Am greşit şi eu destul de mult, scriind vrute şi nevrute. Un autor american, Scott Adams, părintele personajului Dilbert (mult mai cunoscut decât autorul lui), spune că lumea e prea complexă pentru a avea în permanenţă numai păreri deştepte despre ea, aşa că majoritatea timpului ne-o petrecem purtându-ne prosteşte. Uitându-mă mai atent la mine, îmi dau seama că, în ceea ce mă priveşte, cam are dreptate.
Conştiinţa prostiei însă, parcă îl face pe om mai puţin rău, sau cel puţin aşa mi se pare. Pe aceeaşi linie logică cred că în rolul de jurnalist pe care mi l-am asumat uneori nu am greşit în mod inteligent, adica pentru a induce în eroare, ci am greşit cumva sincer, chiar fără să cunosc adevărul. Sesizaţi diferenţa…
Pe de altă parte, ajungând să deosebeşti în propriul comportament o zi buna de una rea, o reacţie inteligentă de una greşită, apare riscul de a începe să-i percepi şi pe ceilalţi în mod ceva mai obiectiv. Aşa am ajuns să consider că majoritatea presei şi a jurnaliştilor din România se află, în pofida a ceea ce am putea numi o stare de conştiinţă înaintată în raport cu majoritatea cititorilor, totuşi încă într-o zonă plină de tenebre şi înapoiere faţă de ceea ce ar trebui să fie ziaristica, în epoca în care trăim.
Care sunt principalele boli de care se suferă? Voi enumera doar câteva:
Frecţionita
Frecţionita este înclinaţia subtilă a ziaristului român de a se „da” cu cititorul. Ziaristul pus pe frecţionită va căuta să-şi facă cititorul să se simtă cât mai bine, să-i aţâţe pornirile viscerale către spânzuratul, cel puţin simbolic, al „duşmanului”. Evident, Binele şi Răul sunt clare în articolele frecţionistice, iar „Ziaristul român” este indubitabil exponentul Binelui. Forma eruptivă a frecţionitei este pupincurismul – îndelung exersată sub dictatura ceauşistă dar având totuşi semnificative sechele.
Urechita
Boală veche şi cam incurabilă, Urechita este nimic altceva decât scrisul după ureche. Afirmaţii neverificate, neînsoţite de o rezervă menţionată în clar până la o posibilă confirmare, broderii pe teme din auzite de la televizor sau de pe scara blocului reprezintă un loc prea comun ca să-i mai acordăm spaţiu aici.
Papalismul
Emiterea de „Bule Papale”, de preferinţă într-un fel de „nouă latină” a timpurilor noastre (barbarisme, neologisme, diverse agramatisme puse la un loc în mod pompos) dar care totuşi pare să aibă un sens, califică în categorii ireductibile evenimente, oameni, atitudini, fapte. „Ziaristul român” nu dialoghează, nu răspunde la e-mailuri, nu corectează erorile care i se semnalează, nu mulţumeşte. Este pur şi simplu divin prin definiţie.
Fudulismul
Ar fi trebuit s-o trec prima, pentru că „Ziaristul român” nu scrie pentru public în general ci pentru a fi remarcat de public. Nu scrie într-un limbaj simplu, pe înţelesul tuturor, ci îşi etalează vocabularul (adesea foarte sărac, de altfel). Faptele însele se găsesc pe un plan secundar – contează interpretarea „Ziaristului român”.
Mă opresc aici, invitându-vă (nu din frecţionită, vreau să sper) să adăugaţi şi alte boli ale ziaristicii româneşti contemporane pe care le consideraţi semnificative. Vă invit totodată (nu din papalism, vreau să sper) să reflectaţi asupra opiniei pe care v-o supun atenţiei şi anume ca România merită o presă de un tip nou (nou pentru România, căci jurnalismul profesionist, de înaltă clasă nu mai trebuie inventat, el există şi funcţionează în multe ţări, în special în SUA şi Marea Britanie).
Dacă ajungeţi la aceeaşi concluzie cu mine, pe care o împărtăşeşte şi Petru Clej, Redactorul Şef ACUM, avem rugămintea să ne ajutaţi să facem şi ceva concret:
Începând cu 1 Septembrie, vom organiza o Practică Jurnalistică prin Corespondenţă. În cadrul acestui program ne propunem efectiv să lucrăm direct cu tineri care doresc sa îmbrăţişeze meseria de jurnalist şi să-i îndrumăm pe o cale prin care să evite cel puţin bolile sus-menţionate…
Cei cu care vom lucra nu vor primi diplome sau posturi. Dar vor avea recomandările noastre personale, în scris. Dacă cunoaşteti pe cineva care este interesat(ă) de această experienţă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa editor@romanialibera.com.
