caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Republica Moldova



 

SUA şi Rusia le-au anunţat comuniştilor “verdictul”

de (9-8-2009)

Chiar dacă tardiv, totuşi, vocea oficială a Rusiei s-a făcut auzită. Tocmai în ziua validării rezultatelor finale de către CEC a avut loc întrevederea lui Voronin cu Ambasadorul rus la Chişinău, V. Kuzmin, la care s-a discutat situaţia post-electorală din RM şi viitorul relaţiilor moldo-ruse. Dacă la alegerile precedente, Preşedintele rus l-a felicitat pe Voronin a doua zi după scrutin (adică, la 6 aprilie), atunci de această dată comuniştii au rămas totalmente fără de susţinerea politică a Rusiei. Doar, observatorii CSI şi reprezentantul CEC-ului rusesc au făcut afirmaţii pozitive la adresa comuniştilor, dar nici acestea nu a fost tranşante şi comprehensive, ci s-au axat la cursul general al alegerilor repetate (fiind acceptate pe alocuri chiar şi anumite critici, vezi Concluziile Misiunii CSI de observatori).

Pentru a exclude orice tentativă de a fi marginalizaţi, comuniştii vor să acţioneze în continuare în baza principiilor politicii multivectoriale. Ca şi pe parcursul a celor 8 ani de guvernare, PCRM-ul “confruntă” premeditat SUA şi Rusia vizând importarea capitalului politic din exterior sau producerea lui în urma unor “divergenţe” pe axa Washington-Moscova. Or, în mod accidantal sau nu, dar Voronin poartă discuţii atât cu amdasadorul rus, cât şi cu cel american.

Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii cu Asif Chaudhry liderul comuniştilor reaminteşte despre carecterul imperios al celor 5 principii (care include parteneriatul strategic cu Rusia) pentru dialogul politic al viitoarei guvernări, invocând interesele societăţii şi cele ale ţării per ansamblu. Iar în conversaţia cu Kuzmin, Voronin a remarcat “ascendenţa” în relaţiile Chişinăului cu Moscova (vezi: www.presedinte.md), care în realitate a însemnat revenirea timidă la status-quoul parţial de până la criza generată de “Planul Kozak” (accesul extins, deşi discriminatoriu, pe piaţa rusească; atitudine loială faţă de Rusia din partea conducerii moldoveneşti). De fapt, dacă excludem nuanţele politico-diplomatice ale mesajului lui Voronin, atunci observăm tentativa acestuia (a PCRM) de a utiliza pârghia “Preşedinţiei” pentru a solicita ajutorul Rusiei temporar reticente sau “debusolate”. Conform acestei logici, Moscova interesată în menţinerea trendului în relaţie cu Chişinăul va exercita anumite presiuni sau se va implica pe alte căi în “jocurile interne moldoveneşti” pentru a împinge anumiţi actori ai opoziţie spre o alianţă sau cel puţin un “parteneriat suportabil” cu PCRM. Evidenţierea rolului pe care îl au comuniştii pentru influenţa rusească în RM este una din ultimele “reţete” pe care le au aceştia la dispoziţie. De aceea, aceştia inoculează Moscovei posibilitatea înlocuirii ei cu forţe occidentale (ca urmare a debarcării definitive şi ireversibile a PCRM)

În vederea amplificării caracterului “mesianic” al PCRM-ului, Voronin reiterează drept imperative cele “5 principii” chiar şi în faţa diplomatului american. Probabil, în acest fel, comuniştii intenţionează să demonstreze încă odată fidelitatea faţă de Kremlin, aşteptând în schimb “recompense politice” concretizate în susţinere politică pronunţată, dar şi anumite implicaţii de alt ordin.

Deşi, Asif Chaudhry nu i-a transmis lui Voronin mesaje de la liderii de vârf de la Casa Albă, făcându-i aluzie la statutul lui expirat ( “raţă care şchiopătează”, calificativ utilizat de tabloidele occidentale), el nu a ezitat să relateze despre starea de expectativă apărută după alegerile repetate la care comuniştii au pierdut (mai degrabă decât opoziţia liberală a învins). Aceasta la fel ar fi putut să motiveze liderul comuniştilor să punctezcu cu tărie cele “5 principii”, în care SUA nu se regăseşte.

Cu toate acestea, înainte de orice stratageme geo/politice, comuniştii au nevoie de finanţare din exterior pentru a păstra “ferestre de oportunităţi” pentru eventuala revenire. În aceste sens, Voronin a confirmat importanţa relaţiilor cu SUA, mizând pe beneficiile Programului Compact al Corporaţiei „Provocările Mileniului”, care în condiţiile actuale ar putea fi activizat doar după ce va fi creată o guvernare stabilă. Or, prin asemenea mişcări PCRM încearcă să “privatizeze” subiectele legate de “finanţări străine” pentru a le folosi în scopuri vădit politice în mediul public (flămând după surse financiare), în timp ce liberalii şi democraţii poartă negocieri pentru fomarea unei “coaliţii democratice”

Ecouri

  • Florin: (9-8-2009 la 00:00)

    „Republica Moldova” este un non sens
    juridic, logic, istoric, lingvistic, national, politic
    si social.
    Singura solutie, inevitabila, este unirea cu Romania.

  • Petru CLEJ: (9-8-2009 la 00:00)

    L-aș ruga pe Florin să-și argumenteze afirmația care sună ca de prin anii 1990 – 1991.

  • dan: (9-8-2009 la 00:00)

    A luat-o pe scurtatura, adica a neglijat ambalajul aratand continutul.
    Ce sa faci…
    Lipsa de diplomatie.

    Dar e de laudat, caci altii nu vor sa auda de subiect.

    Oricum, acum in Moldova se va intampla o chestie bizara – presedinte va fi Lupu, pe care si comunistii il voiau in primavara, guvernul va fi din fosta opozitie, iar comunistii raman cel mai mare partid din parlament, neintinati de mostenirea lui Voronin, care – la randul lui – obtine imunitate…

    Un joc politic foarte interesant si bine executat, mai putin in ceea ce priveste reprimarea din aprilie.

    Pacat ca nu s-a ajuns la aceasi socoteala inca din aprilie, cand opozitia avea voturile necesare pentru a forma guvernul, iar comunistii, normal, nu ar fi trebuit sa fie interesati sa guverneze pe timp de criza, dar ar fi obtinut facil la schimb voturile pentru alegerea presedintelui.

  • Petru CLEJ: (9-8-2009 la 00:00)

    Domnule Dan, cred că faceți o mare confuzie: în urma alegerilor din aprilie opoziția nu avea cum să ajungă la guvernare, cu 41 de mandate din 101, când PCRM-ului i-a lipsit un singur vot la alegerea președintelui.

    Iar Marian Lupu nu a fost candidatul lor atunci, ci Zinaida Grecianîi.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Inscripții antisemite și xenofobe la Bălți

BĂLŢI (Imedia) – Mai multe inscripţii cu caracter xenofob la adresa evreilor, dar şi inscripţii prin care se indică superioritatea...

Închide
44.210.107.64