\”Obiectivul numarul unu al Cominformului a fost deplina inregimentare a partidelor comuniste incluse in aceasta organizatie, precum si a celor ramase in afara ei\”.
Pentru Stalin, faptul ca Tito declansase o serie de actiuni internationale fara a se fi consultat in prealabil cu el reprezenta un risc centrifug absolut inacceptabil. Cel mai mult il deranjase pe despotul de la Kremlin tentativa, configurata in 1947, de a pune bazele unei Confederatii Danubiene care sa includa Iugoslavia, Bulgaria si Romania (in perspectiva ar fi putut fi integrate Albania si Ungaria).
Ideea avansata de Tito si Dimitrov a fost privita cu suspiciune de Stalin. Este de presupus ca avertismentul categoric dat liderului bulgar intr-un articol din „Pravda” a grabit moartea acestuia. Cand era vorba despre dominatia sovietica a noului bloc, nu era loc pentru niciun fel de experimente originale.
Stalin dicta linia, iar satelitii erau obligati sa o urmeze cu neclintit devotament. Cum spunea un slogan din Cehoslovacia epocii (care isi gasea pandantul in fiecare dintre „democratiile populare”): „Impreuna cu Uniunea Sovietica pentru vesnicie!”.
Ideile lui Dimitrov si Tito au fost cunoscute si de unii dintre apropiatii acestora din statele sovietizate. Stim din memoriile lui Petre Pandrea ca in timpul vizitei la Bucuresti, conducatorul bulgar a stat de vorba cu acest vechi amic pe teme legate de „helvetizarea” unor state din zona (Pandrea era casatorit cu sora lui Patrascanu si se cunoastea cu Dimitrov din perioada cand se aflau amandoi la Berlin, inaintea venirii la putere a nazistilor).
Stalin a mimat initial suportul pentru planul confederatiei, apoi l-a pus la punct cat se poate de dur pe Dimitrov. Din amintirile lui Milovan Djilas, vicepresedintele iugoslav devenit ulterior disident, stim ca potentatii sovietici si-au exprimat indignarea in raport cu cea ce aparea drept o sursa paralela de autoritate in lumea comunista. Pentru Stalin, blocul sovietic reproducea logica fortaretei asediate, mai cu seama dupa formularea Doctrinei Truman in martie 1947.
„Strangerea randurilor” in jurul PC (b) al URSS, intensificarea luptei pentru demascarea „oportunistilor, lichidatoristilor, impaciuitoristilor”, au fost codificate drept imperative vitale in cadrul Cominformului. Revista „Pace trainica” (cum era numita pe scurt) a fost megafonul discursului panicii si vigilentei intrate in transa.
Mai ales dupa 1949, se adauga pe lista pacatelor mortale „cosmopolitismul”, frate geaman al „nationalismului burghez”. Se denuntau diversele devieri: sovinismul lui Gomulka, titoismul lui Traicio Kostov in Bulgaria, al lui Laszlo Rajk in Ungaria, al lui Lucretiu Patrascanu in Romania. Crima de titoism era asociata cu aceea de spionaj.
Unul dintre romanele epocii, scris de obscurul Eliazar Maltev sub patronajul MGB (Ministerul Securitatii Statului) se numea „Tragedia iugoslava”. Era o fabricatie calomnioasa menita sa demonstreze ca intreaga conducere a partizanilor titoisti lucrase de coniventa cu Gestapoul si cu serviciile secrete occidentale.
Cartea a fost tradusa si difuzata in tiraje de masa in toate statele satelizate. O alta scornire propagandistica stalinista era semnata de Nikolai Spanov si se numea „Incendiatorii”. Era vorba despre blamarea puterilor democratice vestice pentru incurajarea lui Hitler si declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Liderii de la Bucuresti, grupati in jurul tandemului Gheorghiu-Dej – Ana Pauker, au jucat fara murmur cartea stalinista. In 1947 au organizat cu mare pompa vizita lui Tito la Bucuresti, tinand discursuri inflacarate despre rolul istoric al maresalului iugoslav. Cateva luni mai tarziu, aceiasi Dej, Pauker, Luca, Miron Constantinescu, Chisinevschi, Rautu rosteau discursuri furibunde impotriva „gangsterului” Tito.
La prima conferinta a Cominformului, delegatii iugoslavi fusesera mai stalinisti decat reprezentantii oricarui alt partid. Tito era principalul sustinator al armatei comuniste din Grecia condusa de Markos Vafiadis. Autonomismul iugoslav nu mai putea fi tolerat.
In mai 1948, intr-un ultimatum adresat de Stalin si Molotov conducerii iugoslave, se spune transant ca nimeni nu este scutit de riscul excomunicarii: „La vremea sa, Trotki a adus, de asemenea, servicii revolutionare, ceea ce nu inseamna ca PCUS a putut inchide ochii in privinta craselor sale erori oportuniste de mai tarziu, care l-au transformat intr-un inamic al Uniunii Sovietice”.
Obsesia calului troian, a „coloanei a cincea”, a inamicului „infiltrat cu viclenie in randurile clasei muncitoare” este definitorie pentru universul mental al stalinismului. Ea isi afla originea in pamfletul lui Lenin „Ce-i de facut?” si in mitologia „partidului de tip nou” compus din „revolutionari de profesie”. Stalin nu a facut decat sa impinga la paroxism aceste motivatii nascute din spirit de revansa si din masochista voluptate a conditiei de sclavie mentala.