Spuneţi tuturor cunoştinţelor dv. care nu ştiu deja, că este important a se lăsa spaţiu numai DUPĂ semnele de punctuaţie. Pe curând!
O buna idee.
Cine are urechi sa auda, cine are ochi ar trebui sa vada, ca Romania se indreapta spre….nu stiu unde!
Pacat de marea majoritate a romanilor care sunt oameni de calitate, dar sunt condusi de o „clasa politica” fara valoare, ceea ce se rasfrange implicit asupra intregii tari.
Am avut nefericita onoare de a cunoaste pe cativa dintre acestia si stiu ca in afara de interesul propriu si setea de inavutire pe orice cale nimic altceva nu-i caracterizeaza.
Sper din suflet ca noua generatie sa fie in stare de a schimba ceva…mai sper!
Editorialul Domnului Maier vine sa sublinieze ceea ce ar trebui sa se intample intr-o presa scrisa civilizata si democratica. Din pacate multi jurnalisti romani de azi practica slugarnicia si traseismul in propriile lor interese. Sunt platiti sa fie DE_FORMATORI de opinie si conduc masini de lux, se bucura de privilegii(ca si in trecutul ceausescian) si uneori nu fac decat sa serveasca grupuri de interese ( magnatii noi romani sau un partid sau altul). Oare exista impartialitate, vederi de ansmablu obiective ?
Sunt consternat sa aflu ca masa de oameni abia platindu-si chiria, mancarea (intr-un salariu de aproape 100-250 Euro) nu beneficiaza prea mult de posibilul impact al celor ce scriu asupra vietii.
Ultimele stiri de senzatie denota discrepante ale absurdului: copii de 11 ani violati de proprii parinti sau unchi versus un deschizator de sampanie platita cu 15000 Euro la Mamaia; pe plaja din Mamaia apar dansatoare obscene pe plaja ca distractie inedita versus copii sarsci in diferite sate din Alba, incapabili sa mearga la scoala din lipsa de mijloace financiare.
Nu vreau sa cad in pacatul sustinerii ca ziaristul ar trebui sa fie un populist, dar sa ma ierte zeitatea scrisului jurnalistic ii dau dreptate 100% Domnului Maier: Oare trebuie sa abordam un limbaj bombastic si fudul ? Cui ne adresam cand scriem si cu ce contribuim ?
Un jurnalist de profesie este pe teren, are mereu cu el creionul bunelor intentii si ar trebui sa se supuna unei cauze nobile, nu unei simbrii.
Salut initiativa saptamanalului online Acum.tv si sunt printre primii dornici sa deprind cateceva din arta jurnalistica.
Asa e, Stefan. Jurnalistul roman trage la aceeasi caruta cu politicienii si patronii care il platesc.
Nu cred, insa, ca „cititorii” (ca si telespectatorii) romani sunt de compatimit, pentru ca, altfel nu imi explic cum investesc atata interes in lectura si vizionarea presei de proasta calitate si influentata politic.
Romania are nevoie nu numai de „noi” jurnalisti, are nevoie si de „noi” cetateni.
Ștefan, aș mai adăuga aici două lucruri:
1) jurnalistul român nu știe să scrie o știre. Dar aici nu e numai vina lui (a ei), ci a educației idioate pe care a primit-o în școală, când la compunere i se spunea că trebuie întotdeauna urmărită structura introducere-cuprins-încheiere.
În țările anglo-saxone când faci une eseu trebuie întotdeauna să începi cu esențialul, un mic rezumat într-un paragraf ca să captezi atenția.
Foarte des vezi articole în presa din România începând cu background-ul, uneori chiar cu cel istoric.
2) jurnalistul român este extrem de provincial. Pentru el (ea) România e buricul pământului, în care se petrec numai lucruri ieșite din comun de pe întreg Mapamondul, pozitive sau negative.
Lipsa punerii în context este o boală gravă a jurnalismului din România.
Aș spune că în comparație cu alți profesioniști – medici, avocați, oameni de afaceri, artiști, ingineri – jurnaliștii din România sunt printre cei mai puțin competitivi în comparație cu omologii lor occidentali.
Bine venit articolul.
