caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

De ce conteaza Monica Lovinescu (I)

de (21-4-2008)
Monica Lovinescu in tinereteMonica Lovinescu in tinerete

Acest articol urma sa apara saptamina viitoare la rubrica mea din EVZ. Intre timp, mi-a parvenit cutremuratoarea veste a trecerii Monicai Lovinescu in lumea celor drepti.

Datoria mea, a noastra, fata de Monica Lovinescu este imensa. Ca membra a Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, Monica Lovinescu a fost prezenta, chiar si in cele mai grele clipe de suferinta, in actiunea de condamnare a totalitarismului comunist. Solidaritatea ei a fost indefectibila, deopotriva in plan moral si intelectual.

Mai presus de orice, Monica Lovinescu conteaza pentru ca este una dintre cele mai importante voci ale gindirii anti-totalitare a Europei de Est si Centrale. Impreuna cu Virgil Ierunca, vreme de decenii, Monica Lovinescu a luptat impotriva colectivismelor teroriste, a incazarmarii spiritului si a capitularilor morale. Nu vom multumi niciodata cit ar trebui Monicai Lovinescu pentru faptul ca ne-a ajutat sa interiorizam marile mesaje ale operelor lui Camus, Arendt, Kolakowski, Orwell, Soljeniţîn, Koestler, Cioran, Milosz, Revel, Aron, si lista este fatalmente lacunara. Spirit de o nestavilita modernitate, deschisa spre polemicile esentiale ale veacului douazeci, Monica Lovinescu a servit si serveste ideea sincronismului ca sansa a iesirii culturii romanesti dintr-un dezolant provincialism. De la ea am invatat ca „pentru libertate trebuie memorie”.
Tot astfel, nu putem multumi indeajuns Editurii Humanitas si lui Gabriel Liiceanu pentru faptul ca au adus operele Monicai Lovinescu si ale lui Virgil Ierunca in firescul circuit al unei culturi pe care au iubit-o cu pasiune si, nu o singura data, cu disperare. Au incercat diversii jandarmi culturali sa o compromita, cu pestilentiale calomnii, pe Monica Lovinescu. Imi amintesc acum, incepind acest serial despre Monica Lovinescu si „Europa Libera” in anul crucial 1968, de mizerabilele campanii in care s-au facut pe veci partasi la infamie personaje precum E. Barbu, Artur Silvestri, Dinu Sararu si tot cei care au pactizat cu huliganismul securisto-saptaminist.
Monica Lovinescu conteaza pentru ca stie sa sustina unitatea dintre etic si estetic in literatura, propunind liniile de forta ale unei morale a responsabilitatii. Nu de o maniera atemporala, ci in conditiile precise ale universului totalitar si post-totalitar din blocul sovietic. In 1963 scria: „Traim intr-o epoca bolnava in care imposturile abunda. Ele nu trebuie sa ascunda insa celelalte voci, ale victimelor”. Ne-a invatat ca apostazia e nu o singura data calea regala spre iluminare, spre dezmeticirea din ceea ce Kant numise „somnul dogmatic”. Pentru Monica Lovinescu, ca si pentru Koestler, rolul intelighentiei critice este esential in despartirea de himerele marxiste sau marxizante. Scrierile ei sint de o coplesitoare actualitate si trebuie recitite cu neobosita atentie. Sint uluit ca pina la ora actuala, dupa stiinta mea, nimeni nu s-a gindit sa scrie o teza de doctorat despre opera Monicai Lovinescu (ori despre aceea a lui Virgil Ierunca, for that matter). Se fac reverenţe aproximatiilor nebuloase ale lui G. M. Tamás despre polarizarile ideologice din cultura romaneasca post-comunista, dar se examineaza prea putin ceea ce a scris Monica Lovinescu, informat si profund, pe acelasi subiect. Generatii de intelectuali din Romania ii datoreaza faptul ca si-au deschis spiritul spre autenticele valori democratice, dar prea putini sint cei care dezbat acele contributii exceptionale ca scriitura, ca vocatie hermeneutica si ca tensiune etica.
Am recitit recent volumul „Unde scurte—Jurnal indirect”, aparut acum trei decenii la Editura Limite din Madrid. Este o colectie a celor mai percutante eseuri ale Monicai Lovinescu citite la „Europa Libera” pina la acea data. Mi l-a daruit cu prilejul primei noastre intilniri, absolut de neuitat, in noiembrie 1986, la Paris (planuita pentru vreo doua ceasuri, a durat sapte, pina in zori). Intre timp, cum spuneam, Humanitas a publicat aceste texte si multe altele si nu pot decit sa indemn la citirea si recitirea lor. In acest an aniversar, la patruzeci de ani de la Primavara de la Praga si de la Mai 68, constatam cit de lucide sint cronicile Monicai Lovinescu, preocupata de fenomenul revoltei globale, de resuscitarea revizionismului marxist, de declinul Vechii Stingi leniniste, de geneza noului anti-conformism ca factor coroziv al certitudinilor impietrite si bigote.
Pentru Monica Lovinescu, intelectualul trebuie sa-si ridice vocea impotriva Raului. Este punctul in care gindirea ei se intilneste cu aceea a Hannei Arendt, a lui Raymond Aron si a lui Albert Camus. Comentind in 1961 o carte a ex-marxistului Pierre Fougeyrollas pe tema rupturii cu misticismul comunist, Monica Lovinescu isi afirma un crez care va ramine cel de o viata: „Intelectualul ar trebui sa-si pastreze energia critica, nerespectul tabu-urilor, dar sa nu se mai inchine suprematiei ratiunii (rationalismul de tip clasic este o gindire de mult epuizata), sa nu mai confunde mitul cu superstitia (minimalizarea miturilor a fost una din capcanele in care a cazut intelectualul secolului nostru, devenind astfel victima predestinata a mitologiilor fabricate in arsenalele ratiunii), sa renunte la premisa falsa a salvarii prin cultura.” Simplu spus, intelectualul trebuie sa se auto-desacralizeze prin lupta impotriva oricaror regimuri logocratice, afirmind „puterea negativa, anti-fetisista, radical critica a spiritului, dar renuntind la orice ideologie optimista a salvarii”.

