Reacția vehementă a unor cititori la articolele scrise săptămâna trecută de Vladimir Tismăneanu Menestrelul comunismului dinastic sau cine a fost Adrian Păunescu http://www.acum.tv/articol/19872 și Ovidiu Ivancu Cazul Adrian Păunescu: supărătorul obicei de a fabrica genii http://www.acum.tv/articol/19953 mă obligă să revin la subiectul AP.
Este greu de contestat ceea ce a scris Vladimir Tismăneanu și anume că Adrian Păunescu a fost o lichea politică și umană. Sigur că ceea ce susține Ovidiu Ivancu, anume că Adrian Păunescu nu a fost un poet genial, ci un versificator talentat, poate fi discutabil.
Dar nu asta contează, ci reacția furibundă, ca în urma unei ofense personale, a admiratorilor defunctului politician, poet, om de afaceri.
Nu l-am admirat niciodată pe Adrian Păunescu. Am fost de vreo două ori la spectacole ale Cenaclului Flacăra prin 1975 sau 1976 și am plecat deoarece lirismul patriotard îmi repugna de pe vremea aceea și prezența unor Mircea Vintilă sau Doru Stănculescu era complet umbrită de megalomanul poet care sufoca totul cu prezența lui (nu în ultimul rând fizică).
N-am să mă refer la Adrian Păunescu dinainte de 1989. Foarte puțini au fost rezistenți comuniști, dar nici nu au fost prea mulți cei care să se coboare (evident nu pe gratis) la nivelul de pupincurism la adresa lui Ceaușescu la care s-a coborât Păunescu, precum în Rusia lui Stalin, China lui Mao sau Coreea lui Kim Ir Sen.
Avea posibilitatea să se răscumpere, mai ales după ce a fost umplut de scuipat de sus până jos la gardul Ambasadei Statelor Unite de la București în decembrie 1989. N-a făcut-o. A continuat să fie implicat în mod malefic în primele rânduri ale vieții publice din România, mai întâi editând revistele Vremea și Totuși Iubirea, în care a făcut fuziunea valorilor de extremă stângă de dinainte de 1989 cu cele de extremă dreapta – naționalism exacerbat și xenofobie.
În 1992 a fost ales senator pe lista Partidului Socialist al Muncii, condus de fostul premier ceaușist Ilie Verdeț și a sprijinit în parlament, în cadrul “pentagonalei roșii” PDSR – PUNR – PRM – PSM – PDAR, guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, probabil cel mai corupt și incompetent guvern de după 1989. A votat sinistra lege 112/1995, prin care regimul Iliescu făcea ce nici Ceaușescu nu îndrăznise: să permită vânzarea pe nimic a imobilelor naționalizate (citește tâlhărite de statul comunist) către chiriașii care locuiau în ele. Nu veți fi surprinși să aflați că și Adrian Păunescu era chiriaș într-o astfel de locuință.
În 1996 candidează la președinția României obținând 0,7% din voturi. Nedescurajat de această palmă, Păunescu devine membru al PSD, condus de Ion Iliescu, și este ales senator în 2000, sprinjind un alt cabinet corupt, cel condus de Adrian Năstase.
Niciun un fel de răscumpărare sau căință pentru abjectul său comportament dinainte de 1989, dimpotrivă. Și totuși, Adrian Păunescu este plâns acum de nenumărați români, chipurile ca poet de talent. Acești români sunt de regulă naționaliști, ortodocși fervenți și uneori anti-comuniști convinși. Cum atunci de-l plâng pe cel care nu s-a dezis niciodată de comunism și de Nicolae Ceaușescu, cel care a persecutat mai mult ca oricare altul Biserica Ortodoxă?
Întrebare naivă, din moment ce sondajele de opinie arată că 2/3 dintre cei chestionați în România regretă comunismul, pe care-l consideră un sistem bun, dar aplicat greșit în practică și se declară, în proporție de 90% credincioși ortodocși.
În fine, o altă critică vehement adusă este legată de faptul că, potrivit religiei creştin-ortodoxe, nu am acorda mortului Păunescu un răgaz cuvenit. Alţii ne reproşează că „ne războim cu un mort şi n-am fi avut curajul să-l criticăm cât era încă în viaţă”. Acestora le răspundem că nu cu Adrian Păunescu „ne războim” ci cu ceaţa din mintea celor care îl regretă, confundând anii buni ai tinereţii lor cu singura „distracţie” de care au avut parte, între alte raţii (de ulei, de zahăr): Cenaclul Flacăra. Iar în ceea ce priveşte curajul, el n-ar trebui confundat cu politica de ignorare – în special la adresa celor care fac tot posibilul, călcând şi pe conştiinţe, la o adică, pentru a fi băgaţi în seamă.
În orice caz, nu vreau să am nimic de a face cu “România lui Păunescu”, dacă o astfel de Românie există. Această Românie reprezintă fuziunea valorilor extremei stângi cu cele ale extremei drepte, împletirea lui Corneliu Zelea Codreanu cu Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu, sinteză la care aspiră mulți dintre cei care-l plâng cu lacrimi de crocodil pe dinozaurul național-comunismului românesc, Adrian Păunescu.
E o Românie întoarsă cu fața spre trecut, o Românie în care demagogia, naționalismul pășunist, ipocrizia, abuzul de putere, indolența, fudulia sunt valorile de prim rang. Cu astfel de țară nu pot și nu vreau să am nimic în comun.
Oferta irezistibila a lui Paunescu pentru romani si moldoveni
La fiecare mana de versuri care gadilau placut simturile in continut intrau, in proportii egale, fara a fi trecute in declaratia de continut, urmatoarele elemente:
Agresivitate
Egoism
Mizantropie
Perfidie
Slugarnicie
Xenofobie
Insotite de urarea ,,Sa le consumati cu placere”. Intr-o vreme cand te asezai la coada in miezul noptii ca sa primesti putinul ce si se ,,da”, cine se mai sinchisea de ,,E-uri”?
continutul articolului este, imo, simultan de perfect bun simt si necesar. o spune un cititor ale careui comentarii au fost contrazise in procent de peste 95% de catre d-l redactor sef. ceea ce e bine, e bine sa contribui la mentinerea diversitatii, dar nu sespre asta e vorba. rpet, salut artoicolul d-lui petru clej, ca si pe cele ale profesorului tosmaneanu. am un singur amendament. in sistemul meu de concepte nu exista o „romnaie a lui paunescu”, cum nu exista un organimsm al vibrionilor holerei, ci numai organisme contaminate de acest patogen. exista doar romanaia. cu parti bolnave si parti sanatoase. paunescu a contribuit, imo, in procent major, la boala romaniei si prea putin comparativ la sanatatea ei. cum nu recunsoc existenta unei „romanii a lui ceausescu” sau a unei „epoci a lui ceausescu”. pentru mine ambii sunt niste pigmei care, cu toata influenta malefica, de intindere proortionala functiei, nu au puterea, in perspectiva istorica, sa intre in brandul romaniei.
e doar un amanunt. esentiala e necesitatea si calitatea articolului. jos palaria, stimate d-le petru clej.
Excelent articol domnule Clej, dar ce păcat că se adresează unei părţi a românilor bolnavi de autism. Este acea parte căreia comunismul i s-a potrivit ca o mănuşă prin ceea ce a fixat în psihologia ei- lenea, hoţia, ipocrizia- motiv pentru care regretă vremurile de dinainte de 89.
Cât despre creştinismul românilor, în general, daţi-mi voie să afirm că nimic din ceea ce se petrece pe aceste meleaguri nu confirmă apartenenţa la o dreaptă credinţă. În afară de adularea moaştelor, de bătăliile date în preajma ţuţuroiului cu agheazmă, de perpetuele păcate şi iertări, de fanfaronada de la nunţi şi înmormântări, nimic nu-l mai leagă pe român de biserică. Nici nu prea are de ce atâta timp cât BOR a devenit o Companie naţională cu atribuţiuni ce depăşesc domeniul lumânărilor şi al tămâiei. A încerca să schimbi ideilor acestei părţi,educată de otv-uri, realităţi, antene şi cu care nici eu nu vreau să mă identific e ca şi cum ai încerca să navighezi contra vântului.
Foarte interesanta si binevenita atitudinea voatra fata de cazu AP. Am incercat si noi la TVR sa dam glas celor revoltati de cultul personalitatii sale, prin emisiunea in care a fost invitat Andrei Cornea, iar acum suntem prigoniti de PSD, prin oamenii lor din CA si din Comisia de etica a institutiei. Mai mult, Victor Ponta a cerut in plenul Parlamentului audierea intregii conduceri a TVR pentru modul in care a reflectat disparitia „marelui poet”.