Mai exista citeva posibilitati:
– ziaristul roman (de fapt jurnalistul caci si cei de la televiziuni/radio sunt implicati) este mituibil; in 2002, la Calarasi, pentru 3.000.000 lei vechi, iti aparea poza la jurnal, cu un mic articolas laudativ; ei nu alearga dupa subiect de senzatie (cu exceptia „faptului divers” de la Politie/tribunale – asta imi aminteste de o carte „In culisele faptului divers” scrisa de Stefan Zidarita la sfirsitul anilor ’60-; probabil jurnalistii romani nu au depasit mentalitatea din perioada respectiva) asteapta sa vina „subiectele” la ei;
– atunci cind se scrie despre o tema stiintifica, nu sunt amintite si celelalte ipoteze (si sustinatorii lor; nici chiar in revistele stiintifice); dar in general stiinta, nu prea apare in presa; si in nici un caz, nu sunt citati autorii teoriilor vehiculate de presa;
– ziaristul roman este, uneori, pe rampa de lansare pentru viata politica sau pentru administratia publica; cele 3 cazuri pe care le cunosc, prezinta si prostul obicei de a fi „urcati” in schema (direct, sau in timp) tocmai de cei pe care-i injurau mai abitir in articolele lor; te intrebi daca sunt simpli demagogi sau au fost tot timpul agenti „sub acoperire” (injurind in gura mare in articolele minore, puteau sa devieze interesul opiniei publice in probleme importante);
In general, este clar ca ziaristul roman nu este interesat de opinia publica si cititor.
Ziaristii romani au fost total sub asteptari. Ma tineam de cap cand citeam bazaconiile domnilor Bacanu si Sorin Rosca Stanescu. Nu au avut nici o etica, si ei nu erau exceptii.
Dar macar acum, dupa doua decenii, ar fi cazul ca ziaristii sa nu se ascunda dupa deget si sa arate cu degetul situatia reala. Zecile de mii de copii saraci care nu sunt nici macar alfabetizati! Apoi oligarhii care din castiguri de doua miliarde de euro nu dau nimic copiilor saraci!
In America aceasta ar fi la originea unui scandal major!
Si altceva: cum se poate ca o rafinarie si un intreg combinat chimic, care au fost facute din banii supti de la popor, cu utilaje de prima mana, (cum nu se obisnuieste sa se faca in Occident, unde se cumpara utilaje vechi cand se poate); deci cum se poate ca o asemenea investitie sa nu produca un dolar pe mana statului si odata vandut pe nimic, sa fie vandut cu…miliarde de euro?
Nu sunt curiosi ziaristii de acest mister???
Nu cred ca trebuie sa fiti dezamagit. Sau, puteti fi, daca nu ati analizat situatia de plecare si modul de rezolvare.
Initial,posturile au fost ocupate de fostii…In toate domeniile. Cind s-a dat drumul la „privatizare”, toti au inceput sa se gindeasca la cum sa faca avere, cum sa vinda ceva. Ce? Judecatorii au inceput sa vinda dreptate, politisti-procurorii au inceput sa vinda protectie, politicienii au inceput sa-si gaseasca matusi, jurnalistii (si noii patroni) au inceput sa vinda imagine publica.
Tinerii, au fost educati de mici sa dea mita la scoala, la examene. Ei si-au cumparat posturile de la batrini, care voiau sa aiba o pensie linistita din punct de vedere material. Asa a fost pest tot. Si inca mai este. Nu trebuie sa va mire situatia.
Valoarea nu este promovata. Doar banii si „descurcaretii”. Ceilalti, sunt tinuti premeditat in afara zonelor de putere. A tuturor zonelor (politica, justitie, presa, afaceri, cultura-cercetare.)
In plus, multi dintre cei de generatia mea (40-60 ani), spun deschis ca ei au „misiuni” in localitatea, institutia sau biroul in care lucreaza. Ei sunt tinuti si promovati, datorita vechilor misiuni comunisto-nationaliste. Si ei isi aleg urmasii (urmasele) conform vechilor criterii.
Va asteptati la prea multe lucruri de la tineri. Cei care au studiat in tara au fost dresati de mici, cei care au studiat in afara, sunt tinuti pe „banca de rezerva”. Cei coruptibili sunt sistemati promovati. Peste tot. Cei corecti,sunt boicotati si „blocati la mantinela”.
Cred ca birourile de cadre trebuie sa fie masiv reformate. In primul rind, legile de functionare si posibilitatile de control-supraveghere a functionarilor.
