14 noiembrie 2010
De la trecut la prezent
Carol I si petrecerea de Haloween la ambasada Romaniei de la Paris 2010.
La vederea aparatului foto personalul ambasadei a reactionat totusi.
Daniel Macovei
13 noiembrie 2010
Ghetoul din Varșovia
La scurt timp după invazia din septembrie 1939, naziştii au început să concentreze într-un mic cartier din Varşovia bună parte din populaţia evreiască din Polonia. Într-un spaţiu extrem de restrîns, alcătuit din câteva străzi au fost înghesuiţi ca sardelele 500.000 de oameni, respectiv tot atâţia evrei câţi se mai aflau în Germania înainte de accesul lui Hitler la putere.
În 1942 autorităţile germane au demarat acţiunea de deportare a evreilor, cu mic cu mare, cu femei, copii şi bătrâni, în lagărele de exterminare.
Aproape 300.000 de evrei au fost ucişi doar în camerele de gazare construite în lagărul de la Treblinka. La Varşovia, pe mulţi din c ei ce n-apucaseră să fie deportaţi i-au secerat foametea cruntă şi molimele care au izbucnit în cartierul evreiesc din pricina condiţiilor inumane domnind în ghetou.
Realizînd că şi cei 60.000 de evrei care avuseseră norocul să poată presta o muncă de sclav şi mai trăiau, ca atare, în 1943, sunt condamnaţi să fie rapid exterminaţi, tinerii grupaţi în diverse organizaţii sioniste, de stânga sau de dreapta, şi-au depăşit disensiunile şi au hotărât să lupte.
Cu arme puţine şi improvizate, mai puţin de 750 de combatanţi s-au opus cu succes tancurilor şi blindatelor covârşitoarei maşinării de război naziste. Tinerii evrei i-au rezistat aproape o lună încheiată, ucigând numeroşi poliţişti şi militari, inclusiv din unităţile de elită SS.
Veniţi la 19 aprilie să lichideze ghetoul şi să-i îmbarce pe ultimii supravieţuitori în trenurile de vită destinate lagărelor morţii, soldaţii germani au rămas stupefiati, când au constatat că întâmpină rezistenţă.
Respingerea primului atac german a fost urmată de noi valuri ofensive. Trupele SS au revenit cu întăriri iar răsculaţii, lipsiţi de orice ajutor extern, n-au avut nici cea mai măruntă şansă de a rezista pe termen lung. La urma urmei, combatanţii evrei nu dispuneau de nici o armă automată, ci doar de o sută de puşti vechi, de cocteiluri Molotov şi de câteva sute de pistoale în bună parte ruginite.
Revenindu-şi din primul şoc, ocupanţii germani au trecut la sistematica distrugere a tuturor caselor din ghetou. In flăcările incendiilor aprinse de nazişti străzile cartierului s-au topit rând pe rând şi s-au transformat în cenuşă, zidurile locuinţelor îngropând sub ele numeroşi luptători.
La 16 mai 1943, naziştii au cucerit şi aruncat în aer, simbolic, sinagoga din Varşovia. Generalul SS Juergen Stroop a anunţat fericit la Berlin „lichidarea ghetoului”.
Luptele din cartier se soldaseră cu moartea a 7000 de evrei. Toţi supravieţuitorii, care n-au reuşit să fugă prin sistemul de canalizare au fost deportaţi şi asasinaţi în lagăre.
*******************************
In vizita noastra in kibutzul Yaad Mordehai, unde se afla macheta ghetoului, am intilnit un supravietuitor care are astazi 85 ani.
Nu l-am cunoscut pina atunci. Venise insotit de fiul sau si cu ajutorul ghidei, si-a descoperit ” casa” nimicita de flacari, in timpul rascoalei ghetoului.
Astazi, doar o casa pe macheta.