Unde ma despart de tine si de analiza ta este in implicarea religiei ortodoxe in aceasta isterie: totul nu este decat o manevra a PSD, care a vrut sa-l transforme in martir al neamului si s-a folosit masiv de RealitateaTV si de Antene in acest sens. Desigur, aparitia presedintelui Basescu la catafalc a fost regretabila, dar asta nu schimba faptul ca totul, absolut totul, este o operatiune politica – ceea ce este foarte grav.
foarte bun articolul. si ma tem ca religia ortodoxa e parte din problema. e o fractura a gandirii rationale vizibila la nenumaratii practicanti habotnici din Romania, intr-o multitudine de situatii (de la cozile infricosatoare atunci cand se pot atinge moaste in lacasele de cult la cifrele intolerantei etnice, religioase sau de gen din mai toate sondajele din ultimii 20 de ani)
Permiteti-mi sa-mi manifest totalul dezgust fata de cele afirmate aici, atat de Petru Clej, cat mai ales de catre Rodica Culcer.
Este incredibila aceasta revarsare de ura si frustrare.
Dar Dumnezeu va avea grija de toata lumea.
Domnule Andronache, aveți cumva și argumente în sprijinul acuzațiilor pe care le aduceți? Și când spuneți „Dar Dumnezeu va avea grija de toata lumea.” ce aveți în vedere? Cunoașteți cumva planurile lui Dumnezeu? Nu vi se pare că sunteți cam arogant, mai ales dacă, așa cum presupun, sunteți credincios?
A.P. este un CAZ?Ia uitaţi-vă ce Românie a ieşit la iveală după 89. O ţară de hoţi, bandiţi, criminali. Astfel de fiinţe tineau în frâu cei de stânga.Ce frumos sună UNITATE IN DIVERSITATE!!!!! Uite că eu nu am nimic comun cu această aşa-zisă UNITATE.Şi tot astfel nici alţii Şi uite că România nu există!Există doar un pământ care s-a săturat să ne îndure.Moartea acestui popor este urmarea firească a trădării de sine.Urmează cazul TIGANIA.
Să înțeleg că Ioana Voicilă Dobre este o admiratoare a lui Adrian Păunescu și a patronului său de extrema stângă-dreaptă Nicolae Ceaușescu? Și despre ce caz „Țigănia” e vorba?
Noua ţară ce ia fiinţă aici dragii mei sub ochii scandalagiilor de noi. Malta a cerut clar să dispărem şi vom dispărea foarte curând. Ne ajută cu mult sârg ,,oamenii de bine,, din ţară şi plecaţi aiurea.Când unii se ceartă, alţii…câştigă!Şi cântă despre ,, prostia românului,, în manelele lor.
Domnule Petru Clej,
nu credeti, totusi, ca e cam mult ca publicatia Acum sa readuca si in acest numar tema Adrian Paunescu?
ok, am inteles ca nu l-ati putut suferi, atat dumneavoastra, cat si cativa dintre colaboratorii dumneavoastra, v-ati expus pe larg aceste sentimente in numarul trecut, dar sa reveniti si acum, la al doilea numar, cu aceleasi comentarii despre cat de antipatic v-a fost Paunescu, e deja prea mult.
cat despre Rodica Culcer, ma mir ca are tupeul de a spune ca ea si colegii sai din TVR sunt „prigoniti de PSD”:).
adica esti sefa la stirile TVR, o televiziune aservita total lui Basescu, si tot tu te consideri „prigonita”? Poate prigoni un partid aflat in opozitie pe cineva care e valetul Puterii? Aproape ca-mi dau lacrimile la auzul acestor patimi traite de Rodica Culcer.
Domnule Andronache,
Dincolo de lipsa de continut a ecourilor dumneavoastra, permiteti-mi sa afirm ca aveti un simt al timpului cu totul distorsionat.
Fenomenul AP se pare ca a dainuit cateva decenii bune si mentalitatea pe care a creat-o se pare ca exista inca, desi au trecut douzeci de ani de la caderea comunismului – ecourile dumneavoastra o dovedesc cu prisosinta.
Deci, comparand o saptamana de discutii (revista Acum apare saptamanal) cu cele cateva decenii de indobitocire si „nostalgie”, va pot raspunde scurt si clar: o saptamana nu e prea mult!
Personal, voi considera ca discutia isi va pierde obiectul doar atunci cand nu voi mai putea citi ecouri precum ale dvs si a multor altora (vedeti numarul precedent).
Relativ la ecoul clar si la obiect al Dnei Culcer, problema dvs este foarte simpla: pur si simplu nu puteti accepta nici o opinie de bun simt ce contrazice vechile metehne cultivate cu succes de fenomenul AP.
Domnule Gabriel Andronache,
Vreau sa va intreb daca aveti argumente de fond impotriva celor scrise in acest articol? Faptul ca am revenit in acest numar dovedeste ca este o chestiune importanta si ce m-a determinat sa revin este reactia de-a dreptul isterica a partizanilor lui Paunescu. Pupincuristul lui Ceausescu (fapt pe care amnezicii fanatizati nu-l mai retin) e mort, dar mentalitatea pe care o reprezenta – national-comunist-ortodoxista este adanc inradacinata si in opinia mea este partial responsabila de situatia grava in care se afla Romania azi.
Rodica Culcer isi poate apara si singura pozitia, care e extrem de diferita de a mea, eu nereducand aceasta grava problema la conflictul cu un partid.
Doamna Dobre Voicila, nu stiam ca o tarisoara ca Malta e asa de influenta… O fi avand legatura cu Cavalerii? Sau poate cu Codul Da Vinci?
Domnule Petru Clej,
pai atata vreme cat incepeti articolul cu sentinta: „Este greu de contestat ceea ce a scris Vladimir Tismăneanu și anume că Adrian Păunescu a fost o lichea politică și umană”, nu am ce argumente de fond sa aduc.
Gata, ati pus dumneavoastra eticheta, din start.
Restul articolului se vrea o motivare a sentintei, dar e foarte subtire.
Incercati sa-i gasiti conotatii malefice acestui om, dar nu le gasiti si folositi argumente foarte generale, cum ca ar fi fost senator PSD, sprijinand „coruptul guvern al lui Adrian Nastase”.
Sa fim seriosi, Adrian Paunescu n-a avut niciodata manifestari atat de puternice incat sa influenteze soarta acestei tari dupa ’89. Da, a intrat in politica. Da, a fost in PSD. A fi in PSD a devenit un semn al lichelismului? Daca da, atunci ar trebui sa recunoasteti ca demersul dumneavoastra jurnalistic se bazeaza strict pe preferinte politice.
Excelent articolul, excelent! Excelentă intuiţia cu privire la cele două extreme! Asa e!
Ar trebui să o sprijiniţi pe Rodica Culcer – cu trimitere la ceea ce încearcă să îi instrumenteze PDSR acum, nu pentru că jurnalista ar fi vreo neajutorată, măcar dpv al presiunilor politice ce se fac asupra actului jurnalistic. Pentru cei din afara „problemei” este greu de imaginat cât de cumplite pot fi presiunile asupra unui jurnalist care are minimum de discernământ; fie şi cât să poată separa bobul de grâu de neghină şi care are curajul să nu se conformeze valului (curaj sau doar pentru că nu e tâmpit şi are simţul penibilului dezvoltat). Iar Rodica mai şi suferă de păcatul de a gândi. Ba, mai are şi antecedente. Încă de pe vremea guvernării celui care l-a făcut pe Ponta om (fie şi cu preţul „sinuciderii” unui coleg – procuror care a refuzat compromisul şi pactul cu diavolul presiunii politice în anchetele penale): Adrian Năstase. Iar Năstase nu uită.
un cititor
Are legatură cu noua ordine mondială şi reîmpărţirea lumii, a sferelor de influienţă şi cu un tratat semnat de mai marii de atunci ai lumii.Că de…noi suntem mici.Cât urăsc expresia asta tipic românească!!!
,,The Malta Summit consisted of a meeting between U.S. President George H. W. Bush and U.S.S.R. leader Mikhail Gorbachev, taking place between December 2-3 1989, just a few weeks after the fall of the Berlin Wall. It was their second meeting following a meeting that included then President Ronald Reagan, in New York in December 1988. During the summit, Bush and Gorbachev would declare an end to the Cold War, although whether it was truly such is a matter of debate. News reports of the time referred to the Malta Summit as the most important since 1945, when British Prime Minister Winston Churchill, Soviet premier Joseph Stalin and U.S. President Franklin D. Roosevelt agreed on a post-war plan for Europe at Yalta.,,
Tovarăşe Clej,
N-am auzit, până azi, de dumneata. Dar chiar dacă ai fi o celebritate, iar nu un oarecare, de ce crezi că (şi stilistic vorbind) trebuie să ne tot spui ce opinie ai DUMNEATA şi să tot repeţi: EU, EU, EU, EU.
Cine e un NIMENI nu are EU. Sau, în orice caz, eul lui nu contează.
Altminteri, Păunescu a avut păcatele sale(mari), dar nu în acest limbaj vrednic de Poiana lui Iocan trebuie analizată problema.
Domnule Gabriel Andronache, imi pare extrem de rau, dar n-aveti niciun contra-argument. Sunteti iritat si atata tot.