In ce priveste rafinaria, de ce va mira? Mai toate intreprinderile de stat mergeau in pierdere. Acum, cele privatizate, aduc profituri. Mai sunt firme „pe actiuni” (Gerovital fost Miraj, Aviatia utilitara Bucuresti, etc.) care nu produc dividende. Dar in rest…
Nu sunt fan al domnului Patriciu, dar nu-l invidiez (are o situatie foarte grea in Orient, facind joc de balanta intre Rusia, UE, SUA, Romania si tarile producatoare de gaze/petrol). Din cite stiu, are o fundatie care finanteaza tinerii in diferite domenii. Depinde cum este administrata. Deci, cine sunt cei care iau contact cu tinerii si aproba direct sumele. Din pacate, se rezuma doar la tineri. Uita ca actul de cultura (cartile) se scriu la virste mai inaintate. Si intelectualii nu au bani (in tara asta) pentru a-si putea publica lucrarile. Iar editurile, desi private, nu lucreaza fara mita sau ordine „de sus”. Asta denota necunoasterea problemelor sau dezinteres. Plus fetisizarea tineretului. (De fapt, fideli scolii care i-a format, nimeni nu depaseste sfera sa de actiune. „Parohia” sa. Daca intra in alt domeniu, sare cu gura unu cu „misiune”.)
Mai este pina la normalitate. Nu va mai mirati de nimic. Tocmai din acest motiv, lupta politica este tot mai indirjita. (Vedeti bataile si crimele din ultima campanie electorala.)
Multumiri pentru ecourile postate – o indicatie ca suntem pe aceeasi lungime de unda.
Ionut ridica insa si problema schimbarii publicului. As adauga aici ca, daca nu i se inseala asteptarile, publicul se schimba, incet dar sigur. Publicul este ca un copil.
O dovada la indemana a schimbarii naturale a preferintelor cititorilor este cresterea popularitatii Revistei ACUM, datorata contributiei colaboratorilor (dintre ei, multi ati postat ecouri chiar la aceasta propunere de material!).
De asemenea, evitand stimularea comportarilor tenebroase care se manifesta in orice multime oriunde s-ar afla ea, se ajunge la acelasi rezultat: o crestere a nivelului de educatie si a necesitatilor intelectuale.
Cu alte cuvinte, Ionut, nu ma bazez pe schimbarea publicului ca sa ma comport diferit, ca sa scriu diferit. (Vezi si comparatia cu copilul). Rolul meu, daca ma pretind intelectual, nefiind neaparat acela de a educa (nu cred in perceptele astea de tip socialist) este totusi de a cauta sa fiu un exemplu personal, de a incerca sa fiu mai bun pentru mine insumi.
Iar daca cei care ne citesc gasesc in oferta aceasta (multiplicata prin fiecare editor in parte, prin fiecare dintre voi!) un exemplu de urmat, cu atat mai bine.
Revin mereu si mereu la cunoscutele cuvinte ale lui Gandhi: „Fii schimbarea pe care o astepti in lume”…
Am asteptat o schimbare, am sperat, inca mai astept dar uitandu-ma in jur incep sa devin sceptica punandu-mi tot mai des intrebarea ROMANIA INCOTRO? E OARE PREA TÂRZIU!?
Fost-a odată o ţară de vis
cu crânguri înflorite,
cu munţi
ce-şi mângâiau crestele cu raze de soare
şi codri seculari ce îmbracau
a pământului aprigă frământare!
O ţară cu oameni semeţi şi frumoşi
construind redute din trupuri,
cu glasuri de ciocarlii,
cu obrazul azimă aburindă,
ce-şi cântau dorul
acompaniind izvoare!
A fost odată o ţară de vis
în care poetul rătăcea prin păduri,
printre stele, mergea la pas apoi se oprea
să-ncingă jocuri alături de iele.
Iubită-i era feerica lună
iar setea-şi potolea la o rece fântână!
A fost odată o ţară de vis,
cu oameni frumoşi şi bogaţi,
cinstiţi şi cu suflet curat.
O ţară în care, Dracula-ţi dădea mâna
să treci munţii doar să-i fii aproape.
Ştefan făcea din paloş,
punte peste ape,
iar Decebal cuşma şi-a pus pe creastă de munte.
Alături de Cuza când mâna ne-am dat,
am reunitit o ţara de vis
aşa cum strămoşii ades au visat.
A fost odată …
o ţară în care
ciocârlia-şi regăsea cântecul pe note,
florile-şi dădeau mâna
într-un curcubeu fermecat,
punte între viaţa de-atunci şi cea de apoi,
iar oamenii erau fraţi.
RO_mânia, roată peste cer şi pământ
RO_mânia, ropot de ploaie, cer şi izvoare!
Privind viitorul,
văd aripi ce se frâng,
vise ce nu mai visează,
dorinţe ce rămân aninate
de nori ce se destramă
pe cerul de fum!
E viaţa de astăzi
o floare,
ce-şi pleacă stingheră obrazu-n tărână,
plângându-şi roua
într-un viitor fără viitor,
într-o ţară cu suflet de piatră!
