se ascunde sub aliasul "digital" cu adresă de email fictivă digital012003@yahoo.com: (8-2-2011 la 02:17)

    domnule DANIEL morar sau monica MACOVEI.in primul rand,daca ai sustine liberalismul, ar trebui sa inveti sa vorbesti civilizat si sa nu jignesti.cred ca tipul de atitudine pe care l-ai expus mai sus ti se potriveste de minune.

    degeaba mi te adresezi la persoana a 3-ia daca spui ceea ce spui,asa ca nu o sa ma obosesc sa-ti trimit adrese la persoana intai(dar asta e o alta poveste)
    daca doresti ca PNL sa aiba soarta PNTCD si sa nu-si mai regaseasca identitatea generatii multe de aici incolo,din cauza incompetentei si impotentei gandirii ideologice a unor lideri care nu-si ajusteaza viziunea in functie de momentul istoric pe care-l traverseaza,e problema dumneatale.
    oportunisti cu ochelari de cal se vor gasi tot timpul,lideri carismatici de asemenea,dar sa nu intelegi ca este in pericol identitatea structurii prin nereprezentare in conducerea coerenta a tarii pe o perioada nedefinita de timp,este o crima pentru dezvoltarea si evolutia acelei ideologii.

    dar d-vostra puteti ramane la nivelul de gandire pe care l-ati debitat mai sus.faceti un mare serviciu ideologiei politice,oricare ar fi ea.
    cu deosebit respect!

  • Petru Clej: (8-2-2011 la 02:38)

    Domnule sau doamnă „digital”, vă avertizez:

    1) lăsați grosolăniile cu Morar sau Macovei, domnul Daniel Macovei este numele real al persoanei respective, spre deosebire de dumneavoastră care vă ascundeți cu lașitate sub anonimat.

    2) Nivelul dumneavoastră submediocru se observă din faptul că vă limitați la bășcălie în loc să comentați articolul.

    3) Nu știți ce este acela respectul.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Marcel Iancu – evreu și sionist (1)

Intre 12 si 14 decembrie 2010 a avut loc la Ierusalim o conferinta internationala pe tema "Avangarda romana intre Bucuresti,...

Închide
3.145.115.195