Printre lacrimile care siroiau pe obrajii brazdati de ridurile vremii, ne-a povestit despre viata in ghetou, despre familia care a ramas doar o amintire in memoria lui, nici macar o fotografie neexistind, sa o poata arata generatilor urmatoare. Singurul supravietuitor dintr-o numeroasa familie.
Eram un grup de prieteni, ajunsi din Haifa, in sudul tarii. Excursie cu tema bine stabilita.
Deodata, o parte dintre prietenii nostrii, a doua generatie a supravietuitorilor ghetoului din Varsovia, au gasit puncte de intersectie cu turistul american. Puncte comune. Suferinte comune. Familii intregi care au fost nimicite. In citeva minute, am devenit noi, turistii din Haifa, familia celui care a venit din departari, venit sa-si reaminteasca cum arata casa parinteasca varsoviana, pe o macheta si cu ochii mintii, sa-si imagineze, cum ar fi aratat astazi, familia lui, a carui singur supravietuitor a ramas, daca…..
Paula din / in Haifa
12 noiembrie 2010
Edificiului Roman cu mozaic – Constanța
Constanta are o istorie multimilenara. In acest oras pitoresc exista numeroase vestigii ale trecutului – marturii ale unor vechi civilizatii. Urbea a fost inaltata pe ruinele anticului Tomis – o colonie greceasca, intemeiata in sec. IV i. Hr. In aceasta perioada, in Dobrogea au fost inaltate numeroase orase-port si cetati grecesti: Callatis (Mangalia), Stratonis (Tuzla, denumire turceasca care inseamna ocna, sararie), Axiopolis (Cernavoda), Odessos (Varna) etc. Ca sa poata infiinta aceste colonii, grecii au avut a-i infrunta pe geti – bastinasii care traiau in aceste locuri. Tomis – vechi toponim de origine indo-europeana, cu o circulatie larga in ebraica si in greaca, initial a fost preluat si de romani care au cucerit acest oras-port. in sec. II I.Hr. Mai tarziu, in sec.IV d.Hr., daco-romanii au numit asezarea Constanta, in amintirea Imparatului bizantin Constantin cel Mare care a decretat duminica drept ultima zi a saptamanii si drept zi de sarbatoare in locul sambetei. De origine asiatica, turcii nu puteau sa-i rosteasca numele si i-au zis Kiustendje. Orasul-port a purtat aceasta denumire timp de peste patru secole, pana in 1878, cand, ca urmare a Razboiului de Independenta, Romania i-a izgonit pe turci de pe aceste locuri.
La 200 metri de cheiul portului antic au fost descoperite, in anii 1958-1959, vestigiile Edificiului Roman cu mozaic. In sec. XIX calea ferata trecea pe deasupra edificiului si exact in acest loc se afla gara. Arcadele amintitului edificiu, construite cu aproape 2000 de ani in urma, au rezistat tinand deasupra lor greutatea trenului si a garii, pastrandu-se si astazi. Despre iscusinta mesterilor din acele vremuri ne vorbeste si faptul ca la inceputul epocii post Hristos, la Drobeta (Turnu-Severin), a fost construit un splendid pod peste Dunare de o uimitoare rezistenta. Edificiul roman cu mozaic era o cladire frumos ornamentata care avea ziduri cu pilastri, galerii ce duceau in port si niste incaperi boltite – un fel de holuri din care se intra in sala cu paviment din mozaic policrom. Mozaicul, de o perfectiune incredibila, a fost lucrat din cuburi mici de piatra si marmora si contine diferite motive geometrice si florale. Pastrat pana in prezent, pavimentul este de o lucratura perfecta. Cand il privesti, parca ai in fata un covor persan tesut cu migala, nu o pardoseala executata din piatra si marmora. In preajma Edificiului cu mozaic se aflau baile termale construite, in primele secole dupa Hristos. Zidurile cu arcade ale acestor bai mai pot fi admirate si acum. In urma ultimelor sapaturi arheologice au mai fost descoperite: zidul de incinta, ziduri din acropola, patru bazilici (biserici), cuptoare de sticlarie, un atelier de prelucrare a marmorei, o necropola (cimitir) etc. Zidul