E năvodul cu ochiuri prea largi
prin care faptele bune
trec alunecând,
fugind de-o lume nebună!
Rămâne prostia, demagogia,
rămânem singuri,
mucuri de lumânări arse,
ce se vor stinge
la prima adiere de bunătate!
În amfore vechi,
trecutul
s-a adunat în el
ca într-o gaură neagră!
Adăpostite-s în tainiţe străvechi
departe de noi,
departe de lumina de azi,
departe de culoare!
Sosi-va oare clipa
când el va exploda
într-un Bing Bang
şi oamenii
vor redevini iarăşi oameni?
E OARE PREA TÂRZIU!?
Stefan,
Cred in forta exemplului personal pe cat cred in inutilitatea sacrificiului pentru binele publicului. Cu alte cuvinte, excluzand exprimarea voit oximoronica, nu cred, repet, nu cred in binele pe care noi, sau noii jurnalisti, l-ar putea face publicului din romania. Pentru ca nu cred in Romania si in sansa ei. Romania e o tara pe dos. Unde valorile sunt rasturnate, unde indivizii virtuosi sunt victime de compatimit ( daca e cine sa-i compatimeasca) iar indivizii mediocrii sunt la moda. Cum imi argumentez afirmatiile? Doua exemple relevante: recent mi-au cazut in mana Memoriile lui Iuliu Hossu, cardinalul greco-catolic, omul care a promovat si citit declaratia de Unire de la Alba Iulia, si care, dupa suplicii inimaginabile in inchisoarea de la Sighet, a murit in anonimat, omorat de noi, romanii, ca si securistii erau tot romani. Memoriile lui Hossu au fost publicate dupa refuzuri insistente ale unori edituri mari de o editura necunoscuta. Cei care au refuzat publicarea cartii respective sunt intelectuali de prima mana, care, romanii fiind, nu stiau, evident, ce rol avusese Hossu in istoria natiei asteia de neispraviti. Ce editura americana ar refuza publicarea memoriilor lui Washington?
Nu securistii sau ziaristii sau politicienii sunt mediocri, NOI suntem mediocri, noi romanii. Al doilea exemplu e legat strict de presa, de ziaristi, si te include, mea culpa, si pe tine. Tu, alaturi de Chivoiu, de Bacanu, Creanga si Uncu ati facut acel temerar ziar anticeausist „Romania”. Ati platit curajul cu inchisoare si toate celelalte rele care s-au abatut asupra voastra si a familiilor. In anii de dupa 89 ati facut un ziar de calibru care vindea si 1 milion de copii pe zi. Pana cand publicul a cazut in faptul divers orchestrat de cristoiu si gainile care nasc pui vii, care gaini si-au facut propriile ziare si oteveuri. Din 10 romani nu stiu cati ar recunoaste poza lui Hossu, cel care a parafat unirea tarii asteia, cum din 10 ziaristi nu stiu cati ar recunoaste poza lui Chivoiu, Maier sau Creanga. Siteul tau e unul foarte bun, dar ratingul cel mai mare il au in continuare siteurile gainilor care nasc pui vii, pentru simplu motiv ca sunt citite de niste boi.Dar, repet, nu boii sunt de vina, nici ziaristii, nici politicienii, suntem noi de vina, noi romanii si cultura noastra societara cu toate cutumele ei.
„Science sans conscience n’est que ruine de l’ame.” (Rabelais)
Felicitari pentru poezie! Excelenta. Poate e prea tirziu pentru noi, ca persoane fizice. Scimbarile au fost produse de 60 de ani de dominatie a unui sistem ticalosit. Disparitia sistemului, va insemna si disparitia schimbarilor (in rau). Faptul ca nu toti au fost asimilati, chiar in sistem, inseamna ca limitele sale sunt clare.
Vorba lui Stefan, schimbarea trebuie sa plece din fiecare din noi. Atita timp cit stim ce vrem si suntem corecti cu noi insine si cu cei din jur, schimbarea in bine va veni macar pentru noile generatii.
Problema nu este asta ci ce vrem si care sunt caile folosite pentru a ne atinge scopul. Dupa cum spuneam, dusmanul Binelui nu este Raul ci MaiBinele.
Dar poezia dvs. este coplesitoare. Incercati cu mai mult optimism.
„Dar poezia dvs. este coplesitoare. Incercati cu mai mult optimism.”
Nu numai la mine optimismul paleste din pacate, in afara de imbogatitii pste noapte noi romanii inca mai orbecaim in bezna ce ne inconjoara, bezna sustinuta din pacate de cei ce i-am ales sa ne conduca, de cei in care romanii si-au pus sperantele caldirii unui alt viitor, altul decat cel ce ni-l oferea COMUNISMUL!
