caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Religie, credință și intoleranță

de (12-10-2008)

Acest editorial nu era programat să apară luni 13 octombrie. De fapt nici nu era scris și nici nu-mi venise ideea să-l scriu.

Am decis să-l scriu ca urmare a unui e-mail cu înjurături primit de la un fost colaborator al revistei ACUM, Cicero Limberea.

E-mailul, ca răspuns la articolul meu “Dinastia Isus și impostorul Pavel”, nu e reproductibil, însă pot să vă spun că domnul Limberea, un presupus creștin practicant, l-a inclus în înjurături pe Dumnezeu, încălcând interdicția biblică de a lua numele Domnului în deșert.

Pentru cei care nu-l cunosc, domnul Limberea scria articole economice și, din când în când în calitate de auto-proclamat expert religios mai scria câte un articol pe teme religioase.

Criticile mele la adresa unui astfel de articol care conținea greșeli factuale și de interpretare flagrante, au determinat reacția grosolană a domnului Limberea și retragerea sa de pe această pagină, nu înainte de a se fi dezvăluit ca un antisemit și un negaționist violent al Holocaustului.

E-mailurile cu înjurături și amenințări cu violența sunt o metodă frecventă folosită de domnul Limberea, după cum poate confirma și directorul fondator al revistei ACUM, Ștefan Niculescu Maier, în casa căruia domnul Limberea a fost oaspete.

Pe lângă e-mailul de la Cicero Limberea, am primit unul foarte scurt, cu înjurătura reproductibilă “Hai sictir!” de la o anume Kirya, cunoscută pentru contestarea vehementă a principiilor editoriale ale revistei ACUM și un altul plin de insulte, pe care l-am împărtășit unora dintre colaboratorii revistei, de la Iulia, fundametalistă creștină și exponentă tipică a violenței de limbaj.

Articolul menționat precum și unul mai vechi, „Rabinul Yehoshua și creștinătorul său, Shaul din Tars”, seria de articole privind disputa creaționism contra evoluționism și editorialul lui Ștefan despre relația știință-religie au generat o stare de iritare vizibilă printre cei care se pretind a fi credincioși.

Cu excepția însă a lui Alexandru Timoschenko, care a scris un elegant editorial în sprijinul relației de complementaritate dintre știință și religie, reacțiile au fost aproape toate în registrul iritat până la violent, cu o lipsă flagrantă de argumente sau cu folosirea unor sofisme pentru a evita răspunsuri tranșante la întrebări clare precum: “Care e vârsta universului?” sau „Credeți în imaculata concepțiune, înviere și natura divină a lui Isus?”

Argumentul ‘comunist’

Ce este întristător este încercarea unora de a folosi argumentul “comunist”, adică voi cei de la revista ACUM procedați precum comuniștii pe vremea când persecutau credincioșii.

Argumentul este stupid și denotă un provincialism intelectual deprimant, dovedind că unii absolutizează experiența lor din România comunistă, aruncând în derizoriu o dezbatere care are loc oriunde în lumea liberă în ziua de azi.

Dacă e vorba de intoleranță, atunci ea vine din partea celor care se pretind religioși și are repercusiuni grave în România de azi, după cum se poate vedea și din acest mesaj al unui tânăr.

“Am să-ţi spun o poveste adevărată..pe care am scris-o pe blogul meu sub altă formă, special ca să nu iasă scandal. România este plină de prejudecăţi, ceea ce împinge românii la minciună! Sunt în clasa a XI-a la un profil uman, şi din păcate, mai fac ore de religie…ore în care trebuie să simulez credinţa. Ba, mai mult, pentru că urăsc atât de mult materia şi doctrina, în sine, am inceput să scriu articole pentru o revistă religioasă, pe care primesc note. Totul ca să nu invăţ. Partea proastă e că n-am călcat niciodată într-o biserică…şi că,
odată cu publicarea pe internet a poveştii, nu ştiu cât o să mai dureze mica mea șaradă…
Nu ştiu de ce am scris comentariul ăsta..poate că vroiam să mă descarc psihic, şi acum am găsit ocazia…”

Unii dintre cei care au reacționat în paginile revistei ACUM au folosit termenul “blasfemie”. Am să repet, în secolul XXI, la o revistă ca a noastră nu acceptăm acest termen.

Ce va urma? Cei care reacționează astfel n-au învățat nimic din drama lui Salman Rushdie, autorul “Versetelor satanice” care a trebuit să îndure ani grei de teroare din cauza isterizării a milioane de musulmani.