Doamna Voicila Dobre, stiti ca obsesia asta cu teoria universala a conspiratiei e un sindrom al paranoiei…
Domnule Petru Clej,
poate ca am contra argumente, dar mi-e lene sa le expun.
candva, am colaborat cu aceasta publicatie, dar, din pacate, observ ca s-a transformat in altceva, intr-o tribuna a radicalismului, intolerantei si partinirii.
putina obiectivitate ar fi necesara.
Domnule Andronache, chestia cu lenea e ca vulpea și strugurii. Sigur că nu vă place că revista ACUM s-a schimbat și cei ca dumneavoastră – în linii mari aparținători a ceea ce eu numesc „România lui Păunescu” au plecat, nemulțumiți de schimbare, sau au fost dați afară. Nu mai vorbiți de obiectivitate că sună strâmb venind de la cineva ca dumneavoastră.
Domnule Bodnărescu (folosirea apelativului „tovarășe” e dovada unui infantilism care era de înțeles la începutul anilor ’90, dar nu azi), reciproca e valabilă: nici eu n-am auzit vreodată de dumneavoastră. Altfel sunteți în eroare, eu nu analizez, decât en passant activitatea lui Păunescu de după 1990, o face cineva care, veți fi de acord, nu e un „nimeni”, Vladimir Tismăneanu. Eu mă refeream la moștenitorii mentalității de tip păunescian, dar se pare că nu aveți capacitatea de discernământ necesară.
Doamnă Voicilă Dobre, de unde ați luat acest text cu copy-paste și ce dovedește el?
Dle Clej,
Apelativul „tovarăşe” a fost utilizat aşa, în glumă, având în vedere că numele (pseudonimul) dvs. sună aşa, ca…Dej. Ceea ce înseamnă că eu, spre deosebire de colaboratorii de la „Acum”, mi-am păstrat simţul umorului.
Eu nu v-am întrebat decât atât: de ce credeţi că aţi avea dvs. (un simplu cetăţean, ca şi mine – să zicem, dar trebuie să luaţi în seamă, când sforăiţi pe tema asta, ca s-ar putea ca şi a.b. să fie un pseudonim), de ce credeţi, zic, ca aţi avea îndreptăţirea de a vă exprima în chestie, fie şi aşa, „en passant”?
Credeţi că Tismăneanu ar avea nevoie de avocaţi?
În comenmtariul meu nu Păunescu era problema. Dumneavoastră eraţi, domnule ideolog de modă nouă!
Domnule Bodnărescu, ceea ce dumneavoastră luați drept simți al umorului, eu iau drept infantilism. E ca și cum eu aș spune „tovarășe Bodnărescu” numai pentru că suna așa ca … o combinație dintre Bodnăraș și Ceaușescu. Faptul că puneți în paranteză „pseudonimul” dovedește că sunteți de rea credință, pentru că nu acceptați evidența că sunt o persoană reală.
Nu trebuie să vă cer dumneavoastră sau nimănui altcuiva permisiunea de a mă exprima într-o chestiune sau alta. Iar articolul nu se constituie într-o pledoarie în apărarea lui Vladimir Tismăneanu (care are uneori nevoie de avocați, date fiind murdăriile care se spun la adresa lui și domnia sa ne-a mulțumit, lui Ștefan Maier, directorul revistei ACUM și mie pentru intervențiile în apărarea sa), ci într-un semnal de alarmă cu privire la mentalitatea păunesciană care se manifestă zgomotos și cu efecte devastatoare în societatea românească. Repet acest lucru pentru că nu păreți a înțelege ce am exprimat foarte clar în acest paragraf din articol:
În fine, o altă critică vehement adusă este legată de faptul că, potrivit religiei creştin-ortodoxe, nu am acorda mortului Păunescu un răgaz cuvenit. Alţii ne reproşează că „ne războim cu un mort şi n-am fi avut curajul să-l criticăm cât era încă în viaţă”. Acestora le răspundem că nu cu Adrian Păunescu „ne războim” ci cu ceaţa din mintea celor care îl regretă, confundând anii buni ai tinereţii lor cu singura „distracţie” de care au avut parte, între alte raţii (de ulei, de zahăr): Cenaclul Flacăra. Iar în ceea ce priveşte curajul, el n-ar trebui confundat cu politica de ignorare – în special la adresa celor care fac tot posibilul, călcând şi pe conştiinţe, la o adică, pentru a fi băgaţi în seamă.
Și acum vă întreb: aveți ceva de spus despre fondul articolului? Sau sunteți incapabil să produceți o contra-argumentație coerentă?
Domnule Bodnarescu, de ce credeti dv. ca aveti indreptatirea sa intrebati de ce are d-l Petru Clej indreptatirea? Si totusi iata, aveti indreptatirea fiindca ecourile dv., desi infantile, apar. Aveti argumente sau doriti doar sa subliniati ca numele Clej rimeaza cu Dej? Va mai dau si alte rime: vartej, manej, viteji, etc. Sper ca am incheiat subiectul si veti spune si ceva in legatura cu articolul sau veti scrie dv. ceva cu sens, daca sunteti capabil.
Mult mai mult regret interventia lui Gabriel Andronache, care afirma despre ACUM ca ar fi „o tribuna a radicalismului, intolerantei si partinirii” – iar rugat sa explice, invoca lenea. Daca intr-adevar este Gabriel cel care scrie asa ceva (il rog sa-mi scrie personal pentru a ma convinge de acest lucru incredibil) atunci am noutati: el, nu revista ACUM s-a schimbat.
Salut randurile Rodicai Culcer – aparitia lor este un indiciu clar ca „Dosarul Paunescu” nu e nici pe departe incheiat – in fapt abia se deschide, intreaga zarva in jurul lui fiind provocata de o manevra politica!
Va invit sa cititi acest articol impeuna cu cele aparute in acest numar pe teme conexe, semnate de Vladimir Tismaneanu, Ovidiu Ivancu si Florin Predescu. Comparati-le cu reactiile isterice, uneori chiar paranoice ale criticilor nostri. Veti vedea ce este fundamental gresit in mentalitatea atator oameni din Romania. Reflectati profund si ne veti da dreptate. Caci pentru ce altceva pledam decat pentru NORMALITATE, pe care n-o veti gasi nici in gandirea geniului Carpatilor si a defunctului sau verisif0ator pupincurist, nici in cea a liderului spiritual (de onoare) al ultimului partid al carui membru a fost, nici in cea a celui ce l-a petrecut la groapa dupa ce cu doar patru ani inainte citise in parlament raportul care-l descria ca pe poetul de curte al lui Ceausescu.
Ganditi cu mintea proprie, ca membri ai unei natiuni europene in anul 2010, pentru dumnezeu, ce-o fi asa de dificil?
„Am fost de vreo două ori la spectacole ale Cenaclului Flacăra prin 1975 sau 1976 și am plecat deoarece lirismul patriotard îmi repugna de pe vremea aceea” Bravo, domnule! Multă intuiţie. Chiar aşa?
Ma mira ca a durat atata timp pana cand d-nul Clej a decis ca sunt multi in Romania de azi care se uita inapoi. Notiunea ca trecutul este romantizat se poate citi in Biblia. Dupa iesirea din Egipt si peregrinarea in desert a Evreilor, hraniti fiind numai cu mana din cer multi au venit si s’au plans lui Moise: mai tinem minte carnea care am mancat-o in Egipt!
A propos acum cativa ani i-am scris unui amic in New York ca in Romania ceasul se invarteste de andoaselea adica in sensul trigonometric!
Eroare, domnule Charlie, citiți articolele mele cu începere din aprilie 2008 și veți vedea că am spus acest lucru în mai multe rânduri.
Este foarte posibil marele minti lucreaza la fel. In orice caz corespondentul meu Tony Judt a decedat intre timp si numai am data exacta cand i-am scris.
eu sunt foarte curios ce atitudine aveati domnia voastra fata de regimul comunist atunci cand paunescu scria ” soferul si sotia sa „, sau atunci cand paunescu recita impreuna cu gheorghe zamfir doina lu’ eminescu, sau cand canta cu 20 de mii de oameni desteapa-te romane. tare curios sunt de tonul si verbul critic avut de dumneavoastra. am intrat pe acest site necunoscut mie pana acum din greseala. am citit cu atentie. nu stiu cine sunteti. mi-as dorii sa vad o carte care va recomanda. ceva ce v-ar face numele luminos. eu stiu cine a fost paunescu. probabil stimate domn nu voi afla niciodata cine ati fost dumnevoastra. astfel lui paunescu, cel „implicat în mod malefic în primele rânduri ale vieții publice din România” i se face dreptate.
la revedere
Imaginea virtuală „sorin” (ca aproape toți admiratorii lui Păunescu se ascunde cu lașitate sub anonimat) demonstrează exact ceea ce scriam în articol: că face parte dintr-o Românie întoarsă cu fața către trecut.
Nu știu dacă Păunescu recita împreună cu Gheorghe Zamfir „Doina lu’ Eminescu” în forma ei necenzurată:
De la Nistru pân’la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a
Cã nu mai poate strãbate
De-atâta singurãtate;
Din Hotin si pân’la Mare
Vin Muscalii de-a cãlare
De la Mare la Hotin
Calea noastrã ne-o atin
Si Muscalii si Calmucii
Si nici Nistrul nu-i înneacã
Sãracã tarã, saracã!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveste ‘nvatã pruncii
Si sub mânã de jidan
Sunt românii lui Stefan.