de incinta inaltat in scopuri de aparare a fost descoperit si cercetat de arheologul Vasile Parvan in 1914. S-a constatat ca a fost construit in sec. III i.Hr. si ca are o grosime de 3-5 metri. In incinta au mai fost descoperite amfore cu capacitatea de 200-600 litri, figurine, blocuri din calcar si bucati masive de piatra. Constructia ocupa trei din cele patru terase, in care era amenajata faleza portului in antichitate. Prima terasa este situata la nivelul actual al Pietei Ovidiu si asigura legatura cu una din pietele publice ale orasului antic. Urmatoarele doua terase corespund corpului principal al edificiului, de forma unui trapez alungit, dezvoltat pe doua nivele-cel superior fiind reprezentat de sala cu pavimentul de mozaic ca magazii-depozite pentru marfuri. Ultima terasa era situata la nivelul cheiurilor portului antic si cuprindea inca o serie de magazii boltite, acoperite astazi de nivelul modern de calcare. Pavimentul de mozaic, cu o suprafata de peste 2000 m patrati -unul dintre cele mai mari de pe intregul teritoriul fostului imperiu- este realizat din pietricele (tesserae) de diferite culori: alb, rosu, negru, verde-albastrui, galben-ocru. Se compune din doua parti distincte: chenarul care inconjoara sala, format din benzi de motive geometrice si vegetale stilizate, frunze de iedera, funie simpla sau funie tripla (nodul lui David), valuri stilizate si partea centrala, formata din cercuri inscrise in patrate, splendid decorate cu vase stilizate de tip kantharos, arme (securi duble, scuturi), forme geometrice (dreptunghiuri si romburi). Sala monumentala era folosita ca loc de reuniune de catre oficialitatile cetatii sau de catre negustorii care incheiau tranzactiile comerciale. De altfel, intregul edificiu este in stransa legatura cu activitatea ce se desfasura in port, lucru elocvent ilustrat de materialele recuperate din magaziile boltite de sub sala cu mozaic, marfuri care formau obiectul negotului maritim. Acestea constau in primul rand din amfore cu diverse continuturi (indeosebi rasini vegetale precum colofoniul, mastixul, terebentina, stiraxul, rasina de pin, folosite intr-o gama larga de activitati), obiecte din fier (ancore, cuie, piroane), tipare de opaite, greutati pentru cantare etc. Construit cel mai probabil in sec al IV-lea, acest impresionant edificiu a suferit mai multe distrugeri pe parcursul veacurilor urmatoare, cel mai important fiind cutremurul de pamant care a distrus definitiv pavimentul si boltile, probabil pe parcursul sec V sau la inceputul sec VI-lea. Circuitul de vizitare cuprinde in primul rand sala centrala cu covorul mozaic, unde sunt expuse si o serie de materiale arheologice recuperate in cursul cercetarilor (amfore, ancore, piese sculpturale si arhitectonice, placaje de marmura etc.). De asemenea se pot vedea cele 11 camere boltite, care pastreaza, printre obicetele de valoare, inscriptii grecesti si latine din Tomis sau din alte cetati de pe teritoriul dobrogean.
Ulterior descoperirii mozaicului la nivelul mijlociu au fost descoperite vestigiile unor magazii pentru marfuri si pravalii. Aceste magazine dateaza din secolul III-IV ca si cele circa 150 de amorfe gasite in interiorul unora din ele.
Edificiul cu mozaic din Constanta se situeaza printre primele realizari romane de acest gen din lume, atat din punct de vedere al dimensiunii cat si al tehnicii de executie si valorii artistice.
Claudia Cioca
11 noiembrie 2010
VETERANUL DE PE BANCNOTA CANADIANA DE 10 DOLARI
Sunteti invitati sa priviti in fotografie, versoul bancnotei canadiene de 10 dolari, unde, in partea dreapta, veti vedea un veteran in varsta, stand de paza langa Memorialul comemorativ din Ottawa. Numele sau este Robert Metcalfe; a decedat in 2008, la varsta de 90 de ani.