În paginile revistei ACUM au semnat (și slavă Domnului că au dispărut de aici) fundamentaliști religioși.

Veți spune că e dreptul lor să se exprime. Da numai că de la fundamentalism religios la fanatism și violență nu e decât un pas, după cum arată crizele de furie ale lui Cicero Limberea.

De altfel, domnul Limberea mi-a trimis ulterior un e-mail de amenințări, spunându-mi că risc să am soarta lui Salman Rushdie și că nu am voie să scriu așa ceva. „Eu personal ca și alții mă simt ofensat și cred că aș face justiție divină dându-ți un ciomag în cap”, scrie fostul colaborator al revistei ACUM.

În plus, așa cum am spus și cu alte ocazii, fundamentalismul religios – în cazul nostru creștin – e însoțit mai întotdeauna de alte manifestări precum naționalism exacerbat, xenofobie, rasism, antisemitism, negaționism sau homofobie.

Și am să-i răspund și colaboratorului nostru care m-a acuzat că aș vrea să “obțin simpatia comunității evreiești”.

Eu cred că e mai mult decât evident, chiar dacă citești revista ACUM, nemaivorbind de alte publicații și bloguri că antisemitismul e un fenomen extrem de răspândit, care proliferează pe ignoranța crasă care, după cum se poate vedea și aici, ne înconjoară.

Și a-l combate, atunci când mulți dintre cei care ar trebui s-o facă bagă capul în pământ cu lașitate, este un gest firesc.

Dezbatere deschisă

Ignoranța și uneori reaua credință pleacă adeseori de la însuși clerul ortodox. Vă reamintesc reacția violentă a unui tânăr prelat ortodox pe aceste pagini http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=ecouri&id=7829.

Vă pot pune la dispoziție și un interviu pe care l-am făcut cu un călugăr român de la Biserica Nașterii lui Isus de la Bethlehem, care susținea că cele trei religii monoteiste nu au un Dumnezeu comun, că musulmanii se închina la Mahomed și că Isus va veni atunci când pământul se va crăpa și va înghiți cele două moschei (El Aksa și Domul Stâncii) de pe Muntele Templului de la Ierusalim.

Și dacă un cleric dovedește astfel de ignoranță, ce să mai vorbești despre laici?

Cum să reacționezi când un cititor scrie cu cea mai mare seriozitate pe pagina ACUM că omenirea are 6000 de ani vechime, așa cum scrie în Biblie?

Îi întreb pe cei iritați de dezbaterea din revista ACUM: sunteți de acord ca în școală să se predea așa ceva, chiar dacă ar fi vorba de copiii și nepoții voștri?

În Occident apar frecvent cărți extrem de controversate de felul celor recenzate de mine în paginile revistei ACUM, pe măsură ce tot mai mulți istorici și teologi se implică în dezbaterea privind divinitatea lui Isus – dogmă care se clatină din toate încheieturile.

Surprinzător este faptul că reacțiile cele mai vehemente în revista ACUM provin din partea acelora care trăiesc în Occident.

Pe ce lume trăiți oameni buni? N-ați învățat nimic în anii trăiți într-o societate normală? Vreți să luați experiența comunistă și s-o întoarceți pe dos?

Ecouri

  • David Kimel: (12-10-2008 la 00:00)

    Pe mine subiectul atins de domnul Clej ma intereseaza mai putin decat intrebarea: cine are dreptul sa se considere Roman? M-am nascut in Romania la fel ca si parintii mei, am facut scoala in Romania, am muncit, m-am casatorit cu o romanca, am dat nastere la doi copii in aceasta tara si toata viata am purtat pe umeri porecla de Jidan. Iubesc aceasta tara, in vinele mele curge sange romanesc si nu admit nimanui sa pretinda ca daca nu esti crestin ortodox nu te poti numi fiu al tarii in care te-ai nascut.

  • Zorba: (12-10-2008 la 00:00)

    As putea incepe ecoul meu cu „incredibil”. Din pacate e cit se poate de credibil. Oamenii devin fanatici religiosi pentru ca sint incurajati de catre clericii romani. BOR se afla intr-o ofensiva uriasa (asa cum va fi si catedrala mintuirii neamului).

    De 18 ani se construiesc mii de biserici, foarte multe printre blocuri de locuinte, biserici urite, kitschuri, cu picturi grotesti, contrastante cu vechile biserici, oamenii sint amenintati de preoti ca daca nu-si fac semnul crucii cind trec pe linga biserica vor ajunge in iad… of.