Vai de biet român sãracu
Cã’ndãrãt tot dã ca racul
Fãrã tihnã-i masa lui
Si-i strãin în tara lui.
Din Brasov pân’la Abrud
Vai ce vãd si ce aud
Stãpânind ungurul crud
Iar din Olt pânã la Cris
Nu mai este luminis
De greul suspinelor
De umbra strãinilor,
De nu mai stii ce te-ai face
Sãrace, român, sãrace!
De la Turnu ‘n Dorohoi
Curg dusmanii în puhoi
Si s-aseazã pe la noi;
Si cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboarã paserile toate
De neagra singurãtate
Numai umbra spinului
La usa crestinului
Codrul geme si se pleacã
Si izvoarele îi seacã
Sãracã, tarã, sãracã!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vazã zi cu anii
Si sã-i scoatã ochii corbii
Sã rãmâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-au adus Muscalii
Prãpãdi-l-ar focul jalei
Sã-l arzã, sã-l dogoreascã
Neamul sã i-l prãpãdeascã,
Iar cine mi-a fost misel
Seca-i-ar inima ‘n el,
Cum dusmanii mi te seacã
Sãracã, tarã, sãracã!
Stefane, Mãria Ta,
Lasã Putna, nu mai sta,
Lasã Arhimandritului
Toata grija schitului
Iara grija gropilor
Dã-o-n seama popilor
La metanii sã tot batã,
Ziua toatã, noaptea toatã,
Sã se-ndure Dumnezeu
Ca sã-ti mântui neamul tãu…
Tu te-naltã din mormânt
Sã te-aud din corn sunând
Si Moldova adunând
Adunându-ti flamurile
Sã se mire neamurile;
De-i suna din corn o datã
Ai s-aduni Moldova toatã
De-i suna de douã ori
Vin si codrii-n ajutor;
De-i suna a treia oarã
Toti dusmanii or sã piarã
Dati în seama ciorilor
Si-a spânzurãtorilor.
Stefane, Mãria Ta,
Lasã Putna, nu mai sta
Cã te-asteaptã litvele
Sã le zboare tigvele
Sã le spui motivele
Pe câti pari, pe câti fustei
Cãpãtâni de grecotei
Grecoteii si strãinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar tara pustia
Si neamul nemernicia
Cum te pradã, cum te seacã
Sãracã, tarã, sãracã!
și nu cred că Păunescu a mai apucat să recite la Cenaclul Flacăra capodopera sa de pupincurism (pe care bănuiesc că o cunoașteți pentru că, nu-i așa , știți cine a fost Păunescu):
“Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă (…)
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, (…)
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!» (…)
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune. (…)
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”.
Pe vremea când Păunescu manipula mase de oameni în folosul regimului național-comunist al lui Ceaușescu eu preferam să-l ascult pe Vladimir Tismăneanu, pe Monica Lovinescu sau pe Virgil Ierunca la Europa Liberă care-l demascau pe acest versificator fanfaron.
Ce probă mai bună că nu pot avea imic în comun cu valorile pe care se bazează „România lui Păunescu” decât acest comentariu anonim (cum altfel) al persoanei virtuale „sorin”.
Corect! Nu am absolut nimic in comun cu Romania lui A.Paunescu. Dimpotrriva, imi repugna!
Din nefericire insa, atitudini de genul celei afisate de dl. Clej, ma fac sa spun ca nu am nimic in comun nici cu Romania d-lui Clej ori cu Romnaia d-nei Culcer. Ambele extreme imi repugna in egala masura.
Vreau o Romanie a bunului-simt, a simtului masurii, a scaderii asimptotice a apetitului propagandistic in favoarea celui pentru logica si memorie cinstita.
P.S. D-na Culcer, „ERA SOCIALISTA”, la care ati scris, ii era superioara, in epoca, revistei „FLACARA”? Prin ce ? Nu am fost cititor nici al uneia, nici al celeilalte, dar care dintre ele era mai pupinceausista si mai comunistoida? Si, as mai avea o intrebare: daca cenaclul FLACARA era cu voie de la Ceausescu, si era, fara indoiala, la AMBASADA SUA ajungeai sa lucrezi tot cu voie de la Ceauseasca, preecum ajungeai si la ANVERS, tot fara indoiala?
Domnul Marin Manzatu, care si-a dovedit din plin reaua credinta in comentariile postate in trecut pe aceasta pagina recidiveaza. A compara trecutul lui Adrian Paunescu, un stalp al regimului Ceausescu si dupa 1989 un promotor nerusinat al national-comunismului, cu cel al Rodicai Culcer este un exemplu in acest sens. Eu nu pot pricepe de unde acest tupeu si ura dementiala?
Domnule Clej,
Eu cred ca nici dvs. nu aveti o ura dementiala, dincolo de moarte, fata de Paunescu (chiar daca defunctul a sustinut re-nationalizarea casei dvs din Romania), cum nici eu nu am vreo ura fata de d-na Culcer si alti fosti corifei oficiali ai comunismului, de genul redactorilor de la Era Socialista. Sigur ca impactul asupra maselor al activitatii ideologico-tembelizatoare a celor doi a fost diferit, in functie de anvergura personalitatii fiecaruia si a suportului politico-mediatic avut de respectivii in timpul lui Ceasca. Dar, intr-o societate sanatoasa moral ambii lustrabili ar fi fost de multa vreme lustrati, domnule Clej, LUSTRATI!- astfel incat unul nu ar fi a ajuns un „geniu post-mortem, rezistent la comunism prin cultura” (culmea aberatiei!) si nici celalalt nu fi ajuns sa dea lectii de moralitate si democratie in spatiul public (culmea ridicolului!).
Eu ma intreb daca nu cumva e vorba mai degraba de prostie decat de rea credinta la acest „Marin Manzatu”. Omul nu intelege sensul in limba romana al cuvantului „corifeu”. As vrea sa-l intreb pe acest individ cu mintea intunecata de ura si resentiment, daca inainte 1989 intrebai 100 de persoane pe strada: ati auzit de Adrian Paunescu? Dar de Rodica Culcer? Care ar fi fost raspunsul?
Cat priveste situatia de dupa 1989, situatia se repeta: Adrian Paunescu a continuat sa fie un stalp al national-comunismului si sa aiba un impact negativ in viata publica din Romania. De aceea consider aceste comentarii ale lui „Marin Manzatu” tipice pentru „Romania lui Paunescu”.
Aha, vreti sa spuneti ca, pe vremea lui Ceausescu, Rodica Culcer era o simpla cantareata in cor, nu chiar un corifeu? Posibil, v-am spus ca nu citeam Era Socialista si nu stiu ce pozitie ocupa doamna in corul ideologilor comunisti. NU PUTETI SPUNE INSA CA REDACTORII DE LA ERA SOCIALISTA NU ERAU NISTE MICI CAPETENII ALE PROPAGANDEI CEAUSISTE! Acuma, faptul ca nu toti corifeii se bucura de aceeasi recunoadstere publica, tine poate de talent, de soarta si de Dumnezeu stie ce alte imponderabile.
Domnule Petru Clej, nu intervin pe esenta articolului. Intimplator, am o parere asemanatoare cu a dvs. in ceea ce priveste receptarea mortii lui A.P. Ceea ce m-a uimit si ma uimeste in continuare insa, facindu-ma sa va scriu acum, e modul, dificil de acceptat inclusiv pentru un cititor neutru, in care le raspundeti celor care au alta opinie decit a dvs. Trimitindu-i de la bun inceput, intr-un mod lipsit de verticalitate jurnalistica, in zona mediocritatii (prin plasarea in categoria ferventilor ortodocsi), nu va limitati insa la acest tip de agresiune. Interveniti si comentati, intr-un mod uluitor, orice parere contrara celei exprimate de dvs. Pentru ca aveti obiceiul de a cere argumente, ignorindu-le ulterior cu seninatate, va ofer citeva: pe Gabriel Andronache, fara a-l cunoaste, il numiti „aparținător” al „României lui Păunescu”, considerind ca nu merita sa se afle in redactia de-acum si sugerind ca ar fi fost dat afara (exemplu teribil de grandomanie din partea unui om care conduce, pina la urma, o publicatie cvasi-anonima); pe altcineva il acuzati de lasitate pentru ca indrazneste sa faca un lucru pe care internetul il ofera acum – semnarea sub nick-name (lasitate fata de ce, domnule Clej, fata de cine?). Culmea lipsei de respect e atinsa insa fata de domnul Marin Manzatu, pe care il acuzati de „prostie”.