Articol publicat cu permisiunea d-lui Vladimir Tismaneanu

Ecouri

  • Mihai Platon: (21-4-2008 la 00:00)

    Cand ne parasesc cei care ne-au construit speranta tacerea ramasilor poate fi respect, durere, suflete indoliate.

    Nu doar indiferenta imbuibata.

  • GERULA: (21-4-2008 la 00:00)

    Massmedia romaneasca este mult prea ocupata cu glorificarea neocomunismului iliesciano-patrician ca sa mai aiba timp sa faca referire la disparitia uneia dintre marile voci ale luptei anticomuniste.

    Monica Lovinescu, Dumnezeu sa o ierte, cat a trait ne-a tinut vie speranta iar noi ne grabim sa o uitam cand de abia a trecut la cele vesnice.

    Multumesc, Monica Lovinescu!

    Rusine , Romania , rusine , romani!

  • Nelutiu: (21-4-2008 la 00:00)

    Articolul dumnevoastra este bun, chiar daca majoritatea romanilor au ramas cu sechelele din perioada comunismului ceausist. Monica Lovinescu, chiar daca a trecut in nefiinta pentru unii romani, atunci cand se facea auzita la postul de radio „Europa Libera”, post care din fericire pentru comunistii de la putere a incetat emisia, acea fiinta, prin cultura deosebita pe care o avea, chiar daca avea o voce guturala, ne umplea inimile ! Dumnezeu s-o odihneasca! Sotul Virgil Ierunca a reusit sa impresioneze prin calitatile sale.

    Ar fi de dorit ca tortionarii Securitatii si spionii din regimul comunist sa-si recunoasca unele fapte, macar acum, dupa disparitia persoanelor urmarite (si nu numai!), chiar daca inlaturarea din sistem a fost aproape naturala.

    Sarbatori de Paste cu multe bucurii, sanatate si speranta de mai bine! Hristos a inviat!

  • D. Dumitriu: (21-4-2008 la 00:00)

    Vreau doar sa constat ca, daca editorialul de saptamana trecuta (legat parca de holocaust) a strans vreo 30 de ecouri, pana acum vad ca la editorialul despre personalitatea Monicai Lovinescu nu a postat nimeni nici un ecou, din pacate.

    Romanii sunt mai interesati sa astepte o ora la casa la supermarket, sa isi umfle burtile, si asa destul de grase astazi.
    Iar alti romani profita de perioada neagra a comunismului sa castige in continuare bani si glorie.

    Personal am avut un unchi, care nu a fost dizident, insa a facut puscarie 3-4 ani sub Ceausescu de la o afacere 50% civila 50% politica, iar de la bataia in inchisoare a murit in 1993 de tumoare pe creier.

    Fiul lui fiind medic neurolog, deci cu atat mai dramatic sa asiste neputincios la drama tatalui lui.

    Inutil sa spun ca unchiul meu nu are vreun certificat de dizident sau familia lui, sau sa apara prin cartile astea mii despre victimele comunismului.

    Asta in timp ce de-alde Mircea Dinescu, bogat peste masura astazi, s-au comportat potaieste pe vremea comunismului, dar apar in cartile de istorie drept mari dizidenti.

    Maraiau, latrau, cat sa se vada si sa se stie ca latra, insa cand era sa primeasca un sut fatal, se retrageau strategic, potaieste, precum maidanezii.

    Apropo de Dinescu, sunt curios cum o sa se mai lupte el acum cu Mircea Ivanescu, dupa moartea acestuia din urma.

    Traiasca lupta anti-comunista, iar Romania n-o sa mai fie libera in vecii vecilor, cu atata bocanci straini pe grumaz si cu nesimtirea romaneasca macinand ca un cancer intern…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pe o tema de Bianca Marcovici

ma uit la femeie ascunsa in pantofi se intinde pana la stele urcand intr-o viceversa la marginea absentei unde o...

Închide
18.221.41.214