Tristetea lasata de COMUNISM pe obrazul romanului este acum inzecita de tristetea zilelor pe care le traim acum! Asta e o mare…..
TRISTEŢE
Acum, va ninge
peste muritorii
cu capete plecate,
dar nu cu adevăr
şi nici cu linişte
sau pace!
Va ninge
dinspre alte zări
cu tină
şi multă nedreptate.
Ochii goliţi
de orice adevăr
privi-vor în tărână
şi-apăsătoare
şi tristă
fi-va viaţa lor!
Să mai sperăm noi oare
că va veni
şi ziua libertăţii,
că izbăviţi vom fi,
noi toţi,
mai crezi tu oare?
Mai crezi în adevăr?
Mai crezi în libertate?
Mai crezi tu în dreptate?
Durerea-i mult prea mare
şi nedreptatea
tot mai grea,
cei tineri,
nu mai au voinţă
şi nici răbdare
s-aştepte clipa cea izbăvitoare!
În cele patru zări
ei, vor pleaca mereu,
acasă vor ramâne
doar bătrânii şi sărmanii
şi cei cu punga
doldora de bani,
ce-şi râd în barbă
privindu-te pe tine,
biet sărman!
Işi etalează
opulenţa,
somnolenţa
şi rotunjimea burţii,
prin parlament
sau pe ecran,
când tu sărmane
încovoiat sub biruri
nu ai un ban prin buzunar!
Munceşti pe coşul zilei
ce ei l-au calculat,
munceşti,
să ai un dumicat
şi-o haină veche
ce alţii-au aruncat!
Dreptatea unde-i?
te-ntreb pe tine,
biet sărman,
o fi poate…
la tine-n buzunar?
rodica cernea
galati
14.11.2007
Da’ este adevarata. Dar nu propuneti solutii. Doar faceti o poza foarte corecta a prezentului si trecutului imediat. Intr-o forma artistica deosebita. (Felicitari!) S-ar putea spune, chiar, ca sunteti impotriva schimbarilor de dupa ’89.
Procesul era inevitabil. Cum se putea naste noua clasa (burghezia) in Romania? Si in est, in general. Dar lucrurile trebuie sa revina la suprematia fortei dreptului, impotriva dreptului fortei.
Fenomenul este inevitabil, pentru simplul fapt ca cei care s-au imbogatit, au nevoie de acest lucru in relatiile dintre ei si in relatiile dintre ei si noi, amarastenii. Altfel, oricine ii poate fura sau le poate da cu „barda’n cap”.
Ce ne-au refuzat noua (dreptatea) nu si-o pot refuza lor si proprietatilor lor. Toata povestea este cum sa aplice iar Dreptul, fara ca ei sa fie afectati pentru faptele lor (trecute, prezente si viitoare).
Stiu si eu, un final gen „Sa nu dea Dumnezeu cel Sfint/ Sa vrem noi singe, nu pamint…” ar fi mult mai tonic. Ma rog, se poate si altceva, ca nu e la moda singele, violenta si autodreptatea.
Nu uitati concluzia din „Jucaria” lui Pierre Richard (parca asa se scrie): „Daca noi ne-am fi opus, ar mai fi aparut dictatorii?” Cred ca suntem in faza in care mai putem bloca dictatura cleptocratilor din Romania. (Cleptomanie+”cratos”)
Numai de bine!
Mircea, propun ca solutie participarea directa la informarea si antrenarea unei noi generatii de jurnalisti. Pana una-alta propun ca solutie tuturor autorilor sa continue sa scrie aici in ACUM, si sa ne citeasca cat mai multi romani. Cresterea noastra va si fi cresterea lor, si vicevarsa!
Ionut, retorica ta ma descumpaneste pentru ca desi ar putea fi interpretata ca rautate de catre cine nu te cunoaste, ea este rezultatul unei adanci dezamagiri personale care si-a intarit argumentele in familia ta de-a lungul mai multor generatii… Sunt, sincer, neputincios in fata mahnirii tale si nu stiu ce sa fac altceva decat sa revin la indemnul de a consolida grupul nostru si a transmite prin el celor care au dorinta sa ne citeasca faptul ca mai exista o speranta.
Totusi trebuie sa adaug ca asa cum nu se poate invinui un popor intreg pentru Holocaust, asa cum nu se poate spune decat eufemistic „Toti romanii sunt tigani” – iti amintesti, sper – la fel nu putem arata cu degetul o intreaga cultura, spunand ca e tampita. Sansa noastra e sa separam graul de neghina. Si sa fim multi care sa faca asta, si constant. Fiecare si macar cate un bob si la un moment dat se va vedea diferenta!