Nu va mai intreb daca astfel de reactii sint demne de un jurnalist. Nu sint interesat de raspuns. Pur si simplu, va trimit acest mesaj ca o explicatie la cererea mea din urma cu ceva vreme de a fi scos din lista celor carora le trimiteti semnale privind aparatia unui nou numar al acestei publicatii virtuale. Si, mai mult, e o mirare personala, pe care am tinut s-o exprim. Asta fara a fi colaborat vreodata cu revista despre care vorbim (deci nici n-am avut prilejul sa „fiu dat afara”) si fara sa-mi doresc vreodata o asemenea colaborare…
Domnule Lucian Teodorovici, eu va sugerez sa va abtineti de la lectii de dirigentie jurnalistica, daca nu reusiti macar acest lucru elementar de a citi corect articolele si comentariile. Domnul Gabriel Andronache n-a mai scris un articol in revista ACUM din anul 2006, iar eu am devenit redactor-sef in 2008. Am decis, de comun acord cu directorul publicatiei, Stefan Maier, sa facem „curatenie” debarasandu-ne de ceea ce un fost secretar de redactie al revistei, Sebi Buhai, numea „neghina”, intre ei cativa extremisti – negationisti ai Holocaustului, habotnici religiosi, homofobi, ultranationalisti.
Cu domnul Andronache am stat de vorba impreuna cu domnul Maier si l-am invitat sa revina printre colaboratori.
Cat despre domnul Manzatu, este evident ca cineva care nu face distinctie intre Adrian Paunescu si Rodica Culcer este fie prost fie de rea-credinta (fie amandoua).
De altfel, noi asta cerem cititorilor nostri care scriu comentarii: inteligenta si buna credinta. Suntem nemilosi cu prostia fudula care face atatea ravagii in Romania. La fel, nu admitem anonimatul, acest paravan care permite imoralitatea pe internet.
Domnule Teodorovici, daca revista ACUM ar fi asa de anonima cum pretindeti, de unde aceasta incrancenare a criticilor nostri? De ce nu ne ignora? Nu cumva pentru faptul ca ii deranjeaza politica noastra editoriala, unica in spatiul virtual romanesc?
Domnule Petru Clej, eu m-as multumi cu putin in dialogul cu dvs.: mi-ar fi de ajuns sa lasati condescendenta deoparte. Pentru ca nu stiu in ce masura ar fi justificata.
Observatiile mele, beneficiind de-o putere de comprehensiune mai mult sau mai putin elementara, n-aveau rolul de a va jigni. Pur si simplu, m-am mirat ca e posibil sa discuti in felul acesta cu cei ce-ti comenteaza niste articole pe care tu insuti le doresti comentate. Nu mi se pare normal ca o parere opusa sa fie considerata la limita atacului la persoana, nu mi se pare normal sa-l ironizezi pina spre bascalie pe cel care o emite, nu mi se pare normal sa jignesti. Dar astea-s parerile mele, dvs. sigur ca aveti tot dreptul la alte pareri. De fapt, in mod evident, chiar aveti alte pareri.
Peste celelalte remarci pe care le faceti prefer sa trec. N-am nici un motiv si nici vreo placere sa intru intr-o asa-zisa polemica pe marginea unor subiecte precum colaboratorii dvs., regulile dvs. privind anonimatul sau vizibilitatea publicatiei. Chestiunile acestea va privesc, iar eu inchei dorindu-va succesul pe care il meritati.
Cred ca discutiile pe acest subiect au si o parte buna.
Este important sa revenim asupra istoriei recente. Am tot mai mult senzatia ca, desi lucrurile despre care discuam s-au petrecut , totusi, nu departe in timp, scapa multe nuante cu semnificatie. Incep sa cred ca istoria de acum sute de ani e departe rau de realitatea acelui timp. Pe de-o parte comunismul a facut tot ce-a putut s anu lase urme palpabile ale adevarului ci numai plasmuiri. Pe de alta parte subiectivitatea din noi este manifestata la modul partizan.
Lui Adrian Paunescu i se pot reprosa o droaie de lucruri si pentru perioada dinainte de 1989 si dupa. Volumul Constantei Buzea descrie si un segment din comportamentul fata de apropiati. Literar vorbind, profesionistii scrisului s-au pronuntat si se vor pronunta in continuare, fara tagada. Nu avem a ne teme.
Problema este ca la noi prea usor se alcatuiesc doua tabere ce se radicalizeaza instant si de aici pasul spre greseala este asigurat.
Cred ca pe langa muntele de greseli ale lui Paunescu, exista si o lista suficient de consistenta cu lucruri bune pe care le-a facut. Si nu m arefer la clientelism sau amicitii de interese. Ci la binele facut publicului. In contextul respectiv. Uneori cu bataie mai lunga. Eu pastrez amintiri foarte bune despre prima perioada a Cenaclului, cea de pana in decembrie 1976, atunci cand a fost prima oprire. Pe atunci nu exista slavirea lui Ceausescu, nu exista patriotismul daunator. Artisti adevarati erau pe scena, muzica si poezia erau de calitate.
Un astfel de proiect a avut efecte bune intr-un segment foarte mare de public. Cred ca este o realitate faptul ca un public de nivel mediu din acei ani participa nu doar la Cenaclul Flacara dar si la alte spectacole, citea, era mai aproape de cultura (aia care era ingaduita de propaganda, care mai scapa de cenzura) decat acelasi segment (ca dimnesiune cel putin) decat cel de azi. Dorin Tudoran ar putea oferi la randul sau marturiile acelui timp.
Putem critica comportamentul de scena al lui Paunescu, putem critica o serie de vorbe sau gesturi, ca in orice critica a unui fapt artistic.
Cred ca e nevoie de o mai atenta aplecare asupra unor chestiuni mai complexe decat prea usor se vehiculeaza azi. Cred ca , de exemplu, aderenta unor oameni, mai ales din Basarabia, la o anumita forma de patriotism nu trebuie persiflata si amendata. Pentru ca efectul este mai pervers. Comunimsul a pervertir o seama de elemenet de comportament public , national etc etc. A le demola in bloc , ca pe industria comunista, mi se pare, acum, la 20 de ani de la revolutie, mi se pare pueril. Le place unora sua nu, multe dintre versurile lui Paunescu, muzica acelui fenomen cultural, fac bine multor oameni. Unor oameni inteligenti, cu bun simt, lucizi. E pacat ca prin simplismul unor judecati care ignora complexitatea lucrurilor, sa se mentina o falie in societate. Responsabilitatea e, in fond, comuna.
Domnule Marius Dobrin,
În revista ACUM au apărut articole scrise de cel mai mare specialist în istoria comunismului românesc (Vladimir Tismăneanu, ca probă stă întreaga lui operă) care explica de ce Adrian Păunescu a fost o canalie ca politician și ca om (nu doar înainte, ci și după 1989), iar un tânăr doctor în filologie, actualmente profesor la o universitate din India argumenta că nu a fost poet, ci versificator. Opinii dacă vreți discutabile, dar pe care noi de la revista ACUM se susținem necondiționat. În plus, eu am scris acest articol în care deplor efectul catastrofal al mentalității de tip Păunescu. Reacția viscerală, plină de ură și resentiment a unor cititori probează acest fapt.
Dați-mi voie să vă spun că industria comunistă era sublimă dar nu valorează doi bani. Era construită pe o temelie greșită și a dat faliment când a fost confruntată cu realitatea economică, nu ce adin mintea bolnavă a unor Dej și Ceaușescu. Iar naționalismul pășunist și protocronist de tip păunescian din Republica Moldova – îmbrățișat oricum de o minoritate a populației – vezi rezultatele alegerilor din 1990 încoace – este și el contraproductiv în anul 2010.
Așa încât repet – nu vreau să am NIMIC de a face cu „România lui Păunescu”, cea în care 2/3 din populație zice că regretă comunismul în paralel cu 90% care se declară credincioși practicanți ai religiei persecutate de același regim comunist. Să le facă bine muzica și poezie lui Păunescu acelor oameni, dar atunci să nu se mai lamenteze că lucrurile merge prost în România, căci această mentalitate național-comunist-orotodoxistă – pe care o combatem cu consecvență în revista ACUM – este în bună măsură responsabilă de relele din România.
Domnule Clej,
Va multumesc pentru „Doina” lui Eminescu. Plecat de 35 de ani din Romania nu am fost la curent cu „Romania lui Paunescu” si sincer sa fiu nu ma prea interesa. Am facut cateva vizite in Romania, intalniri cu colegi si prieteni, vizite la mormantul mamei si cam atat. Nu mi-am bagat nasul in politica locala, consider ca cei de acolo pot sa-si rezolve problemele si fara mine. Am auzit in treacat ca marele Eminescu, care mi-a rascolit sufletul de adolescent ar fi fost un anti-semit sovin dar n-am vrut sa aflu amanunte. Pentru mine Luceafarul a devenit Lucifer citind aceasta „Doina” necenzurata…
Mai adaug, in completarea celor scrise mai sus de Petru Clej:
„această mentalitate national-comunist-orotodoxistă […] este în bună măsură responsabilă de relele din România.”