    Slujbele nu se mai tin numai intre peretii bisericii, ci razbat afara, vuind prin boxe de mare putere, de parca ar fi discoteca si nu biserica.

    Si sa va spun cum se procedeaza in scoli, in cazul in care unii parinti nu vor sa-si dea copiii la orele de religie, ca stiu din sursa directa: se fac presiuni la adresa invatatoarelor si a directoarelor, astfel incit orele de religie sa fie puse la mijlocul orarului, nu la inceput sau la sfirsit, asa incit ora „facultativa” de religie sa devina obligatorie, inytucit raspunsul la intrebarea „ce va face copilul meu de clasa I in timpul orei de religie?” este, si n-o sa credeti „scoala nu-si asuma responsabilitatea”. Asta se numeste fanatism religios institutionalizat, sau poate sint eu nebun…
    In fine, domnule Clej, parerea mea e ca va luptati cu morile de vint, fanaticii ramin fanatici. Ei poate ca nici nu-si dau seama ca sint voluntari in razboiul pe care-l duce clerul ca sa nu-si piarda clientii la cutia milei, in aceasta mega-afacere de miliarde de euro, neimpozitata si uluitor de profitabila care este biserica.

    Cit despre reactia unora cu comunismul, stati linistit, atita-i duce mintea. Am primit si eu asemena remarci, eu care cred ca am un dosar cit turnul Goliei la Secu. Lasati-i in pace. Daca o anumita stare ar durea, ar rage saracii de ei de durere, dar fiindca nu doare, fac si ei ce stiu mai bine: ameninta.

  • Anton Constantinescu: (12-10-2008 la 00:00)

    Datoria jurnalistilor, si nu numai a lor, este sa spuna adevarul si numai adevarul.

    Fiindca tot am scris despre Einstein, mai adaug un citat din cele spuse de el: „Cei care cunosc adevarul nu numai ca pot, dar AU DATORIA sa spuna adevarul”.

    Intrucat sunt si eu in Romania acum, am auzit diverse grozavii despre orele de religie, dar si traditionala reactie a romanilor (chiar si elevi) la constrangere: se creaza o reactie de respingere. Unii „profesori de religie” si-au intrebat elevii: „nu-i asa ca nu vreti sa discutati tampenii cu mine???”

    Nu exista nici o metoda mai buna sa-l faci pe un om sa urasca religia decat sa incerci sa i-o bagi pe gat prosteste!

  • George Gross: (12-10-2008 la 00:00)

    Dialogul este una din marile învăţături şi mod de dezbatere moştenit de la elenişti.
    Această REVISTĂ este Agora, deci să o respectăm, respectîndu-ne.

  • Petru Clej: (12-10-2008 la 00:00)

    Domnule Kimel, nu numai că unii antisemiți folosesc termenul „jidan” (cei mai „scuturați”, cum ar fi cei care vizitează pagina ACUM și-și mai dau din când în când cu părerea pe aici au prudența să nu-l folosească – cel puțin în public) dar mai trimit și la dex, pretinzând că e un cuvânt ca oricare altul al limbii române.

  • Anton Constantinescu: (12-10-2008 la 00:00)

    Domnule Kimel, nimeni nu are dreptul sa va nege apartenenta dvs la poporul roman. De altfel numai dvs decideti in aceasta privintza!Va pot da exemplul meu: desi din punct de vedere „etnic” si lingvistic toti stramosii mei despre care stiu au fost romani, ba unii dintre ei romani nationalisti, azi sunt destui care m-ar considera „neroman”.

    Sunt cei care imi adreseaza injururii pentru orientarea mea sexuala, cei care sustin ca homosexualii trebuie fie „bagati la puscarie” fie „alungati din tara”. Iar acestia, dupa un sondaj recent de care am aflat aici in Romania, reprezinta 68% din populatia Romaniei.

    Dar eu nu le dau dreptul sa decida nici asupra soartei mele (cum vedeti revin mereu in Romania, pentru ca exista si oameni de calitate, la care tin) si nici asupra starii mele de spirit, care este constant pozitiva, datorita convingerilor mele clare.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Moartea unul laureat al premiului Nobel: George Emil Palade

Stiinta universala are destule exemple de specialisti romani de mare valoare, recunoscuti pe plan international, dar numai unul din ei...

Închide
54.210.143.119