Este remarcabil faptul ca a reusit sa atinga aceasta varsta, avand in vedere evenimentele prin care a trecut in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial.
Nascut in Anglia, Robert Metcalfe a fost unul dintre cei 400000 de membri ai Fortei Expeditionare Britanice trimisi pe Continent, unde au fost pusi fata in fata cu noua tehnica de razboi germana- Blitzkrig (razboiul – fulger).
Sarise in ajutorul unui camarad ranit, cand picioarele i-au fost lovite de un srapnel. In drum spre spital, ambulanta care il transporta a intrat sub incidenta focurilor unui tanc german care, in mod miraculos, a incetat tirul.
Evacuat din Dunkirk pe HMS Grenade, doua dintre navele-surori au fost scufundate. Recuperat din accidentul suferit, a fost repartizat campaniilor aliatilor din Nordul Africii si Italiei. Pe drum, vasul sau a fost vanat de crucisatorul german Bismarck.
In Africa de Nord a servit sub comanda generalului Montgomery impotriva „Vulpii Desertului”- Rommel.
Fiind trimis in campania din Italia, a intalnit-o pe viitoarea sa sotie, locotenent si fizioterapist intr-un spital canadian. Dimineata au si fost casatoriti de un primar al unui orasel italienesc, apoi, dupa-amiaza, de catre un preot englez.
Dupa incheierea razboiului, perechea s-a stabilit in Chatham, Canada, unde Robert s-a implicat in politica, devenind custodele (presedintele) comitatului. La pensie, sotii Metcalfe s-au mutat in Ottawa.
Intr-o zi, din senin, Robert a primit un telefon de la un oficial guvernamental care l-a rugat sa se prezinte la o sesiune de fotografii. Nu i s-a spus scopul fotografierii. „Habar nu avea ca va fi tiparit pe bancnota „, povesteste fiica sa.
Aceasta este pe scurt, povestea eroului veteran de pe bancnota canadiana de 10 dolari, pe care am vrut sa o impartasesc cu cititorii nostri in ziua de 11 Noiembrie ( Ziua Armistitiului ), “Remembrance Day”.
Canadienii pastreaza un moment de reculegere la ora 11 a.m., din ziua de 11 a lunii a 11-a din fiecare an, in memoria eroilor din ambele razboaie mondiale, din razboiul coreean si din timpul misiunilor ONU de mentinere a pacii. Cei mai multi dintre ei poarta, in zilele din preajma datei de 11 Noiembrie, flori artificiale de mac – simbolul acestei zile. Camera Memoriala adaposteste Cartea Amintirii – Book of Remembrance cuprinzand numele eroilor care si-au dat viata pentru tara. Au loc ceremonii civile, militare si religioase – adunari comemorative, depuneri de coroane, ghirlande, buchete de flori la mormintele eroilor si la monumentele amintind de jertfa lor, parazi ale veteranilor de razboi.
Cristina Dobrin
10 noiembrie 2010
Pe aici nu se trece!
Opera sculptorului Ionescu Varo (1924), Monumentul Eroilor Cavalerişti din Primul Război Mondial este alcătuit dintr-o triadă : un cavalerist în poziţie de atac, un cal şi un scut heraldic cu stema României, asupra cărora se află un vultur din bronz. Monumentul a fost ridicat în memoria eroilor căzuţi la Oituz în 1917.