Daca acceptam aceasta afirmatie ca adevarata, atunci, tinand seama de miza ei enorma, fiecare roman ar trebui sa se gandeasca mai mult la pielea lui – un moment mai potrivit ca acesta nu exista – si mult mai putin la pasiunile sale pentru arta. Ar trebui sa fie mai indiferent la caderea de pe soclu a unui idol (Paunescu) in situatia in care el a fost unul dintre vectorii importanti si periculosi (pentru ca avea priza la public, spre deosebire de dictator) ai national-comunist-orotodoxismului cu consecintele pe care le discutam.
Cu alte cuvinte, nu condamnam o tara intreaga pusa in pericol de descreierati, de dragul unor poezii, oricat de geniale ni se-ar parea. Si Hitler picta, daca nu ma insel, dar asta nu i-a adus niciodata circumstante atenunante. Un caine turbat trebuie si el eutanasiata, oricat a fost de iubit.
Cand alegerea se pune intre doua principii forte, ,,de gustibus non disputandum” si ,,faceat justitia…”, niciun om intreg la minte nu sovaie.
Domnule Teodorovici, repet pentru că mi-e foarte clar că nu înțelegeți: noi cerem de la cititorii noștri inteligență și mai ales bună credință. Celor care postează comentarii cu rea credință le răspundem așa cum merită. We give as good as we get. Uitați-vă la celelalte publicații românești la comentarii, așa vreți să arate și revista ACUM? Ei bine nu va arăta așa, domnule Teodorovici, chiar dacă nu vă convine. Treceți peste celelalte remarci pentru că ați încercat să faceți dirigenție jurnalistică și nu v-a mers. Nu eu m-am legat de colaboratori, politica vizavi de anonimat sau vizibilitatea publicației, ci dumneavoastră și v-am dat replică pe măsură. Acum ați întors-o ca la Ploiești și ziceți că ne privesc. Evident, dar atunci de ce v-ați băgat la început? Cât privește urarea dumneavoastră de succes, nu dau două parale, fie că e ironică, fie că e ipocrită. Ați semănat vânt, culegeți furtună (Hosea 8,7).
Sunt mirat domnule Klein că nu aveți știință de publicistica lui Eminescu. Iată un fragment:
“Ne e sila de chestiunea israelita” (Mihai Eminescu)
“La noi, ca in toate tarile, evreii se prezinta ca un element parazit de mijlocitori, a caror activitate, in loc de-a iefteni schimbul de producte, il scumpeste in mod artificial si-l scumpeste in aceeasi masura in care-l monopolizeaza in mainile lor. Ei sunt, ca element comercial, absolut stricaciosi in toate tarile; de aceea si vedem ca, oriunde se afla in numar mare, domneste cea mai mare saracie.
Ei nu implinesc necesitati, ci dau nastere patimelor rele si viciilor, le incurajeaza si le satisfac. Mai mult: evreii par in genere incapabili de munca industriala. Oricat de multi ar fi intr-un oras, nu-i vom gasi nici ca muncitori in fabrici, nici in ateliere, exceptie facand de meserii foarte usoare, de caracter femeiesc oarecum.
Fara indoiala ca suportam urmarile generatiei trecute; dar pacatele, ineptiile ei, nu calitatile. A fost inept a crede ceea ce unii credeau, ca, primind colonii de puri consumatori improductivi, se sporeste avutia si puterea de munca a tarii. Si in Statele Unite imigreaza oameni dar toate foile europene sfatuiesc pe speculanti de-a se feri de Statele Unite. Ele nu dau subsistenta decat emigrantului producator, taranului, meseriasului. Omul fara meserie piere acolo. Am cunoscut evrei cari au emigrat din Austria in America, iar de acolo au venit in…Romania.
Nu deznationalizati trebuiesc evreii, caci foarte putin ne pasa daca o intreaga rasa consumatoare si improductiva va vorbi sau nu romaneste; ci siliti, prin o stricta organizare economica, la munca, la munca musculara, la productiune. Atunci se vor deznationaliza de sine sau vor emigra, iar pana atunci cata sa fie inlaturati absolut de la exploatarea claselor muncitoare, de la traficul viciilor si slabiciunilor. La munca Caradalele, Costinestii si Mihalestii, dar la munca si evreii.
Iata punctul important al discutiei. Trebuie sa li se ingreuie parazitilor de tot felul meseria lor. Negotul cu bauturi spirtoase, colportajul trebuiesc marginite la strictul necesar. Nu specula, munca trebuie sa determine mersul societatii si inaintarea pe scara sociala. “Cumpana” (ziar scos de tinerii israeliti. n.red.) zice ca toate tarile au pe evreii pe care-i merita, deci si Romania. Noi tagaduim aceasta. N-am meritat prin nimic nici pe evreii nostri, nici Caradalele noastre. Unii imigrati din Rusia si Austria, altii veniti din Turcia au avut o influenta dezastruoasa asupra dezvoltarii materiale si intelectuale ale tarii noastre. Aceste doua elemente, egal de straine, intelectual si material egal de sterpe, ne-au adus poporul la sapa de lemn, l-au corupt, l-au facut vicios, precum au adus la sapa de lemn si pe taranul din Galitia, din Bucovina, din Maramures, din Rusia de sud.
Invazii de armate straine si invazii de paraziti straini sunt nenorociri pe cari o tara nu le merita, dar trebuie sa le suporte daca e mica. Nu se poate zice despre viile de Cotnar ca merita filoxera.
Noi nu uram pe evrei, dar nici de vina nu suntem ca au fost persecutati in alte tari, ca au contractat deprinderile de specula si de parazitism pe cari le au acum, si nici putem iubi acest rau elementar ce cade asupra noastra. Romania, nefiind vinovata intru nimic de pozitia trecuta a evreilor in tarile apusene si rasaritene, nu poate fi obligata a suporta economic si social urmarile acelui rau tratament.
La noi n-au fost persecutiuni religioase. Sub domniile vechi nationale putinii evrei formau o breasla al carei staroste era rabinul. Breasla aceasta avea dreptul public al oricarii alte bresle si, prin caracterul chiar al institutiei, membrii comunitatii economice nu se puteau inmulti peste trebuintele reale.
Asa ar fi trebuit sa ramaie totdeauna.
In organizarea veche nu incapeau parazitii.
In lipsa absoluta de organizare sociala de care ne bucuram in urma influentei altor elemente parazite asupra statului a putut insa incapea o multime de lume fara capatai.
In momentul in care ne vom hotari a organiza si apara munca nationala credem ca evreii fara sila vor disparea incet-incet si, dupa vechiul lor obicei, vor cauta o alta societate omeneasca, tot atat de nesanatoasa precum e a noastra astazi si vor napadi asupra ei.
Dar pentru sanificarea noastra e necesar ca sa dispara din viata publica elementele parazite transdanubiene, a caror vina publica e dezorganizarea actuala.
Ceea ce se poate face este incetatenirea elementelor in adevar folositoare, precum tineri invatati, meseriasi buni s.a.m.d.
Incolo insa nationalitatea romana ca oricare alta are dreptul innascut de a-si apara mostenirea ei istorica si munca ei de orice alt element strain. Alegerea armelor si mijloacelor atarna de timp si imprejurari, si, daca e vorba de pastrarea rasei romane pe acest colt de pamant si de intarirea ca-racterului ei si a felului ei de-a fi, nici o arma nu este rea intrebuintata la timpul cuvenit.”
Așa ceva era acceptabil, ba chiar norma în 1880, dar acest text este complet depășit azi, când ideile enunțate pot constitui chiar o infracțiune de natură penală.
Vă recomand lectura cărții Chestiunea Evreiască, de Mihai Eminescu, editura Vestala, București 2005.
O parte din celebritatile care au lasat o puternica impresie asupra publicului nu a fost lipsita de pete. De exemplu un Rouseau sau Einstein, care au fost capabili sa creeze si sa stapaneasca constructii intelectuale imense dar in viata de toate zilele, daca e sa dam de crezare biografiilor, s-au comportat cu lipsa de raspundere. In exemplul meu, cei doi si-au trimis proprii copii la orfelinat fara remuscari.
Este la latitudinea fiecaruia dintre noi cum si cu cine ne mobilam sufletul. Uneori, oricat de dureros ar fi, trebuie sa purcedem la curatenie. Alteori sa vorbim cu glas mai scazut despre unii din idolii nostri. Conteaza si daca acestia au trait cu decenii sau secole in urma, fiind si ei expusi la agresiunea ideilor, ideologiilor, sau au fost aproape contemporani. Conteaza daca au avut sau nu o alegere cand si-au facut greselile etc. Nu existe retete dar nici total haos nu este – simtim cand ceva nu e chiar asa cum ar trebui, chiar daca alegem sa trecem cu vederea. Putem incerca sa tindem, facand apel la bunul simt, spre o atitudine moderata fata de ceace consumam. Ca sa ne ferim de mustrari de constiinta mai tarziu.
Domnule Clej,
Va multumesc pentru citat si recomandare. Pana acum nu am fost interesat in sovinismul si anti-semitismul lui Eminescu dar mi-ati trezit interesul si voi citi mai mult. Pentru mine e interesant cat de multa importanta se acorda poetilor in Romania comparat cu Statele Unite unde majoritatea populatiei habar n-are de poeti si poezii.