Referitor la mesajele poeziei Doamnei Rodica as zice ca sunt o stare de fapt general al miilor de romani. Trebuie sa credem in puterea cuvantului rostit si adresat intru dreptate si sinceritate.
Tinta celor ce scriu ar fi masa de oameni asteptand o schimbare.sa nu uitam, si ma repet aici, ideea site-ului nostru este VIITORUL.
Sa ne straduim cu totii sa retusam, sa fim noi insine mai buni, sa ne canalizam in a schimba cate ceva din raul produs deja.
A trai mereu in trecut si a nu a gasi formule noi, reforme, solutii mi se pare neprielnica. Un amic imi reprosa ca site-ul nostru ar fi in ultimul timp mai agresiv.
E vorba de o noua politica a celor ce scriu, o angajare in a spune ceva concret prin experienta proprie si mai informata.
Multi dintre noi traim in afara tarii si nu mancam macar un covrig din ceea ce publicam si din ceea ce producem. Nu suntem pe nici o Tribuna a Cantarii Romaniei in varianta neo-pasunista si nici traseistica.
Acelasi individ mi-a reprosat ca suntem filosemiti. I-am ripostat ca nu vad nimic rau in a fi evreu…chiar dimpotriva, o onoare. Discriminarea si grija fata de ceea ce vecinul face nu sunt parte a bucatariei noastre. Noi in ceea ce scriem nu vrem sa intram in competitii academice si nici nu intentionam sa punem mana pe nici un premiu, pe nici o functie. Am gasit un site in care sa ne putem exprima sincer gandurile.
Eu sunt bucatar, birtas; un altul e medic, altul e analist bancar, altul e arheolog etc. Noi, cei fara o anume academie a tehnicii jurnalistice ne straduim sa scriem despre teme felurite si suntem deschisi schimbarii, dialogului.
Cam asa ceva. Nu trebuie sa abandonam. Stefane, ai dreptate!
Da domnule Predescu, aveti dreptate!
Citeva adaugiri: nu suntem doar filo-semiti, suntem si filo-romi. Si ne alaturam tutror celor discriminati, tuturor celor pe care majoritatea ii ignora sau oprima.
Este o lectie de jurnalism, pe care „neprofesionistii” o dau „profesionistilor” din Romania. Evident, trebuie sa tinem pagina deschisa si sa chemam cit mai multi colaboratori. Deocamdata, suntem una din putinele (daca nu singura) revista internationala a romanilor.
In ceea ce priveste poezia, nu o critic. O apreciez in mod deosebit. Numai ca eu am ramas la ideea ca o opera artistica trebuie sa trimita si un mesaj. Nu-i suficienta fotografierea realitatii (desi foarte necesara). In lipsa acestui mesaj, cititorul poate cadea prada fatalismului. Se abandoneaza fortelor malefice din societate. Ori, noi dorim tocmai stoparea influentei acestor forte.
Cum? Prin jeluiri continue? Trebuie sugerata si o cale de protest si de actiune. Legala, fara indoiala. Oamenii trebuie sa paraseasca atitudinea de contemplare si autocompatimire.
Nu mai trebuie sa se gindeasca la faptul ca altii le conduc destinele, ca sunt mici si nu au putere, sau ca vezi draga Doamne, in cancelariile europene se dicteaza ce au voie sa faca si ce nu. Asa cum li se insinueaza de cei ce doresc sa-si joace caii nestingheriti pe aici.
Cred ca prima forma de protest, este aceea de a scrie. Aici, in alte reviste. Sub numele adevarat. Apoi, iesirea la vot. Apoi, tragerea la raspundere a politicienilor care nu au facut ceea ce au promis. Apoi, somarea justitiei sa-si faca datoria. etc.
Poetii, au posibilitatea sa atraga masele. Daca nu o fac, locul este ocupat de altii. Pe exploatarea imaginii create de ei. Aici e cuiul problemei.
Deci, felicit autoarea, are calitati deosebite, dar trebuie sa canalizeze energiile create la nivelul indivizilor. Altfel, profita altii de eforturile ei.