„ Şi s-au luptat vitejeşte, nebuneşte, cu disperare…”( Regina Maria a României, Povestea Vieţii Mele, Editura Eminescu, 1991, Bucureşti)
Datorită intervenţiei Reginei Maria în negocierile de la Conferinţa de Pace de la Paris-1918 ia naştere România Mare…” Transilvania, Bucovina, până şi Basarabia ! România Mare ! Parcă îmi venea ameţeala când îmi dădeam seama de mărinimia soartei.”( Regina Maria a României, Povestea Vieţii Mele, Editura Eminescu, 1991, Bucureşti)
Paulina Eliza Duta
9 noiembrie 2010
Noaptea de cristal
Noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1938 a rămas in istorie sub numele „Kristallnacht” (Noaptea de cristal). Ea marchează o fază nouă în istoria Holocaustului evreilor Europei. După preluarea puterii de către partidul nazist în Germania, în ianuarie 1933, a urmat începutul excluderii evreilor din viaţa economică, politică, socială şi culturală din această ţară. Începuse şi emigrarea lor – în măsura posibilului – dar încă exista speranţa îmbunătăţirii situaţiei. Autorităţile naziste voiau eliminarea evreilor din Germania pe calea emigrării forţate. Evrei de origine est-europeană care locuiau în Germania au fost alungaţi din această ţară. Printre ei era familia Gruenszpan, evrei polonezi expulzaţi din Germania în luna octombrie1938, al cărei fiu Herschel se afla la Paris. Acesta, un tânăr cu psihic labil, a decis să răzbune expulzarea părinţilor lui şi să atragă atenţia lumii asupra evreilor din Germania. El a ales calea atentatului terorist, fără să-şi pună problema consecinţelor. În ziua de 7 noiembrie 1938, Herschel Gruenszpan a intrat în clădirea ambasadei germane din Paris înarmat cu un revolver şi a tras asupra primului om pe care l-a întâlnit, secretarul al treilea, Ernst Von Rath, un diplomat de rangul al doilea, care nici măcar nu era nazist. Rănit grav, acesta a murit după două zile, în după-amiaza zilei de 9 noiembrie. Atentatorul a fost arestat. Dar consecinţele au apărut imediat.
POGROMUL DIN NOAPTEA DE CRISTAL
În noaptea de 9-10 noiembrie, grupuri de nazişti au atacat cartierele evreieşti din oraşele Germaniei şi Austriei. Ei au spart geamuri ale magazinelor evreieşti şi ale sinagogilor şi le-au incendiat. Geamurile sparte au fost în număr atât de mare, încât noaptea respectivă a căpătat numele „Kristallnacht” (Noaptea de cristal). Incendiile au fost atât de puternice încât flăcările erau văzute de departe în toate oraşele. Părea că oraşe ard în valuri. O noapte cu adevărat albă, în care geamurile sparte alternau cu flăcările incendiilor. Pagubele au fost uriaşe: 815 magazine evreişti, 29 depozite, 171 case de locuit, 191 sinagogi, dintre care 76 au fost distruse complet şi demolate. Nu este exclus ca pagubele să fi fost mai mari: cifrele menţionate sunt cele oficiale. 36 de evrei au fost ucişi şi alţi 36 au fost răniţi grav. Bineînţeles, victimele nu au primit despăgubiri: regimul nazist a afirmat că ar fi fost vorba de un protest spontant al populaţiei
împotriva evreilor, care ar fi organizat atentatul de la ambasada germană de la Paris, cu toţii fiind vinovaţi de această crimă. De fapt, pogromul din acea noapte a fost pregătit de autorităţile naziste cu scopul organizării de presiuni asupra evreilor pentru a emigra şi asupra guvernelor occidentale de a primi aceşti emigranţi evrei de care Germania nazistă voia să se debaraseze. Atentatul de la Paris a fost un simplu pretext pentru liderii nazişti, dornici să treacă la acţiune.