O afirmatie corecta a domnului Clej nu ma poate face gata sa-i inghit pe nemestecate restul mesajelor. De acord cu faptul ca propaganda comunista – facuta, ca orice propaganda, printr-o selectie unidrectionala a mesajelor, prin omisiunea vinovata a unor subiecte de interes general, prin agresivitati verbale si tonuri isterice, prin calificarea drept prosti si/sau rau intentionati a tuturor celor care opineaza in contra curentului – e vinovata in proportie covarsitoare de ceea ce se intampla si, mai ales, de felul in care se voteaza in Romania si in Republica Moldova. Si habotnicismul isi are vina lui, fiind greu de inteles cum de sute de mii de romani (asupra carora, ciudat, ateismul comunist propagandistic n-a avut efectul scontat) se calca azi in picioare pentru a atinge niste moaste si-a pune mana pe o portie de sarmale de post oferite de Biserica Ortodoxa neuitand sa fure, la plecare, ba o iconita, ba un şomoiog de busuioc, ba cana pentru agheazma. Dar nici o contrapropaganda dusa exact cu ACELEASI MIJLOACE propagandistice dintotdeauna nu mi se pare un lucru de lauda, ci dimpotriva.
De fapt, intr-un mesaj anterior, care s-a pierdut probabil, vorbeam despre marea impostura morala in care traim azi, intr-o tara in care nu s-a facut lustratie si in care laudatori si aparatori ai ceausismului (nu neaparat de reaua si imensa faima a lui Paunescu) au devenit astazi sanitari ai spatiului public si mari aparatori ai basescianismului. Sa nu mai vorbim despre presedintele insusi, care condamna comunismul si ceausismul in decembrie 2006 pentru ca in 2010 sa ne spuna ca N. Ceausescu ar fi ramas mare in istoria romanilor daca nu ar fi apucat sa faca tot raul facut, ci numai pe cel din primii 10 ani (adica marea revolutie demografica si mini-revolutia cultural-ideologica).
Din pacate, cei care il condamna pe Paunescu cu mijloacele propagandei comuniste (practicand un fel de comunism intors pe dos) nu fac decat sa perpetueze marea cacofonie in care traim de zeci de ani si sa impiedice coagularea unei societati civile dominate de bun-simt.
Din fericire, totusi, peste tot, chiar si pe acest forum, apar insule de normalitate, adica voci ale ratiunii si ale bunului-simt, dar, deocamdata, dominante raman tot „vocalizele” isterice, cu diezi la fiecare dintre chei.
Domnule Klein, repet, Eminescu trebuie citit în contextul vremii, când antisemitismul nu numai că nu era proscris, ci era norma. Problema mea nu e cu Eminiscu (publicistul și ideologul, nu poetul, că asta n-are nicio legătură cu poezia), ci cu cei care-l utilizează AZI în scopuri politice, în cu totul alt context.
Iată ce spunea pe această temă istoricul Lucian Boia:
“In ceea ce-l priveste pe Eminescu, aici sunt doua aspecte. Este poetul Eminescu si Eminescu-ideologul. Multi dintre cei care se revolta de ‘atacurile’ impotriva lui Eminescu nu sunt admiratori ai poeziei, ci ai ideologiei sale. O ideologie autohtonista si xenofoba. De fapt, Eminescu nu are nici o vina. El nu a fost propriu-zis un ideolog. Avea dreptul sa aiba orice idei, care trebuie raportate oricum la contextul cultural si politic al epocii sale, nu glorificate sau condamnate din perspectiva sfarsitului nostru de secol. Ca ideolog, Eminescu a fost ‘descoperit’ de valul nationalist de dupa 1900. Iar acum este promovat de tot de nationalisti. Este o manipulare: asa a spus poetul national, inseamna ca acesta este adevarul absolut, trebuie sa ne inchinam cu totii.
Pe de alta parte este poezia lui Eminescu, care nu are nevoie de ideologie pentru a fi admirata. Ramane insa de vazut ce va aduce viitorul. Eu sunt un mare admirator al lui Eminescu-poetul, nu ideologul. Cred ca ii simt poezia, ii stiu o multime de versuri pe dinafara. Ma intreb insa uneori daca nu reprezint ultima generatie care il mai gusta intr-adevar pe Eminescu. Gusturile evolueaza. In ziua cand tinerii nu-l vor mai recita sub clar de luna (poate ca deja nu-l mai recita), Eminescu va ramane un mare nume in istoria literaturii romane, dar nu va mai fi printre noi. E stupid sa spunem ca are voie sa mai fie asa. Va fi cum va fi. In mod paradoxal, s-ar outea ca Eminescu-ideologul sa reziste mai bine in timp decat Eminescu-poetul; se vor gasi mereu nationalisti care sa-l foloseasca drept stindard.”
Interviu acordat de Lucian Boia revistei Sud-Est (nr.1-2/1999), Chisinau.
Domnule „Marin Mânzatu”, contorsionismul logic la care vă dedați nu vă poate masca prostia și/sau reaua credință de care ați dat dovadă când l-ați comparat pe Adrian Păunescu (pe bună dreptate numit corifeu al comunismului) cu Rodica Culcer. Cel isteric sunteți dumneavoastră mânat de ura împotriva lui Băsescu (cel pe care revista ACUM nu-l sprijină, dar nici nu-l critică în mod isteric, ca să vă citez, lucru probat de nenumărate articole publicate de noi).
Domnule Clej,
Eminescu nu este unicul care in ciuda geniului artistic a fost influentat si a aderat la ideologii care azi sunt condamnate de majoritatea oamenilor cu bun simt. Bineinteles asta nu reduce cu nimic valoarea operei artistice dar unii isi rezerva dreptul de a nu citi operele autorilor care au aderat la asemenea ideologii. Un exemplu bun este compozitorul german Richard Wagner. Un geniu muzical, a avut o ideologie execrabila de un antisemitism feroce. Asta nu ma impiedica pe mine ca si evreu sa-i ascult si sa-i admir muzica. Recent in Chicago, am fost la o opera de Wagner care era boicotata de cateva organizatii evreiesti care aveau o demonstratie in fata operei. Au incercau sa ma convinga la intrearea in opera sa renunt, motivul fiind ca Hitler era admirator al lui Wagner si ca de fapt ideologia lui Wagner ar fi cauzat intr-o masura la exterminarea evreilor de regimul lui Hitler. Bineinteles ca am intrat si am savurat opera cu toate ca bunicii mei si multe alte rude au fost dusi la camere de gazare. Muzica lui Wagner este splendida in ciuda faptului ca ideologia este execrabila. Dar eu ascultam muzica, care nu are nimic de a face cu ideologia.
Revenind la Paunescu, de unde a pornit aceasta discutie, habar nu am cat de bun a fost ca si poet, nu am citit nimic din opera lui, dar cred ca discutia trebuie sa fie doar despre meritele lui artistice ca si poet. Dupa cate inteleg a fost un poet mediocru dar este slavit ca si poet national pentru meritele „patriotice”. Patriotismul la fel cu meritele artistice are nevoie de multi ani, zeci si sute de ani, ca sa fie evaluat in contextul istoriei. Sunt de acord ca ar trebui sa mai asteptam……
Domnule Klein, Păunescu nu a fost numai poet (sau versificator, după unii) ci și politician și om de afaceri care, potrivit jurnalistei Laurei Cernahoschi (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/ponta-si-circul-mortuar-paunescian-54985.html) a lăsat o avere de 3,7 milioane de euro. Ați putut citi în această revistă articolele lui Vladimir Tismăneanu despre politicianul și omul Adrian Păunescu și cel al lui Ovidiu Ivancu despre poetul (sau versificatorul) Adrian Păunescu. Nu se poate face abstracție de vreuna din cele două fațete ale „Bardului de la Bârca”.
Domnue Clej,
Cu riscul de-a va oferi inca o data prilejul de-a marca „o victorie” meschia asupra inteligentei mele, calificand-o in stilul dvs., imi permit sa va atrag atentia ca insistenta cu care bagati sub ochii cititorilor revistei opinia, chipurile infailibila, despre Paunescu a d-lui Tismaneanu tradeaza ingustime intelectuala si chiar un provincialism de care nu v-as fi suspectat altfel.
Dl. Tismnaneanu nu detine monopul opiniei asupra lui Paunescu, cum nu detine niciun fel de monopol asupra temelor de interes mai larg din Romania. Eu, de pilda, imbratisez mai degraba opinia mult mai nuantata, mai moralizatoare si mai justificata moal – daca vreti! – a d-lui Dorin Tudoran, care poate fi citita si pe blogul dumnealui.
Desi autor al unor lucrari remarcabile, dl. Tismaneanu se poate insela in unele privinte( a facut-o de altfel pana acum), poate cadea prada subiectivmului sau unor idiosincrazii, ca doar e om si dumnealui si nu „Vocea adevarului nationale” (ca sa-l parafrazez pe Caragiale).