Draga Stefan,
Nu sunt descumpanit, sunt realist, iar exemplele pe care le dau nu sunt personale, ci sunt adevaruri factuale care intaresc prin evidenta constatarile mele. Spuneam, asadar, ca romanii sunt un popor ignorant, care isi omoara eroii. Exemplu care mie mi se pare cel mai frapant e cel al cardinalului Hossu, Iuliu Hossu. Cardinalul a avut un rol cheie in Unirea din 1918, e cel care a redactat si citit Declaratia de Unire, actul fundamental al nasterii natiunii asteia de ignoranti. Ca a fost inchis la Sighet nu cred ca mai mira pe nimeni, nici ca a murit in anonimat nu cred ca mira, ca asta a fost soarta si altor parinti ai natiei ca Maniu sau Bratienii, ceea ce ar trebui sa ne scandalizeze e faptul ca dupa 1990, Iuliu Hossu nu a fost reabilitat din punct de vedere istoric si nu i s-a redat locul pe care si-l castigase, acela de Washington ori Franklin al romanilor. Cele 3 caiete de Memorii ale lui Hossu, scrise in detentie si in ultimii ani de domiciliu fortat au fost refuzate la publicare de marile edituri din romania (conduse de oameni la care „intelectualitatea romaneasca” se inchina ca la icoane, desi cam toti au fost prieteni ai securitatii). Cartea lui Hossu a fost publicata in editie de buzunar de o editura obscura prin mari eforturi ai unor credinciosi greco-catolici. Nici Institutele Culturale Romanesti si nici „marii romani” din societatea civila nu au sesizat monstruozitatea. Mai mult decat atat, in cartea de istorie, Hossu nu e pomenit decat in doua randuri. E asta ignoranta romanesca? Ti-i imaginezi pe Franklin ori Jefferson publicati dupa zeci de ani la o editura sateasca din Nebraska? Nu in ultimul rand, ti-as propune, un exercitiu de „ignoranta” in randul nostru, al cititorilor revistei Acum. Posteaza 10 poze cu figuri din istoria Romaniei si iti garantez ca poate unul sau doi dintre cititori, care se intampla sa fie profesori de istorie, ar recunoaste care dintre figuri e Hossu. Eu insumi m-am confruntat cu aceeasi problema, desi am invatat istoria in arhive, nu dupa manualele romanesti. Nu ma intriga faptul ca in 20 de ani de postcomunism nu avem autostrazi, justitie sau case decente, ma intriga faptul ca in 20 de ani nu am reusit nici macar sa ne reconstruim fundamentele memoriei nationale. O sa revin in curand cu un text despre Hossu, poate chiar in aceasta revista sau in alta parte, si va indemn sa gasim un loc pentru a-i publica online macar o parte dintre Memorii.
ITS
Nota Redacției: propunerea domnului Ion Traian Ștefan privind serializarea memoriilor Cardinalului Hossu a fost deja acceptată, așa că nu cred că mai are rost să elaborăm.
Petru Clej
S-au implinit sapte ani de cand inca asteptam textele d-lui Hossu.
Nici ziaristica din Romania nu e departe de cea de la data cand a aparut acest material, dar intre timp au mai intrat la zdup niste corupti din mass media care erau direct vizati de textul initial.
Deci sunt sperante.
Cred că România are nevoie, pur și simplu, de jurnaliști, de adevărați jurnaliști.
Faptul că ești agresiv și că repeți cotidian aceleași clișee, chiar dacă, la rigoare, corecte, conduce la clișeism și la plafonare. Aș spune, mai clar, fiind total de acord cu ce scrie autorul, că principala, esențiala însușire a jurnaliștilor români de azi este incompetența. Dublată de agresivitate și de incultură, rezultatul nu poate fi decât catastrofal. Excepțiile se numără pe degetele de la o mână. Moise Guran la TVR; uneori, când e în formă, Emil Hurezeanu (pe politică externă, singurul ziarist care știe, în general, ce spune și care e capabil chiar să analizeze, nu să scoată sunete cu organul cu care mănânci). Alții s-au ratat ori au făcut compromisuri cu structura neo-securistă a mass media pentru bani frumoși. A
nii ’90 au trecut de mult, Max Banush nu mai este printre noi, nici Tinerama sa, nici cele 2-3 reviste concurente de atunci (Zig-Zag, de exemplu), care făceau efectiv analiză politică. Ați încercat să vă explicați de ce România este singura țară europeană unde nu mai există deloc mass media de analiză și sinteză? Zero. Avem însă o puzderie de publicații, de posturi de televiziune, de manipulare grosolană. Nu-mi spuneți că toate acestea sunt întâmplătoare, nu vă cred. Acestea au fost bine planificate în a doua parte a anilor ’90 și au condus la marile schimbări în structura mass media de după 2000. Ceea ce vedem la televizor, valurile de arestări peste arestări, au legătură ȘI cu această situație bine semnalată de dv.
Problema este: buba a fost identificată, cauza de asemenea, cum procedăm mai departe? Tot DNA-ul rezolvă și problema asta?