URMĂRILE NOPŢII DE CRISTAL
Au urmat arestări de evrei acuzaţi de provocarea tulburărilor. Bunuri mobile şi imobile evreieşti au fost „arianizate”. Pogromul a fost denumit şi „Aktion”, în afară de denumirea „Kristallnacht”. Mulţi evrei au părăsit Germania, emigrând în ţările care i-au primit. Speranţa unei îmbunătăţiri a situaţiei evreilor din Germania a dispărut. Optimismul a fost înlocuit de pesimism. Este începutul unei faze noi a Holocaustului, mult mai agresivă decât precedenta. Dar era încă înaintea fazei camerelor de gazare şi înainte de izbucnirea celui de al doilea război mondial. Emigrarea evreilor germani în SUA, ţările Americii Latine, Marea Britanie şi Palestina mandatară a continuat cu o intensitate mult mai mare decât anterior, până la sfârşiul lunii august 1939, când a izbucnit cel de al doilea război mondial. Din punct de vedere socio-cultural, această emigrare a dus la extinderea influenţei culturii iudaismului german în ţările gazde, precum şi la dezvoltarea lor economică. Datorită proporţiilor mari ale pogromului, nemaiîntânite până atunci în Europa occidentală modernă, „noaptea de cristal” a rămas în istorie ca un fenomen unic. Un început al crimelor Holocaustului.
Printre sinagogile distruse în „noaptea de cristal” au fost Sinagoga din Berlin din renumita Fasanenstrasse, al cărei interior a fost distrus într-o formă barbară, precum şi Sinagoga din Heilbronn, care a continuat să ardă în dimineaţa zilei de 10 noiembrie 1938. Vedeţi fotografiile anexate.
Lucian Zeev Herșcovici
8 noiembrie 2010
Majestatea Sa Regele Mihai I al României
8 noiembrie 1945 – prima manifestație anticomunistă din România
„La 8 noiembrie 1945, elevii, studenţii şi tinerii, mai ales reprezentanți ai partidelor Național Liberal și Național Țărănesc, au venit în Piața Palatului Regal, care pe vremea aceea simboliza Statul român, legitim și istoric. Acolo, ei au afirmat cu curaj atașamentul lor față de Regele Mihai și față de Coroană. Desigur, ei au fost reprimați cu brutalitate, iar suferințele fizice și morale pe care le-au trăit atunci nu au reprezentat decât începutul unor distrugeri de patru decenii.
Doi ani mai târziu, la 30 decembrie 1947, România era deposedată de ultima instituţie cu autoritate naturală şi cu vocaţie de garant al democraţiei, Regele Mihai. Dictatura uzurpa monarhia, în numele unei republici pe care nu avea de gând şi nu putea să o pună în operă. Vocea poporului avea să fie înăbuşită pentru patruzeci și doi de ani. Dar, lovitura grea dată României în acea zi a fost decapitarea Statului român, zdruncinarea brutală a identităţii naţionale. Între patru decenii de comunism şi sfărâmarea statalităţii este o deosebire echivalentă cu cea dintre confiscarea unei case şi incendierea ei.
Așadar, manifestația anticomunistă din ziua de sfântul Mihail și Gavril a anului 1945, atunci când tinerii și-au strigat iubirea și credința lor față de Coroană, a fost un moment important pentru identitatea românească, pentru Statul român și instituțiile lui competente și legitime, nu doar pentru democrație și libertăți.
În anul 2010, martor al celor douăzeci și unu de ani scurși de la evenimentele din 1989, Regele Mihai a împlinit 89 de ani. După opt decenii de când a devenit Rege, în ochii săi se citește limpede nu serenitatea desprinderii de zbuciumul lumii, ci îngrijoarea pentru țară și oamenii ei, pentru vremurile de încercări ce par că nu vor să plece. Pentru felul neîngăduit de superficial în care sunt privite libertățile și democrația, pentru disprețul crescând față de instituții și pentru felul în care, uneori, se ignoră răspunderile față de conducerea treburilor publice.
Astfel, paradoxal, deși liberi și democratici, mai avem și astăzi de învățat lecția istorică a tinerilor anului 1945.”
Principele Radu al României
Vă invităm să trimiteți fotografii originale, autentice care să se încadreze în această tematică pe adresa fotoacum@gmail.com