Da, in linii mari sunt de acord cu ceea ce a scris dl Tismaneanu despre Paunescu aici, dar sunt si mai de acord, pana la cea mai fina nuanta, cu ceea ce a scris dl Dorin Tudoran, la dumnealui pe blog. In fond, pluralismul opiniilor si existenta alternativelor tin chiar de esenta regimurilor democratice, nu?
Domnule „Marin Mânzatu”, inteligența și/sau buna dumneavoastră credință vor fi puse la îndoială până când nu vă veți retrage neroada/perfida comparație Adrian Păunescu/Rodica Culcer.
Vladimir Tismăneanu este cel mai bun specialist de origine română (deși detractorii săi specifică de fiecare dată religia sa) în privința istoriei comunismului românesc. Și dacă doriți, puteți consulta pe neprovincialul amazon.com lista lucrărilor sale în limba engleză.
Ștefan Maier a recomandat articolul lui Dorin Tudoran de pe blogul său, dar noi am făcut această decizie de publicare a unor articole care să releve natura nocivă a mentalității de tip Păunescu. Are cine să-l bocească pe Păunescu, poate chiar sunt majoritari în România în care 2/3 regretă comunismul și 90% sunt credincioși practicanți. Preferăm să fim minoritari, dar să ne respectăm principiile. Cu intoleranții suntem intoleranți. Iar Păunescu a fost un intolerant toată viața sa. Poate că oameni ca Lenin, Mao, Stalin, Hitler, Pol Pot n-ar fi ajuns ce-au ajuns dacă nu se găseau oameni prea toleranți ca să-i tolereze.
Domnule Marin Manzatu, ma tem ca romanii si-au uitat istoria si trebuie s-o repete, in 90 poporul a dat semne evidente ca nu pricepe prea mult de evenimente politice, din nefericire dupa 20 de ani sunt in acelasi loc, ca in duminica orbului. Testul a. paunescu arata ca romanii inca mai au de suferit pana vor deveni o societate matura. Citind odele lui paunescu catre ceausescu, este imposibil sa nu remarci ca este dificil ca sa-l intreaca cineva in linguseala, in asta, da, poate ca a fost un geniu. Trebuie sa va reamprospatez memoria, elita intelectuala burgheza din perioada interbelica care a produs mult si de calitate a fost distrusa sistematic de catre comunisti (a se citi: oameni putini educati) paunescu slavind tocmai acel regim analfabet. Chiar si in ziua de azi se vad efectele dezastrului comunist in societatea manelizata si elitele mediocre (vanghelie, mazare, becali). Imi aduc aminte de episodul ridicol cand a. paunescu dicta stiri despre el la radio national, sfidand democratia, bunul simt si poporul roman care aveau dreptul in tara lor sa aibe un radio independent dupa 50 de ani de manipulare grosolana. Sa presupunem ca a. paunescu a fost un adept al ideilor de stanga, dar faptele contrazic acest lucru, anturajul lui cu oameni de afaceri dubiosi, arata clar ca a fost un individ fara principii. Chiar logica bunului simt ne spune, ca o persoana intelectuala care este constienta de cea ce face, si care scrie nesilita de nimeni ode sotiei dictatorului care avea 2 clase slavind calitatile ei de mare om de stiinta la nivel mondial, trebuie sa aibe un simt al moralitatii si vinovatiei foarte scazut, as spune chiar la nivel de individ psihopat. a. paunescu a fost un instrument eficient de propaganda a unui regim nelegitim si criminal, folosirea intelectului in a sustine dictatura este la fel de vinovata ca folosirea pumnului de catre securisti.
Domnule Clej,
Am si spus mai sus ca am inteles ca Rodica Culcer nu a fost un corifeu al ceausismului, ca Paunescu (cel bantuit din cand in de unele fronde ce au trecut in fata celor superficiali drept probe de curaj), ci o simpla cantareata in corul ideologilor ceausisti si o simpla functionara la Ambasada SUA – ca si cum pentru a ajunge in aceste pozitii ti-ar fi fost suficiente doar unele competente si nu si un pedigree comunist ori niste recomnadari/aprobari/ acceptari de la cele mai inalte niveluri decizionale ale regimului.
Am mai spus ca intr-o societate normala cu un regim normal bazat pe valori normale, Paunescu nu ar fi fost declarat geniu post mosterm si simbol al rezistentei la comunism prin cultura si nici Rodica Culcer nu ar fi fost un corifeu al regimului actual. (corect, nu?)
Domnule care semnați „Marin Mânzatu”, o cunosc pe Rodica Culcer mult mai bine decât o cunoașteți dumneavoastră, fiind coleg cu ea la BBC între 1991 – 2000 (an în care a decis să se întoarcă în România). Pot să vă garantez că este o jurnalistă extrem de competentă, iar înverșunarea dumneavoastră împotriva ei și lipsa de măsură în comparația idioată/perfidă de care ați dat, arată că ori sunteți un om total lipsit de inteligență, ori o canalie. Vă rog în mod EXPLICIT să retrageți această comparație idioată/perfidă. De asemenea v-aș ruga să încetați cu stilul hiperagresiv în care ați început să postați pe pagina revistei ACUM, dacă doriți să nu vi se răspundă pe măsură. Ați utilizat termenul de „extremism”, vă cer să-l retrageți.
Nu poate fi adevarat ca atati romani sa uite cine a fost de fapt acest Adrian Paunescu si sa il planga dintr-o stare totala de abrutizare mentala. Cum puteti romani sa plangeti pe acest pupincurist si lingusitor care compunea ode analfabetului si criminalului de Ceausescu si retardei sale sotii?! Va meritati soarta de sclavi fara viitor. Nu va mai ramane nimic de facut decat sa ii plangeti oceane si mari celuilalt mare criminal al Romaniei moderne pe nume Iliescu.
Stimate Petru Clej, va felicit pentru profunzimea articolului. Am un singur amendament: nu toti crestinii ortodocsi il plang pe versificatorul comunist Adrian Paunescu. Generalizarea dvs. nu este corecta. Cele cateva mii de oameni adunati la spectacolul asezarii in pamant a cadavrului versificatorului Paunescu nu sunt reprezentativi pentru Ortodoxia Romaneasca. Eu sunt preot de spital in Biserica Ortodoxa Romana si mi-am asumat sa marturisesc public ceea ce consider a fi adevarul despre Adrian Paunescu, chiar daca de la nivelul Patriarhiei Romane a fost transmis un mesaj de condoleante pe care versificatorul comunist nu cred ca-l merita. Nu sunt singurul care gandeste asa. Va fac dovada afirmatiei mele prin doua adrese de internet la care veti putea citi opinia mea despre cine a fost cu adevarat Adrian Paunescu, cel care a pervertit sufletul unei intregi generatii de tineri: http://vallahianova.blogspot.com/2010/11/culturnicul-adrian-paunescu-si-poporul.html si http://www.ziare.com/adrian-paunescu/murit/opinii-adrian-paunescu-si-paul-goma-destine-paralele-1053836 Despre Adrian Paunescu nu mai pot spune decat „Dumnezeu sa-l ierte!” Ca preot sper ca acest nefericit imbolnavit de un imens orgoliu a chemat duhovnicul pe patul de moarte si s-a spovedit. Cu prietenie in Hristos, preot Marcel Radut Seliste
Fir-ar sa fie ca uite, sunt de acord cu ce ati scris in articolul asta. Chiar imi spunea o prietena ca AP a reprezentat ce-a fost mai bun si frumos in tineretea noastra si eu i-am raspuns ca nu simt lucrul asta. Da, ascultam Cenaclul Flacara, ca altceva n-aveam, dar ma obosea tare ca nu ii lasa pe cantareti sa cante si le-o lua inainte, spunand el versurile.
Nu stiu cum a persecutat AP Biserica Ortodoxa, dar daca ziceti ca a facut-o…
Oricum, aveti mare dreptate in ce spuneti. Da, ii putem recunoaste talentul de poet, dar hai sa nu exageram totusi. Pe mine m-a cam umplut sila de cateva ori cand l-am vazut la tv, in parlament, cum urla ca pe stadioane, la Cenaclu…
In fine, mortii cu mortii, si vii cu vii. Doamne ajuta ca mai sunt si oameni ca dvs., care vad lucrurile fara ochelari de cal, nu dupa cum inclina vantul (sau culoarea politica) si ca aveti curajul sa spuneti ce ganditi.
N-am spus că Adrian Păunescu a persecutat Biserica Ortodoxă, ci că a fost pupincuristul lui Ceaușescu, cel care a persecutat cumplit Biserica ortodoxă.
e o blasfemie ca nu i s-a acordat ragazul cuvenit? nu, e o blasfemie parada de ortodoxism la moartea unui corifeu al ateismului national-comunist care a schilodit mintile a nenumarati tineri romani si nu s-a cait niciodata pentru asta
Domnule Clej,
Sunt un fost ascultator de BBC Romanian si intamplarea a facut sa va redescopar in paginile acestui saptamanal virtual. Ma bucur sa stiu ca faceti in continuare presa de calitate.
Va doresc numai bine si va asigur ca ma voi abona la articolele dumneavoastra de aici.