ACUM.TV

Aşa a ajuns Ilfov cel mai prost guvernat judeţ din ţară, în ciuda faptului că are cei mai mulţi bani: a avut ghinionul de a fi condus multă vreme de o clică de afacerişti ţepari…

Ieşind cu maşina afară din Bucureşti, dar nu pe drumurile naţionale, ci pe unul din cele secundare, aflate în administrarea judeţului Ilfov, rămâi surprins de aspectul decrepit al satelor prin care treci, prea puţin diferit de cele din Vaslui sau Botoşani.

Ce diferă e doar pata de culoare a billboard-urilor omniprezente ale agenţiilor de intermediat terenuri. Sau de aerul de sfârşit de lume ce pluteşte peste casele bătrâneşti coşcovite, ca şi peste oribilităţile noi din BCA (cărămida săracului, preferată de neo-aristocraţia de tranziţie) la doar 20-30 km de Bucureşti. Decorul postindustrial care punctează peisajul, pe unde au existat câte un IAS sau făbricuţă de conserve comunistă, sau blocurile rurale absolut crâncene, pare desprins din filmele lui Kusturica. Şochează de asemenea drumurile secundare, a căror calitate e sub media naţională, ceea ce spune foarte mult.

Toate astea se întâmplă în ciuda faptului că Ilfov e cel mai bogat judeţ din ţară. Veniturile proprii pe cap de locuitor ale administraţiei locale (excludem, fireşte, Bucureştiul) sunt o dată şi jumătate cât ale următorului clasat, Constanţa, şi de peste şase ori mai mari decât ale ultimului, Vaslui. Din frenezia imobiliară care a cuprins România în ultimii ani, Ilfovul a avut de câştigat imens. În plus, dezvoltarea economică radiind dinspre Bucureşti a creat locuri de muncă în afara oraşului, la care comunele şi orăşelele din alte părţi pot doar visa: hipermarketuri cu sute de angajaţi (deci, de lefuri oficiale); Aeroportul Otopeni; zone de industrie şi depozite de dincolo de centura Capitalei. Toate contribuie automat cu cotă-parte din impozitul pe salarii la bugetul local şi judeţean.

Ca atare, stai şi te întrebi de ce nu se vede în jur mai mult de pe urma acestor sume care, pentru România, nu sunt deloc mici. Asta în condiţiile în care Ilfovul n-are zone monoindustriale cu probleme sociale, iar şomaj practic nu există, nici măcar acum în mijlocul crizei. De ce, de exemplu, puţinele drumuri pe care le are Ilfovul în grijă sunt mai proaste decât cele din Ialomiţa, judeţ mai sărac? Principala arteră la nivel de drum judeţean, şoseaua vest-est care leagă Buftea de Moara Vlăsiei traversând DN 1, este ciuruită de gropi şi peticită doar în faţa vilelor de granguri la ieşirea din Baloteşti, deşi pe ea sunt trasee de transport în comun, iar pe unde trece, preţurile terenurilor au sărit de 100 de euro/mp. Probabil că autorităţile locale stau pentru ca acestea să mai urce puţin până să se apuce de exproprieri pentru ameliorarea geometriei sale.

Pasivitatea pare o atitudine bine înrădăcinată în administraţia locală ilfoveană. Cam tot ce s-a lucrat în judeţ a fost pe drumurile naţionale, cu bani de la stat ori cu fonduri SAPARD. Singura investiţie proprie inaugurată acum ceva ani, cu mare pompă, sunt cei câţiva kilometri de drum la ieşirea din Pipera, în dreptul Şcolii Americane, unde aveau boierii treabă să aducă odraslele. Din păcate, nici primarii ilfoveni nu sunt mai breji.

Voluntari, Mogoşoaia sau Snagov au devenit plăci turnante ale învârtelilor imobiliare, în vreme ce spaţiile publice sunt lăsate în plata Domnului. Milionarilor români le place să se scalde în noroi şi gunoaie, atâta vreme cât au zidul curţii suficient de înalt să nu le vadă.

La aşa cetăţeni, aşa primării. Atât ele, cât şi judeţul au eşuat în funcţia de reglementare, prin care ar fi putut să pună un pic ordine în dezvoltarea haotică şi de prost-gust de pe marginile Bucureştiului. Peste tot au apărut pe câmpuri mari cartiere de tip urban, dar fără canal, ci doar cu fose septice, ceea contrazice normele europene de mediu, deoarece developeri iresponsabili gen Becali au vrut să pună terenurile pe piaţă cât mai repede şi mai convenabil, fără să bage bani în viabilizare. Administraţiile locale, controlate de aceiaşi developeri, le-au permis să ridice case cu etaj şi să-şi tragă apă curentă, fără să existe scurgere de ape uzate, iar noi vom plăti din greu în anii ce vin ca să ecologizăm vilele Becalilor. Aleile pe care le-au lăsat între proprietăţi sunt sub limita standard de şapte metri, deci vom plăti de fapt de două ori: o dată ca să îi expropriem teren pentru lăţirea accesului, pentru că acum nu încape nici maşina de pompieri pe deasupra, nici ţeava pe dedesubt; şi a doua oară ca să le facem canalizarea propriu- zisă.

Dacă tot s-a ajuns aici, e clar că nu se mai justifică existenţa câtorva localităţi cu administraţii separate, lipite de Bucureşti şi complet dependente de acesta, cum ar fi Voluntari, Dobroeşti sau Chiajna, aflate în interiorul centurii ocolitoare a oraşului. Aceste comunităţi ar trebui contopite cu Capitala, pentru a consacra şi administrativ ceea ce s-a întâmplat deja pe teren şi a mai limita abuzurile şi dezvoltarea necontrolată ce survin atunci când grupuri punctuale de interese capturează decizia în primării mici.

Pentru că aşa a ajuns Ilfovul cel mai prost guvernat judeţ din ţară, în ciuda faptului că are cei mai mulţi bani: a avut ghinionul de a fi condus multă vreme de o clică de afacerişti ţepari, fotbalişti şi aventurieri din linia a treia a politicii, un fel de trupă de strânsură a partidelor, paraşutată aici cu misiunea să trăiască din pradă şi să asigure spatele marilor afaceri ale şefilor naţionali. Or, chiar bine intenţionaţi (ceea ce rar este cazul), optica acestor oameni privind dezvoltarea locală este una kitsch, perfect ilustrată de casele în care stau şi bisericile pe care le ridică.

Articolul a apărut inițial în Evenimentul Zilei evz.ro

Acest articol a fost publicat duminică, 23 august 2009 la rubrica Intern.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.